Despre Sf. Antonie cel Mare – din “Proloagele de la Ohrida” ale Sf. Nicolae Velimirovici

ianuarie 30, 2015 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Vietile Sfintilor

Antonie era egiptean şi s-a născut cam pe la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lîngă Herculea. După moartea nobililor şi bogaţilor săi părinţi el şi-a împărţit moştenirea cu sora lui, care era minoră, şi i-a asigurat traiul împreună cu cîteva rude. Jumătatea sa de avere Cuviosul Antonie a împărţit-o săracilor iar el însuşi, neavînd mai mult de douăzeci de ani, s-a dăruit în întregime nevoinţelor ascetice pe care le dorea încă din copilărie.

La început Antonie s-a nevoit în apropierea satului său dar ca să scape de supărările oamenilor el s-a retras în pustia de la ţărmul Mării Roşii, unde a petrecut douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii numai cu Dumnezeu, fără să vadă pe nimeni; acolo a suferit cu răbdare cumplitele ispite ale diavolului. Faima lui s-a întins în întreaga lume şi în jurul lui s-a strîns mulţime de ucenici pe care i-a îndrumat pe calea mîntuirii prin cuvîntul şi exemplul vieţii lui. De-a lungul celor optzeci şi cinci de ani de nevoinţe ascetice, el s-a dus doar de două ori la Alexandria.

Prima oară cu gîndul să sufere mucenicia pentru Hristos în timpul dezlănţuirii persecuţiilor, iar a doua oară la invitaţia Sfîntului Atanasie, ca să respingă acuzaţia arienilor cum că şi el, Antonie, ar fi fost arian. Antonie a murit la vîrsta de una sută şi cinci ani, lăsînd în urma lui oştiri întregi de monahi şi de următori ai lui.

Chiar dacă Antonie nu era cărturar în învăţătura lumii, el a fost cu toate acestea învăţătorul şi dascălul celor mai cărturari oameni ai vremii, printre care s-a numărat şi Sfîntul Atanasie cel Mare. Cînd unii filozofi elini au venit să-l ispitească cu ştiinţa lor literară, Antonie i-a ruşinat cu următoarea întrebare: «Ce e mai vechi, cunoaşterea sau cartea? Care dintre acestea două a fost cauza celeilalte?» Ruşinaţi, filozofii s-au împrăştiat, pentru că şi-au dat seama că ei aveau doar unele cunoştinţe despre cunoaştere, pe cînd Antonie avea cunoaşterea însăşi. Acesta a fost un om care a atins desăvîrşirea încă din această viaţă, pe cît poate atinge omul pe pămînt.

Acesta a fost un dascăl al dascălilor şi un învăţător al învăţătorilor, care, timp de optzeci şi cinci de ani plini s-a desăvîrşit pe sine, şi aşa a putut să desăvîrşească şi pe alţii. Plin de ani şi de fapte bune, Sfintul Cuvios Antonie cel Mare s-a mutat la Domnul în anul 335 de la Hristos.

Cugetare:

Sfintul Antonie ne povăţuieşte: «învăţaţi-vă cu smerenia, căci ea acoperă mulţime de păcate. De toate păcatele Se îngreţoşează Domnul, dar cel mai mult de trufia inimii.

Nu vă socotiţi cărturari şi înţelepţi, căci aşa tot efortul vostru se va pierde, şi barca voastră va ajunge goală la mal. Dacă aveţi stăpînire asupra altora, nu ameninţaţi uşor cu moartea. Cunoaşteţi că şi voi sînteţi din fire pradă morţii şi că fiecare suflet la sfîrşit îşi va lepăda trupul ca pe un veşmînt».

La Bizanţ exista un obicei curios şi plin de învăţăminte atunci cînd avea loc încoronarea unui nou împărat în Biserica Sfînta Sofia. Obiceiul era că în timp ce-i punea coroana pe cap, Patriarhul îi înmîna împăratului şi o punguţă de mătase umplută cu murdăria din vreun mormînt. Asta pentru ca şi împăratul să-şi amintească că va muri şi să fie smerit, iar nu trufas“.

Sf. Nicolae Velimirovici
/cuvantul-ortodox.ro/