Gândurile păcătoase

aprilie 15, 2014 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Efrem Vatopedinul, Interviuri

Cunoscuta revistă rusească “Slavianka” a publicat un interviu cu arhimandritul Efrem, egumenul Sfintei Mari Mănăstiri a Vatopedului, pe tema “Gândurile păcătoase”. Gheronda Efrem, care este cunoscut tuturor datorită profunzimii cuvântului său duhovnicesc şi clarităţii cu care descrie cele mai subtile sensuri spirituale, încearcă să ne ofere o imagine cât mai limpede a ceea ce numim gânduri păcătoase, subliniind faptul că uneori anumite gânduri ne întăresc duhovniceşte.

În cele ce urmează, vă prezentăm un fragment din acest interviu, aşa cum a fost publicat el în revista “Slavianka”:

Reporterul (R.): Ce sunt gândurile păcătoase şi care este ipostasul lor spiritual?

Gheronda Efrem (G.E.): Gândurile păcătoase sunt cugetări care se împotrivesc voii lui Dumnezeu şi acţionează în spaţiul gândirii omului, fie din voia sa, fie fără voia sa. Mintea omului se află într-o continuă mişcare. Fie produce singură diverse gânduri, fie alţi factori externi o bombardează cu o sumedenie de gânduri, care se perindă pe ecranul nostru intelectual.

R.: De unde provin aceste gânduri?

G.E.: Unele izvorăsc din inima împătimită a omului, iar altele sunt provocate de către diavol. Însuşi Hristos ne învaţă că «din inimă ies gândurile rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule» (Mat. 15, 19). Patimile omului produc şi se hrănesc cu gânduri păcătoase. Din cauza urii nemăsurate pentru om, demonii încearcă cu orice chip să-l împiedice pe acesta să păşească pe drumul mântuirii. Lucrarea lor constă în însămânţarea gândurilor păcătoase, rele, ruşinoase, viclene şi hulitoare în mintea omului.

Desigur, există şi gânduri bune, dumnezeieşti, care provin de la Însuşi Dumnezeu sau de la sfinţi, gânduri care îl îndeamnă pe omul păcătos la pocăinţă, îl mângâie în încercări şi îl luminează spre «descoperirea adâncului Dumnezeirii» (I Cor. 2, 10). Propăşirea spirituală a omului depinde de calitatea gândurilor sale. Aşadar, trebuie să cultivăm gândurile curate, sfinte, dumnezeieşti. Să transformăm mintea noastră într-o fabrică de gânduri bune, aşa cum ne îndeamnă Gheronda Paisie.

R.: Cum putem discerne gândurile bune de cele păcătoase?

G.E.: Numai prin trezvie putem să ne păstrăm mintea curată, să veghem la poarta sufletului nostru şi să discernem gândurile care ne vin. Trezvia este înfrânarea, atenţia pe care eu o impun minţii mele. Poate fi dobândită prin invocarea preacinstitului şi preadulcelui nume al lui Iisus Hristos. Rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă» – cea mai puternică armă împotriva patimilor şi demonilor – este cea care ajută mintea să controleze şi să discearnă gândurile.

Gândurile sunt asemenea avioanelor care zboară în văzduh. Nu depinde de noi faptul că aceste avioane zboară continuu în văzduh. Suntem însă datori să nu le lăsăm să aterizeze pe pista sufletului nostru, să nu le îngăduim să pătrundă înlăuntrul nostru.

R.: Care este diferenţa dintre poftă şi gânduri?

G.E.: Pofta, dispoziţia pe care o avem spre anumite lucruri sau stări, este o mişcare a inimii, pe când gândul se învârte în spaţiul intelectului. Mai întâi poftim ceva în inima noastră, iar apoi această poftă se exprimă prin intermediul gândului… Aşadar mai întâi apare pofta, care este rădăcina păcatului, iar apoi gândul. Tăindu-ne poftele păcătoase, nu facem altceva decât să ne eliberăm de sub stăpânirea gândurilor rele.

De aceea Domnul Hristos, atunci când avertizează că «oricine se uită cu poftă la o femeie a şi comis adulter cu ea în inima lui» (Mat. 5, 28), urmăreşte tăierea poftei din rădăcină. Sfântul Grigorie Palama spune că mintea credinciosului care se roagă se curăţă uşor de gânduri, însă inima omului, care este forţa care produce gândurile, nu se poate curăţi dacă nu se curăţesc şi celelalte forţe ale sufletului, adică pofta şi mânia.

R.: Trebuie să ne spovedim toate gândurile?

G.E.: Gândurile care intră zilnic în mintea noastră sunt de ordinul miilor. Cele mai multe dintre acestea sunt gânduri deşarte, necurate, păcătoase. Cel viclean ştie foarte bine cum să-şi facă treaba, împrăştiind tot felul de gânduri. Responsabilitatea noastră pentru acestea începe din momentul în care ne dăm consimţământul faţă de ele, adică atunci când le punem în aplicare. Fiecare om se va confrunta cu gândurile sale în funcţie de starea duhovnicească în care se află. Mai exact, cei care au ajuns pe o înaltă treaptă duhovnicească, dobândind cunoaşterea perfectă a propriilor lor gânduri, nu vor fi vătămaţi de contactul cu acestea. Pentru un novice în cele duhovniceşti, însă, consimţământul faţă de un gând păcătos poate deveni extrem de vătămător.

Cel care se nevoieşte din punct de vedere spiritual va căuta să-şi spovedească gândurile care nu-i dau pace, cele pe care singur nu le poate îndepărta din mintea sa. Nu putem să ne spovedim absolut toate gândurile, fiindcă acest lucru denotă că suntem bolnavi psihologic. Mulţi merg la spovedanie cu un caiet în care şi-au notat mii de gânduri care le trec zilnic prin minte. Acest lucru nu este corect, fiindcă, pe de o parte, îl obosesc pe duhovnic, iar, pe de altă parte, nu le este de folos nici penitenţilor. Aşadar o astfel de practică nu reprezintă rodul trezviei şi propăşirii spirituale, ci, mai degrabă, denotă o stare bolnăvicioasă.

R.: Putem să ne împărtăşim dacă, exact în momentul în care ne apropiem de Sfântul Potir, ne-a dat târcoale un gând păcătos?

G.E.: Desigur că putem. Ce spune Sfântul Ioan Damaschin în rugăciunea de dinainte de Sfânta Împărtăşanie? «Înaintea uşilor casei Tale stau şi de gândurile cele rele nu mă depărtez». Sfinţii Părinţi ne avertizează că războiul gândurilor este foarte greu. În cazul de mai sus, trebuie să tratăm gândul respectiv cu un dispreţ imediat, fiindcă este provocat intenţionat de către vrăjmaş, cu scopul de a ne împiedica să ne împărtăşim. Nu ne vom împărtăşi numai dacă ne-a atacat vreun gând care are legătură cu un păcat de moarte, pe care nu l-am spovedit, deşi cred că astfel de gânduri nu ne vor lupta abia în acel moment, ci ne vor mustra conştiinţa cu mult înainte de aceasta.

R.: Există gânduri deosebit de vătămătoare care ne pot provoca moartea spirituală?

G.E.: Da, gândul deznădejdii şi al disperării. Sfinţii Părinţi spun că aceste gânduri sunt atât de vătămătoare, de parcă îi taie capul celui care se nevoieşte, astfel încât nu mai poate face nimic, nici să se împotrivească, nici să se lupte cu ele. Credinciosul nu trebuie să uite niciodată că Dumnezeu îl iubeşte oricât de păcătos ar fi. De asemenea, nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa, ci să aibă mereu în minte faptul că se poate pocăi în orice clipă şi de orice păcat.

Hristos nu a venit să judece lumea, ci să o mântuiască. Să nu uităm că l-a mântuit până şi pe tâlharul care era răstignit dimpreună cu El pe cruce, tocmai pentru că s-a pocăit în ultima clipă a vieţii lui.

R.: În cadrul căsniciei, bărbatul şi femeia trebuie să-şi spovedească gândurile unul altuia?

G.E.: Cred că nu. Mai bine să-şi mărturisească gândurile în faţa unui duhovnic comun. Trebuie să ştiţi că diavolul, din momentul în care doi tineri se unesc în taina Cununiei, caută cu orice preţ să-i despartă. Aşadar există un război nevăzut, pe care, din păcate, cele mai multe cupluri nu-l conştientizează. La început, toate sunt bune şi frumoase în căsnicie, există iubire din belşug, însă, mai apoi, încep să apară neînţelegeri, certuri, care, în timp, duc la slăbirea iubirii. La un moment dat, cei doi ajung în punctul de a-şi spune unul altuia: «nu-mi mai placi» sau, mai grav, «nu te mai iubesc». Toate acestea ţin de acest război nevăzut.

Oare ce s-a întâmplat după zece ani de căsnicie de nu se mai iubesc? De aceea, atunci când încep să apară diverse probleme, este indicat ca cei doi soţi să-şi spovedească gândurile unui duhovnic comun, care, luminat fiind de Duhul Sfânt, îi va îndruma pe calea cea dreaptă. Cu rugăciunile şi dezlegările sale, acesta va reuşi să îndepărteze de la ei forţa celui viclean care încearcă să-i despartă. Nu zic că cei doi soţi nu trebuie să discute între ei, ferească Dumnezeu. Desigur că trebuie să vorbească între ei, tocmai pentru a păstra unitatea şi iubirea care-i leagă. Însă să nu-şi spovedească unul altuia gândurile păcătoase pe care i le provoacă diavolul.

R.: Cum să ne luptăm cu gândurile?

G.E.: Să folosim cele două arme duhovniceşti: trezvia şi rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă». Sfântul Ioan Sinaitul ne îndeamnă în Scara sa «să-i biciuim pe vrăjmaşi cu numele lui Iisus». Vrăjmaşii sunt patimile noastre, gândurile păcătoase, demonii. Nu există o armă mai eficientă în lupta cu gândurile decât Rugăciunea lui Iisus rostită cu inimă zdrobită şi îndurerată.

Dacă vedem că gândurile rele insistă şi nu ne lasă în pace, în ciuda rugăciunii şi efortului nostru de a le alunga, atunci trebuie neapărat să le spovedim. Spovedania este, dacă vreţi, şi un mod de a ne smeri şi ştim că «Dumnezeu celor smeriţi le dă har» (Iacov 4, 6). Ruşinea – pe care eventual o vom simţi în faţa duhovnicului în momentul în care ne vom spovedi gândurile păcătoase – ne va îndreptăţi în faţa lui Dumnezeu. Iar Domnul ne va elibera de sub stăpânirea patimilor provocate de gândurile păcătoase.

De asemenea, este foarte bine să cultivăm gânduri bune şi să dispreţuim gândurile rele. Desigur, acest lucru necesită multă nevoinţă şi osârdie. Dispreţul pe care îl vom arăta faţă de gândurile păcătoase cultivate de diavol îl va face pe acesta din urmă să crape de ciudă, să se îndepărteze de la noi, fiindcă este arogant şi îi place să fie în centrul atenţiei; nu suportă să fie dispreţuit.

Deci bine ar fi să cultivăm numai gândurile bune, fiindcă acesta este modul cel mai «nesângeros», aşa cum spune şi sfântul Porfirie Kavsokalivitul. Să cerem permanent pacea şi iubirea lui Hristos, încercând să alungăm din sufletele noastre tot ce e rău – adică patimile şi gândurile păcătoase. Să ne îndreptăm toată atenţia şi întreaga noastră fiinţă spre Hristos, implorând mila Sa cea bogată. Şi astfel, încet – încet, fără să ne dăm seama, vom păşi pe drumul sfinţeniei, ne vom dezbrăca de omul vechi, eliberându-ne de poftele şi gândurile cele rele, şi ne vom îmbrăca în omul cel nou, «făcut după chipul lui Dumnezeu» (Efes. 4, 24).

Arhimandritul Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatoped
/pemptousia.ro/