Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Daruri de Crăciun – 6

Adaugat la decembrie 20, 2013 de Victor
Categoria: Anunturi, Binefacere


Postul este perioada cea mai prielnică milosteniei şi rugăciunii, căci acestea ne înalţă la Dumnezeu.

Să luăm exemplu din viaţa Sfântului Mucenic Fanurie, care, trăind în pustie, era atât de milostiv, că hrănea drumeţii din puţinul pe care-l avea şi le aducea de departe şi apă de băut.

Având o dragoste deosebită pentru oameni, mai ales pentru cei aflaţi în necaz, el cu lacrimi multe se ruga pentru muţi, pentru care spunea: „Deschide buzele lor cele închise, luminează-le mintea, ca să Te slăvească pe Tine, şi cu buzele lor să sărute chipul Tău cel nefăcut de mână şi cu lacrimi să spele intrările în biserică, ca astfel să se proslăvească numele Tău cel sfânt”.
Continuare…

„Sfîntul Nectarie m-a ridicat din pat după 6 ani”

Adaugat la septembrie 12, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Binefacere

Suferinţa – fiecare dintre noi percepe şi acceptă acest fenomen în funcţie de structura sufletească, de experienţa vieţii, dar mai mult decît toate în funcţie de credinţa pe care o are, credinţa în Dumnezeu, în Sfinţi, în minuni.

Eugenia Buruiană este o tînără în vîrstă de 32 de ani, pe care însă viaţa a făcut-o mult mai înţeleaptă pentru anii ei… De mic copil Eugenia suferă de o boală gravă şi rară – Epidermoliză buloasă, forma distrofică, care afectează atît pielea, cît şi majoritatea organelor interne… Boala se manifestă agresiv prin persistenţa pe piele a bulelor şi rănilor umede… Ca un efect al bolii, începînd cu anul 2007, Eugenia a cunoscut durerea de a fi imobilizată într-un scaun rulant, durere sporită de sărăcia şi lipsa unei familii… Doar credinţa în Dumnezeu, nădejdea neîncetată în puterea şi minunile Domnului şi dragostea fraţilor şi surorilor întru Hristos au ajutat-o pe Jenica, cum îi spun cei dragi, să reziste toţi aceşti ani. Doar cei ce i-au fost în preajmă în tot acest răstimp, cei ce au văzut cu ochii lor chinul trupesc şi sufletesc prin care a trecut tînăra fată ştiu cît de greu i-a fost, cît de mare a fost lupta şi credinţa ei… În primăvara acestui an, boala Eugeniei s-a agravat brusc… După multiple investigaţii, medicii s-au declarat neputincioşi. Eugenia simţea însă că mai are de trăit, că mai are ceva important de realizat în această lume…
Continuare…

Să ajutăm pe Alexandra să-şi realizeze visul!

Adaugat la august 22, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Binefacere



La cei 18 ani ai săi, Alexandra Macovei din s.Vălcineţ (Călăraşi) are probleme serioase cu coloana vertebrală, fiind diagnosticată cu scolioză displastică dorsală din dreapta. Scolioza este o afecţiune a coloanei vertebrale în care se poate observa o deviere în plan frontal, în cadrul căreia apare gibozitatea – rotaţia corpurilor vertebrale, manifestată prin ieşirea în afară a coastelor, coloana fiind în parametri normali dreaptă.
Continuare…

Să aducem bucuria Învierii lui Hristos celor mai trişti ca noi!

Adaugat la aprilie 19, 2013 de Victor
Categoria: Binefacere

Postul Mare invită să facem loc în viaţa noastră curăţirii de patimi, rugăciunii şi faptei de milostenie.

Postiţi? , spunea Sfîntul Ioan Gură de Aur. – Arătaţi-mi-o prin fapte”. “Prin care?”, veţi zice. “De vedeţi un sărac, aveţi milă de el…

Să avem deci milă de cei mai trişti ca noi, să-i ajutăm pe ei!

Părintele Arsenie Boca zicea: “A nu face parte săracului din cele ce rămân peste nevoile noastre înseamnă a răpi binele altuia. Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta… Este absolut imposibil să ajungi fără milostenie măcar până la porţile cerurilor”.

Asociaţia Obştească „LOGOS” lansează campania de binefacere „Să aducem bucuria Învierii lui Hristos celor mai trişti ca noi!” pentru două familii creştine care au nevoie de ajutorul nostru.
Continuare…

De Crăciun dăruieşte bucurie!

Adaugat la decembrie 12, 2012 de Victor
Categoria: Anunturi, Binefacere

În acest an de sărbătoarea Naşterii Domnului Asociaţia Obştească „LOGOS” a decis să vină cu un apel către toţi oamenii de bună-credinţă de a ajuta trei familii creştine aflate în situaţii dificile.

1.Tamara

La cei 17 ani ai săi, Tamara Mişcenco din Chişinău are probleme serioase cu auzul, fiind diagnosticată cu surditate senzoneurală bilaterală cronică postinfecţioasă, forma moderată. Pentru a putea auzi normal, tânăra e nevoită să poarte în permanenţă un aparat auditiv performant. Procurarea şi montarea aparatului de către un medic specialist costă 600 euro, iar Tamara are nevoie de două aparate de acest gen pentru ambele urechi; astfel suma se dublează, iar familia fetei nu are asemenea bani. Procedura trebuie efectuată în cât mai scurt timp, în caz contrar boala ar putea evolua, soldându-se cu urmări şi mai grave pentru Tamara, afectându-i chiar şi memoria.
Continuare…

Să-l ajutăm pe Eugen!

Adaugat la martie 14, 2012 de Victor
Categoria: Anunturi, Articole, Binefacere


Vă scriu în speranţa că mă veţi susţine. Mă numesc Brad Eugeniu şi sunt locuitor al oraşului Chişinău.

Istoria mea a început acum 28 de ani, atunci când m-am născut… Sufăr de o boală genetică a pielii, extrem de rară şi deosebit de grea, care se numeşte epidermoliză buloasă sau altfel numită “boala fluturaşului”. Denumirea e frumoasă, dar boala e foarte dureroasă şi grea. Pielea e foarte sensibilă şi subţire, la orice lovitură plesneşte ori se umple cu bule de sânge ori cu lichid, mai apoi apar răni, care durează ani de zile. Mucoasa gurii la fel e traumatizată, dinţi aproape că nu am, am vărsături de sânge şi cel mai grav e că nu pot respira (din cauza contractării nasului). Tot corpul e pielea şi osul, tălpile sunt slab dezvoltate; un picior s-a scurtat cu timpul. Degetele s-au contractat, am un singur rinichi, iar cu anii boala progresează. Din cauza rănilor îmi este foarte greu să respir. Din păcate, noi ne tratăm singuri cu ce putem, în lipsa personalului adecvat care să-mi monitorizeze boala. Am nevoie de tratament costisitor zilnic, de unguente pentru prelucrarea pielii, materiale de pansament care la noi în ţară nu le avem şi pe care cu greu ne permitem să le procurăm. Continuare…

Familia Stratan are nevoie de ajutorul tău!

Adaugat la februarie 24, 2012 de Victor
Categoria: Anunturi, Articole, Binefacere

Cu smerenie şi plecăciune, vă rog, ajutaţi-mă să-i fac operaţie copilului peste hotarele ţării!

Am doi copii. Copilul mai mic s-a născut cu un handicap fizic: urechea dreaptă închisă şi deformată (nu aude), iar la moment apar mari complicaţii la sistemul nervos. Nu suportă zgomotele, se agită foarte tare, doarme rău noaptea, deoarece sunetele se reflectă numai dintr-o direcţie. Are nevoie urgent de operaţie, care costă 20 de mii de euro.

Al doilea copil este invalid de gradul II, are epilepsie cu scăderea capacităţilor intelectuale accese polimorfe dese.

La rândul meu, sunt şi eu invalidă de gradul II „Epilepsie”. Soţul a decedat în anul 2008 într-un accident rutier. Îndurăm lipse mari, întreţinându-ne cu 260 lei lunar (din alocaţii). După moartea soţului am rămas pe drumuri cu doi copii şi, având accese dese de pierdere a conştiinţei din cauza epilepsiei, nu sunt în stare să-mi ajut copiii.
Continuare…

Daruri de Craciun – 5

Adaugat la decembrie 16, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Binefacere


Postul este perioada cea mai prielnică milosteniei şi rugăciunii, căci acestea ne înalţă la Dumnezeu.

Să luăm exemplu din viaţa Sfântului Mucenic Fanurie, care, trăind în pustie, era atât de milostiv, că hrănea drumeţii din puţinul pe care-l avea şi le aducea de departe şi apă de băut.

Având o dragoste deosebită pentru oameni, mai ales pentru cei aflaţi în necaz, el cu lacrimi multe se ruga pentru muţi, pentru care spunea: „Deschide buzele lor cele închise, luminează-le mintea, ca să Te slăvească pe Tine, şi cu buzele lor să sărute chipul Tău cel nefăcut de mână şi cu lacrimi să spele intrările în biserică, ca astfel să se proslăvească numele Tău cel sfânt”.
Continuare…

„Oamenii-fluturi”, abandonati de sistem

Adaugat la noiembrie 14, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Binefacere

De-a lungul secolelor oamenii au invatat sa lupte cu diferite maladii, uneori invingindu-le, alteori „Ԡfiind invinsi. Boala fluturasului rasuna blind, insa suferintele pe care le provoaca sunt foarte dureroase. Este o maladie incurabila, de aceea sistemul medical din Moldova nu face fata acestor suferinte.

In medicina este numita epidermoliza buloasa. Este o maladie genetica, careia in popor i se zice „boala fluturasului”, deoarece bolnavul are pielea atit de sensibila precum aripile unui fluture, care se fring foarte usor.
Continuare…

Un simplu si emotionant apel la ajutorul oamenilor cu suflet mare

Adaugat la octombrie 28, 2011 de Victor
Categoria: Anunturi, Binefacere

Salut !

Mă numesc Ana, am 31 ani şi lucrez chirurg pediatru în raionul Nisporeni, Republica Moldova.

Apelez la ajutorul dumneavoastră în speranţa că voi reuşi să-mi alin durerea şi poate printr-o minune voi putea aduna suma de bani atît de necesară vieţii mele. Nu credeam că voi ajunge să scriu despre asta şi îmi imaginez că nici vouă, cititorilor de rînd, nu vă este plăcut să citiţi asemenea articole, dar viaţa ne oferă atîtea surprize, încît merită să lupţi pentru ea. Eu voi încerca alături de voi să lupt pînă la capăt.
Continuare…