Despre Duhul Sfînt (I)

mai 21, 2009 Categoria: Articole, Catehism

222. În care articol din Simbolul Credinţei se vorbeşte despre Duhul Sfînt?

În articolul al VIII-lea.

223. Care este acest articol?

Este următorul: «Şi întru Duhul Sfînt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin Prooroci».

224. Ce înseamnă: „Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit”?

Aceste cuvinte arată că Sfîntul Duh este întru totul egal cu Tatăl şi cu Fiul, fiind că şi El e veşnic, atotputernic, atotştiutor, pretutindeni de faţă, cuvenindu-I-se aşadar aceeaşi închinare şi slavă ca şi Tatălui şi Fiului. Dar nu numai atît. Cuvintele acestea nu arată numai că Duhului I se cuvine aceeaşi închinare şi cinste ca Tatălui şi Fiului, ci şi ca atunci cînd ne şi închinăm şi dăm slava Tatălui şi Fiului trebuie să ne închinăm şi să dăm slavă şi Sfîntului Duh, căci e nedespărţit de Aceia; fiind a treia persoana dumnezeiască a Sfintei Treimi. Aceasta înseamnă că Sfîntul Duh este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, cum am văzut că este şi Fiul de o fiinţă cu Tatăl. Sfîntul Duh este în Tatăl şi în Fiul, precum şi Fiul este în Tatăl şi în Sfîntul Duh, şi Tatăl, în Fiul şi în Sfîntul Duh. Toţi trei au o singură fiinţă, voinţă, putere şi slavă, o singură Dumnezeire, arătată în trei ipostasuri, sunt un singur Dumnezeu în trei persoane, aşa cum soarele are disc, rază şi lumină, dar e un singur soare.

225. Avem temeiuri pentru această învăţătură în Sfînta Scriptură şi în Sfinţii Părinţi?

Da, avem. Sfîntul Duh e numit de Sf. Apostol Petru Dumnezeu, cînd îi spune lui Anania: „Pentru ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfînt… N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu” (Fapte 5, 3, 4). Iar Sf. Apostol Pavel spune că Duhul Sfînt e în Dumnezeu, adică în Tatăl şi în Fiul, cum e duhul omului în om. De aceea, El e atotştiitor: „Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, pînă şi adîncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni ştie cele ale omului, decît duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut decît Duhul Lui Dumnezeu” (I Cor. 2, 10-11). Dar că Duhul Sfînt e totuşi o persoană deosebită de Tatăl şi de Fiul, însă de aceeaşi cinste cu Ei, vedem din porunca Mîntuitorului, Care trimite pe Apostoli să boteze pe oameni în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh (Matei 28, 19).
Cele trei persoane ale Sfintei Treimi nu sunt nici despărţite, căci au împreună o singură fiinţă, nici amestecate, căci sunt trei ipostasuri şi nu unul. Sf. Ioan Damaschin spune: «Între ipostasurile Dumnezeirii nu există deosebire de voinţă, sau de gîndire, sau de lucrare, sau de putere, sau de altceva, din acelea care dau naştere în noi la vreo deosebire cu totul adevărată.
Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfîntul Duh sunt trei Dumnezei, ci din contra, că Sfînta Treime este un singur Dumnezeu… Căci, după cum am spus, ipostasurile Sfintei Treimi se unesc, în înţelesul că ele sunt unele în altele… Ele nu sunt despărţite unele de altele şi nici împărţite în ce priveşte fiinţa».

226. Ce înseamnă cuvintele „Care de la Tatăl purcede”?

Cuvintele acestea arată că Duhul Sfînt e din Tatăl, dar nu prin naştere ca Fiul, ci prin purcedere. Ce este însă purcederea şi prin ce se deosebeşte ea de naştere, Biserica n-a căutat să lămurească, pentru că nici Dumnezeu nu a descoperit. De aceea, Sf. Părinţi au luat aceste cuvinte întocmai aşa cum se află în Evanghelia lui Ioan 15, 26 şi le-au pus în Simbolul Credinţei: „Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului; Care de la Tatăl purcede, Acela, va mărturisi despre Mine”. Acesta este de altfel singurul loc din Sfînta Scriptură care vorbeşte despre purcederea, Duhului Sfînt. Despre purcederea Sfîntului Duh din Tatăl atîta ştim, că ea e dinainte de veci, ca şi naşterea Fiului, căci niciodată n-au fost Tatăl şi Fiul fără Duhul. Naşterea Fiului şi purcederea Duhului din Tatăl sunt deodată, din veci. Aşa cum îndată ce există focul, există şi lumina şi căldura lui, tot astfel, din veşnicie, de cînd există Tatăl, există şi Fiul prin naştere şi Duhul Sfînt prin purcedere din Tatăl. O slabă imagine pentru a înţelege acest lucru ne dă Sf. Atanasie cu Adam, cu Eva şi cu Set. Adam e nenăscut, fiul lui e născut din el, iar Eva e luată din el în alt chip. Se înţelege că nici o asemănare nu se potriveşte întocmai la Dumnezeu.

227. Am auzit că romano-catolicii şi protestanţii spun că Sfîntul Duh purcede „şi de la Fiul” şi chiar au adăugat la Simbolul Credinţei aceste cuvinte. Cum susţin ei aceasta?

Ei susţin că atunci cînd Mîntuitorul zice: „pe care Eu Îl voi trimite la Tatăl”, arată că şi El Îl purcede pe Sfîntul Duh. Dar noi spunem că trimiterea este altceva decît purcederea, că trimiterea Duhului Sfînt în lume încă nu se făcuse cînd vorbea Mîntuitorul, pe cînd purcederea e din veci. De aceea vorbeşte Mîntuitorul despre trimiterea Duhului Sfînt la viitor. Purcederea adică e veşnică, e mai presus de timp, pe cînd trimiterea în lume se face în timp. Purcederea veşnică a Duhului este de la Tatăl, trimiterea Lui în lume este de la Fiul.

228. Ce mai susţin romano-catolicii cu privire la purcederea Duhului Sfînt?

Ei mai susţin că dacă Fiul Îl trimite pe Duhul în lume, aceasta e un semn ca Îl şi purcede din veşnicie, că numai atunci e trimisă o persoană dumnezeiască de alta în lume, cînd primeşte şi existenţa veşnică de la ea. De pildă Fiul e trimis de Tatăl în lume, pentru că Se şi naşte veşnic din El. Dar noi le răspundem ca şi Duhul Sfînt trimite pe Fiul în lume. Înseamnă, oare, aceasta, că Fiul Se naşte sau e purces şi din Duhul? Nicidecum. Astfel Iisus Hristos spune despre Sine: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima…” (Luca 4, 18).

229. Ce spun Sfinţii Părinţi în privinţa purcederii Sf. Duh?

Ei spun că Sf. Duh purcede numai de la Tatăl, că în Sfînta Treime e numai un izvor şi pentru Fiul şi pentru Sfîntul Duh: Tatăl. Sf. Atanasie spune: «Sfîntul Duh este din Tatăl, nu făcut, nici plăsmuit, nici născut, ci purces». «Dumnezeu şi Tatăl, zice el, este singur pricinuitor celor doi şi nenăscut; iar Fiul, din singur Tatăl pricinuit şi născut; iar Duhul, din singur Tatăl pricinuit şi purces, iar prin Fiul în lume trimiţîndu-Se». La rîndul său, Sf. Ioan Damaschin spune: «Duhul cel Sfînt spunem că este din Tatăl şi Îl numim Duh al Tatălui. Nu spunem că Duhul este din Fiul, dar Îl numim Duhul Fiului». Sau: «Fiul şi Sfîntul Duh sunt din Tatăl, după cum raza şi lumina sunt din soare».

230. Cînd au adăugat cei din Apus, în Simbolul Credinţei, cuvintele „şi de la Fiul” (Filioque)?

Prima dată le-a adăugat un Sinod din Spania la 589. Dar la Roma s-au introdus cu mult mai tîrziu. La 809 Papa Leon al III-lea, cînd i s-a cerut să se spună şi la Roma Simbolul cu acest adaos, s-a opus şi a poruncit să se scrie Simbolul pe două table de argint fără acest adaos. Mai tîrziu s-au adăugat aceste cuvinte şi la Roma, călcîndu-se porunca Sinoadelor ecumenice.

231. De ce e pomenit Sfîntul Duh de obicei în rîndul al treilea, după Tatăl şi după Fiul?

Nu pentru că Sf. Duh ar fi mai mic decît Tatăl şi decît Fiul, căci toate cîte le au Tatăl şi Fiul, le are şi Sfîntul Duh (Ioan 16, 13-15), ci pentru că orice lucrare săvîrşită de Dumnezeu în lume e săvîrşită de cele trei persoane dumnezeieşti în această ordine: porneşte din Tatăl, e înfăptuită de Fiul şi e desăvîrşită de Sfîntul Duh. „Că de la El şi prin El şi întru El sunt toate” (Rom. 11, 36). Ordinea în care pomenim cele trei persoane dumnezeieşti nu arată o deosebire de aşezare şi de rang înlăuntrul Sfintei Treimi, ci partea pe care o are fiecare în orice lucrare îndreptată asupra lumii.

232. De aceea vorbeşte şi Simbolul Credinţei despre Sfîntul Duh după Tatăl şi Fiul?

Da, pentru aceasta. Dar Simbolul se ocupă în chip deosebit cu mîntuirea oamenilor.
Deci, el vrea să arate că şi fapta mîntuirii noastre a pornit, că şi aceea a creării noastre, din Tatăl, a fost împlinită de Fiul şi acum e desăvîrşită de Sfîntul Duh. De altfel mîntuirea e mai întîi o aşezare din nou a oamenilor în starea în care au fost făcuţi de Dumnezeu la început, ca să poată fi apoi şi o ridicare a lor peste acea stare. Deci, precum Cel ce desăvîrşea la început facerea era Duhul Sfînt, tot astfel Cel ce săvîrşeşte acum readucerea oamenilor la starea de la început şi ridicarea peste ea e tot Duhul Sfînt.

233. De aceea e numit Duhul Sfînt, în Simbol, „Domnul de viaţă făcătorul”?

Da, tocmai de aceea. El e Cel ce a umplut de viaţă cele făcute la început şi avea să le umple de o viaţă tot mai bogată. Şi El e Cel ce umple de viaţă şi de tot mai multă viaţă pe cei mîntuiţi din stricăciune şi din moarte de către Iisus Hristos. „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Fac. 1, 2) după ce au fost făcute, ca să pună viaţa în materie. Şi Duhul Sfînt S-a coborît în ziua Cincizecimii peste lume, prin Apostoli, dînd naştere Bisericii. Numai unde sufla Duhul se naşte viaţă şi viaţa cea noua (Ioan 3, 6 şi 8). „Duhul este Cel ce dă viaţă” (Ioan 6, 63).

234. Dacă Duhul Sfînt e Cel ce desăvîrşeşte lucrarea pornită din Tatăl şi săvîrşită de Fiul, de ce se spune că Sfîntul Duh „a grait prin Prooroci”, cum zice Simbolul, adică a pregătit mîntuirea pe care avea s-o împlinească pe urmă Fiul?

Într-adevăr, Duhul, grăind prin Prooroci, a pregătit omenirea pentru primirea Mîntuitorului, vestind de mai înainte venirea Lui. Dar pe de altă parte şi aici Duhul este Cel ce a adus lucrarea dumnezeiască a luminării în mintea Proorocilor. El este Cel ce a dus pînă la capătul ei o lucrare dumnezeiască îndreptată spre lume. În acest înţeles El este Duhul Adevărului şi călăuzeşte la tot adevărul (Ioan 16, 13). Deci Lui I se cuvenea să grăiască prin Prooroci. Desigur, Duhul era nedespărţit de Cuvîntul lui Dumnezeu, cînd grăia. Dar Duhul coborî Cuvîntul în inima lor, îi făcea să-L audă, să-L înţeleagă. În Duhul, Proorocii primeau Cuvîntul. De aceea zic Proorocii necontenit: „Şi a fost Cuvîntul Domnului către mine” (Ier.1, 11). Dar gura care rostea Cuvîntul în inima lor, în aşa fel încît îl făcea să pătrundă în ea, era Duhul. Astfel, cînd spun Proorocii: „Şi a zis Domnul către mine” (Isaia 8, 1), trebuie să înţelegem că vorbesc de Duhul, căci şi Simbolul îi zice Duhului „Domnul”.
Sfîntul Simion Noul Teolog zice: «Deci prin Cuvînt înţelegem pe Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Iar gura Lui, care grăieşte cuvinte negrăite, e Sfîntul Duh. Precum zice proorocul: „Gura Domnului a grăit acestea”, adică Duhul Domnului. Şi de ce Sfîntul Duh Se numeşte gura lui Dumnezeu şi Fiul Se numeşte Cuvîntul? Fiindcă precum cuvîntul nostru, care este în sufletul nostru, se rosteşte şi se arată altora prin gura noastră şi în alt chip e cu neputinţă să-l rostim sau să-l arătăm, decît prin vorbirea gurii, la fel şi Fiul lui Dumnezeu nu poate fi cunoscut sau auzit, dacă nu Se descoperă prin Prea Sfîntul Duh».

235. Cum desăvîrşeşte Sfîntul Duh mîntuirea noastră? Nu ajungea lucrarea lui Iisus Hristos, Cuvîntul lui Dumnezeu?

Am spus că Sfîntul Duh desăvîrşeşte orice lucrare dumnezeiască îndreptată spre lume, deci şi lucrarea mîntuirii. El e Cel ce o aduce pînă în inima noastră, o sădeşte în străfundul cel mai adînc al inimii. El coboară de la Hristos în noi, dar ne şi leagă de Hristos; sau prin El, ne leagă Hristos de Sine şi prin Sine şi de Tatăl. Un om stă în faţa noastră, dar el se leagă de inima noastră prin glasul cu care îşi trimite cuvîntul în noi. Aşa este Duhul, ca un glas cu care pătrunde Cuvîntul lui Dumnezeu, sau Iisus Hristos în noi. Duhul ne deschide ochii sufletului ca să vedem că Iisus e Dumnezeu, El ne deschide inima ca să primim pe Hristos, El ne descoperă pe Hristos. «Fiul lui Dumnezeu şi Cuvîntul nu poate fi cunoscut sau auzit de nu Se va descoperi prin Duhul Sfînt», spune Sf. Simion Noul Teolog.
Prin Hristos avem intrare la Tatăl, dar prin Duhul avem intrare la Hristos. Hristos e uşa spre Tatăl, dar Duhul e cheia care ne deschide această uşă. Duhul ne descuie „uşa” „“ Hristos (Ioan 10, 9) şi calea spre Hristos, pentru că descuie mintea noastră încuiată pentru Dumnezeu cum zice Sf. Simion Noul Teolog: «Şi ce altceva este cheia cunoştinţei, dacă nu harul Prea Sfîntului Duh, care se dă prin mijlocirea credinţei? Acest har deschide mintea noastră încuiată şi întunecată şi pricinuieşte în ea cu adevărat cunoştinţa prin luminarea dumnezeiască. Uşa este Fiul, precum Însuşi zice: „Eu sunt uşa” (Ioan 10, 9). Cheia uşii e Duhul Sfînt… şi casa e Tatăl. Luaţi seama deci: dacă cheia nu deschide, uşa nu se deschide. Şi dacă uşa nu se deschide, nu intră nimeni în casa Tatălui, cum zice Hristos însuşi: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu, decît prin Mine”. Iar Sf. Irineu zice că Duhul pregăteşte pe om în Fiul, Fiul îl duce la Tatăl, iar Tatăl îi dă nestricăciunea pentru viaţa veşnică.
Astfel, cînd se spune că Sfîntul Duh desăvîrşeşte mîntuirea, prin aceasta nu se înţelege că nu mai avem legătură cu Hristos, ci că Sfîntul Duh aduce în noi pe Hristos, cu firea Sa omenească desăvîrşită prin jertfa de pe Golgota, şi făcută prin Înviere nemuritoare, ca să treacă şi firii noastre curăţia, desăvîrşirea şi nemurirea ei. Hristos vine în noi prin Duhul Sfînt. Noi vieţuim în Hristos prin Duhul Sfînt. Hristos este „Adevărul” (Ioan 14, 6), dar Cel ce ne povăţuieşte mintea noastră la tot Adevărul, umplîndu-ne de Adevăr, este Sfîntul Duh (Ioan 16, 13); Hristos este „Viaţa” (Ioan 14, 6), dar Cel ce sădeşte în noi Viaţa, născîndu-ne din nou, făcîndu-ne vii, este Duhul de viaţă făcător; Hristos este „Lumina” (Ioan 8, 12), dar Cel ce ne luminează pe noi, adică face în ochii noştri sufleteşti lumina, ca să vedem pe Hristos, soarele dreptăţii, este Sfîntul Duh. Căci după cum ochii trupului, dacă sunt orbi, nu pot vedea lumina din afară şi nu se pot uni cu ea, tot aşa nici sufletul, dacă n-are în sine pe Duhul ca lumină, nu poate vedea pe Hristos ca Dumnezeu şi nu se poate uni cu El.

236. Chiar persoana Duhului Sfînt e aceea prin care vedem pe Hristos şi ne unim cu El?

Nu. Dacă ar fi chiar persoana Sfîntului Duh, atunci ea s-ar face o proprietate a noastră, sau noi ne-am face una cu Duhul Sfînt. Unde se vorbeşte de Duhul, e vorba de lucrarea Duhului. Dar întrucît unde e lucrarea e şi cel ce lucrează, se poate spune că Duhul însuşi e în noi şi lucrează în noi, fără ca lucrarea însăşi să fie persoana Lui. Dar de aici se vede totodată ca lucrarea aceasta nu e nici ceva creat, nu e o făptură, cum zic romano-catolicii, ci porneşte din fiinţa Lui şi prin urmare ne uneşte nemijlocit cu Dumnezeu. Şi întrucît prin lucrarea aceasta necreată lucrăm şi noi, iată că, avînd noi această lucrare în noi, lucrăm nu numai cu lucrarea noastră naturală creată, ci şi cu cea necreată, dumnezeiască, cu care lucrează Dumnezeu însuşi în noi, adică ne unim cu Dumnezeu în aceeaşi lucrare a Lui, ne îndumnezeim prin lucrarea Lui, la început mai puţin, iar cu vremea tot mai mult.

237. Lucrarea aceasta prin care Duhul Sfînt ne uneşte cu Hristos şi lucrează în noi, împreună cu noi, la mîntuirea noastră, nu are un nume deosebit?

Are. Lucrarea aceasta se numeşte harul dumnezeiesc. De aceea se spune că ne mîntuim prin har, sau ne unim cu Dumnezeu prin har, sau ne îndumnezeim, sau ne facem dumnezei după har.