Bucuria veşnică – rostită, cîntată, purificatoare
mai 6, 2009 Categoria: Articole, Manastirile Moldovei, Stiri
„După Cina cea de Taină, înainte de a Se duce să Se roage pe Muntele Măslinilor şi înainte de a fi prins şi trimis la moarte, Hristos a cîntat imnuri (psalmi) împreună cu ucenicii Săi (Matei 26, 30). Cum va fi cîntat Hristos? Probabil topindu-şi glasul cu cel al aleşilor Lui, într-o slăvire unică, liberă, liniştită, explozie de bucuroasă împreună-trăire slăvitoare.”
Aceste zile sunt pline de bucuria Învierii, bucurie care sporeşte viaţa omului, îi dă speranţa mîntuirii. Inima noastră caută bucuria acum şi în toate timpurile, pentru că mereu suntem încercaţi de atîtea neputinţe. Căutăm bucuria poate şi pentru că trăim într-o lume în care ne întîlnim atît de des cu nelinişte, cu boli, cu nesiguranţă, cu depresie, sărăcie, singurătate”¦ O bucurie a fost clipa celor care s-au întîlnit sîmbătă la mănăstirea Frumoasa, unde s-a produs un eveniment spiritual, de înălţare şi creştere duhovnicească.
Astfel, sîmbăta trecută, pe 2 mai, la mănăstirea Frumoasa a avut loc prima ediţie a festivalului de muzică pascală „Bucurie Veşnică” binecuvîntat de ÎPS Vladimir. Iniţial, corurile de copii şi maturi au fost programate să cînte în curtea mănăstirii împodobită cu frumuseţea fragilă a firului de iarbă crudă. Ploaia însă ne-a impus să ne adăpostim în interiorul bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Un cuvînt de Doamne ajută! şi de bun venit a rostit în faţa celor prezenţi duhovnicul Arhimandrit Ambrozie şi Egumena Benedicta, stareţa mănăstirii Frumoasa. Festivalul „Bucurie veşnică!” a început imediat după Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Deşi iniţial evenimentul a fost gîndit pentru episcopia de Ungheni şi Nisporeni, dar făcîndu-se avizul despre eveniment, au aderat şi alţi doritori, astfel că festivalul s-a extins, adunînd copii şi maturi din toate zonele Moldovei. Astfel, cu stare de bucurie, de încîntare duhovnicească, corul de maici al mănăstirii Frumoasa care a interpretat 3 cîntări psalmice – „Hristos a Înviat!”, „Ziua Învierii ” şi „Îngerul a strigat!” „“ s-a deschis prima ediţie a Festivalului cîntecului pascal cu genericul „Bucurie Veşnică”.
Primii care au urcat în scena improvizată în faţa Sfîntului Altar a fost ansamblul etnofolcloric „Vocile Speranţei”, care a adunat copii din mai multe localităţi ale Moldovei şi care s-au cunoscut şi au format o echipă în cadrul şcolii de vară pentru artă iconografică chiar la Frumoasa. Inimoasa doamnă Lia Harea, profesoară la liceul din satul Nişcani, este dirijoarea şi suflul acestor copii. Corul de copii al grădiniţei „Albinuţa” a venit tocmai din satul Heciul Nou, raionul Sîngerei. Cu multă rîvnă a cîntat şi ansamblul de copii al gimnaziului din comuna Frumoasa, urmat de corul seminarului teologic „Regina Maria” de pe lîngă mănăstirea Suruceni, corul Liceului „Prometeu” din Chişinău, ansamblul „Credo” din satul Păuleşti, corul bisericesc din satul Zămcioji, raionul Străşeni, corul „Trinitas” din Călăraşi. Fiecare dintre participanţi a încercat să-i ajute pe creştini să se purifice, să se liniştească şi să-şi lucreze altarul dinlăuntrul firii care se poate face şi prin cîntarea invocatoare şi slăvitoare de Dumnezeu.







Muzica este genul de artă care apropie cel mai mult fiinţa umană de Dumnezeu. Ca să vedeţi, nu pictura, nu poezia, dar anume muzica. E bine, tot în context, să amintesc că muzica slăvitoare de Dumnezeu a apărut ca urmare a nevoii omului de a-şi exprima cît mai profund trăirile sale. „David, poetul cel mai reprezentativ al lumii Vechiului Testament, cînta Numele Domnului Celui Preaînalt, binefacerile Lui şi numele Lui, mila şi adevărul Lui, puterea Lui, mila şi judecata Lui. David considera că toată viaţa ar trebui să fie o cîntare adusă lui Dumnezeu. În fapt, nu numai omul, ci tot pămîntul cîntă Domnului.”
„Prin acest festival al cîntărilor pascale toţi cei care au participat, cei care au avut iniţiativa, cei care au ascultat ne-am bucurat împreună de Bucuria Veşnică, Bucuria Învierii Domnului şi am cîntat această Bucurie”, a spus în încheiere Arhimandritul Ambrozie, care a prezentat şi decizia juriului. Locul I şi un premiu în valoare de o mie de lei a revenit corului de copii din parohia satului Zămcioji, raionul Străşeni, condus de preoteasa Olga Manole. Locul II şi un premiu de 700 de lei a revenit corului seminarului teologic „Regina Maria” de pe lîngă mănăstirea Suruceni, dirijor Ion Triboi. Locul III şi un premiu de 500 de lei a fost unanim acordat corului de copii „Credo” din satul Păuleşti, raionul Călăraşi.
Ceilalţi participanţi s-au bucurat de menţiuni speciale, toţi plecînd acasă cu candele aprinse şi cu dulciuri.

La sfîrşitul festivalului, stareţa mănăstirii, Egumena Benedicta, a binecuvîntat acest început frumos – Festivalul de muzică pascală „Bucuria veşnică”. În debutul acestui reportaj-descriere a unui eveniment care abia se înfiripă am repetat de cîteva ori cuvîntul Bucurie, bucuria vieţii trăită cu Credinţă, cu Dragoste şi cu Speranţă. Despre Bucuria vieţii cu Dumnezeu a vorbit Mîntuitorul în ajunul patimilor sale „Iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi”.
Am admirat frumuseţea ploii care nu a contenit. Mereu am avut prezentă „nedreptatea istoriei” pentru această mănăstire, precum a fost şi pentru alte 23 de mănăstiri basarabene, şi am găsit atît de actuale frumoasele versuri scrise de Alexandru Vlahuţă parcă vizînd şi nedreptatea, durerea care ni s-a făcut, dar şi bucuria cea veşnică la care revenim statornic.
„Voi toţi, ce-aţi plîns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mîngîiat
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculaţi, „¦ Hristos a Înviat!”
/frumoasa.md/
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.



