Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Din învăţăturile Cuviosului Ambrozie de la Optina

octombrie 23, 2012 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Sfintii de la Optina

Cuviosul Ambrozie de la Optina A trăi înseamnă să nu fii mîhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţi să fii respectuos.

Pentru mireni, rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine. Tristeţea vine din îngîmfare şi de la diavol. Vine din îngîmfare cînd nu ni se face voia, cînd ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din rîvna de a depune eforturi peste puterile noastre. Omul e ca un gîndac: cînd e cald ziua şi e soare el zboară, se mîndreşte şi bîzîie: „Toate pădurile şi luncile sunt ale mele! Toate luncile sunt ale mele, toate pădurile sunt ale mele!”. Iar cînd soarele dispare, cînd vine frigul şi bate vîntul, gîndacul îşi pierde îndrăzneala, se lipeşte de o frunzuliţă şi zice: „Nu mă împinge jos!”.

Neliniştea sufletească este simptomul mîndriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului.

Dacă cineva este neputincios cu trupul, dar a făcut multe păcate, acela să pornească pe drumul smereniei.
Înţelepciunea duhovnicească se cîştigă prin smerenie, frică de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri.

Casa sufletului este răbdarea, hrana sufletului este smerenia. Cînd în casă nu se găseşte hrană, atunci sufletul iese afară, adică din răbdare. Pe vechii creştini, vrăjmaşul îi ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi – prin boli şi gînduri.

Fiţi dar înţelepţi ca şerpii (Matei 10,16). Şarpele, cînd trebuie să-şi schimbe vechea piele cu cea nouă, caută un loc îngust şi ferit de ochii lumii, care i se pare potrivit şi astfel îşi lasă pielea dinainte. Aşa şi omul, care doreşte să-şi scoată şubrezeala (omul vechi) trebuie să meargă pe calea îngustă a împlinirii poruncilor evangheliei.

Domnul, în Grădina Ghetsimani, a plîns pentru că ştia că nu mulţi se vor folosi de suferinţele Lui de pe cruce, ci mulţi prin rea voinţă se abat de la mîntuire. Dacă cineva nădăjduieşte să ajungă acolo unde e Sfînta Treime, acela să se străduiască să nu piardă din vedere pe Hristos întrupat. Cei care ating despătimirea vor fi acolo unde e Sf. Treime, iar cei care obţin iertarea păcatelor se învrednicesc să locuiască înlăuntrul grădinii raiului şi contemplă chipul lui Hristos.

Din scrisorile cuviosului Ambrozie

„În general ştii, cum ai citit şi tu însuţi în cărţile sfinţilor părinţi, că vrăjmaşul la nimic nu stă împotrivă, aşa cum stă împotriva rugăciunii lui Iisus. De aceea, dacă ai început să faci rugăciunea lui Iisus, nu o lăsa, ci continuă, nădăjduind la mila şi ajutorul lui Dumnezeu.
Dumnezeu şi Împărăteasa Cerului au putere să ne ferească de relele şi necazurile pe care le aduc vrăjmaşii sufletului”.

„Făcînd rugăciunea cu buzele, nimeni nu intră în necaz, dar făcînd rugăciunea minţii şi a inimii fără îndrumare devine primejdios. O astfel de rugăciune are nevoie de îndrumări, de linişte, tăcere şi de încurajare smerită în fiecare întîmplare neplăcută. De aceea sunt lipsiţi de primejdie toţi cei care fac rugăciunea cu gura pentru că suntem săraci în răbdare, smerenie şi blîndeţe”.

„Nu au existat exemple în rîndul celor care au zis cu gura rugăciunea ca vreunul să fi căzut în cursa vrăjmaşului. Dar cei care au făcut rugăciunea minţii şi a inimii incorect au căzut destul de des în cursa vrăjmaşului.
De aceea, mai înainte de toate, trebuie să se facă cu tărie rugăciunea verbală, apoi cea mintală, cu smerenie şi pe urmă cel căruia i se cuvine şi îi dă Dumnezeu binecuvîntare, poate trece la rugăciunea inimii, după sfatul Sfinţilor Părinţi şi urmărind experienţa înaintaşilor”.

„Te plîngi că bîrfele te împiedică să exersezi rugăciunea lui Iisus. Ce să faci? Ducînd viaţă de obşte, nu se poate să scapi pe deplin de vorbe şi griji. De asemenea, mai scrii că rugăciunea verbală nu poţi să o faci întotdeauna cu putere, însă de rugăciunea minţii te temi să te apuci, ca să nu cazi în cursă. Sf. Grigorie Sinaitul în „Iubirea binelui”, în al 7-lea şi ultimul capitol despre cursa vrăjmaşului, scrie aşa: „Noi nu trebuie să ne temem; sau să oftăm, ci să-L chemăm pe Dumnezeu. Dacă unii s-au abătut, scrîntindu-se la cap, atunci să ştii că au suferit de îngîmfare şi mîndrie. Căci în ascultare, prin rugăminţi şi smerită înţelepciune, cel care îl caută pe Dumnezeu, niciodată nu e lăsat în voia răului de harul lui Hristos, care vrea să-l mîntuiască pe tot omul. Dacă totuşi se întîmplă să vină ispita şi aceasta este spre încercare şi încununare şi este însoţită de ajutorul grabnic al lui Dumnezeu, care a îngăduit-o, el ştie cu ce scop. Căci cine trăieşte drept şi se poartă respectuos cu toţi, lepădîndu-se de plăcerile lumeşti şi de îngîmfare, acela, chiar dacă s-ar ridica împotriva lui ispite nenumărate sau un întreg regiment de diavoli nu poate fi vătămat după cum spun şi Sfinţii Părinţi.
Cei care acţionează avînd încredere prea mare în sine şi nefăcînd ascultare, sunt supuşi relelor”.

„Îmi scrii că faci rugăciunea lui Iisus cu gura şi cu mintea, însă despre rugăciunea inimii nici măcar nu ai idee. Rugăciunii inimii îi trebuie un povăţuitor. Totuşi cine face de la început corect rugăciunea verbală îşi închide mintea în cuvintele rugăciunii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (sau păcătoasa)”. Dar apoi începe să facă corect şi rugăciunea minţii cu smerenie, avînd mintea atentă. În acele momente, şi fără îndrumător, la unii, rugăciunea minţii se transformă singură în rugăciunea inimii”.

„Trei virtuţi se cuvine să le avem negreşit: înfrînarea, tăcerea şi mustrarea de sine, adică smerenia”.

Despre Taina Maslului

„În neputinţele mele, printre picături, ca de obicei, nădăjduiesc să vă răspund la scrisoarea dumneavoastră. Mă rugaţi să fac rugăciuni pentru mama dumneavoastră suferindă şi pentru fiul ei bolnav, care este principalul sprijin al familiei şi împreună cu aceasta să îi alin în necazul lor. Deşi sunt nevrednic şi păcătos, totuşi nu pot să refuz să fac acestea pentru că porunca apostolului spune: vă rugaţi unul pentru altul ca să vă vindecaţi” (Iacov 5, 16). Spre mîngîierea lor propun sfatul Sfîntului Apostol Iacov, care ne vorbeşte: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungîndu-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mîntui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14″“15). Nu se ştie de ce în Rusia s-a înrădăcinat concepţia că la Taina Maslului trebuie să alergăm numai atunci cînd omul nu are speranţe că va mai trăi. Dimpotrivă, în Grecia şi oamenii sănătoşi primesc taina ungerii, după obiceiul de acolo, făcînd aceasta deşi nu li se apropie moartea. Cuvintele apostolului zise mai sus ne arată contrariul concepţiei false înrădăcinate în Rusia, deoarece în ele se spune destul de clar: „rugăciunea credinţei va mîntui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica; şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”. Puterea Tainei Maslului constă în faptul că prin ea se iartă în special păcatele uitate datorită neputinţelor omeneşti, iar prin iertarea păcatelor se dăruieşte sănătate trupului şi voia lui Dumnezeu va fi peste acesta. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca El să vindece mai înainte sufletele noastre şi împreună cu aceasta să ne dăruiască şi sănătatea necesară trupului, după cum va rîndui voia Lui cea sfîntă”.

Căutarea drumului liniştit în viaţă

Marea greşeală din partea noastră este că nu vrem să ne supunem voii Atotbunului Dumnezeu care ne arată după împrejurări drumul folositor pentru suflet. Toţi căutăm un drum liniştit, care există numai în visele noastre, iar nu în realitate pe pămînt. Nu tuturor, ci doar cîtorva le e dat să se liniştească atunci cînd se cîntă: „Cu sfinţii odihneşte”. Vieţuirea omului pe pămînt înseamnă mîhnire, muncă, boli, nevoinţe, tristeţe, nedumerire, strîmtorare, pierderea cuiva sau a altuia, necazuri, tulburări, revolta patimilor, lupta cu ele, epuizare sau biruinţă, deznădejde şi altele asemănătoare cu acestea. Nu degeaba a spus proorocul David: „Nu există pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele”. Iar dreptul Iov cerea ajutor: „Să nu fie ispită omului viaţa aceasta”. Noi toţi gîndim aşa; nu se poate oare să se aranjeze totul în linişte şi pe linişte. Şi deseori gîndim: dacă n-ar exista asemenea neajunsuri şi dacă n-ar fi asemenea împrejurări şi dacă n-ar fi omul potrivnic, atunci poate că ar fi şi pentru mine mai comod şi mai liniştit traiul. Însă uităm că aceste neajunsuri deseori provin dinlăuntrul nostru, ca şi gîndurile rele. De unde locuiesc patimile, (de acolo) provin toate neajunsurile noastre, neînţelegerile, neplăcerile şi haosul. Însă dacă toate acestea îi mîntuiesc pe cei păcătoşi la Parousie atunci să ne ridicăm să ne pocăim, să ne smerim şi să fim supuşi.

Necazurile nu ne ucid, ci ne mîntuiesc dacă le îndurăm cu răbdare şi cu nădejde în Dumnezeu

„Am primit scrisoarea ta despre necazuri. Îmi scrii că eşti gata să arunci totul şi să fugi undeva. Ai răbdare, înainte să aştepţi să vină sfîrşitul, căci s-ar putea să nu fie aşa cum ai plănuit. În zadar gîndeşti că oamenii se prăpădesc din cauza nenorocirilor. Dimpotrivă, vedem în Sfînta Scriptură că necazurile îi apropie pe oameni de mîntuire dacă aceştia nu sunt nehotărîţi şi nu deznădăjduiesc, ci se înarmează cu răbdare, smerenie şi credinţă în voia lui Dumnezeu. Tu aşteaptă încă să vezi cum se va sfîrşi lucrul. Roagă-te cu sîrguinţă Împărătesei Cerului, Sfîntului Nicolae, Sfîntului Ioan Războinicul şi Sfîntului Mucenic Foca. Rugăciunile lor puternice te apără de atacurile agresive.
Rabdă cît trebuie şi ţine minte cuvîntul apostolului: „Necazul aduce răbdarea, răbdarea – iscusinţă, iscusinţa – nădejdea, iar nădejdea nu te va face de ruşine”.

Învăţătură prin proverbe

„Aud că ţi-ai dori să primeşti de la mine ceva în stil omenesc, iar textele Sfintei Scripturi le ştii.
Dacă Fiul lui Dumnezeu nu a vorbit nimic de la Sine, ci a împlinit doar poruncile Tatălui, ce poate să-ţi spună de la el un om păcătos şi bolnav cu trupul şi sufletul?
Ai răbdare şi ascultă (pentru dorinţa ta). Isidor de Carp a trăit în Columna, dar cine nu păcătuieşte în necazuri.
Dacă ar fi în stare de beţie şi nu ar simţi gerul, atunci înseamnă că este un stejar matur.
Laptele searbăd, ca omul nătîng, e puţin folositor. Altfel sunt crema de lapte şi smîntîna şi în special untul bun făcut din ele, curat şi bine păstrat.
Ce nu bagi în seamă, plăteşti cu buzunarul.
Cine se resemnează, după aceea are satisfacţii.
Fuga lui Adam a fost la început de lumină. Adam a făcut o greşeală şi după aceea a trebuit să rabde mult; aşa se întîmplă cu toţi cei care fac greşeli.
Cuvîntul nu e ca vrabia – zboară, dar nu îl prinzi. Foarte des, din cauza cuvintelor nesocotite, se întîmplă mai multe necazuri decît din cauza faptelor. De aceea este numit omul cuvîntător, ca să pronunţe cuvintele gîndite şi chibzuite. Iată că ţi-am spus o grămadă de cuvinte omeneşti. Nu ştiu dacă vei alege din ele ceva inteligent pentru tine şi util pentru fapte”.

Ispita este folositoare

Ispita e un lucru bun şi foarte folositor. Pe cei care se află în ispită, apostolul îi laudă zicînd: Fiind în ispită, cel ce rătăceşte se pierde, iar cel ce suferă se întăreşte. În concluzie, adaugă: de ei nu e vrednică toată lumea.
Dacă ei nu au fugit de ispite în necazuri, pentru folosul lor sufletesc, atunci noi, neputincioşii, nicidecum nu trebuie să renunţăm şi să fugim de ispitele folositoare pentru suflet.
Îmi mai scrii că, uneori, din cauza luptei cu gîndurile defăimătoare, nu poţi să te uiţi la icoană. Ca gîndurile să te chinuie mai puţin, poţi să te uiţi din cînd în cînd numai la icoană, însă trebuie să ştii că icoanele sunt doar pentru ochii exteriori şi de aceea stînd la rugăciune, trebuie să ne amintim că stăm înaintea lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne închipuim icoana în minte în nici un caz.

Cuviosul Ambrozie de la Optina

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.