Imaginea icoanei este percepută doar prin credinţă
aprilie 18, 2019 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan de Kronstadt
Priveşti icoana Mântuitorului şi vezi că El se uită la tine cu ochi plini de negrăită lumină. Această privire este imaginea iconică a faptului că El ne vede cu ochii Săi, mai străluminoşi decât soarele, că ne vede gân¬durile, ne aude suspinele şi dorinţele inimii noastre. Icoana este un chip care înfăţişează în trăsături şi semne simbolice ceea ce nu poate fi redat prin linii şi forme şi nici tradus în simboluri, putând fi perceput doar prin credinţă.
Crede, aşadar, că Mântuitorul veghează mereu asupra ta, că ne cuprinde pe toţi într-o singură privire, ca-n palmă, cu toate gândurile, necazurile, suspi¬nele noastre, în orice împrejurare ne-am afla. „Iată, te-am însemnat în palme¬le Mele; zidurile tale sunt întotdeauna înaintea ochilor mei” (Isaia 49, 16), spune Domnul.
Câtă mângâiere şi câtă viaţă cuprind aceste cuvinte ale Atot¬puternicului Proniator! Să ne rugăm, deci, în faţa icoanei Mântuitorului, ca şi cum ne-am afla înaintea Lui Însuşi. În ea se arată Iubitorul de oameni prin harul Său, iar ochii zugrăviţi pe ea ne privesc, fiindcă „ochii Domnului sunt pretutindeni” (Pilde 15, 3), deci şi pe icoană, şi cu urechile zugrăvite pe ea ne ascultă cu adevărat. Luaţi aminte că aceşti ochi sunt ochi dumnezeieşti şi aceste urechi sunt urechile lui Dumnezeu, pretutindeni prezent.
În toate scrierile pătrunse de gânduri şi intenţii bune poţi cinsti lumina lui Hristos „care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1, 9). Citeşte-le cu dragoste, mulţumind Dătătorului de lumină Hristos, Care revarsă din belşug lumina Sa asupra tuturor celor râvnitori.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.