Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Despre duhul poftei trupesti

noiembrie 5, 2010 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Casian, Tinerii

A doua lupta o avem împotriva duhului curviei şi al poftei trupeÈ™ti. Pofta aceasta începe să supere pe om de la cea dintîi vîrsta. Mare şi cumplit război este acesta şi lupta îndoită cere. Căci acest război este îndoit, aflîndu-se şi în suflet şi în trup. De aceea trebuie să dam lupta din două părţi împotriva lui. Prin urmare nu ajunge numai postul trupesc pentru dobîndirea desăvîrÈ™itei neprihăniri şi adevăratei curăţii, de nu se va adăuga şi zdrobirea inimii şi rugăciunea întinsă către Dumnezeu şi citirea deasă a Scripturilor şi osteneala şi lucrul mîinilor, care abia împreună pot să oprească pornirile cele neastîmpărate ale sufletului şi să-l aducă înapoi de la nălucirile cele de ruÈ™ine. Mai înainte de toate însă, foloseÈ™te smerenia sufletului, fără de care nu va putea birui nimeni, nici curvia, nici celelalte patimi. Deci de la început trebuie păzită inima cu toata străjuirea de gîndurile murdare, „Căci dintru aceasta purced, după cuvîntul Domnului, gînduri rele, ucideri, preacurvii, curvii” (Mt. 15,19) şi celelalte. Deoarece şi postul ni s-a rînduit de fapt nu numai spre rînduirea trupului, ci şi spre trezvia minţii, ca nu cumva, întunecîndu-se de mulÈ›imea bucatelor, să nu fie în stare să se păzească de gînduri.

Deci nu trebuie pusă toată strădania numai în postul cel trupesc, ci şi în meditaÈ›ie duhovnicească, fără de care e cu neputinÈ›ă să urcăm la înălÈ›imea neprihănirii şi curăÈ›iei adevărate. Se cuvine aÈ™adar, după cuvîntul Domnului, „să curăţim mai întîi partea cea dinăuntru a păharului şi a blidului, ca să se facă şi cea din afară curată” (Mt. 23,26). De aceea să ne sîrguim, cum zice Apostolul , „a ne lupta după lege şi a lua cununa” după ce am biruit duhul cel necurat al curviei, bizuindu-ne nu în puterea şi nevoinÈ›a noastră, ci în ajutorul Stăpînului nostru Dumnezeu. Căci dracul acesta nu încetează de a război pe om, pînă ce nu va crede omul cu adevărat ca nu prin străduinÈ›a şi nici prin osteneala sa, ci prin acoperămîntul şi ajutorul lui Dumnezeu se izbăveÈ™te de boala aceasta şi se ridică la înălÈ›imea curăÈ›iei. Fiindcă lucrul acesta este mai presus de fire şi cel ce a călcat întărîtările trupului şi plăcerile lui ajunge într-un chip oarecare afara din trup. De aceea este cu neputinÈ›ă omului (ca să zic aÈ™a) să zboare cu aripile proprii la aceasta înaltă şi cerească cununa a sfinÈ›eniei şi să se facă următor îngerilor, de nu-l va ridica de la pămînt şi din noroi harul lui Dumnezeu. Caci prin nici o alta virtute nu se aseamănă oamenii cei legaÈ›i cu trupul mai mult cu îngerii cei netrupeÈ™ti, decît prin neprihănire. Printr-aceasta, încă pe pămînt fiind şi petrecînd, au după cum zice Apostolul, petrecerea în ceruri (Filip. 3,20).

Iar semnul că au dobîndit desăvîrÈ™it această virtute, îl avem în aceea că sufletul chiar şi în vremea somnului nu ia seama la nici un chip al nălucirii de ruÈ™ine. Căci deÈ™i nu se socoteÈ™te păcat o miÈ™care ca aceasta, totuÈ™i ea arată că sufletul boleÈ™te încă şi nu s-a izbăvit de patima. Şi de aceea trebuie să credem că nălucirile cele de ruÈ™ine ce ni se întîmpla în somn, sunt o dovadă a trîndăviei noastre pînă aici şi a neputinÈ›ei ce se află în noi, fiindcă scurgerea ce ni se întîmplă în vremea somnului face arătată boala ce şade tăinuită în ascunzişurile sufletului. De aceea şi Doctorul sufletelor noastre a pus doctoria în ascunziÈ™urile sufletului, unde È™tie că stau şi pricinile bolii, zicînd: „Cel ce caută la muiere spre a o pofti pe dînsa, a şi preacurvit cu ea în inima sa” (Mt. 5,28). Prin aceasta a îndreptat nu atît ochii cei curioÈ™i şi desfrînaÈ›i, cît sufletul cel aÈ™ezat înăuntru, care foloseÈ™te rău ochii cei daÈ›i de Dumnezeu spre bine. De aceea şi cuvîntul înÈ›elepciunii nu zice: „Cu toată străjuirea păzeÈ™te ochii tai”, ci „Cu toată străjuirea păzeÈ™te inima ta” (Prov. 4,23), aplicînd leacul străjuirii mai ales aceluia care foloseÈ™te ochii spre ceea ce voieÈ™te. AÈ™adar aceasta să fie paza cea dintîi a curăÈ›iei noastre: de ne va veni în cuget amintirea vreunei femei, răsărită prin diavolească viclenie, bunăoară a maicii, sau a surorii, sau a altor femei cucernice îndată să o alungăm din inima noastră, ca nu cumva, zăbovind mult la aceasta amintire, amăgitorul celor neiscusiÈ›i să rostogolească cugetul de la aceste fete la năluciri ruÈ™inoase şi vătămătoare. De aceea şi porunca dată de Dumnezeu primului om ne cere să păzim capul È™arpelui (Gen. 3,15), adică începutul gîndului vătămător prin care acela încearcă să se È™erpuiască în sufletul nostru, ca nu cumva prin primirea capului, care este prima răsărire a gîndului, să primim şi celălalt trup al È™arpelui, adică învoirea cu plăcerea şi prin aceasta să duca apoi cugetul la fapta neîngăduita. Ci trebuie, precum este scris: „în dimineÈ›i să ucidem pe toÈ›i păcătoÈ™ii pămîntului” (Ps. 100,10), adică prin lumina cunoÈ™tinÈ›ei să deosebim şi să nimicim toate gîndurile păcătoase de pe pămînt, care este inima noastră, după învăÈ›ătura Domnului; şi pînă ce sunt încă prunci, fiii Babilonului, adică gîndurile viclene, să-i ucidem, zdrobindu-i de piatră (Ps. 136, 9), care este Hristos. Căci de se vor face bărbaÈ›i prin învoirea noastră, nu fără mare suspin şi grea osteneală vor fi biruiÈ›i. Dar pe lîngă cele zise din dumnezeiasca Scriptura, bine este să pomenim şi cuvinte de ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i. Astfel Sfîntul Vasile, episcopul Cezareei Capadociei, zice: „Nici muiere nu cunosc, nici feciorelnic nu sunt”. El È™tia că darul fecioriei nu se dobîndeÈ™te numai prin depărtarea cea trupeasca de muiere, ci şi prin sfinÈ›enia şi curăÈ›ia sufletului, care se cîÈ™tigă prin frica lui Dumnezeu. Mai zic PărinÈ›ii şi aceea că nu putem cîÈ™tiga desăvîrÈ™it virtutea curăÈ›iei, de nu vom dobîndi mai întîi în inima noastră adevărata smerenie a cugetului; nici de cunoÈ™tinÈ›a adevărata nu ne putem învrednici, cîta vreme patima curviei zăboveÈ™te în ascunzişurile sufletului. Dar ca să desăvîrÈ™im înÈ›elesul neprihănirii, vom mai pomeni de un cuvînt al Apostolului şi vom pune capăt cuvîntului: „CăutaÈ›i pacea cu toată lumea şi sfinÈ›irea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12,14). Că despre aceasta grăieÈ™te, se vede din cele ce adaugă, zicînd: „Să nu fie cineva curvar sau lumeÈ› ca Esau” (Evr. 12,16). Pe cît este aÈ™adar de cerească şi de îngerească virtutea sfinÈ›eniei, pe atît este de războită cu mai mari bîntuieli de potrivnici. De aceea suntem datori să ne nevoim nu numai cu înfrînarea trupului, ci şi cu zdrobirea inimii şi cu rugăciuni dese împreunate cu suspine, ca să stingem cuptorul trupului nostru, pe care împăratul Babilonului îl aprinde în fiecare zi prin aÈ›îÈ›ările poftei, cu roua venirii Sfîntului Duh. Pe lîngă acestea arma foarte tare pentru acest război avem privegherea cea după Dumnezeu. Căci precum paza zilei pregăteÈ™te sfinÈ›enia nopÈ›ii, aÈ™a şi privegherea din vremea nopÈ›ii deschide sufletului calea către curăÈ›ia zilei.

Sfantul Ioan Casian
Filocalia, volumul I, editia a II-a, editura Harisma, Bucuresti, 1992
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum să ne mantuim, /mantuire.50webs.com/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.