Tristetea stralucitoare – pr. Alexander Schmemann

martie 15, 2008 Categoria: Alexander Schmemann, Articole, Post, Slujbele Bisericii

Pentru multi, dacã nu pentru majoritatea crestinilor ortodocsi, Postul Pastelui constã dintr-un numãr limitat de reguli si prescriptii exterioare, predominant negative: abtinerea de la anumite mîncãruri, de la dans si alte distractii. Aceastã întelegere exprimã gradul nostru de înstrãinare fatã de adevãratul duh al Bisericii, care ne este aproape imposibil de înteles, si anume cã Postul înseamnã si „altceva””“ ceva fãrã de care toate aceste rînduieli îsi pierd în mare parte semnificatia. Acest „altceva” poate fi cel mai bine descris ca o „atmosferã”, „un climat” în care fiecare din noi intrã, ca fiind mai întîi o stare a mintii, a sufletului, care timp de sapte sãptãmîni pãtrunde întreaga noastrã existentã. Scopul postului nu este acela de a ne sili sã acceptãm cîteva obligatii formale, ci acela de a ne „înmuia” inima, astfel încît aceasta sã se deschidã cãtre realitãtile duhovnicesti, sã cunoascã tainica „sete si foame” dupã comuniunea haricã cu Dumnezeu.
Aceastã „atmosferã” de post, aceastã „stare a mintii” este determinatã în mare parte de slujbe, de diferitele schimbãri ce intervin în viata liturgicã în aceastã perioadã. Luîndu-le separat, aceste schimbãri pot apãrea ca fiind „rînduieli” de neînteles, reguli formale la care trebuie sã consimtim formal; dar, întelese ca un întreg, ele descoperã si comunicã duhul Postului, ne fac sã vedem, sã simtim si sã exprimãm acea tristete strãlucitoare care reprezintã adevãratul mesaj si dar al Postului.
Intrînd într-o bisericã în timpul slujbei de post, întelegem imediat ce înseamnã aceastã expresie oarecum contradictorie. O anumitã tristete tainicã pãtrunde slujbele: vesmintele sunt întunecate, slujbele mai lungi decît de obicei si mai „monotone”.
Apoi începem sã realizãm cã aceastã lungime si „monotonie” a slujbelor sunt necesare dacã dorim sã descoperim tainica si, la început, nevãzuta lucrare a slujbei în noi. Încetul cu încetul începem sã simtim cã aceastã tristete este, într-adevãr, „luminoasã”, cã o transformare tainicã este gata sã se petreacã în noi. Este ca si cum am ajunge într-un loc în care zgomotele si agitatia vietii, a strãzii, a tot ceea ce de obicei ne umple zilele si chiar noptile, nu au acces „“ un loc în care toate acestea nu mai au nici o putere. Tot ceea ce ni se pãrea atît de important încît ne umplea mintea, acea stare de neliniste care a devenit, practic, a doua naturã, dispare undeva iar noi ne simtim liberi, usori, fericiti. Nu este vorba despre acea fericire superficialã care vine si pleacã de douãzeci de ori într-o zi si este atît de fragilã si trecãtoare; este o fericire care vine din aceea cã sufletul a atins o „altã lume”, a luminii, pãcii si încrederii.
Realizãm cã este imposibil sã trecem din starea normalã a vietii noastre plãsmuitã în întregime din agitatie, fugã si griji, în aceastã nouã stare fãrã a ne „linisti” mai întîi. Din aceastã cauzã, cei ce percep slujbele Bisericii ca pe niste obligatii, cei care întotdeauna pun întrebãri despre minimul necesar (De cîte ori trebuie sã mergem la bisericã? De cîte ori trebuie sã ne rugãm?) niciodatã nu pot întelege adevãrata naturã a cultului care ne poartã în altã lume.
Odatã ce devenim „usori si linistiti lãuntric” monotonia si tristetea acestor slujbe dobîndesc o nouã semnificatie, sunt transfigurate. Ceea ca la început apare ca monotonie, acum se dezvãluie ca pace, ceea ce simteam ca fiind tristete este descoperit ca primele miscãri ale sufletului spre descoperirea adîncimii sale pierdute.
„Strãlucire tristã”: tristetea înstrãinãrii mele de Dumnezeu, a pustiului devenit viata mea; strãlucirea prezentei si iertãrii lui Dumnezeu, bucuria redobînditei dorinte dupã Dumnezeu, pacea cãminului regãsit.
Acesta este duhul slujbelor de post din zilele de peste sãptãmînã, slujbele de sîmbãtã si duminicã rãmînînd aproape neschimbate. De aceea oricine vrea sã înteleagã sensul autentic al Postului Mare trebuie sã facã efortul de a participa si la slujbele din timpul sãptãmînii.

Pãrintele Alexander Schmemann