Învăţătura despre Dumnezeu
noiembrie 25, 2008 Categoria: Articole, Catehism
85. Ce se poate şti despre Dumnezeu cu mijloacele minţii omeneşti şi ale firii înconjurătoare?
Cu aceste mijloace noi ştim că Dumnezeu există, dar nu ştim ce este El, în Sine, în fiinţa Lui.
86. Este vreo deosebire între acest fel de a cunoaşte existenţa lui Dumnezeu şi cel dat prin Descoperirea dumnezeiască?
Felul cunoaşterii existenţei lui Dumnezeu prin Descoperire e mai sigur şi mai preţios, fiindcă această cunoaştere ne-o da Dumnezeu însuşi şi mintea noastră nu se mai îndoieşte. Apoi, pe cînd în Descoperirea dumnezeiască, cunoştinţa existenţei lui Dumnezeu pleacă de la credinţa ca să ajungă la cunoaştere, în aflarea existenţei lui Dumnezeu pe calea firii, mintea porneşte de la cunoaştere spre a ajunge la credinţă.
87. Prin ce arată firea existenţa lui Dumnezeu?
Zidirea întreagă, de la făpturile cele mai mici pînă la cele mai mari, de la cele înzestrate cu mai puţină pricepere pînă la cele mai înţelepte, de la începutul lumii pînă astăzi, mărturiseşte înţelepciunea, bunătatea şi puterea Făcătorului. Sf. Scriptură ia firea ca mărturie a existenţei lui Dumnezeu, cînd spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mîinilor Lui o vesteşte tăria” (Ps. 18, 1).
Începînd de la Sf. Irineu şi pînă la Sf. Ioan Damaschin, toţi Sf. Părinţi şi Scriitori bisericeşti dovedesc existenţa lui Dumnezeu pe baza legii naturale sau fireşti. Sf. Grigorie Teologul spune: «Dar cu mult mai înainte decît acestea (adică cerul, luna, stelele), mai presus decît ele şi izvor al lor este fiinţa (lui Dumnezeu), care întrece orice cuprindere şi orice înţelegere… Şi privirea şi legea firii ne învaţă că Dumnezeu există şi că El este cauza creatoare şi susţinătoare a lumii. Privirea (ne învaţă că există Dumnezeu) atunci cînd se aşează pe cele văzute şi bine fixate şi care merg şi care sunt, ca să zic aşa, mişcate în chip nemişcat şi sunt purtate. Iar legea naturală deduce din cele văzute şi rînduite de Autorul lor». Cunoştinţa despre Sine a dat-o Dumnezeu oamenilor de la început, zice Sf. Ioan Gură de Aur, dar păgînii, atribuind această cunoaştere lemnelor şi pietrelor, au nedreptăţit adevărul. Această cunoaştere rămîne însă neschimbată avînd slava ei nemişcată. Sf. Pavel zice: „Ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei, fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor”(Rom. 1, 19). Cunoaşterea lui Dumnezeu pe calea firii s-a dat oamenilor nu prin glas, ci prin aşezarea făpturilor la mijloc, pentru ca şi cel înţelept şi cel fără minte, cunoscînd cu privirea frumuseţea celor văzute, să se ridice la Dumnezeu. Ordinea lucrurilor, schimbarea anotimpurilor, a atmosferei, calea armonioasă a elementelor, cursul ordonat al zilelor şi al nopţilor, al lunilor şi al anilor, grija pe care o minte atotînţeleaptă o are faţă de fiecare vieţuitoare, supunerea tuturor faţă de om dovedesc existenţa lui Dumnezeu. Zidirea, zice Sf. Ioan Gură de Aur, ne duce ca de mînă la cunoaşterea lui Dumnezeu. Este o cunoaştere care porneşte de la făpturi şi se ridică pînă la Făcătorul firii.
88. Pe ce altă cale a firii ştim ca există Dumnezeu?
Pe calea conştiinţei, care, după firea văzută, este al doilea învăţător al omului. Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Ioan Damaschin spun că: cunoştinţa existenţei lui Dumnezeu este pusă de El în chip firesc în toţi oamenii. Sf. Grigorie Teologul observă că puterea din noi, înnăscută tuturor, prima lege lipită de noi, care ne duce spre Dumnezeu prin cele văzute, este raţiunea”.
89. Cunoaştem existenţa lui Dumnezeu numai pe calea firii?
Noi cunoaştem existenţa lui Dumnezeu şi pe calea Descoperirii sau Revelaţiei dumnezeieşti supranaturale. Dumnezeu Şi-a descoperit existenţa Sa proorocilor, S-a arătat prin Fiul Său Cel întrupat şi Se va face cunoscut în împărăţia cerurilor. «Duhul, zice Sf. Irineu, pregăteşte pe om în Fiul, Fiul îl duce la Tatăl, iar Tatăl îi dă nestricăciunea pentru viaţă veşnică, pe care o capătă din faptul că vede pe Dumnezeu». Cunoaşterea mai presus de fire a lui Dumnezeu, pe care cei îmbunătăţiţi moral, ajunşi pe cea mai înaltă treaptă a urcuşului duhovnicesc după curăţirea de patimi, o gustă anticipativ încă din această viaţă, constituie însăşi viaţa veşnică pentru cei drepţi în împărăţia cerurilor (Ioan 17, 3).
90. Ştim noi ceva despre fiinţa lui Dumnezeu?
Nu putem cunoaşte fiinţa lui Dumnezeu nici pe calea firii, nici pe calea mai presus de fire. Fiinţa lui Dumnezeu este „ascunsul” tainic, la care nu ne putem ridica cu mintea şi cu care nu putem intra în legătură. Ea e mai presus de orice nume, cum spune Dionisie Pseudo-Areopagitul. Dar noi cunoaştem lucrările acelei fiinţe, care coboară la noi, cum zic Sf. Părinţi.
Toate numele ce le dăm lui Dumnezeu privesc aceste lucrări; înţelepciunea lui Dumnezeu, văzută în lume, este o astfel de lucrare; puterea Lui creatoare la fel. Aceste lucrări le mai numim şi însuşiri ale lui Dumnezeu, sau pe baza acestor lucrări Îi dăm lui Dumnezeu aşa numitele însuşiri. În cunoaşterea firească, aceste lucrări sau însuşiri ale lui Dumnezeu le aflăm prin analogie de la lucrările create; în cunoaşterea mai presus de fire avem o vedere mai de-a dreptul a lor.
91. Ce înseamnă cuvintele: „Cred întru unul Dumnezeu”?
Aceste cuvinte au fost puse în Simbolul Credinţei pentru a risipi credinţa deşartă a păgînilor, ca sunt mai mulţi dumnezei. Credinţa într-un singur Dumnezeu, sau monoteismul, e susţinută de toţi Părinţii şi Scriitorii bisericeşti care s-au ocupat de acest adevăr.
92. Care sunt însuşirile lui Dumnezeu?
„“ Dumnezeu este unul. Sf. Apostol Pavel scrie corintenilor: „Totuşi, pentru noi este un singur Dumnezeu-Tatăl, din Care sunt toate si noi întru El; şi un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El” (I Cor. 8, 6). Dumnezeu este unul singur pentru că unul singur e universul pe care l-a făcut. Sf. Efrem zice: «Dacă nu e un singur Dumnezeu, nu e Dumnezeu».
„“ Dumnezeu este Duh, cum o mărturiseşte Mîntuitorul însuşi femeii samarinence:
„Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 24). «El e nematerial si netrupesc», spune Sf. Ioan Damaschin. El e izvorul din care-şi ia începutul toată firea înţelegătoare şi duhul.
– Dumnezeu e simplu, adică necompus, fiindcă e nematerial. Firea Sa e necompusă şi duhovnicească. El nu admite nici un fel de adaos în Sine şi nu are ceva mai mare, sau mai mic, în Sine.
„“ Dumnezeu e neschimbător, cum ne-o arata Sf. Iacov prin cuvinele: „Părintele luminilor, la Care nu e schimbare sau umbră de mutare” (1, 17).
„“ Dumnezeu este veşnic, cum ne încredinţează cuvintele Apocalipsei: „Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine” (Apoc. 4, 8). El e înainte de timp, pentru că timpul e de la El. Însuşirea Lui veşnica e că El este veşnic.
„“ Dumnezeu e necuprins, pentru că este nesfîrşit şi de nespus. Dumnezeu este nevăzut. Cuvîntul se adresează către El în tăcere, simţul se toceşte vrînd să-L cerceteze, iar înţelegerea se închirceşte vrînd să-L îmbrăţişeze.
„“ Dumnezeu e atotprezent, cum ne spune Psalmistul: „De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti; de mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi mă voi sălăşlui la marginile mării, şi acolo mîna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Ps.138, 8-10). Fiind fără început şi fără sfîrşit, Dumnezeu este atotprezent, pentru că nu El e în altceva, că toate sunt în El. El e pretutindeni şi e în întregime pretutindeni.
„“ Dumnezeu e atotputernic, cum ne încredinţează Sf. Evanghelie: „Cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Atotputernicia lui Dumnezeu o susţin toţi Sf. Părinţi, îndeosebi Aristide, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Sf. Chiril al Ierusalimului. Puterea lui Dumnezeu e nevăzută şi ascunde o mare pătrundere şi simţire Duhului.
„“ Dumnezeu e atotştiutor, cum ne spune Sf. Apostol Pavel: „O, adîncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cît sunt de necercate judecăţile Lui şi nepătrunse căile Lui!” (Rom. 11, 33). Ştiinţa lui Dumnezeu cunoaşte toate deodată: cele trecute, cele prezente, cele viitoare. El cunoaşte totul din veci; El ştie înainte de facerea lumii ce se va întîmpla pînă în ultimele clipe ale acesteia. Dumnezeu nu S-a sfătuit cu nimeni despre noi, în momentul cînd am fost creaţi, pentru că El cunoştea rostul nostru înainte de facerea pămîntului şi a veacurilor. Prin prezenţa Sa, Dumnezeu nu ne obligă să facem cele viitoare. Dumnezeu ştie toate cîte se vor întîmpla prin libera voinţă a oamenilor, dar această preştiinţă nu nimiceşte liberul arbitru sau libera hotărîre. Dumnezeu priveşte în inimi, ştie toate şi aude toate.
„“ Dumnezeu e drept, cum spune Psalmistul: „Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; (aceştia) în veac vor fi păziţi; iar cei fără-de-lege vor fi izgoniţi şi seminţia celor necredincioşi va fi stîrpită (Ps. 36, 28).
„“ Dumnezeu e bun, cum declară Însuşi Mîntuitorul: „Nimeni nu este bun decît numai unul Dumnezeu” (Matei 19, 19).
„“ Dumnezeu e iubire, cum ne încredinţează Sf. Apostol Ioan (I Ioan 4, 8 şi 16).
„“ Dumnezeu este lumină (I Ioan 1, 5).
„“ Dumnezeu este desăvîrşit, după cuvîntul Mîntuitorului: „Fiţi dar desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru din ceruri desăvîrşit este” (Matei 5, 48). Dumnezeu e desăvîrşit în toate, egal şi asemenea cu Sine. Nu e supus prefacerii lucrurilor, nici naşterii, nici întîmplării. El nu Se micşorează, nici nu creşte, ci e totdeauna acelaşi.
93. Dacă Dumnezeu este Duh, de ce în Sf. Scriptură se vorbeşte despre inima, ochii, urechile, mîinile lui Dumnezeu?
Sf. Scriptură ţine seama de firea limbii omeneşti, adică de felul ei de a-şi arăta gîndurile. Cuvintele de mai sus nu înfăţişează organe trupeşti, asemenea celor omeneşti, ci anumite puteri ale lui Dumnezeu. Astfel inima arată bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu, ochii şi urechile arată atotştiinţa Lui, iar mîinile, atotputernicia Lui. După cum chipul lui Dumnezeu nu poate fi zugrăvit în mintea noastră, tot aşa nu poate fi vorba de organe trupeşti ale lui Dumnezeu, căci după cuvîntul unui Părinte al Bisericii: «El aude fără urechi, vorbeşte fără gură, lucrează fără mîini, vede fără ochi».
94. Dacă Dumnezeu este peste tot locul, de ce se spune în Sf. Scriptură că El este în ceruri sau în Biserică?
Dumnezeu este peste tot locul; dacă se zice că El este în mod deosebit în ceruri, este pentru că prezenta Lui e mai vădită fiinţelor spirituale şi cerul închipuieşte sfinţenia; dacă se vorbeşte de prezenta Lui deosebită în Biserică, este pentru că mai ales în Biserică împărtăşeşte El, prin Sf. Taine, harul Său sfinţitor.
95. Pentru ce numim, în articolul I din Simbolul Credinţei, pe Dumnezeu, „Tatăl”?
Dumnezeu este unul după fiinţa Lui. Descoperirea dumnezeiască ne învaţă însă că acest Dumnezeu, unul după fiinţă, este în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh. Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeieşti alcătuiesc Sf. Treime, taina de nepătruns de mintea omenească şi împărtăşită nouă prin Descoperirea dumnezeiască. Cuvîntul „Tatăl” din Simbolul Credinţei ne arată prima persoană a Sf. Treimi. El arată însă şi legătura fiască pe care noi, credincioşii, o avem cu El, căci El este „Tatăl nostru”, aşa cum spunem la începutul Rugăciunii Domneşti.
96. Se vorbeşte în Sf. Scriptură despre aceste trei persoane sau ipostasuri ale singurului Dumnezeu?
În Sf. Scriptură se vorbeşte în multe locuri despre cele trei persoane sau ipostasuri ale Dumnezeirii. Amintim numai cîteva: În Vechiul Testament, Dumnezeu-Tatăl Se adresează celorlalte persoane ale Sf. Treimi: „Să facem om după chipul Nostru şi după asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). În vedenia lui Isaia, îngerii „strigau unul către altul şi ziceau: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot, plin este tot pămîntul de mărirea Lui” (Isaia 6, 3). În Noul Testament, cu prilejul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, s-au arătat toate cele trei persoane ale Sf. Treimi: Tatăl, arătînd lumii pe Fiul şi binecuvîntîndu-L, Fiul primind botezul de la Ioan, iar Sf. Duh coborînd asupra Fiului, în chip de porumbel (Matei 3, 16-19 ; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 32; 15, 26). Trimiţînd pe Sf. Apostoli la propovăduire, Mîntuitorul le spune: „Drept aceea, mergînd învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh” (Matei 28,19).
97. Sf. Tradiţie mărturiseşte existenţe Sf. Treimi?
Tradiţia primelor trei veacuri mărturiseşte fără şovăială credinţa în existenţa Sf. Treimi. Au mărturisit cu căldură despre Sf. Treime: Sf. Clement Romanul, Sf. Ignatie, Sf. Policarp, Aristide, Sf. Iustin, Atenagora, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Origen, Tertulian, Novatian. Sf. Părinţi ai veacurilor IV şi V s-au întemeiat neîntrerupt pe această tradiţie, în toiul luptelor lor contra arianismului. Se pot cita în această privinţă mai ales Sf. Atanasie, Sf. Epifanie, Sf. Ilarie şi Fer. Augustin. «În unitatea firii sunt trei persoane» zice Tertulian. «O singură Dumnezeire şi un singur Dumnezeu în trei ipostasuri», declară Sf. Atanasie.
98. Cele trei persoane sau trei ipostasuri pot fi înţelese ca trei dumnezei?
Cele trei persoane dumnezeieşti nu se înteleg ca persoanele omeneşti, ci în felul în care ne arată Mîntuitorul în Evanghelia după Ioan cînd zice: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30). «Legătura Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu Mîngîietorul (Sf. Duh) uneşte pe cei trei unul cu altul. Aceştia trei sunt una, nu unul, după cuvîntul: „Eu şi Tatăl Meu una suntem”, una după unitatea fiinţei, nu după unitatea numărului». Cele trei ipostasuri, zice Sf. Grigorie Teologul, sunt o singură Dumnezeire şi «o singură Fire în trei proprietăţi, înţelegătoare, desăvîrşite, existînd prin ele însele, deosebite în număr, dar nu deosebite în Dumnezeire».
Acelaşi Sfînt Părinte explică felul unirii ipostasurilor astfel: «Se deosebesc fără să se împartă, ca să zic aşa, şi se unesc deosebit. Unul în trei este Dumnezeirea şi trei fac una». Nu sunt, deci, trei dumnezei.
99. Care e legătura ipostasurilor între ele?
Deşi mare taina, lucrul acesta a fost lămurit pe larg de Sf. Părinţi. Sf. Chiril al Alexandriei ne spune că Firea dumnezeiască, simplă şi necompusă, e lărgită de însuşirile ipostasurilor şi de deosebirile de persoană şi de nume. În fiecare persoană se înţelege întreaga Fire împreună cu însuşirea ei, adică cu ipostasul. Rămîne fiecare ceea ce este, avînd în sine şi pe celelalte, prin unirea firească cu ele. Tatăl este în Fiul şi în Sf. Duh. De asemenea şi Fiul şi Sf. Duh Se află în Tatăl, iar Tatăl, în ceilalţi doi.
100. Cele trei ipostasuri voiesc şi lucrează separat sau la un loc?
Sf. Ioan Damaschin spune că fiecare din cele trei ipostasuri nu voiesc şi nu lucrează aparte, separat şi deosebit, ci împreună. Sf. Treime e o singură fire, o singură voinţă, o singură lucrare, o singură putere, o singură autoritate, pentru că e o singură Dumnezeire.
101. Ce au împreună şi ce au deosebit persoanele Sf. Treimi?
Tatăl, Fiul şi Sf. Duh au împreună însuşirea de a fi nefăcuţi şi Dumnezeirea. Fiul şi Sf. Duh au împreună însuşirea că sunt din Tatăl. Tatăl este nenăscut, Fiul este născut, Sf. Duh este purces.
102. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Tatăl?
Tatăl este nenăscut. El nu primeşte existenţa de la nimeni, nu are cauză. El e izvorul celorlalte două persoane.
Dumnezeu e Tată din veci. El nu este însă Tată în felul omenesc. El n-a început să fie Tată în timp, după împlinirea vîrstei, odată cu apariţia puterii de a naşte, asemenea oamenilor şi celorlalte vieţuitoare. Dumnezeu e Tată deodată cu veşnicia. El e, deci, totdeauna Tată.
103. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Fiul?
Fiul este născut, este Unul-Născut, fiind împreună veşnic cu Tatăl şi de o fiinţă cu Acesta. Fiul e Fiu dinaintea veacului şi de totdeauna. El nu Şi-a început cîndva existenţa, ci de cînd e Tatăl e şi Fiul. Şi cînd gîndim la Tatăl, gîndim şi la Fiul. Fiul nu e creat, cum pretindea Arie, ci e născut din Tatăl, dar nu printr-o naştere omenească, nici constrînsă, ci printr-una voită şi firească. E o naştere necuprinsă de mintea omenească. Fiul şi Tatăl sunt una ca Dumnezeire, ca fire, ca veşnicie, ca voinţă, ca lucrare, ca bunătate etc., dar Se deosebesc ca ipostasuri: unul e născut, pe cînd celălalt e nenăscut; în această privinţă, Tatăl este izvorul şi cauza Fiului. Fiul Se deosebeşte, apoi, şi de Tatăl şi de Sf. Duh, prin aceea că El Şi-a luat asupra-Şi lucrarea mîntuirii. Numele propriu al Fiului este «Cuvîntul». El Se numeşte şi «Înţelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvîntul, Strălucirea şi Chipul Tatălui».
104. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Duhul Sfînt?
Duhul Sfînt purcede din Tatăl, cum spune Însuşi Mîntuitorul: „Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă, de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine (Ioan 15, 26). Însuşirea Lui personală este de a fi purces din Tatăl de a Se face cunoscut după Fiul şi împreună cu Acesta. El e sfinţenia însăşi şi prin aceasta izvorul Sf. Har, Care desăvîrşeşte opera Mîntuitorului, după înălţarea Sa la cer: „Iar cînd va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi la tot adevărul… Acela Pe Mine Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi va vesti vouă” (Ioan 16, 13-14).
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.