Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Vedem peste tot domnia raţiunii – Sf. Ioan de Kronstadt

iunie 14, 2018 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan de Kronstadt

Ne putem bucura de raţiune deoarece există o raţiune nemărginită, după cum putem inspira aerul fiindcă există un spaţiu aerian nemărginit. De aceea şi numim inspiraţie toate gândurile luminoase despre un lucru sau altul. Gândirea noastră decurge necontenit în condiţiile existenţei unui Duh gânditor nemărginit.

Iată de ce spun Apostolii: Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu (2 Corinteni 3,5). Iată de ce Mântuitorul nostru spune: Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi (Matei 10, 19). Bagă de seamă, gândul, şi chiar cuvântul (inspiraţia) ne vin din afară.

Aceasta se întâmplă deopotrivă, când ne este dat darul de Sus şi când suntem la nevoie. Atunci însă când ne aflăm într-o stare obişnuită, toate gândurile luminoase ne vin de la îngerul păzitor şi de la Duhul lui Dumnezeu. Şi dimpotrivă, gândurile impure, întunecate, ne vin de la fiinţa noastră căzută şi de la diavolul, care ne stă totdeauna în preajmă.

Cum trebuie să se poarte creştinul? Dumnezeu Însuşi este Cel ce lucrează în noi (Filipeni 2, 13). Tot ce există în lume ni se arată a sta sub imperiul raţiunii, atât în ceea ce priveşte modul general în care este alcătuită lumea văzută, cât şi în particular: pe pământ, în mişcarea şi în existenţa globului pământesc, în modul cum sunt distribuite stihiile, cele ale luminii, aerului, apei, pământului, focului (în manifestările sale ascunse), celelalte stihii aflându-se dispersate în toate vieţuitoarele, câte există: în păsări, în peşti, în gadini, în fiare şi în oameni. În alcătuirea lor înţeleaptă şi judicioasă, în calităţile, năravurile şi obişnuinţele lor. în plante, în modul cum sunt ele întocmite şi cum se nutresc etc. Într-un cuvânt, vedem pretutindeni domnia raţiunii, până şi în pietrele cele neînsufleţite şi în firele de nisip.

Sf. Ioan de Kronstadt
/ioandekronstadt.wordpress.com/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.