Despre Sfînta Liturghie (IV)

iunie 24, 2011 Categoria: Abecedar crestin, Articole, Catehism, Slujbele Bisericii

131. Sfinţirea Darurilor se face îndată după punerea lor pe Sfînta Masă?

Nu. Ci se face mai întîi pregătirea sufletească a credincioşilor, în vederea acestei înfricoşate clipe a Sfintei Liturghii.

132. Cum se face această pregătire sau ce ni se cere pentru a lua parte cu vrednicie la aducerea Sfintei Jertfe?

Iubire şi pace între noi şi credinţa fierbinte.

133. Cum ne arătăm acum iubirea dintre noi?

După o ectenie în care rugăm pe Dumnezeu să ne dea o zi bună, de pace, iertare de greşeli, sfîrşit creştinesc şi răspuns bun la înfricoşata judecată de apoi, diaconul ne îndeamnă cu glas înalt: «Să ne iubim unii pe alţii…». E porunca pe care Mîntuitorul a dat-o Sfinţilor Apostoli şi printr-înşii şi nouă: „Poruncă nouă vă dau: ca să vă iubiţi unul pe altul…” (Ioan 13, 34 şi 15, 12). În vechime, credincioşii din biserică, urmînd poruncii Sfinţilor Apostoli, îşi dădeau acum sărutarea sfîntă sau a păcii (Rom. 16, 16; I Cor. 16, 20; I Petru 5, 14); bărbaţii se sărutau între ei şi femeile între ele, în semn de iubire şi împăcare. Cu timpul, din pricina neorînduielilor la care dădea naştere, acest obicei a fost părăsit şi a rămas numai la sfinţiţii slujitori din altar, care, dacă sunt mai mulţi, se sărută acum unul cu altul pe umeri. Se cuvine însă ca şi credincioşii să-şi umple acum sufletul de iubire, de pace şi iertare, uitînd şi alungînd din inimile lor toată vrajba, ura şi pizma faţă de alţii.

134. Dar credinţa comună cum ne-o arătăm?

Prin rostirea Crezului sau a Simbolului Credinţei, care vrea să spună că, pe lîngă iubirea unuia faţă de altul, ni se cere şi credinţa dreaptă (ortodoxă), pentru a putea lua parte, cu vrednicie, la Sfînta Jertfă. De aceea, se cuvine ca fiecare din noi să rostim în acest moment Crezul, însoţind pe cel ce îl rosteşte cu glas tare, diaconul sau cîntăreţul.

135. Ce înseamnă cuvintele: „Uşile, uşile; cu înţelepciune să luăm aminte!”, prin care preotul (diaconul) vesteşte rostirea Crezului?

În vechime, prin aceste cuvinte se atrăgea luarea-aminte slujitorilor care păzeau uşile de intrare ale bisericii (diaconiţe şi ipodiaconi), să-şi sporească băgarea de seamă ca nimeni dintre credincioşii dinlăuntru să nu mai iasă afară şi nici un necreştin (catehumen, eretic sau penitent) să nu intre în biserica în timpul înfricoşatei Jertfe. Astăzi, aceste cuvinte sunt păstrate ca un îndemn spre ascultarea cu luare aminte a Crezului.

136. Cum ni se vesteşte aducerea Sfintei Jertfe?

Prin îndemnul pe care ni-l adresează preotul (diaconul): «Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfînta Jertfă cu pace să o aducem!»

137. Ce înseamnă cuvintele: „Mila păcii, jertfa laudei” cu care credincioşii (cîntăreţii) răspund la îndemnul de mai sus?

Aceste cuvinte arată darurile Jertfei duhovniceşti sau nemateriale pe care credincioşii o aduc din partea lor odată cu Jertfa cea adevărată adusă acum de preot în numele lor. Şi care sunt aceste daruri ale jertfei lor? Sunt cele trei virtuţi: mila, pacea şi jertfa de laudă (cîntarea), pe care Sf. Scriptură le recomandă adesea ca adevărate daruri de jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, în locul jertfelor sîngeroase ale Legii Vechi. Cu alte cuvinte, credincioşii răspund:
– aducem întîi milă, pentru că Domnul a zis: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” (Osea 6, 6; Matei 9, 13; 12, 7).
– aducem apoi pace, pentru că Mîntuitorul însuşi a spus: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău înaintea altarului şi mergi mai întîi de te împacă cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24; Marcu 11, 25-26).
– şi, în fine, aducem jertfă de laudă (cîntare), pentru că o asemenea jertfă cere Domnul prin gura Psalmistului: „Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă… jertfă de laudă Mă va slăvi” (Ps. 49, 15, 24; 106, 22; 115, 7). De asemenea Sf. Apostol Pavel ne spune: „Aşadar, prin El (Hristos) să aducem Pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor care preaslăvesc numele Lui” (Evr. 13, 15).

138. Cum aduc credincioşii „jertfă de laudă” în timpul Sfintei Jertfe?

Cîntînd imnele numite de obicei «răspunsurile mari», şi anume: «Cu vrednicie şi cu dreptate este»; Trisaghionul biblic: «Sfînt, Sfînt, Sfînt este Domnul Savaot…», «Pre Tine Te laudăm…» şi «Axionul».

139. Ce face preotul în acest timp?

După ce îndeamnă pe credincioşi: «Să mulţumim Domnului», el însuşi mulţumeşte lui Dumnezeu, în numele credincioşilor, pentru toate binefacerile mîntuirii, începînd să citească în taină o lungă rugăciune, numită cu un cuvînt grecesc „anafora”, adică rugăciunea aducerii Sfintei Jertfe. Această rugăciune este partea cea mai de seamă şi mai sfîntă din Liturghie. Ea cuprinde o înfăţişare, pe scurt, a faptelor de seamă din istoria mîntuirii lumii; preotul aduce lui Dumnezeu-Tatăl o fierbinte mulţumire şi slăvire pentru toate binefacerile dăruite neamului omenesc, Îl roagă să prefacă Darurile de pe Sfînta Masă în Sfîntul Trup şi Sînge şi să le primească drept daruri şi jertfa şi apoi mijloceşte, pentru că, prin ele, toată Biserica să dobîndească împlinirea cererilor şi dorinţelor ei.

140. Ce auzim noi din această rugăciune?

Din această rugăciune tainică, credincioşii nu aud decît cîteva fraze pe care preotul le rosteşte cu voce tare. Astfel, pomenind, între altele, pe îngerii din ceruri, care slăvesc neîncetat pe Dumnezeu, preotul adaugă, cu glas înalt, chipul în care se face această slăvire: «Cîntare de biruinţă cîntînd, strigînd, glas înălţînd şi grăind».

141. Care este această cîntare de biruinţă?

Este imnul întreit sfînt, pe care Serafimii din vedenia Proorocului Isaia şi mai apoi a Sfîntului Evanghelist Ioan îl cîntă, în jurul tronului Celui Prea Înalt: „Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot…” (Isaia 6, 3 şi Apoc. 4, 6-8). Pe acesta îl cîntă acum şi credincioşii din afară de altar, cîntăreţii sau corul, arătînd că, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu îngerii şi oamenii s-au unit într-o singură ceată (cor) şi laudă într-un glas pe Dumnezeu.
Mai departe, preotul, istorisind în taină chipul în care Mîntuitorul a întemeiat Sfînta Euharistie, la Cina cea de Taină, glăsuieşte tare înseşi cuvintele rostite atunci de Domnul către Sfinţii Apostoli: «Luaţi, mîncaţi, acesta este Trupul Meu», apoi: «Beţi dintru acesta toţi; acesta este Sîngele Meu…».

142. Oare prin aceste cuvinte se sfinţesc şi se prefac Darurile?

Nu, ci ceva mai tîrziu, şi anume în timpul în care credincioşii (corul) cîntă «Pre Tine Te lăudăm…» şi cînd preotul citeşte epicleza, adică acea parte din rugăciunea de aducere, în care imploră pe Dumnezeu să trimită pe Sfîntul Duh spre a sfinţi şi a preface Darurile. Atunci e clipa cea mai sfîntă din tot cursul Sfintei Liturghii, căci Sfîntul Duh coboară şi sfinţeşte pîinea şi vinul, prefăcîndu-le în Sfîntul Trup şi Sînge. De aceea, credincioşii îngenunchează, la unele biserici se bate în toacă sau sună clopoţelul din altar, sau chiar clopotul cel mare, pentru c să audă şi cei ce nu sunt în biserica şi să se roage.
De aici înainte cinstitele Daruri devin «Sfintele Daruri». Ele nu mai sunt doar nişte simboluri sau închipuiri ale firii omeneşti a Mîntuitorului ca pînă acum -, ci însuşi Sfîntul Trup şi Sînge al Domnului, păstrîndu-şi doar înfăţişarea văzută de pîine şi de vin. Ele sunt adevăratul Trup şi Sînge cu care Mîntuitorul S-a născut din Sfînta Fecioară, cu care a trăit pe pămînt, cu care a pătimit şi S-a îngropat, cu care a înviat şi S-a înălţat întru slavă.

143. Ce face preotul după sfinţirea Darurilor?

Deoarece de aci înainte Mîntuitorul Se afla de faţă printre noi, cu Sfîntul Său Trup şi Sînge, preotul citeşte, tot în taină, partea de la sfîrşitul marii rugăciuni a Sfintei Jertfe, adică rugăciunea de mijlocire pentru toată Biserica. El pomeneşte acum pe toţi credincioşii vii şi morţi, rugîndu-se ca aducerea Sfintei Jertfe să le fie spre folos şi spre iertarea păcatelor.
Împreună cu aceştia, pomeneşte şi pe toţi Sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu, dar nu rugîndu-se pentru ei, ci pentru ca ei să mijlocească pentru noi şi să dobîndim şi noi, ca şi ei, împărăţia cerurilor. În fruntea lor e pomenită cu glas tare, în semn de deosebită cinstire, Maica Domnului. În cinstea ei se cîntă acum la strană Axionul («Cuvine-se cu adevărat…»), adică imnul pentru preamărirea Sfintei Fecioare. În timpul acesta, preotul binecuvîntează anafora care se va împărţi la sfîrşitul Liturghiei. Apoi continuă pomenirile, pomenind cu glas tare pe episcopul (ierarhul) locului.

144. Ce înseamnă cuvintele: „Pre toţi şi pre toate”, cu care răspunde acum corul?

Înseamnă că ne rugăm ca Dumnezeu să pomenească pe toţi creştinii şi pe toate creştinele pe care credinciosul îi are în gînd, pentru ca toţi să se împărtăşească din roadele binecuvîntate ale Sfintei Jertfe.

145. După aducerea jertfei urmează îndată împărtăşirea cu Sfintele Daruri?

Nu îndată, ci după o scurtă pregătire a preotului şi a credincioşilor în vederea împărtăşirii.

146. În ce constă această pregătire?

Ea constă în:
1. O ectenie, în care ne rugăm ca Dumnezeu să primească Darurile noastre, trimiţîndu-ne în schimb mila şi harul Său;
2. Două rugăciuni în care preotul se roagă în taină lui Dumnezeu să ne ajute a ne împărtăşi cu vrednicie de Sfintele Taine;
3. Rugăciunea Domnească (Tatăl nostru) pe care o cîntă sau o rostesc credincioşii, în semn că ei se simt acum din destul pregătiţi şi vrednici să se numească fii ai lui Dumnezeu, să-L cheme pe Tatăl nostru, al tuturor, şi să-L roage ca să le dea nu numai «Pîinea noastră cea de toate zilele», ci şi «pîinea cea cereasca», adică Trupul lui Hristos, din care cel ce va gusta va fi viu în veci (Ioan 6, 48, 50-51, 55, 58), dobîndind înfierea cea după har.

147. Cînd încep în Sfîntul Altar pregătirile pentru împărtăşire?

Atunci cînd preotul ia în mîini Sfîntul Trup (Agneţ) şi-l înalţă de pe Disc, cu cuvintele: «Să luăm aminte! Sfintele, Sfinţilor!»

148. Ce înseamnă această înălţare şi aceste cuvinte?

Înălţarea Sfîntului Agneţ închipuie înălţarea Domnului pe Cruce; iar cuvintele «Sfintele, Sfinţilor!» vor să spună că Sfintele Daruri se vor da numai celor sfinţi, adică acelora care s-au pregătit în chip deosebit şi sunt vrednici să le primească.

149. Cum se pregătesc Sfintele Daruri pentru împărtăşire?

Înainte de împărtăşire, preotul împarte Sf. Trup în patru părţi: prima parte (aceea pe care sunt întipărite iniţialele «Is») o pune în Potir, închipuind cu aceasta reunirea Sfîntului Trup cu Sfîntul Sînge, adică Învierea Domnului; din a doua (cea cu iniţialele «Hs») se împărtăşesc sfinţiţii slujitori, iar celelalte două (cele cu iniţialele «Ni» şi «Ka») se pun în Sf. Potir după împărtăşirea clericilor, pentru a se împărtăşi credincioşii din ele. Pregătirea Sf. Sînge se face turnînd în Sf. Potir căldura sau apa caldă şi binecuvîntată de către preot.

150. Ce închipuie „căldura” sau apa caldă care se toarnă în Sfîntul Potir?

Ea închipuie căldura Duhului celui de viaţă făcător, arătînd că, chiar în moarte, Dumnezeirea nu a fost despărţită de Sfîntul Trup, ca şi dumnezeiescul suflet. Totodată ea închipuie căldura vieţii pe care Sfîntul Duh o toarnă din nou în mădularele moarte, prin înviere: „Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pămîntului” (Ps. 103, 31). Se toarnă în Sfîntul Potir, pentru ca să ne dea, în clipa împărtăşirii, simţirea adevărată a sîngelui viu şi cald, curs din coastă şi din rănile cuielor Celui răstignit pentru noi.

151. Cum se face împărtăşirea?

Sfinţiţii liturghisitori se împărtăşesc la fiecare Liturghie, în Sfîntul Altar, ca Sfinţii Apostoli la Cina cea de Taină. Sfînta Masă ţine atunci locul Mesei de la Cină. În timpul acesta, corul cîntă Chinonicul (Priceasna), adică imnul împărtăşirii, iar preotul iese după aceea în faţa Sfintelor Uşi sau pe Amvon şi rosteşte predica.
Cînd sunt credincioşi de împărtăşit, preotul toarnă în Sfîntul Potir cele două părţi din Sf. Trup însemnate cu «Ni» şi «Ka», deschide Sfintele Uşi şi cheamă pe credincioşi prin cuvintele: «Cu frică lui Dumnezeu, cu credinţă şi dragoste să vă apropiaţi». (Despre rînduiala împărtăşirii vom scrie mai pe larg acolo unde vom vorbi despre rînduiala Sfintei Împărtăşanii).
După împărtăşire, scopul Sfintei Liturghii este împlinit. Acum preotul ridică Sfîntul Disc deasupra Sfîntului Potir şi toarnă în el şi miridele, adică părticelele de pîine aduse pentru sfinţi şi pentru credincioşii vii şi morţi.

152. Ce înseamnă ultima arătare a Sfîntului Potir şi ducerea lui la Proscomidie?

Înseamnă ultima arătare a Domnului către Ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor şi înălţarea Lui la ceruri. Sfînta Masă rămîne acum Scaunul slavei lui Dumnezeu-Tatăl, iar Proscomidia, din dreapta ei, este şederea Fiului de-a dreapta Tatălui, întru slavă.

153. Cum se termina Sfînta Liturghie?

După o scurtă ectenie de mulţumire pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, preotul iese în naos şi rosteşte cea din urmă rugăciune, numită a Amvonului, din mijlocul bisericii. Apoi face apolisul, adică încheierea Liturghiei, binecuvîntînd credincioşii şi cerînd îndurarea lui Dumnezeu şi ajutorul tuturor Sfinţilor.
După aceasta, iese în faţa iconostasului şi «miruieşte» pe credincioşi, adică îi unge pe frunte cu untdelemn sfinţit din candele, rostind, la fiecare, cuvintele: «Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul!» Această ungere închipuie coborîrea Sf. Duh peste Biserica, fiind un fel de pecetluire cu semnul darurilor dumnezeieşti pe care le-a dobîndit fiecare din cei ce au luat parte la sfînta slujbă.
Se împarte apoi credincioşilor anaforă.

154. Ce este anafora şi care este rostul ei?

Sunt bucăţele de pîine tăiate din prescurile întrebuinţate la Proscomidie şi binecuvîntate de preot, care se împart credincioşilor din biserică, la sfîrşitul Liturghiei, iar unii iau din ea şi acasă, pentru cei ce n-au putut veni la biserică. La început, anafora se dădea ca o mîngîiere numai celor ce nu se puteau împărtăşi, ţinînd deci locul Sfintei Împărtăşanii. Astăzi însă o iau şi cei ce se împărtăşesc, după împărtăşire. De aceea, anafora se ia numai la sfîrşitul Liturghiei şi pe nemîncate (ca şi Sf. Împărtăşanie); nu se cere înainte, adică în timpul Liturghiei, cum obişnuiesc unii creştini care nu cunosc rostul ei.
Anafora e din restul prescurii din care s-a scos Sf. Agneţ şi care, precum am văzut, închipuie pe Sf. Fecioară; ea e binecuvîntată de preot în timpul Axionului, adică al imnului cîntat în cinstea şi spre slava Sfintei Fecioare. De aceea, împărţirea ei la sfîrşitul Liturghiei închipuie rămînerea Maicii Domnului încă multă vreme pe pămînt, în mijlocul Bisericii, după înălţarea Dumnezeiescului ei Fiu.

>> Despre Sfînta Liturghie (I)

>> Despre Sfînta Liturghie (II)

>> Despre Sfînta Liturghie (III)

>> Despre Sfînta Liturghie (IV)

>> Despre Sfînta Liturghie (V)