Postul – Sf. Grigorie Palama

noiembrie 27, 2008 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Post

Sfîntul Vasile cel Mare, vorbind despre post şi, desigur, despre valoarea sa, spune că postul este „mai vechi decît legea”, deoarece el exista în Rai şi chiar înainte ca Dumnezeu să ne fi dat Legile Vechiului Testament. Porunca lui Dumnezeu de a nu gusta din pomul cunoaşterii, binelui şi răului reprezintă porunca postului. Neascultarea lui Adam legată de această poruncă a dus la moartea duhovnicească a omului. Aceasta ne arată marea valoare a postului. De aceea, nu există sfînt care să nu fi iubit postul. Şi este izbitor faptul că cei ce se căiesc şi doresc să-şi schimbe felul de viaţă, iubesc mult postul şi doresc să-l practice. Aceasta ne arată că postul este un element esenţial în viaţa duhovnicească. Acest lucru va fi pus în evidenţă mai explicit, întrucît se va vedea diferenţa dintre postul adevărat şi o latură a postului care este mult deosebită în zilele noastre, şi anume cea privitoare la sănătate. Şi, cu adevărat, postul, aşa cum ne învaţă Biserica, are o mare influenţă şi asupra sănătăţii, dar să nu ne cramponăm doar de acest aspect.

Trebuie să vedem legătura sa strînsă cu viaţa duhovnicească a omului.
Toţi Sfinţii Părinţi se referă la această mare problemă duhovnicească. Oricum, în cele ce urmează vom analiza postul conform învăţăturilor Sfîntului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.

a) Postul şi rugăciunea

Mai întîi, trebuie sa spunem că postul se află într-o strînsă legătură cu viaţa duhovnicească. Şi întrucît viaţa duhovnicească este exprimată prin rugăciune, iată de ce postul este foarte strîns legat de rugăciune şi nu se poate cu nici un chip desprinde de ea. Sfîntul Grigorie, interpretînd cazul unui tînăr posedat de un demon, precum şi cuvintele lui Hristos: „Acest fel de demoni nu poate fi alungat decît cu post şi rugăciune” (Marcu 9,29), spunea că cel mai teribil demon este cel al lăcomiei (al neînfrînării), şi nu poate ieşi dintr-un om decît cu post şi rugăciune. Cu ajutorul postului omul îşi înfrînează trupul şi îşi stăpîneşte patimile, iar cu ajutorul rugăciunii el va îmblînzii predispoziţiile sufleteşti, adică patimile şi gîndurile care, la rîndul lor, incită patimile. Şi, astfel, el poate vindeca patima „înlăturînd atacul satanei prin post şi rugăciune”.

Întrucît sufletul este în strînsă legătură cu trupul, există atît patimi sufleteşti, cît şi patimi trupeşti, iar postul trebuie, de aceea, să fie legat de rugăciune. Postul este sprijinul rugăciunii, însă numai rugăciunea dă cu adevărat sens postului.

b) Scopul postului

Dar postul ne este doar o abţinere de la anumite mîncăruri şi nici alegerea anumitor alimente. Desigur, şi aceasta face parte din post, deoarece prin ascultarea de Biserică şi de felul în care Biserica rînduieşte posturile, noi nu facem nimic altceva decît decît să ne supunem propria voinţă voinţei universale a Bisericii.

Cu alte cuvinte, noi ascultăm de Hristos şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care l-au consacrat. Dincolo de acest lucru, postul este o virtute de o mai mare amploare. în primul rînd, postul înseamnă şi curăţirea simţurilor atît cît ne este cu putinţă. Sfîntul scrie: „Dacă posteşti de alimente, dar ochiul îţi este pironit asupra adulterului, curiozităţii şi geloziei, în cămara cea mai adîncă a sufletului tău, iar auzul este dispus să asculte vorbe necurate, cîntece vulgare şi clevetiri răutăcioase, iar celelalte simţuri sunt receptive la lucruri care dăunează într-un mod asemănător, care mai e folosul postului? Absolut nici unul.”

Adică, postul trupesc nu are valoare dacă nu posteşti în acelaşi timp şi cu celelalte simţuri, precum vederea şi auzul, care sunt ferestrele prin care intră păcatul în suflet şi stîrneşte patimile. De aceea, pe timpul postului mulţi creştini au grijă să îşi stăpînească toate simţurile. Aici vedem din învăţăturile Sfîntului Grigorie că teologia nu este independentă de însăşi curăţirea simţurilor, deoarece o teologie care nu este interesată de acest lucru nu este ortodoxă. Adevăratul post este abţinerea de la răutăţi, şi de aceea putem vorbi de postul de rele. Sfîntul Grigorie, făcînd referiri la un pasaj din Vechiul Testament şi, mai ales, la cuvintele proorocului Isaia: „Vai de cei ce sunt ameţiţi, dar nu din cauza vinului”, spune că există beţie cumplită şi drăcească, care nu este datorată hranei şi băuturii, ci se datorează iuţimii, mîniei şi ranchiunii. Aceasta este cea mai teribilă beţie. într-adevăr, el scrie că la cei ce postesc şi se roagă, demonul aduce gînduri, amintiri ale greşelilor altora, lucrează gînduri de ranchiună, şi ascute limba către bîrfă şi clevetiri. Iar Sfîntul ne spune că la vremea postului trebuie să cultivăm dragostea faţă de aproapele nostru. Un alt mare păcat, în special la vremea postului, este slava deşartă şi mîndria.

Desigur, o mare ispită în timpul postului este iubirea şi părerea de sine, cînd o persoană care posteşte încearcă să o imprime celorlalţi, aşa încît să fie considerat drept un bun creştin. Tipul caracteristic al acestui păcat îl reprezintă fariseul, care se laudă cu faptul că posteşte, şi, în general, cu faptul că respectă Legea. Dar lauda de sine face „inutilă strădania noastră de a posti şi a ne ruga”. Părerea de sine înlătură atît răsplata cît şi osteneala postului şi a rugăciunii. Dar postul trebuie să fie îmbinat cu toate celelalte virtuţi, adică nu numai cu cele cîteva fapte de comportament moral personal, ci prin lucrările lui Dumnezeu, deoarece pacea, dragostea şi dreptatea sunt lucrări dumnezeieşti. Şi atunci cînd un om împlineşte Voia lui Dumnezeu, el se face părtaş lucrărilor Sale şi, ca atare, se bucură de pace, dreptate, dragoste, şi toate celelalte. Aşadar, postul trebuie îmbinat cu virtuţile.

Cele mai mari virtuţi sunt stăpînirea de sine, căinţa, inima înfrîntă şi smerită, plînsul pentru păcate. Postul trebuie unit cu toate acestea pentru a fi bine plăcut lui Dumnezeu şi pentru ca omul să se bucure de roadele postului.

Sfîntul scrie: „trebuie să existe stăpînire de sine dimpreună cu postul. De ce? Deoarece chiar şi saturarea cu alimente simple, înlătură plînsul curăţitor şi întristarea dumnezeiască din suflet, precum şi străpungerea inimii care aduce căinţă tare necesară mîntuirii, deoarece fără o inimă frîntă şi smerită nu se poate ajunge la adevărata căinţă6. Dar, micşorînd hrana, somnul şi lucrarea simţurilor, după voia lui Dumnezeu, aceasta aduce cu sine frîngerea inimii şi plîngerea păcatelor”. Căinţa, plînsul şi toate celelalte mişcări ale sufletului nu pot fi readuse la frumuseţea lor originară, acolo unde există saturarea cu hrană materială. Postul ajută la atingerea acestui scop. Dar simplul post, fără această atmosferă necesară lui, care este, de fapt, pocăinţa în adevăratul sens ortodox, nu este de folos în viaţa duhovnicească. Deci, e nevoie şi de osteneală trupească, dar şi de străpungerea inimii. Altminteri, postul devine o procedură formală şi o practică formală exterioară, golită de vreun sens esenţial.

În multe pasaje din cadrul omiliilor sale, Sfîntul Grigorie se referă la atmosfera duhovnicească în care are loc postul. Aş dori să citez un alt pasaj caracteristic. Sfîntul scrie că trebuie să postim cu o inimă înfrîntă, cu sentimentul propriei păcătoşenii şi cu smerenie „pentru ca postul, trezvia şi starea noastră lăuntrică să fie curate şi bine plăcute lui Dumnezeu.”

Postul care este curat şi bine plăcut lui Dumnezeu trebuie făcut dimpreună cu pocăinţă sinceră, o inimă înfrîntă şi cu smerenie. Un post care nu este legat de această atotcuprinzătoare atmosferă duhovnicească şi ascetică, nu este bineplăcut lui Dumnezeu. Sfîntul scrie în mod impresionant, că un post care nu are de a face cu întreaga viaţă ascetică „are mai degrabă afinitate cu îngerii cei răi”, deoarece chiar şi demonii postesc, dar abţinerea lor de la hrană este îmbinată cu mînie, ură, mîndrie şi împotrivire faţă de Dumnezeu. Deci, atunci ne aflăm în primejdie să postim în felul demonilor, cînd nu legăm postul nostru de întreaga viaţă ascetică. Dar, dincolo de aceste lucruri, postul înseamnă şi curăţirea minţii de năluciri şi gînduri pătimaşe. Interpretînd cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „Tu însă, cînd posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală” (Matei 6,17), Sfîntul spune că aici Dumnezeu ne îndeamnă să nu arătăm că postim şi în acest fel să cerşim slava şi laudele oamenilor. Pe lîngă această interpretare, Sfîntul Grigorie face şi o interpretare analogică a acestui pasaj. în aceasta putem observa viaţa sa isihastă, dar, în acelaşi timp, şi o lărgire a postului pe care trebuie să o luăm în consideraţie, deoarece în acest fel putem scăpa de marea ispită care ne dă tîrcoale, etalarea exterioară a postului şi a tuturor virtuţilor evanghelice.

Coroana sufletului omenesc este mintea sa, care reprezintă partea conducătoare, adică centrul existenţei sale. Latura imaginativă a sufletului, „care este lăcaşul permanent al energiilor sufletului” reprezintă o parte a personalităţii umane. Atunci cînd dorim să postim cu adevărat, trebuie să ungem mintea cu mir, adică să o facem milostivă. Şi, desigur, mintea noastră devine milostivă atunci cînd ea primeşte Harul lui Dumnezeu. în această stare, mintea este iluminată şi se practică rugăciunea mintală. In acelaşi timp, noi trebuie să alungăm din imaginaţia noastră gîndurile ruşinoase şi necurate, precum şi orice mînie sau vicleşug. Un astfel de post nu numai că vindecă pe om de patimi şi alungă diavolul, dar îl aseamănă cu îngerii pe acel postitor. Aceste lucruri arată scopul postului. Cu alte cuvinte, postul nu înseamnă doar abţinerea de la anumite alimente, deşi acest lucru este şi el necesar, dar, în acelaşi timp, înseamnă curăţirea întregii lumi lăuntrice, şi, mai ales, a laturii imaginative a sufletului, de gînduri şi imagini şi, mai mult decît atît, iluminarea minţii, mintea reprezentînd latura conducătoare a sufletului. Acei oameni care leagă postul doar de nişte simple practici exterioare, şi nu de întreaga viaţă ascetică, se află în înşelare.

c) Valoarea postului

La început am pus accentul pe valoarea postului. Toţi cei care sunt angrenaţi în această luptă cunosc din experienţă efectele terapeutice ale postului. El vindecă sufletul de patimi, dar, în acelaşi timp, ajută şi trupul la împreuna îndumnezeire cu sufletul. Valoarea postului este observată din tot ceea ce s-a întîmplat după încălcarea lui. Sfîntul Grigorie spune că dacă Adam ar fi ţinut postul pe care Dumnezeu i-1 poruncise în Rai „ar fi rămas nemuritor, neobosit şi pururea fericit”.

Dar, Adam a preferat viclenia diavolului în locul sfatului şi poruncii dumnezeieşti, şi, ca atare, în locul vieţii celei veşnice şi a raiului bucuriei eterne, el a cunoscut moartea şi cel mai teribil loc al păcatului, iadul, fiind condamnat la întunericul de acolo. Neputinţa de a asculta de porunca postului a generat căderea omului, cu toate consecinţele dureroase pe care le cunoaştem.

Valoarea postului poate fi observată şi din faptul că el vindecă omul. Sfîntul Scrie: „Postul cel adevărat schimbă, curăţeşte şi vindecă totul”.

Cu adevărat, un post care nu vindecă nu este cel adevărat. Adevăratul post vindecă omul şi îl pregăteşte pentru întîlnirea cu Dumnezeu într-o stare de sănătate, lucru ce reprezintă raiul pentru el. Sfîntul spune că dacă noi, în mod nechibzuit, evităm postul, pedepse nenumărate, tăieri şi arderi ne aşteaptă „atunci cînd Hristos îi alungă pe cei nevindecaţi şi îi condamnă la focul cel nestins drept pedeapsă veşnică”. Cele afirmate de Sfînt sunt foarte clare: Cel ce nu s-a vindecat, va fi dus în iad. De aceea, omul trebuie să se vindece în această viaţă, deoarece, continuă el, aşa precum odinioară în Rai nu am postit şi am fost lepădaţi în această teribil de dureroasă viaţă, la fel şi acum, în această viaţă, dacă nu postim şi nu demonstrăm o deplină stăpînire de sine „vom cădea în acea gheenă nestinsă şi insuportabilă”. Postul vindecă omul şi oferă condiţiile prealabile de a gusta din fericirea pregătită drepţilor. Pentru a întări această idee, Sfîntul Grigorie face uz de exemple de oameni sfinţi din Vechiul Testament.

Amintind de cei trei tineri din Babilon, care datorită faptului că practicau înfrînarea şi postul, au fost apăraţi de orice vătămare în acel cumplit cuptor, şi amintind de proorocul Daniel care, prin post, a fost, pe de o parte luminat de Dumnezeu pentru a prooroci viitorul, iar pe de altă parte, a închis gurile leilor, el spune că acelaşi lucru se întîmplă şi cu noi, cînd postim. Atunci cînd postim trupeşte şi sufleteşte, şi, în acelaşi timp, ne rugăm, atunci, cu ajutorul îngerilor, focul mîniei şi dorinţele trupului vor fi îmblînzite, ca şi leul de odinioară.

Vom căpăta har profetic în nădejdea căpătării şi altor daruri în viitor, precum şi credinţă şi contemplarea mintală a lui Dumnezeu. Noi vom călca peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului”. De fapt, postul sufletesc, aşa cum am arătat mai sus, înseamnă apărarea simţurilor şi a minţii de imagini şi de fantezii, iar atunci cînd este unit cu cel trupesc, transformă întregul nostru univers lăuntric şi ne conduce spre contemplarea lui Dumnezeu, lucru care, după cum ştim, începe mai întîi cu rugăciunea minţii. Valoarea postului poate fi observată în Biblie, pe tot parcursul ei. Hristos „după ce îşi va fi început activitatea mesianică prin post, în cele din urmă a anulat” puterea diavolului, ne-a eliberat şi ne-a mîntuit sufletele. Postind, Proorocul Ilie „L-a văzut pe Dumnezeu în blînda adiere de vînt”. Prin post Moise „a primit Tablele Legii de la Dumnezeu”. Din nou, Moise postind în muntele Sinai, L-a văzut pe Dumnezeu faţă către faţă, l-a vorbit ca unui prieten, a primit învăţături şi a aflat întreaga Lege de la El, şi cu adevărat a aflat că El este „Cel ce este veşnic” şi nu trece în nefiinţă, că El a adus la viaţă toate lucrurile din nefiinţă, şi, de asemenea, că datorită energiilor Sale necreate El îl susţine pe om „de la căderea în nefiinţă”.

Această cuprinzătoare învăţătură este o revelaţie care este oferită celui ce se află într-o stare de post. Desigur, Sfîntul Grigorie interpretează prezenţa lui Moise şi a lui Ilie pe Muntele Tabor drept rod şi consecinţă a postului şi a rugăciunii. Aceşti doi Prooroci, care, mai mult ca oricine altcineva, au iubit postul şi rugăciunea, prin prezenţa lor împreună cu Hristos „ca rezultat al simfoniei şi armoniei dintre post şi rugăciune”, ne arată faptul că prin post şi rugăciune devii demn de împreună vorbirea cu Dumnezeu. în plus, ceea ce este acceptat de către toţi Sfinţii Părinţi, şi, desigur, şi de către Sfîntul Grigorie Palama, este că doar prin lucrarea faptelor bune şi prin post, omul ajunge la contemplarea lui Dumnezeu.

Marea valoare a postului poate fi observată şi prin efectele contrare produse de lăcomie. Călcarea postului duce la multe probleme în structura psihosomatică a omului, dar şi în cadrul societăţii, în vreme ce păstrarea postului are un efect liniştitor asupra omului şi a mediului în care acesta trăieşte. Pentru a aduce mai multă lumină în această problemă, Sfîntul Grigorie face referiri la ceea ce s-a petrecut în Tesalonic, pe de o parte, înainte de Sfîntul şi Marele Post, şi, pe de altă parte, după începerea Marelui Post, cînd începuseră postul şi rugăciunile.

El spune că pe parcursul săptămînilor premergătoare Marelui Post, cînd lăcomia şi desfrînarea prevalau, se puteau observa tulburări, strigăte, lupte, zgomote, cîntări indecente, dansuri demonice şi rîsete prosteşti.

În aparenţă Sfîntul se gîndea că era vorba de festivităţi carnavaleşti.

Dar, cînd toţi începură să postească odată cu începutul Sfîntului şi Marelui Post, toate cele de mai sus s-au preschimbat în ceva foarte sfînt. Astfel, în loc de cîntece dezgustătoare, se cîntau psalmi sfinţi, în loc de rîsete indecente, îşi făcură loc tristeţea mîntuitoare şi lacrimile de căinţă; în loc de alergături necontrolate şi inutile, exista acum un singur drum pentru toţi: „către Sfînta Biserică a lui Hristos”. Din toate aceste lucruri, spune Sfîntul, observăm valoarea postului, dar şi răutatea neînfrînării. Din cauza neînfrînării Adam a fost alungat din Rai, potopul a venit asupra omenirii şi focul asupra Sodomei.

Din cauza neînfrînării Esau şi-a pierdut dreptul de întîi născut, precum şi binecuvîntarea tatălui său. Tot din aceeaşi cauză copiii lui Eli au fost pedepsiţi cu moartea, iar evreii şi-au făcut un viţel şi s-au închinat idolilor, atunci cînd Moise se afla pe Muntele Sinai. Aşadar, spune Sfîntul, neînfrînarea nu este cauzată doar de păcat, ci şi de necredinţă. în plus, lăcomia îl împietreşte pe om. „Nimic nu este mai pierzător de suflet decît lăcomia.”

Dar postul este bun şi pentru organism şi anume conduce la sănătate trupească. Mulţi oameni nu postesc din cauza faptului că ei consideră că aceasta le aduce declinul biologic. Dar, exact contrariul este valabil: „Deoarece suprasaturarea prin însăşi firea ei aduce cu sine guta, dureri de cap şi alte neajunsuri, în vreme ce postul este maica sănătăţii”17. Din cauza lăcomiei, adică a supraîncărcării organismului cu alimente, multe boli afectează organismul în vreme ce sănătatea trupească este rodul postului.

Mulţi oameni de ştiinţă din zilele noastre sunt de acord cu acest lucru, precum şi dieteticienii care permanent vorbesc despre valoarea postului. Şi în fapt, dacă ţinem posturile Bisericii noastre, nu vom avea probleme create de excese alimentare.

Este adevărat că atunci cînd postim, atenţia noastră nu este îndreptată doar asupra sănătăţii trupeşti ci, mai ales, asupra laturii duhovniceşti. Dar, întrucît boala trupească, mai ales cînd este provocată de excesul alimentar, creează probleme şi sufletului, vom putea afla aici încă o dată valoarea postului.

d) Postul şi ajunarea

Mulţi dintre noi credem că postul este doar o problemă de selecţie alimentară.

Desigur, aşa cum am arătat mai înainte şi acest lucru îşi are valoarea sa, deoarece aceasta indică ascultarea de Biserică. De fapt, trăind viaţa Bisericii, noi încercăm cu adevărat să deprindem un comportament comun tuturor. Nu dorim să ne facem propria voie, ci Voia lui Dumnezeu, aşa cum au împlinit-o Sfinţii Părinţi. Dar, în ultimă instanţă, postul înseamnă hrană cu măsură, şi aş adăuga, există şi post cu măsură. Sfîntul Grigorie spune că „postul moderat pînă la un punct” este accesibil şi necesar tuturor. Se pare că pe vremea sa exista obiceiul pentru creştini ca să se ţină acelaşi post ca şi monahii, adică să se postească toată ziua şi să se mănînce după vecernie.

Aşadar, după Sfîntul Grigorie, postul înseamnă atît hrană cu măsură, cît şi ajunarea cu măsură. El scrie: „Dar este suficient ca hrana să fie şi cu măsură, deoarece, în acest fel, postirea cu măsură şi hrănirea cu măsură te vor duce în situaţia celor care se înfometează”. Dacă nu poţi ţine un post întreg, trebuie să te hrăneşti cu măsură sau să te lipseşti de hrană cu măsură, în acest fel se evită extremele care pot conduce la slava deşartă.

Semnificaţia hranei cu măsură şi a ajunării cu măsură este profundă. Lăcomia şi neînfrînarea sunt legate de două stări sufleteşti ce constituie o problemă duhovnicească. Una reprezintă acapararea minţii de către simţuri şi de către lumea materială. Cu alte cuvinte, lăcomia aduce cu sine împătimirea minţii, înafara plăcerilor şi a bunurilor materiale. Cealaltă ne indică credinţa unora că hrana este cea care ne ţine în viaţă şi, în acest fel, ei pierd sentimentul intervenţiei personale divine în viaţa noastră. De aceea, prin hrană moderată sau prin lipsirea de hrană cu măsură, noi înfometăm, suferim, iar acest lucru are două mari consecinţe folositoare opuse celor două stări sufleteşti de care vorbeam.

Prima este aceea că mintea este eliberată din dependenţa ei faţă de bunurile materiale şi, în general, faţă de lumea înconjurătoare, şi se înalţă spre Dumnezeu. Iar acest lucru are o valoare şi o adîncă semnificaţie pentru viaţa duhovnicească. Cea de-a doua este aceea că noi căpătăm o orientare diferită, cu alte cuvinte, în vreme ce mai înainte consideram că hrana, vitaminele şi caloriile ne menţin în viaţă, atunci cînd ne lipsim de hrană şi înfometăm, căpătăm certitudinea că Dumnezeu ne menţine în viaţă cu energiile sale necreate, prin intermediul alimentelor. Aşadar, bunurile materiale nu reprezintă fundamentul vieţii noastre, ci Bunul Dumnezeu este Cel care ne dă viaţă. De aceea, lipsirea cu măsură de hrană ne ajută să ne orientăm în mod corect viaţa către Dumnezeu.

e) Postul demonic

Dar, aşa cum am menţionat într-un capitol anterior, există un post binecuvîntat şi unul demonic. Postul care este ţinut cu slavă deşartă, mîndrie şi egoism, este diavolesc. Sfîntul Grigorie spune că postul care nu este ţinut într-o atmosferă duhovnicească, care include căinţa, frîngerea inimii şi aşa mai departe, „îşi are mai degrabă înrîurirea cu îngerii căzuţi”. Ştim că şi demonii postesc, adică, ei nu mănîncă absolut nimic, ei postesc permanent, dar, întrucît îi urăsc pe oameni şi sunt plini de slavă deşartă, care este o stare necurată, aceasta nu le aduce nimic bun.

Acelaşi lucru se întîmplă şi cu cei care păstrează în mod formal ordinea exterioară a postului, dar îl desprind de conţinutul său duhovnicesc. Adevăratul post nu trebuie ţinut cu slavă deşartă. Nu îl ţinem de ochi lumii. Dacă ne interesează doar acest lucru, spune Sfîntul, „putem duce osteneala postului şi a rugăciunii, dar suntem lipsiţi de roade”. E un lucru teribil ca să ne supunem atîtor osteneli şi totuşi să pierdem roadele, întrucît toate acestea nu s-au făcut după voia lui Dumnezeu. Sfîntul vorbeşte cu tărie despre acest lucru. El spune că postul şi rugăciunea trebuie să se facă ca şi cum ne-am afla în prezenţa lui Dumnezeu, adică, postul nu trebuie să-şi piardă caracterul său personal. Trebuie să ştim că „nici postul, nici slavosloviile, nici rugăciunile nu ne pot mîntui prin ele însele, ci lucrul care ne mîntuieşte este ca toate acestea să fie făcute cu frică de Dumnezeu. Ochiul lui Dumnezeu care ne vede, ne sfinţeşte”.

De fapt, nu faptele exterioare în sine sunt cele care ne sfinţesc, ci Harul lui Dumnezeu care îşi îndreaptă atenţia spre cei ce îi fac Voia Sa. De aceea, cînd ne supunem tuturor acestor osteneli, mintea noastră trebuie îndreptată către Dumnezeu, cerîndu-i ajutorul şi protecţia. Postul ne ajută să ne vindecăm sufletele, este un mod de viaţă, dar şi o cale către împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, Sfîntul Grigorie spune că nu numai în anumite zile trebuie să postim, ci întreaga noastră viaţă, deoarece hrana poate fi permanent cu măsură. El spune că toţi creştinii şi cei ce aşteaptă a doua venire înfricoşătoare a lui Hristos „trebuie să se înfrîneze şi să postească întreaga viaţă”. Aceasta ne arată şi valoarea, dar şi necesitatea postului, deoarece Domnul ne vindecă prin post. De aceea Sfîntul Grigorie ne îndeamnă: „Vă rog să nu încetaţi a-L implora prin post, lacrimi, rugăciuni şi cereri adresate Lui în toate felurile posibile, pînă cînd Se va milostivi şi ne va vindeca”.

Prin post, lacrimi şi rugăciuni noi apelăm la Hristos să vină şi să ne vindece. Postul este o metodă a tratamentului Bisericii, iar noi trebuie să-1 privim ca atare. Felul în care Sfîntul Grigorie se exprimă, precum şi conţinutul învăţăturilor sale, ne indică modul în care trebuie să ne trăim viaţa. Sfîntul este un teolog tradiţional, făcînd parte din Tradiţia Sfinţilor Părinţi. El dezvoltă tema postului dintr-o perspectivă eclesiastică. El uneşte postul cu înfrînarea, aşa precum leagă lipsa de înfrînare cu cîntările indecente şi distracţiile diabolice. El nu ezită să condamne practicile şi manifestările urîte ale vremii sale.

Acesta este un lucru surprinzător, deoarece în vremurile noastre noi încercăm să modificăm chiar şi modul de gîndire al Păruiţilor, schimbînd termenii folosiţi de Părinţi, cu alţi termeni moderni care vor să înfrumuseţeze lucrurile, dar, de fapt, le denaturează. Citim diferite analize făcute de „teologi” contemporani şi nu le înţelegem sensul. Aceasta se întîmplă nu din cauza lipsei noastre de înţelegere, ci din cauza neclarităţii lor. Probabil că încercînd să facă o bună impresie, creează, de fapt, confuzii, sau ascund înţelesul a ceea ce este afirmat. Dar, aşa ceva nu veţi întîlni în învăţăturile patristice. Chiar şi în probleme teologice, Sfinţii Părinţi sunt atenţi, expresivi şi purtători de adevăr.