Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Cuvînt despre Secte – Arhim. Ioanichie (Balan)

decembrie 22, 2008 Categoria: Articole, Religii si secte

Iubiţi credincioşi,

Toata lumea vorbeşte astăzi despre secte, dar puţini stiu ce anume sînt ele, de cînd au apărut în ţara noastră, cine le-a întemeiat, ce scop au, dacă sunt sau nu plăcute lui Dumnezeu.

Sectele sunt grupări religioase mai mici sau mai mari, ce s-au rupt de Biserica apostolică întemeiată de Hristos, schimbînd dogmele credinţei şi explicînd după mintea lor Sfînta Scriptură. Ele au luat fiinţă chiar în timpul Apostolilor, prin Simon vrăjitorul şi prin crestinii iudaizanţi care amestecau religia creştină cu cea iudaică a Vechiului Testament. Secte creştine şi, mai ales, eresuri mari ca arianismul, nestorianismul, monofizitismul, monotelismul şi iconoclasmul, adică luptatori împotriva Sfintelor Icoane, au fost secole de-a rîndul, tulburînd şi dezbinînd Biserica creştină în primul mileniu. Dintre aceştia se pot aminti astăzi armenii, copţii, iacobiţii şi alţii.

După Marea Schizmă, adică ruptură dintre Biserica Ortodoxă de Răsărit şi Biserica Romano-Catolică de Apus, din anul 1054, au început să ia naştere în centrul şi vestul Europei unele grupări creştine sectare raţionaliste, datorită explicarii libere, a Sfintei Scripturi şi răzvrătirii unor creştini împotriva Bisericii Apostolice, împotriva slujitorilor Bisericii şi a vieţii duhovniceşti prea aspre.

Cea mai veche sectă neoprotestantă a luat fiinţă în America la începutul secolului XVIII, anume secta baptistă. In prima jumătate a secolului al XIX-lea a luat naştere, tot în America, secta adventistă, de unde, apoi, s-a răspîndit şi în Europa sub numele de „Aventişti de ziua a şaptea” şi „Adventişti reformişti”.
Tot în secolul trecut apar şi alte secte, ca Studenţii Bibliei, numiti şi milenişti; Penticostalii, numiti şi „Tremurătorii”; iar în Elveţia apare secta Evangheliştilor, numiţi şi „Creştini după Evanghelie”. Alte secte mai puţin creştine iau naştere tot pe la sfîrşitul secolului trecut, cum sunt Pocăitii sau Nazarinenii, Teosofii, care combină religia cu filozofia şi ştiinţa; Spiritiştii, care spun că vorbesc cu duhurile mortilor; Martorii lui Iehova, o secta iudaică, şi multe altele.
Majoritatea sectelor au fost întemeiate de oameni bolnavi la suflet şi la minte, oameni neascultători, certaţi cu Biserica şi cu slujitorii ei, stăpîniţi de demonul mîndriei, al lăcomiei după averi şi dornici de mîntuire fără osteneală, fără jertfă şi smerenie. Iar scopul urmărit de toate sectele este, nu mîntuirea sufletului, ci distrugerea Bisericii lui Hristos, dezbinarea creştinilor, împărţirea lor în sute de „bisericuţe”, adunarea de averi, mîndria şi pierderea sufletelor omeneşti pentru care Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit pe Sfînta Cruce. O, să ne scape Domnul de viclesugul şi răutatea tuturor prorocilor mincinoşi !

Iubiţi credincioşi,

În ultimele decenii sectele creştine neoprotestante au luat un mare avînt în toată lumea. In ţara noastră, mai ales acum, folosesc cele mai ispititoare metode de amăgire a fiilor Bisericii Ortodoxe, prin prozelitism, cu scopul să-i rupă de dreapta credinţă, de Cruce, de Maica Domnului, de cinstirea sfintelor icoane, de Sfintele Taine şi de preoţia apostolică, trăgîndu-i în adunările lor. In acest scop fac tot ce este posibil, mai ales că posedă bani suficienti, primiţi de peste hotare, ca să ne distrugă Biserica, unitatea, credinţa şi neamul. Astfel fac adunări de prozelitism pe stadioane, prin marile săli de sport din ţară, prin parcuri din oraşe, aducînd cei mai vestiţi predicatori din lume ca să impresioneze şi împart gratuit Biblii şi cărţi sectare cu texte schimbate. Apoi merg pe la spitale, scoli, cămine, azile şi case de copii orfani şi împart bani, alimente, cadouri ispititoare, cărţi sectare şi îi invită în adunările lor.
Primul lucru pe care îl cer sectarii creştinilor este să se lepede de Biserica, adica de Sfînta Liturghie, de slujbele pentru vii şi morţi, de Spovedanie, de Sfînta Impărtăşanie de Trupul şi Sîngele lui Hristos şi de toată tradiţia şi învăţătura apostolică milenară a Ortodoxiei şi a străbunilor noştri, pe motiv că este învechită, ca o fost făcută de oameni, că îngreuiază mîntuirea credicioşilor. Apoi hulesc Preoţia apostolică, adică preoţii şi episcopii, care sunt sfinţiţi prin Harul Duhului Sfînt de catre Sfinţii Apostoli prin punerea mîinilor pe capul lor din generaţie în generaţie. Sectanţii confundă harul divin cu viaţa preoţilor, spunînd că slujitorii Bisericii nu au harul mîntuirii şi nu duc viaţă sfîntă, lăudîndu-se că ei sunt „sfinţi” şi că numai ei au harul mîntuirii şi pot salva lumea de osînda iadului.

Apoi sectanţii de orice fel hulesc puterea harica a Sfintei Cruci si a sfintelor icoane, declarindu-le „idoli” si chipuri cioplite. Hulesc de asemenea pe Maica Domnului, numindu-o femeie de rind si zic ca a trait cu barbat si a avut mai multi copii. Leapada cultul mortilor, cinstirea sfintelor moaste si toata invatatura dogmatica explicata si intarita de Sfintii Parinti. Leapada postul, rugaciunea duhovniceasca, viata monahala si scimba tot ce are mai sfint Biserica lui Hristos: credinta, Preotia, Tainele, Sfinta Traditie si textele Sfintei Scripturi, explicindu-le dupa mintea lor, facind panica, ura si dezbinare intre crestini.
Iata unde duce mandria diabolica, neascultarea si iubirea de averi !

Iubiti frati crestini,

Toate sectele crestine sint cei dintai si cel mai puternic semn vazul al sfirsitului lumii, caci asa ne spune Mantuitorul: „Vedeti sa nu va amageasca cineva. Caci multi vor veni in numele Meu, zicind: Eu sunt Hristos (adica la noi este Hristos!) si pe multi vor amagi”¦ Caci se vor ridica hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor face semne mari si chiar minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi” (Matei 24,4-5,24).

Si daca sectele sunt cel dintai semn apocaliptic al sfirsitului lumii care se apropie, ce trebuie sa facem noi credinciosii, fii Bisericii lui Hristos, ca sa scapam de cursele diavolului si sa ne mantuim ? Iata ce sa facem:

Sa ducem o viata crestina curata, corecta, sfinta, model pentru toti.
Sa nu mergem niciodata in adunarile sectare, oricine ne-ar chema; sa nu primim nici un fel de daruri, carti sau bani de la sectanti, nici sa dam altora darurile lor, ca sunt argintii lui Iuda vinzatorul care s-a lepadat de Hristos.

Sa nu discutam cu sectantii, nici sa citim cartile lor, oricit de frumoase ni s-ar parea; nici sa le aducem in casele noastre, nici sa le dam altora pentru citit, nici sa stam cu ei la masa, nici sa scultam predicile si cintarile lor, prin care amagesc lumea mai mult, ca sa nu vina peste noi mania lui Dumnezeu si asa sa ne lepadam de credinta si de mantuire.
Sa nu primim nici un fel de sectanti, pagani sau atei in casele noastre, ca nu cumva sa huleasca credinta adevarata si astfel sa alunge de la noi pe Hristos si sa fim apriti de la Sfinta Impartasanie.
Sa nu primim nici un fel de sectanti, pagani sau atei in biserica noastra, afara de cei care vor sa se intoarca la Ortodoxie, nici sa luam daruri de la ei, nici sa le dam daruri si sa mergem in casele lor, ca sa nu cadem din credinta. Iar daca cineva aude ca umbla sectantii prin sat si incep sa amageasca pe unii, imediat sa fie instiintat preotul, iar cartile aduse de ei sa fie predate preotului.
Cind cineva vine in casele noastre, sa facem impreuna cu ei Sfinta Cruce la icoane. Daca nu fac semnul crucii, sa nu-i primim in casa, caci sunt antihristi si sectanti, adica „lupi imbracati in piei de oi”.
Daca cineva doreste sincer sa se intoarca la Ortodoxie, sa fie dus imediat la preot, la cel mai bun duhovnic, ca sa-l invete adevarul si sa-l scape de osinda iadului.

De veti pazi aceste invataturi si sfaturi, veti fi izbaviti de secte si de cursele lor si pe multi veti salva de la amagirile lor.

Ascultati de preotii care vi i-a dat Dumnezeu. Alergati la manastiri si nu va lepadati de Sfinta Cruce si Maica Domnului.

Fugiti de cursele cel grele ale diavolui si de orice adunari si invataturi sectare, ca sa va puteti mantui. Fugiti de discutii si de explicatii ale textelor biblice, ca sa nu fiti inselati de dusmanii lui Hristos. Paziti-va copiii de adunarile lor si duceti o viata cu totul sfinta si crestineasca, in rugaciune, in milostenie si prezenta regulate la sfintele slijbe, ca sa scapati de ispitele ce vin de la secte si de la diavoli.

Sa luam aminte ca sfirsitul lumii s-a apropiat. Sa nu ne gaseasca nepregatiti !

De vom face asa, sectele nu vor mai putea spori, diavolul va fi biruit iar noi ne vom mantui in Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. AMIN.

Arhimandrit IOANICHIE BALAN

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.