Despre Sfînta Cină – Cuvînt la Sfînta şi Marea Joi

aprilie 9, 2015 Categoria: Articole, Ioan Gura de Aur, Post, Predici

din „Omilii la Postul Mare” – Sfîntul Ioan Gură de Aur

” Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el”
(In. 6, 56)

Noi avem de gînd a ne apropia de masa cea prea sfîntă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conştiinţă curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înşelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutăţit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei.

Aici se află de faţă Însuşi Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pîinea şi vinul în trupul şi în sîngele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfăţişa pe Hristos şi a săvîrşi rugăciunea; numai harul şi puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere.

„Acesta este trupul Meu„ (Lc. 22, 19). Aşa se rosteşte cuvîntul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, şi umpleţi pămîntul” (Fac. 1, 28), deşi era numai un cuvînt, dar a trecut în faptă, şi a înmulţit omenirea, aşa şi la Cina cea Sfîntă glasul acesta al lui Dumnezeu înmulţeşte harul la toţi cei ce se împărtăşesc din ea cu vrednicie.

De aceea să nu fie părtaş la această sfîntă masă nici un făţarnic, nici un înrăutăţit, nici un răpitor, nici un hulitor, nici un învrăjbit, nici un zgîrcit, nici un beţiv, nici un lacom de avere, nici un desfrînat, nici un pizmăreţ, nici un fur, nici unul cu răutatea ascunsă în inimă, ca nu cumva el însuşi să-şi atragă judecata, adică hotărîrea osîndirii. Iată, Iuda s-a împărtăşit cu nevrednicie din Cina cea tainică, şi apoi de acolo s-a dus şi a vîndut pe Domnul. De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpînire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfîntă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osîndă încă mai mare.

Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimînta de această sfîntă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte. Adică, precum hrana cea trupească, intrînd într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustîndu-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osînda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gînd păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta! Aşa, să curăţim sufletele noastre, şi să facem aceasta curînd.

Cum şi în ce chip? – întrebi tu. Iată cum: dacă tu ai ceva împotriva vrăjmaşului tău, stîrpeşte mînia şi curmă duşmănia, pentru ca la această masă să dobîndeşti iertarea păcatelor tale. Tu te apropii de jertfa cea prea sfîntă, cea înaltă. Hristos este aici Cel jertfit. Socoteşte, deci, pentru ce Hristos S-a adus pe Sine jertfă? El a pătimit de bună voie, pentru ca să surpe zidul ce era între Dumnezeu şi oameni, să împace cerul şi pămîntul, iar pe tine, din vrăjmaş lui Dumnezeu, să te facă iarăşi soţ al îngerilor.

Hristos a dat viaţa Sa pentru tine, iară tu nu voieşti să curmi vrăjmăşia contra aproapelui tău? Cum poţi tu aşa să te apropii de masa păcii?

Domnul nu a pregetat pentru tine a răbda toate patimile, iar tu pregeţi a te lepăda de mînia ta!

Gîndeşte, însă, că dragostea este rădăcina, izvorul şi muma a tot binele.

Dar pentru ce nu voieşti tu să ierţi?

„M-a mîhnit foarte adînc”, zici tu, „mi-a făcut o nedreptate înmiită, m-a adus chiar la primejdie de viaţă”.

Dar ce sunt toate acestea? El, totuşi, nu te-a răstignit, ca jidovii pe Domnul! Dacă tu nu ierţi mîhnirea pricinuită ţie de aproapele tău, nici Tatăl cel ceresc nu-ţi va ierta ţie păcatele tale; şi cu ce conştiinţă vei putea tu să te rogi şi să zici: „Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău”, şi celelalte mai departe?

Hristos tocmai pentru mîntuirea oamenilor a dat însuşi sîngele Său, pe care aceştia l-au vărsat. Ce poţi tu să faci, care să se asemene cu aceasta?

Cînd, tu nu ierţi pe vrăjmaşul tău, strici nu atît lui, cît ţie însuţi, gătindu-ţi pentru ziua cea viitoare a Judecăţii o osîndă veşnică.

Căci Dumnezeu de nimenea nu se îngreţoşază aşa de tare şi pe nimenea nu osîndeşte aşa de mult ca pe cel ce rămîne neîmpăcat, a cărui inimă este umflată de mînie şi aprinsă de izbîndire.

Ascultă, numai, ce zice Domnul: „Cînd aduci darul tău la altar, şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului şi mergi de te împacă mai întîi cu fratele tău; apoi, venind, adu darul tău„ (Mat. 5, 23-24).

Ce zici? Trebuie oare eu să las darul şi jertfa? Desigur, aceasta este jertfa păcii, iar dacă tu nu năzuieşti la pace, părtăşia ta la jertfă nu-ţi aduce nici un folos.

Aşadar, dobîndeşte mai întîi pacea, apoi vei putea să tragi şi folosul de la jertfă. Pentru pace este întemeiată această jertfă, căci pentru aceasta a venit în lume Fiul lui Dumnezeu, pentru ca iarăşi să împace neamul omenesc cu Tatăl, precum zice Pavel: „Acum El a împăcat toate şi a nimicit vrajba pe cruce„ (Col. 1, 22; Efes. 2, 16). Şi El însuşi nu numai că a venit ca să întemeieze pacea, ci ne şi fericeşte pe noi, dacă vom face şi noi la fel, cînd zice: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema„ (Mt. 5, 9).

Deci, precum a făcut Hristos, Fiul lui Dumnezeu, aşa fă şi tu acum, pe cît este aceasta omului cu putinţă, căutînd a face pace ţie şi aproapelui tău.
Dragostea este cea mai mare între faptele cele bune, pentru aceea Hristos pe împăciuitori îi numeşte „fii ai lui Dumnezeu”; şi pentru aceea El, în cuvîntarea cea pentru lăsarea jertfei la altar, a pomenit numai de împăcarea cu aproapele.

Gura ta primeşte acum trupul Domnului. De aceea păstrează limba ta curată de vorbele cele de ruşine şi semeţe, de batjocură şi de hulire; căci este foarte pierzător de a întrebuinţa la ocară şi batjocură şi la vorbe nebuneşti limba care a fost părtaşă acestor prea Sfinte Taine.

Nu pîngări cinstea pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Cina cea Sfîntă, ca ea să nu se facă pentru tine o mai mare răspundere şi păcat. Dar tu primeşti Taina cea Sfîntă nu numai cu gura, ci şi cu inima; de aceea, să nu gîndeşti rele şi viclenie asupra aproapelui tău, ci ţine sufletul tău curat de toată răutatea.

Aş putea, iubiţilor, să vă vorbesc mai mult despre aceasta, dar şi cele ce s-au zis ajung pentru cei ce au primit întru sine sămînţa cucerniciei, cu luare aminte şi cu pricepere, dornici să urmeze celor zise. Aşadar, vă rog neîncetat să gîndiţi la aceste cuvinte şi de-a pururea să vă aduceţi aminte de această sfîntă unire, pe care o săvîrşim noi acum, la masa Domnului!

Aici sufletele noastre se curăţesc şi toţi ne facem mădulare ale lui Hristos; căci aici este un trup căruia toţi ne facem părtaşi.

Aşa, prin aceasta, noi ne facem un trup, ca sfînta dragoste cea întru Hristos să lege toate sufletele noastre.

Dacă vom face aceasta, atunci putem să gustăm hrana cea sfîntă cu o siguranţă îmbucurătoare şi ne vom face locaşuri ale păcii celei agonisite de Hristos.

Dimpotrivă, dacă ne lipseşte împăcarea, atunci, de am avea mii de fapte bune, toate acelea vor fi deşarte şi zadarnice.

Cînd Hristos S-a înălţat la Tatăl, în loc de bogăţie şi mărire, a lăsat ucenicilor Săi altă moştenire, prin cuvintele: „Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă„ (Ioan. 14, 27). Însă ce bogăţie şi ce comoară poate să fie mai mare şi mai scumpă decît pacea lui Hristos, care este un bine negrăit, pe care nu-l poate cuprinde cu desăvîrşire nici o minte omenească?

Fiindcă şi profetul Zaharia ştia acestea şi vedea ce mare nelegiuire este ne-pacea, de aceea a zis: „Ascultă poporul meu, fiecare să grăiască adevăr cu aproapele său şi nimenea să nu amintească întru inima sa jignirile suferite de la aproapele; fugiţi de cuvintele cele mincinoase şi nu veţi vedea moartea [cea sufletească], zice Domnul„ (Zah. 8, 16-17). El vrea să zică: De veţi fi mincinoşi şi neîmpăcaţi, de veţi jura jurăminte mincinoase şi veţi uita poruncile mele, veţi muri (adică sufletele voastre se vor osîndi).

Deci, iubiţilor, ştiind noi toate acestea, să părăsim orice mînie, să ţinem pacea unii cu alţii, să smulgem rădăcina răutăţii, să curăţim conştiinţa noastră, să ne împărtăşim de înfricoşatele taine ale Sfintei Cine cu blîndeţe şi cu bunătate, să ne apropiem de masa cea sfîntă cu umilinţă, cu smerenie, cu frică şi cu lacrimi pentru păcatele noastre, pentru ca înduratul Dumnezeu, privind din cer simţămintele noastre cele paşnice, dragostea noastră cea nefăţarnică şi conglăsuirea noastră cea frăţească, să ne facă părtaşi tuturor bunătăţilor celor făgăduite, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh se cuvine lauda şi închinăciunea în vecii vecilor! Amin.

Sfîntul Ioan Gură de Aur

/ioanguradeaur.ro/