Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Harisma pocăinţei

decembrie 24, 2015 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Zaharia de la Essex

Dacă citim cu atenţie cum îi descrie Apostolul Pavel pe creştinii harismatici ai Bisericii primare, vedem că pentru a fi mădulare ale Trupului lui Hristos, trebuie să avem aceeaşi harismă, o harismă comună (I Cor 7:7). Fiecare dintre noi trebuie să aibă o harismă a sa care să fie identică cu a celorlalţi. Şi această harismă identică este cheia care ne va uni cu Trupul lui Hristos. Şi în Trupul lui Hristos vom deveni părtaşi harismelor tuturor celorlalte mădulare, ”împreună cu toţi sfinţii”, cu toţi ceilalţi membri ai Bisericii.

Toată nevoinţa şi lupta noastră este să dobândim o harismă comună cu care să venim în Biserica lui Dumnezeu, să ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu aducând această harismă a noastră, care în fapt este nulă, dar preţioasă, pentru că arată că într-adevăr vrem, că într-adevăr tânjim după viaţa veşnică pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu în Biserică. [Într-adevăr,] avem acest cuvânt ”fiecare are aceeaşi harismă” (I Cor 7:7).

Fiecare creştin, fiecare membru conştient al Bisericii, trebuie să aibă o harismă comună. Şi care este această harismă comună? Este harisma pocăinţei. Nimeni nu se poate uni, nu se poate împăca cu Dumnezeu, dacă nu trece prin pocăinţă, dacă nu lucrează această harismă a pocăinţei.

Domnul după Înviere Îşi trimite ucenicii în toată lumea pentru a propovădui pocăinţa sau mântuirea. Nu trebuie să uităm că harisma fundamentală care ne uneşte cu Trupul lui Hristos şi ne face moştenitori ai vieţii Lui este harisma pocăinţei, de aceea pregătirea noastră este să ne smerim în faţa lui Dumnezeu, să plângem, să ne pocăim, şi să ni se umple inima de simţăminte smerite, de credinţă, smerenie, dragoste, de aşteptarea Celui ce a venit şi iarăşi vine, a Celui care a venit şi rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi aceasta este harisma cu care, atunci când venim la Hristos, ne unim cu El. Este mică, pentru că niciodată nu este de ajuns, niciodată nu facem destule, de aceea ne şi pare rău, ne mâhnim de nimicnicia noastră, dar nu ne pare rău în chip bolnav, ne pare rău pentru că lui Dumnezeu i se potrivesc lucruri mai bune decât ce îi oferim noi. Însă această tristeţe duce la pocăinţă, iar harisma pocăinţei este cea care ne uneşte cu Trupul lui Hristos, cu Biserica, şi ne face părtaşi bogăţiei harismelor şi comuniunii harismelor tuturor sfinţilor, ca să putem să înţelegem adâncimea, înălţimea, lărgimea şi grosimea dragostei lui Hristos în toţi sfinţii. Are o mare însemnătate acest lucru. Împreună cu toţi sfinţii!

Arhimandritul Zaharia Zaharou
/pemptousia.ro/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.