Despre Dumnezeu Fiul (III)

ianuarie 29, 2009 Categoria: Articole, Catehism

175. Ce înseamnă: „S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om”, şi anume de ce spune în chip deosebit „S-a întrupat” şi în chip deosebit „S-a făcut om”?

„S-a întrupat” înseamnă cu deosebire „S-a zămislit”, ca început al întrupării. Iar „S-a făcut om” înseamnă cu deosebire arătarea Fiului lui Dumnezeu ca om între oameni prin naşterea din Sf. Fecioară Maria. Dar prin cuvîntul „S-a întrupat”, Sf. Părinţi, care au alcătuit Simbolul, au ţinut mai ales să spună cu hotărîre că Fiul lui Dumnezeu Şi-a alcătuit trup adevărat, nu numai unul părut, cum spuneau unii eretici, şi de aceea n-a venit cu el din cer, ci l-a luat din Sf. Fecioară Maria. Iar prin cuvîntul „S-a făcut om” au ţinut să sublinieze că Fiul n-a luat numai un trup fără suflet sau fără minte, cum spuneau alţi eretici, ci S-a făcut om deplin, cu trup şi suflet cuvîntător.

176. Şi ce înseamnă: „de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara”? Care este partea Duhului Sfînt şi care a Fecioarei Maria în întruparea Cuvîntului?

Fiul lui Dumnezeu S-a zămislit ca om din Fecioară. Deci S-a zămislit fără de sămînţă bărbătească. Dar această zămislire minunată nu s-ar fi putut face fără lucrarea Duhului Sfînt. Duhul Sfînt a făcut ca Fecioara să zămislească fără sămînţă bărbătească pe Fiul lui Dumnezeu ca om. „Iată îngerul Domnului în vis s-a arătat lui zicînd: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfînt” (Matei 1, 20). De aceea spune Simbolul: «şi S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara».
Desigur, alta este partea Duhului Sfînt şi alta a Fecioarei Maria în întruparea Fiului lui Dumnezeu. Sf. Duh nu-i dă acestuia firea omenească de la sine, ba nici măcar o parte din ea.
Într-un asemenea caz Fecioara Maria ar fi fost numai un vas ales prin care ar fi venit Fiul lui Dumnezeu cu un trup adus întreg, sau în parte, din cer, care deci n-ar mai fi fost un trup adevărat omenesc, luat din trup omenesc.
Dar Duhul Sfînt dă Fecioarei puterea să-L zămislească fără de sămînţă bărbătească şi deci fără de păcat. „Şi a zis Maria către înger: „Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzînd îngerul a zis: „Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri…” (Luca 1, 34-35).

177. Duhul Sfînt a fost singur în Fecioara, cînd aceasta a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu ca om?

N-a fost singur. În acest caz ea ar fi zămislit un om despărţit de Dumnezeu. Ci Însuşi Fiul lui Dumnezeu era din acest moment în ea, Duhul Sfînt fiind nedespărţit de El. Fiul lui Dumnezeu a fost nedespărţit de firea Sa omenească din prima clipă a existenţei ei, din clipa zămislirii. De aceea spune Simbolul despre El însuşi că „S-a întrupat”, adică Şi-a alcătuit din Fecioara Maria firea omenească. Dar Duhul Sfînt i-a dat putere Mariei să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu în ea, ca pe cel ce începe să-şi alcătuiască trupul din ea. Căci Dumnezeu lucrează asupra oamenilor totdeauna prin Duhul Sfînt.
Sf. Ioan Damaschin spune: «Duhul Sfînt S-a pogorît peste ea… dîndu-i puterea de a primi Dumnezeirea Cuvîntului şi puterea de a naşte. Atunci a umbrit-o Înţelepciunea ipostatică şi Puterea Prea Înaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, Cel de o fiinţă cu Tatăl, ca o sămînţă dumnezeiască şi Şi-a alcătuit Lui-şi din sîngiurile ei trup însufleţit».

178. Cine a fost Fecioara Maria?

A fost o fecioară din seminţia lui David, din care trebuia, după făgăduinţa dumnezeiască, să Se nască Mîntuitorul. Ea trăise în curăţie desăvîrşită şi era logodită cu Iosif, un bărbat bătrîn din aceeaşi seminţie, dar ea avea de gînd să trăiască în feciorie, căci se făgăduise lui Dumnezeu să ducă o viaţă de fecioară. De aceea, cînd îngerul îi aduce vestea că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, ea întreabă: „Cum va fi mie aceasta, de vreme ce nu ştiu de bărbat?” (Luca 1, 34). Deşi îngerul nu spusese cum va naşte, ca să poată înţelege că aceasta se va întîmpla în viitor, ea totuşi se mira, pentru că era hotărîtă ca şi în viitor să nu ştie de bărbat.
Ea zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu ca fecioară. Sfînta Scriptură ne spune că după ce „S-a aflat avînd în pîntece”, Iosif se gîndea s-o părăsească, dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis spunîndu-i să nu-i fie teamă să ia pe logodnica lui, „căci ceea ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfînt este” (Matei 1, 20).

179. Aşadar, Sf. Maria a rămas totdeauna fecioară?

Da. Ea a rămas fecioară totdeauna, deci atît la naştere, cît şi după aceea. De aceea Biserica noastră îi zice «pururea Fecioară».

180. Avem temeiuri pentru adevărul acesta în Sfînta Scriptură şi în Sf. Tradiţie?

Da. Că fecioria ei a rămas nestricată şi la naştere, învăţăm de la proorocul Iezechiel care spune: „Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea dinafară a templului, spre răsărit, şi aceasta era închisă. Şi mi-a zis Domnul: „Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israil a întrat pe ea. De aceea va fi închisă” (Iez. 44, 1-2).
Dacă n-ar fi rămas fecioară şi la naştere, ea n-ar mai fi fost «pururea Fecioara». Sf. Maxim Mărturisitorul zice: «Cu adevărat zămislirea şi naşterea au fost cu totul curate şi neatinse de sămînţă şi de stricăciune şi de aceea Maica Celui născut din ea e fecioară şi după naştere, rămînînd prin naştere şi mai nepătimitoare, ceea ce e cu totul străin firii şi mai presus de raţiune… Lucru şi auzire cu adevărat minunate e că s-a făcut naştere şi ieşire de prunc, închizătorile mădularelor de naştere ale celei ce a născut nedeschizîndu-se».
Iar că Sf. Maria a rămas fecioară şi după naştere se vede de acolo că Iisus, pe cînd Se afla pe cruce, a încredinţat-o în grija Apostolului Ioan, spunînd Maicii Sale: „Femeie, iată fiul tău”, iar Apostolului Ioan: „Iată mama ta” (Ioan 19, 26-27). Dacă Sf. Maria ar fi avut şi alţi fii, ar fi lăsat-o în grija lor.
Dar e şi la mintea omului că, după ce s-au petrecut cu ea lucruri atît de minunate, ea nu se mai putea gîndi să se coboare la o viaţă de rînd. Dacă Apostoli şi-au închinat viaţa lor întreagă lui Iisus, îndată ce L-au cunoscut, primind chiar moartea pentru El, putem socoti oare că Sf. Maria, Maica Lui, aleasă, pentru curăţia ei, dintre toate femeile pămîntului, ca să Se nască din ea Domnul, ar fi fost mai prejos de ei?

181. De ce cinstim pe Sf. Fecioară Maria şi-i închinăm zile de sărbătoare?

Pentru că Însuşi Dumnezeu a învrednicit-o de cinstea cea mai mare, de a naşte pe Mesia, şi a vestit lucrul acesta prin profeţi (Fac. 3, 15; Isaia 7, 14; Ier. 23, 5-6; Iez. 44, 1-3).
A cinstit-o îngerul bunei-vestiri, închinîndu-i-se şi numind-o: „plină de har” şi „binecuvîntată între femei” (Luca 1, 28).
A cinstit-o Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul numind-o: „binecuvîntată între femei” şi „Maica Domnului” (Luca 1, 40-43).
A cinstit-o Fiul ei, Care în copilărie îi era supus (Luca 2, 51), iar mai apoi, pe Cruce fiind, S-a îngrijit de ea, dînd-o în seama Apostolului Ioan (Ioan 19, 26-27).
Au cinstit-o oamenii din mulţime, fericind-o pentru a fi născut pe Fiul lui Dumnezeu.
Iar Fiul ei a întărit această cinstire, zicînd: „aşa este” (Luca 11, 27-28). Ea însăşi a grăit sub insuflarea Duhului Sfînt, că „I-a făcut mărire Cel Puternic” şi că de acum „o vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48-49).
Iată de ce se cuvine ca şi noi, cu atît mai mult, să cinstim pe Sf. Fecioară Maria.

182. Este mai mare cinstirea Sf. Fecioare Maria decît cinstirea adusa altor sfinţi?

Da, este mai mare, pentru că ea este cea dintîi între sfinţi. Iată de ce cinstirea adusă ei o numim preacinstire, iar pe ea, Preacinstită.

183. De ce Sf. Fecioară Maria este cea dintîi între sfinţi?

Este cea dintîi între ei, pentru că a primit de la Dumnezeu cinstea cea mai mare, de a naşte pe Mesia. Zămislind în pîntecele ei pe Mesia, de la Duhul Sfînt, ea a fost curaţită de păcate, ca nici un alt om, oricît de sfînt ar fi fost acesta. Ea a fost apoi vestită de Dumnezeu şi de profeţi că va avea o deosebită cinste, cum nu s-a mai spus despre nici un alt sfînt. Despre Ioan Botezătorul ştim că a fost cel mai mare între profeţi (Luca 7, 28), deoarece însăşi venirea lui a fost profeţită de alţi profeţi (Matei 3, l; Isaia 44, 3). Sf. Fecioară Maria este însă cea dintîi între sfinţi, de aceea şi cinstirea ei este preacinstire.

184. Dar în Sf. Scriptură se vorbeşte de nişte „fraţi” ai Domnului. Care sunt aceştia?

Este adevărat că în Sf. Scriptură se vorbeşte de astfel de „fraţi”. Sfînta Evanghelie ne spune că, odată cînd predica Iisus: „Încă grăind El mulţimilor, iată mama Lui şi fraţii Lui stăteau afară, căutînd să vorbească cu El” (Matei 12, 46; Luca 8, 19). Altă dată, cînd predica în sinagogă din Nazaret, iudeii se mirau întrebînd: „Au nu este Acesta feciorul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui: Iacov şi Iosi şi Simon şi Iuda? Şi surorile Lui au nu sunt toate la noi?” (Matei 13, 55-56; vezi şi Marcu 6, 3; alte locuri despre „fraţii” Domnului: Ioan 2, 12 şi 7, 3; Fapte 1, 14; I Cor. 9, 5; Gal. 1, 19). Aici sunt daţi chiar cu numele de „fraţii” Domnului.
Dar lucrul sigur e că aceştia n-au fost fiii Sf. Fecioare Maria, ci ai unei alte Marii, numită în Sfînta Scriptură uneori „cealaltă Marie” sau „Maria Lui Cleopa”. Despre aceasta se spune că era mama lui Iacov şi Iosi, doi din pomeniţii fraţi ai Domnului. „Şi erau acolo multe femei, privind de departe,… între care era Maria-Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi” (Matei 27, 55-56; 28, 1; Marcu 15, 40, 47; 16, 1; Luca 24, 10; Ioan 19, 25).
Aceşti aşa zişi „fraţi” ai Domnului erau nişte veri sau alte rude ale Lui, căci în Sfînta Scriptură se numesc „fraţi” şi alte rude mai apropiate. Aşa, Avraam numeşte pe Lot „frate”, deşi îi era nepot de frate (Fac. 11, 27; 12, 5; 14, 12, 14, 16).

185. Dacă Mîntuitorul n-a avut după El fraţi, în ce înţeles Se numeşte El „Întîiul născut” (Matei 1, 24)?

În Vechiul Testament „întîiul născut”, atît dintre oameni cît şi dintre animale, era închinat lui Dumnezeu (Ieş. 13, 2). De aceea chiar dacă nu mai erau după el alţi născuţi se numea tot „întîiul născut”, şi nu „singurul născut”, pentru că „întîiul născut” înseamnă sfinţit, închinat lui Dumnezeu. Prin el se cîştigă mila de la Dumnezeu pentru oameni. La oameni primul născut era ca un fel de preot pentru fraţii săi în faţa lui Dumnezeu, iar la animale era adus ca jertfă lui Dumnezeu.
Domnul nostru Iisus Hristos a primit numele de «Întîiul născut», deşi a fost „singurul născut”, ca să se arate ca El, ca om, e întîiul născut la viaţa cea nouă dintre toţi fraţii „ca să fie El întîiul născut între mulţi fraţi” (Rom. 8, 29).
Pe de alta parte El a fost atît preotul adevărat, cît şi jertfă adevărată pentru toţi oamenii, cîştigînd de fapt iertarea pentru toţi.

186. De ce numim pe Sf. Maria nu numai „Pururea Fecioară”, ci şi „Prea Curată”?

Pentru că ea n-a săvîrşit nici un păcat, nici cu gîndul, nici cu cuvîntul, nici eu lucrul.
Acest dar i s-a dat printr-un har deosebit de mare, de care vorbeşte îngerul cînd îi vesteşte că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine” (Luca 1, 22). Mărturisirea lui Mitrofan Critopol spune: «Fiindcă a fost rînduită de Dumnezeu spre un scop mare şi cu totul deosebit… i s-a dat de Dumnezeu un mare şi deosebit dar, acela de a nu păcătui». Desigur darul acesta s-a întîlnit cu străduinţa ei cu totul deosebită de a trăi în curăţie deplină.
Ea e Prea Curată însă şi pentru că în acelaşi timp, în care i s-a dat puterea de a primi pe Fiul lui Dumnezeu spre a-L naşte, a fost „curăţită” de păcatul strămoşesc. Sf. Ioan Damaschin zice: «Deci, după consimţămîntul Fecioarei, Duhul cel Sfînt S-a pogorît peste ea potrivit cuvîntului Domnului, pe care l-a spus îngerul, curăţind-o şi dîndu-i în acelaşi timp şi puterea de a primi Dumnezeirea Cuvîntului şi puterea de a naşte».
Fecioara nu s-a zămislit fără păcatul strămoşesc, cum susţin unii, căci îngerul îi spune: „Nu te teme Marie, că ai aflat har la Dumnezeu” (Luca l, 30), deci harul acesta l-a primit în timpul vieţii ei, iar nu de la zămislirea ei. Altfel unde ar mai fi fost strădania ei după curăţie, pe care luînd-o în seamă Domnul, a hotărît să Se întrupeze din ea?

187. De ce numim pe Fecioara şi „Născătoare de Dumnezeu”, sau „Maica lui Dumnezeu”?

Pentru că Cel ce S-a născut din ea, după firea omenească, e Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Iisus Hristos e o singura persoană în două firi: e persoana lui Dumnezeu Cuvîntul, Care ca Dumnezeu, sau ca persoană a firii dumnezeieşti, e născut dinainte de veci din Tată, iar ca om, sau ca persoană a firii omeneşti, e născut în timp din Fecioara Maria. Una şi aceeaşi persoană S-a născut şi din Tatăl şi din Maria: din Tatăl după firea dumnezeiască, din Maria după firea omenească. Deci, tot Fiul lui Dumnezeu S-a făcut şi Fiul Mariei. Nu se poate spune că din Fecioara s-a născut numai firea omenească a lui Hristos, căci nu se naşte o fire, ci se naşte o persoană prin acea fire. Iar persoana firii omeneşti a lui Iisus Hristos era Însuşi Fiul lui Dumnezeu.
Dacă n-am recunoaşte că Fecioara Maria e Născătoare de Dumnezeu, n-am socoti persoana născută din ea şi Dumnezeu, ci numai om. Iar dacă Iisus ar fi fost numai om, nu ne-ar fi putut mîntui. Întreaga noastră mîntuire îşi are deci temelia în faptul că Sf. Fecioară Maria a fost Născătoare de Dumnezeu. Cine nu crede în aceasta, nu crede că a fost mîntuit, căci nu crede că Iisus Hristos, născut din Maria, este Fiul lui Dumnezeu. De aici se vede cît de mult greşesc cei ce nu cinstesc pe Fecioara Maria, ca Maica Domnului. Ei nu cred îngerului Gavriil, care spune Fecioarei: „Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema” (Luca 1, 32); nici Sf. Apostol Pavel, care spune că la plinirea vremii „a trimis Dumnezeu pe Fiul Său cel născut din femeie” (Gal. 4, 4). Sfînta noastră Biserică cinsteşte pe Fecioara ca Născătoare de Dumnezeu în cîntări neasemănat de frumoase: «Primit-ai în pîntece pe Cuvîntul şi ai purtat pe Cel ce poartă toate şi ai hrănit cu lapte, ceea ce eşti curată, pe Cela ce hrăneşte toată lumea». Sau iarăşi: «Taina cea din veci se descoperă astăzi! Dumnezeu Cuvîntul, Fiu Fecioarei Se face».

188. Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om deplin, om întru toate asemenea nouă, de ce S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Fecioară şi nu S-a născut ca orice om pe cale firească?

Din două motive S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu de la Duhul Sfînt şi din Fecioară: întîi ca să se arate că venirea Fiului lui Dumnezeu pe pămînt ca om şi mîntuirea noastră nu puteau atîrna de puterea omenească, ci de hotărîrea lui Dumnezeu.
Al doilea, pentru că, deşi S-a făcut om întru toate asemenea nouă, El S-a zămislit fără păcatul strămoşesc cu care se zămislesc toţi oamenii. Dar zămislirea fără de păcatul strămoşesc nu s-ar fi putut face fără lucrarea Duhului Sfînt, Care a păstrat-o pe Sf. Fecioară curată de orice întinare.
Astfel, Iisus Hristos S-a născut fără de păcat strămoşesc. Dar El n-a săvîrşit păcat nici după aceea. Şi nu numai că n-a săvîrşit păcat, dar nici nu putea săvîrşi.

189. De ce nu putea săvîrşi păcat?

Pentru ca Cel ce S-a născut din Fecioara Maria este Dumnezeu însuşi, anume Fiul lui Dumnezeu Care Se face om pentru noi. Cel ce lucrează cele ale firii este persoana însăşi. Or, în Iisus Hristos, Cel ce lucrează prin firea omenească este Dumnezeu însuşi, Care lucră în acelaşi timp şi prin firea Sa dumnezeiască. De aceea, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, nici nu putea păcătui. Dacă ar fi putut păcătui Iisus Hristos, Însuşi Dumnezeu ar fi putut păcătui. Dar Dumnezeu nu poate păcătui, căci păcatul e faptă împotriva lui Dumnezeu, şi cum ar fi putut Dumnezeu lucra împotriva Sa?

190. Dar dacă n-a putut păcătui, a mai fost El om adevărat?

Da, a fost, căci păcatul nu ţine de firea omenească. Adam, la început, n-a avut păcatul în fire. Păcatul, dimpotrivă, ştirbeşte firea, o slăbeşte. Viaţa, după fire, o redobîndeşte omul de abia cînd scapă de păcat, spun Sfinţii Părinţi.

191. Dar dacă Iisus Hristos n-a putut păcătui, cum se înţeleg ispitele cu care s-a apropiat Satana de El şi cum mai este El pildă pentru noi ca să luptăm cu păcatul?

Mîntuitorul n-a putut păcătui şi nici o înclinare spre păcat nu se află în El. Dar El a moştenit împreună cu noi slăbiciunile nepătimaşe: foamea, setea, trebuinţa de odihnă, de somn, frica de moarte, putinţa de a suferi durere. Satana s-a folosit de stările acestea din Iisus pentru a-L ispiti să şi le astîmpere într-un fel cum nu trebuia, adică mai mult decît trebuia, sau cînd nu trebuia. Dar Iisus a respins ispita din primul moment, neprimind-o înlăuntrul Său şi a răbdat cu bărbăţie ostenelile, foamea, durerea şi a biruit frica de moarte. În aceasta El ne este pildă şi nouă. Căci dacă răbdăm şi noi, ca El, ostenelile şi durerile, putem respinge şi noi ispită. Iar de răbdat putem răbda şi noi, căci şi noi Îl avem pe El în noi.

192. Vorbeşte Sfînta Scriptură despre lipsa de păcat a Mîntuitorului?

Da. Chiar Mîntuitorul spune către iudei: „Cine dintre voi Mă vădeşte pe Mine de păcat?” (Ioan 8, 46). Iar Sf. Apostol Pavel arată că Iisus Hristos a fost fără de păcat, dar că în acelaşi timp a purtat neputinţele noastre de pe urma păcatului şi a fost ispitit. „Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de Păcat” (Evr. 4, 15).

193. A fost de trebuinţă pentru mîntuirea noastră ca Iisus Hristos să fie fără de păcat?

Da. Numai fiindcă „n-a săvîrşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui” (I Petru 2, 22), Iisus n-a murit pentru păcatele Sale, ci „pentru fărădelegile noastre”, răscumpărîndu-ne de ele (Isaia 53, 5, 9). Numai fiindcă a fost fără păcat, a putut da Tatălui o viaţă curată de ascultare, răscumpărînd neascultarea noastră. Numai fiindcă a fost fără de păcat, moartea nu L-a putut ţine, căci n-avea drept asupra Lui, ci a înviat, ca după El să înviem şi noi toţi, cei ce credem în El. Şi numai fiindcă a fost fără păcat, ne este şi nouă pildă de viaţă neprihănită.

>> Despre Dumnezeu Fiul (I)
>> Despre Dumnezeu Fiul (II)
>> Despre Dumnezeu Fiul (III)
>> Despre Dumnezeu Fiul (IV)