Duminicile Postului Mare

martie 5, 2023 Categoria: Alexander Schmemann, Articole, Post

Fiecare Duminică din Post are două teme, două înţelesuri. Pe de o parte, fiecare aparţine unei succesiuni în care ritmul şi „dialectele” duhovniceşti ale Postului sunt descoperite. Pe de altă parte, în cursul dezvoltării istorice a Bisericii aproape fiecare Duminică a Postului Mare a căpătat o a doua temă. Astfel, în prima Duminică, Biserica prăznuieşte „Biruinţa Ortodoxiei” – pomenirea victoriei asupra iconoclasmului şi restabilirea cultului icoanelor în Constantinopol la anul 843. Legătura acestei prăznuiri cu Postul Mare este una pur istorică: prima „biruinţă a Ortodoxiei” a avut loc în această Duminică. Acelaşi este adevărul despre prăznuirea, în cea de a doua Duminică din Postul Mare, a Sfîntului Grigore Palama. Osîndirea detractorilor săi şi apărarea învăţăturilor sale de către Biserică în secolul al XlV-lea a fost aclamată ca a doua biruinţă a Ortodoxiei şi, din acest motiv, prăznuirea sa anuală a fost rînduită pentru cea de a doua Duminică a Postului Mare. Importante şi pline de înţeles – după cum sunt în sine -, aceste pomeniri sunt independente de Postul Paştelui într-atît încît putem să le plasăm în afara domeniului acestei lucrări. Mult mai „integrate” în Postul Paştelui sunt pomenirile Sfîntului Ioan Scărarul în cea de a patra Duminică şi ale Sfintei Maria Egipteanca în cea de a cincea Duminică. în amîndouă, Biserica vede mesagerii ascetismului creştin – Sfîntul Ioan exprimînd rînduielile ascetismului în scrierile sale iar Sfînta Maria în viaţa sa. Pomenirea lor în timpul celei de-a doua jumătăţi a Postului este în mod evident destinată să încurajeze şi să inspire străduinţele credincioşilor în ostenelile lor duhovniceşti din timpul Postului. De vreme ce ascetismul trebuie să fie practicat şi nu numai comemorat, şi de vreme ce pomenirea acestor doi sfinţi ţinteşte ostenelile noastre personale din timpul Postului, ne vom ocupa cu expunerea înţelesului său în ultimul capitol.

Ca şi cea dintîi temă a Duminicilor Postului Mare, această cea de-a doua este descoperită, întîi de toate, în pericopele biblice. Pentru a înţelege succesiunea lor trebuie, o dată în plus, să ne amintim legătura originară dintre Post şi Botez, înţelesul Postului ca pregătire pentru Botez. De aceea, aceste pericope constituie o parte integrantă a catehezei creştine timpurii; ele explică şi sintetizează pregătirea catehumenului pentru taina pascală a Botezului. Botezul este intrarea în viaţa nouă inaugurată de Hristos. Pentru catehumen această viaţă nouă este numai vestită şi făgăduită, iar el o acceptă prin credinţă. El este asemenea oamenilor Vechiului Testament, care au trăit prin credinţa lor într-o făgăduinţă a cărei împlinire nu au văzut-o.

Aceasta este tema primei Duminici. După ce a menţionat oamenii drepţi ai Vechiului Testament, Epistola (Evrei, XI, 24-26,32-40; XII, 2) concluzionează:

„Şi toţi aceştia mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa. Pentru că Dumnezeu rînduise pentru noi ceva mai bun….”

Dar ce este aceasta? Răspunsul este dat în pericopa evanghelică a primei Duminici (Ioan, 1,43-51).

„… Mai mari decît acestea veţi vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizîndu-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborîndu-se peste Fiul Omului.”

Aceasta se tălmăceşte: voi catehumeni, voi care credeţi în Hristos, voi, care doriţi să fiţi botezaţi, care vă pregătiţi voi înşivă pentru Paşte – veţi vedea începutul veacului celui nou, împlinirea tuturor celor făgăduite, arătarea împărăţiei lui Dumnezeu. Dar o veţi vedea numai dacă aveţi credinţă şi dacă vă pocăiţi, dacă schimbaţi pornirea cea rea a minţii, dacă purtaţi dorul (după cele duhovniceşti – n.tr.), dacă vă osteniţi pentru aceasta.

Despre acestea ni se aminteşte în Apostolul celei de a doua Duminici (Evrei, 1,10 – 11,3).

„Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atît mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. … Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mîntuire…”

În pericopa evanghelică a celei de a doua Duminici (Marcu, II, 1 -12) icoana acestei osteneli şi dorinţe este slăbănogul care a fost adus la Hristos prin acoperiş:

„Şi văzînd Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”

În cea de a treia Duminică – Duminica Sfintei Cruci – tema Sfintei Cruci îşi face apariţia, iar nouă ni se spune (Marcu, VIII,34-IX,1).

„Căci ce-i foloseşte omului să cîştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”

Începînd cu această Duminică pericopele din Epistola către Evrei încep să ne descopere sensul jertfei lui Hristos, prin care suntem primiţi „în adîncul catapetesmei”, adică înăuntrul Sfintei Sfinţilor a împărăţiei lui Dumnezeu (conform celei de a treia Duminici, Evrei, IV, 14-V, 6; a patra Duminică, Evrei, VI, 13-20; Duminica a cincea, Evrei, IX, 11 – 14), în timp ce pericopele din Evanghelia Sfîntului Apostol Marcu vestesc Pătimirea cea de bună voie a lui Hristos:

„…Fiul Omului se va da în mîinile oamenilor şi-L vor ucide…” (Marcu, IX, 17-31)- Duminica a patra

şi învierea Sa:

„… iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia” (Marcu, X, 32-45) – Duminica a cincea

Catehizarea, pregătirea pentru marea taină, îşi schiţează sfîrşitul; ceasul hotărîtor al intrării omului în Moartea şi învierea lui Hristos se apropie.

Astăzi, Postul Paştelui nu mai are rolul de pregătire a catehumenului pentru Botez, dar, chiar botezaţi şi încredinţaţi fiind, nu suntem, totuşi, într-un anumit sens „catehumeni”? Sau, mai degrabă, nu ne întoarcem în această stare în fiecare an? Oare nu ne îndepărtăm mereu şi mereu de la marea taină la care am fost făcuţi părtaşi. Oare nu avem nevoie în viaţa noastră – care este o depărtare permanentă de Hristos şi împărăţia Sa – de această călătorie anuală, înapoi, către rădăcinile adînci ale credinţei noastre creştine?

Alexander Schmemann