Un incendiu devastator a distrus biserica principală a complexului monastic de lîngă „Ganinoia iama” din aproprierea or. Ekaterinburk
septembrie 15, 2010 Categoria: Stiri
EKATERINBURG, 14 septembrie 2010. În regiunea Sverdlovsk din Rusia un incendiu devastator a distrus biserica centrală cu hramul în cinstea icoanei Maicii Domnului „Derjavnaia” („a Patriei”) din complexul monahal de lîngă „Goninoia Iama”, construită în apropierea locului în care au fost găsite rămăşiţele Sf. Mucenici ai familiei imperiale Romanovîie .
Biserica a ars în întregime, a rămas întreg doar o parte din peretele Sf. Altar. La faţa locului a sosit în scurt timp şi arhiepiscopul Vikentie de Ekaterinburg şi Verhotursk.
Mănăstirea este zidită în anul 2000 pe locul în care au fost descoperite rămăşiţile trupeşti ale Sfinţilor Muceniţi ai familiei Ţariste, în urma deciziei Sf. Sinod al B.O.Ruse, cu binecuvîntarea Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei şi al Întregii Rusii.
Toate bisericile acestei mănăstiri au ca hram diferitele icoane la care membrii familiei imperiale aveau o evlavie deosebită, „” sunt bisericile de lemn închinate sf. Serghie de Radonej, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Ierarh Nicolae, icoanei Maicii Domnului din Iveria, icoanei Maicii Domnului „Derjavnaia”, şi icoanei Sfîntului şi Dreptului Iov celui mult-pătimitor (din Vechiul Testament).
Una din cauzele incendiului stabilite de Procuratura din regiune este încălcarea regulilor elementare a securităţii în cazul folosirii sobelor din biserică.
Este o mare durere pentru noi, de aceea, vă aducem un îndemn celor cu inimă mare, din partea Biroului de Presă al Preasfinţitului Petru, Episcop de Hîncu, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, să ne rugăm pentru cei ce au suferit această pierdere: Episcopul locului Vikentie de Ekaterinburg şi Verhotursk; Egumenul Feodosie şi pentru toată obştea monahală a acestei mănăstiri, şi, dacă sunt doritori de a ajuta, de a oferi un sprijin material acestui aşezămînt monahal, vă prezentăm adresa sitului prin care puteţi lua legătura cu blagocinul mănăstirii Ieromonahul Mardarii : www.g-ya.ru. Tel: 8-908-912-40-44.
/eph.md/
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.



