Cuvînt la Vecernia din Duminica Lăsatului sec de brînză
martie 6, 2011 Categoria: Articole, Luca al Crimeii, Predici
Mergi mai întîi de te împacă cu fratele tău Astăzi, Sfînta Biserică ne aminteşte că a purcede pe calea postului putem numai iertînd pe toţi cei vinovaţi faţă de noi şi cerînd iertare de la toţi faţă de care suntem noi vinovaţi.
De nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre (Mt. 6, 15).
Ce dreptate adîncă e în cuvintele acestea! Cu Preacuratul Său Sînge, Domnul Iisus Hristos a răscumpărat păcatele tuturor oamenilor, deci şi păcatele celui care te-a necăjit „“ iar tu, ticăloase, nu vrei să ierţi, cînd Hristos însuşi a iertat!
Dacă nu vei ierta aproapelui greşelile lui, Hristos te va aşeza de-a stînga la înfricoşătoarea Judecată şi te va osîndi, nu-ţi va ierta greşelile, fiindcă nici tu nu ţi-ai iertat aproapele.
Altădată, Domnul a zis: Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întîi de te împacă cu fratele tău, şi apoi, venind, adu darul tău (Mt. 5, 23-24).
Iudeii din vechime aduceau jertfă lui Dumnezeu felurite animale, acum însă darul adus pe jertfelnic este întîi de toate rugăciunea. Şi, iată, după cum spune Domnul, dacă îţi aminteşti că ai ceva împotriva aproapelui tău, dacă te-a necăjit sau dacă nu vrea să-ţi ierte păcatul săvîrşit faţă de el, pleacă, nu îndrăzni să te rogi, lasă-ţi darul acolo şi mergi de te împacă cu fratele tău.
Dar, iată, am auzit cu groază că s-a găsit o femeie nefericită care nu se roagă niciodată lui Dumnezeu fiindcă nu vrea să-i ierte pe cei care au necăjit-o, aşa încît preferă să nu se roage niciodată. Oare asta nu dovedeşte ce păcat greu este vrăjmăşia împotriva aproapelui?
Cu adevărat este păcat de moarte, care ne înstrăinează de Dumnezeu – şi mare este mînia Lui împotriva celor care nu-şi iartă aproapele.
În Vieţile Sfinţilor putem găsi pilde înfricoşătoare ale pedepselor căzute asupra celor care n-au vrut să ierte. Ieromonahul Tit din Lavra Peşterilor de la Kiev era pe moarte, şi obştea s-a adunat la patul lui. Tit se vrăjmăşea cu ierodiaconul Evagrie, cu care fusese cîndva prieten. Ştiind asta, fraţii l-au adus pe Evagrie la el. Atunci, fericitul Tit s-a ridicat în capul oaselor, s-a închinat lui Evagrie şi şi-a cerut iertare – însă Evagrie, care avea inima împietrită, a rostit groaznicele cuvinte: „Nu te voi ierta nici în această viaţă, nici în veacul ce va să fie!” – şi deodată a căzut mort. Fericitul Tit s-a sculat din pat ca un om sănătos cu desăvîrşire şi cu mare cutremur le-a povestit fraţilor că la patul lui se adunaseră îngerii şi dracii, iar dracii îi cereau sufletul, fiindcă se vrăjmăşea cu fratele său. Cînd Evagrie a rostit cuvintele acelea cumplite, Tit a văzut cum unul dintre îngeri l-a lovit deodată cu o lance de foc, şi Evagrie a căzut fără suflare. Acelaşi înger l-a luat pe Tit de mînă, l-a ridicat din pat şi l-a vindecat.
E cunoscut şi alt exemplu înfricoşător – din Viaţa Sfîntului Mucenic Nichifor. Acesta era simplu mirean, legat printr-o mare prietenie de preotul Saprichie. Cum se întîmplă uneori, diavolul a stricat dragostea lor frăţească şi a semănat ură în inima lui Saprichie. Oricît îl ruga Nichifor: „Fratele meu, iartă-mă !”, Saprichie nu-i ierta.
Iată însă că Saprichie a fost dat la chinuri pentru Hristos – fiindcă atunci era vreme de prigoană cruntă împotriva creştinilor. L-au chinuit vreme îndelungată, apoi l-au scos din oraş ca să-i taie capul. Nichifor a văzut totul. A alergat în urma lui Saprichie şi a ostaşilor care-l duceau, şi se ruga: „Părinte Saprichie! Iartă-mă!”
Dar Saprichie tăcea, nu ierta, ascundea în inimă răutate. Şi iată că atunci cînd era să-i taie capul, şi-a ridicat deodată mîinile, zicînd: „Nu mă omorîţi! Nu mă omorîţi! Mă lepăd de Hristos !”. Şi s-a lepădat. Şi-a păstrat viaţa nenorocită. Iar în locul lui, Nichifor, mărturisind credinţa în Hristos, a fost pe loc tăiat cu sabia şi acum este proslăvit în ceruri.
Cît este de cumplit să nu iertăm aproapelui nostru greşelile sale! Oare noi ştim ce se petrece în inima lui? Poate că se pocăieşte cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu pentru necazul pe care ni l-a făcut, iar noi, nevrînd să ştim de nimic, le refuzăm iertarea cu grosolănie şi fără milă. Amintiţi-vă cum ierta Domnul: cum l-a iertat pe tîlhar pe cruce, cum a iertat pe vameşi şi pe curvele ce I-au spălat picioarele cu lacrimi. Iar noi suntem adeseori fără milă, adesea ne îndărătnicim, neiertîndu-l pe aproapele nostru.
Fiecare dintre noi are multe păcate. Cu toţii ne-am necăjit aproapele nu o dată. Şi este rînduială ca în această seară a duminicii Lăsatului sec de brînză să ne cerem unii altora iertare pentru toate greşelile, şi eu sunt cel dintîi dator să cer iertare de la voi.
Binecuvîntaţi, părinţi sfinţi şi fraţi! Iertaţi-mă pe mine, păcătosul, pentru cîte am greşit în ziua de astăzi şi în toate zilele vieţii mele cu cuvîntul, sau cu fapta, sau cu gîndul şi cu toate simţirile mele! Amin.
2 martie 1952
Sfîntul Luca al Crimeei
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.