Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Crîmpeie despre „Pelerinajul tinerilor”

septembrie 28, 2010 Categoria: Stiri

Duminică, 26 septembrie, a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru Mănăstirea „Sf. Mare Mc. Iacov Persul” din Sireţi. Aşezămîntul a fost gazdă pentru peste 500 de elevi, studenţi, dar şi vîrstnici care au parcurs pe jos drumul de la Chişinău pînă la aşezămîntul monahal în cadrul „Pelerinajului tinerilor”.
Organizat din iniţiativa Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi , cea de-a treia ediţie a pelerinajului a întrunit participanţi şi de la Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare” şi liceul de cadeţi „Sf. M. Mc. Gheorghe”, pe lîngă elevii şcolilor teologice din capitală şi din afara ei. Săvîrşit în ajunul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, Drumul Crucii a demarat de la biserica universităţii după Te-Deum-ul pentru sănătate. Cu steaguri, icoane şi cîntări duhovniceşti creştinii au pornit la drumul a cărui distanţa este de 16 km, iar pe parcurs se făceau popasuri la răstignirile care răsăreau în cale.
Părintele Octavian Moşin, parohul bisericii „Întîmpinarea Domnului” şi preşedintele ASCO, a precizat că pe parcursul drumului grupului se alăturau şi alţi credincioşi, deosebit de activi fiind creştinii din Ghidighici şi localitatea Dumbrava. „Către ora 18 pelerinii au fost întîmpinaţi de către credincioşii satului Sireţi, mulţi gospodari ieşind creştineşte cu o cană de apă şi alte daruri spre întărirea drumeţilor.” adăugase Părintele Octavian.
Ajunşi la mănăstire, participanţii la pelerinaj au fost întîmpinaţi, în dangătul clopotelor, de către obştea sfîntului aşezămînt în frunte cu părintele stareţ, arhimandritul Porfirie. Cu acest prilej Sfinţia Sa a adresat un cuvînt de învăţătură oaspeţilor lăcaşului.”Pelerinajul este un act spiritual de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El; astfel pelerinajul este în sine un act de asceză şi o jertfă de gratitudine.” a concluzionat părintele.
După cuvîntul părintelui a urmat privegherea, la care nu a lipsit nici unul din pelerini, iar agapa creştinească i-a reunit pe toţi, deopotrivă mireni şi călugări, exprimîndu-se esenţa dreptei credinţe, şi anume dragostea faţă de aproapele. Grupul a zăbovit la mănăstire şi după asfinţirea soarelui, plecînd de data aceasta înspre casele lor cu autocarele.
„A fost foarte interesant. La priveghere mi-a plăcut foarte mult, precum şi faptul că s-au cîntat cîntări bisericeşti pe parcursul Drumului Crucii.” a relatat una din participante.
Astfel s-a încheiat a treia ediţie a „Pelerinajului tinerilor”, pelerinaj în care tinerii L-au descoperit pe Dumnezeu într-un mod frumos şi totodată misterios la Mănăstirea Sireţi.

>> Vezi aiciezi aici imagini de la acest eveniment

/mitropolia.md/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.