Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Sfântul Luca, Arhiepiscopul de Simferopol

iunie 11, 2013 Categoria: Vietile Sfintilor

Purtând numele de Valentin Voino-Iaseneţki, Sfântul Luca s-a născut în anul 1877 în localitatea Kerts din Ucraina, trăgându-se dintr-o familie nobilă de origine poloneză.

Din copilărie avea pasiune pentru pictură şi astfel s-a decis să studieze la Academia de Arte Frumoase din Sankt-Petersburg. În timpul examenului de admitere, însă, a fost cuprins de îndoială şi prin urmare, a ajuns la concluzia că nu are dreptul să facă ceea ce îl mulţumea pe el însuşi, ci că este dator să lucreze pentru alinarea suferinţei celorlalţi, şi astfel a ales medicina şi a intrat la Facultatea de Medicină din Kiev.

Talentul lui pentru desen l-a îndreptat către studiul anatomiei, care necesită o precizie extremă. După ce a terminat studiile cu brio (în 1903), chiar înainte de izbucnirea războiului ruso-japonez, şi-a început cariera în mediul rural la spitalul din Tsita, în zona de est a Lacului Baikal. Acolo s-a căsătorit cu o asistentă medicală, cu care a avut patru copii. După ce a petrecut o perioadă de timp în Romanovka în regiunea Saratov, a devenit ulterior medicul şef al unui spital cu cincizeci de paturi în Pereislav-Zeleski, unde a dezvoltat o activitate chirurgicală intensă, continuându-şi în paralel cercetările sale.

În 1916 şi-a susţinut cu succes la Moscova teza de doctorat cu tema ”Anestezia locală” şi a început să dezvolte un studiu despre chirurgia infecţiilor septice.

În 1917, în timp ce revoluţia izbucnea în marile oraşe, a devenit medic şef la un mare spital din Taşkent, unde s-a stabilit cu familia sa. Soţia sa, însă, a murit la scurt timp de tuberculoză. Deseori, doctorul Voino-Iaseneţki lua parte la discuţiile organizate pe probleme spirituale, la care lua cuvântul pentru a acuza ateismul materialist. La sfârşitul uneia dintre aceste întruniri, în care a vorbit pe larg într-un mod înfocat, Episcopul Inocenţiu l-a luat deoparte şi i-a spus: ”Doctore, trebuie să devii preot!” Deşi nu îi trecuse prin minte niciodată nimic despre preoţie, a fost de acord imediat cu propunerea Episcopului, iar în Duminica viitoare a fost hirotonit diacon, apoi o săptămână mai târziu a primit hirotonia întru preot. Practica în paralel meseriile de doctor, de profesor şi de preot. Săvârşea Sfânta Liturghie numai Duminica, în catedrală, iar cursurile le preda îmbrăcat în preot.

În 1923, în timp ce schisma ”Bisericii Vii” semăna dezbinarea şi confuzia în sânul Bisericii, Episcopul de Taşkent, Inochentie a fost forţat să plece, lăsând responsabilitatea conducerii episcopale părintelui Valentin şi unui alt preot de seamă. Un episcop exilat s-a nimerit să treacă prin oraş şi a decis alegerea părintelui Valentin întru episcop, care s-a făcut prin adunare preoţească.

Ulterior, după ce a fost tuns în monahism în camera sa, luând numele de Luca, a fost trimis în micul orăşel Penjikent, la aproape 100 de kilometri de Samarkand, unde locuiau doi episcopi exilaţi, pentru a fi hirotonit acolo într-o siguranţă mai mare (18 Mai 1923).

După douăsprezece zile de la întoarcerea în Taşkent, la prima Sfântă Liturghie a lui ca Episcop, Sfântul Luca a fost arestat de către poliţia secretă, fiind acuzat de activitate contrarevoluţionară şi spionaj în numele Marii Britanii şi a fost condamnat la doi ani de exil în Siberia, în regiunea Turuhansk.

În exil a reuşit să-şi practice profesia la un spital unde făcea intervenţii chirurgicale importante. A fost lăsat în libertate în anul 1926 şi a revenit în Taşkent.

Toamna următoare, Mitropolitul Serghie i-a propus numirea ca episcop vicar în Rylsk (episcopia Kursk), după aceea în episcopia Orel şi în cele din urmă episcop în Chevsk. La sfatul Mitropolitului Arsenie din Novgorod, Sfântul Luca a refuzat şi a cerut să se retragă, o decizie de care i-a părut foarte rău ulterior. După aceea, Sfântul episcop a fost din nou condamnat la exil pentru trei ani în Siberia. Din 1931 până în 1933 a lucrat într-un spital din Arhanghelsk. A fost chemat la Leningrad pentru a-şi prezenta o lucrare, iar aici în vreme ce stătea în picioare în biserică, la slujbă, a avut o experienţă duhovnicească care l-a tulburat şi i-a reamintit de slujirea lui în Biserică.

Ulterior a fost chemat la Moscova pentru noi interogări, iar acolo i s-au făcut propuneri în vederea continuării cercetărilor sale ştiinţifice, cu condiţia de a părăsi preoţia, lucru pe care l-a refuzat categoric. A fost eliberat în 1933. Pentru a-şi putea continua cercetările medicale, a refuzat preluarea unei episcopii vacante. Cererea lui de continuare a cercetărilor însă, nu a fost acceptată şi, în cele din urmă, s-a întors la Taşkent, unde a putut să practice medicina într-un mic spital. În 1934 i-a fost publicată lucrarea ”Eseuri despre operaţia infecţiilor septice”, care avea să devină cunoscută în lumea medicinii, primind premiul ”Stalin” şi obţinând o faimă internaţională.

Persecuţiile staliniste săvârşite nu numai împotriva celor de dreapta sau a clericilor, ci şi împotriva liderilor comunişti, a umplut cu sute de mii de oameni lagărele de concentrare. Sfântul Luca a fost arestat împreună cu Arhiepiscopul din Taşkent şi cu toţi preoţii care au rămas fideli bisericii, fiind acuzaţi de înfiinţarea unei organizaţii contra-revoluţionare a clerului. Supus continuu la interogatorii vreme de treisprezece zile şi nopţi, la începutul anului 1940 a fost exilat, pentru a treia oară, în Siberia, în regiunea Krasnoyarsk. Depăşind nenumărate dificultăţi şi împotriviri, a reuşit să-şi practice meseria de chirurg şi să continue cercetările medicale la Tomsk.

În timpul invaziei forţelor hitleriste şi declanşării războiului ce avea să facă milioane de victime (1941), Sfântul Luca a fost numit medic-şef la spitalul din Krasnoyarsk, fiind responsabil de spitalele militare din întreaga regiune, iar în paralel slujea ca episcop într-o zonă unde comuniştii se lăudau că nu lăsaseră deschisă nici o biserică.

Pentru serviciile sale, a primit medalia clasei patriotice, iar Mitropolitul Serghie l-a ridicat la rangul de Arhiepiscop. În această calitate a participat la şedinţa din 1943, unde a fost ales Patriarh Mitropolitul Serghie şi a devenit membru al Sfântului Sinod al Episcopilor.

În 1946 a fost mutat în Crimeea şi a devenit Arhiepiscop de Simferopol. Acolo a trebuit, în primul rând, să depună eforturi pentru reînnoirea morală a clerului. El învăţa că inima preotului trebuie să fie un foc care radiază lumina Evangheliei şi dragostea lui pentru cruce, fie prin cuvânt, fie prin exemplul lui în societate.


Din cauza bolii sale de inimă, nu a mai operat cu mâna lui, însă a continuat să consulte gratuit bolnavi şi să ofere sfaturi altor doctori din zonă.

În 1956 şi-a pierdut complet vederea, fără a înceta să săvârşească Sfânta Liturghie, să predice şi să conducă Episcopia.

S-a opus cu fermitate închiderii bisericilor şi diferitelor forme de persecuţie pe care autorităţile le declanşau în mod ilegal. Plin de zile, şi-a încheiat activitatea mărturisirii în numele Domnului nostru Iisus Hristos, răstignit pentru mântuirea noastră, şi a adormit în pace pe data de 11 Iunie (29 Mai) 1961.

La slujba înmormântării lui a participat tot clerul Episcopiei şi mulţime de oameni. Mormântul său a devenit repede un loc de pelerinaj, unde se fac, până în zilele noastre, mulţime de tămăduiri.

Sursă: Kyriákou Samára, ”Sfântul Luca Arhiepiscopul Simferupoleos”, pag. 6-8, revista Mărturie Ortodoxă, Nicosia 2012
/pemptousia.ro/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.