„Creştinii Ortodocşi”

august 21, 2007 Categoria: Articole, Biserica si societate, Morala

Cu părere de rău putem observa cum astăzi mulţi dintre creştini, inclusiv eu, uită care este chemarea noastră iniţială, a celor ce suntem chemaţi de a purta numele lui Hristos prin lumea de azi. Da, într-adevăr a fi creştin e mare lucru, dar acest lucru presupune un permanent efort. Şi aici vorbesc de efortul voinţei sau mai bine zis al bunăvoinţei. Stăteam şi mă gîndeam: oare mai există în lumea asta oameni cu inimă curată?.. în care să ai încredere şi care să-ţi fie fraţi mai ceva decît fraţii naturali sau măcar ca ei. Da… poate vreau prea multe. Mă gîndeam că eu însumi sunt un laş pentru că nu ştiu să iert. Mă gîndeam că poate ar trebui să mai deschid ochii şi să „“ mi aduc aminte de ucenicii Domnului. Chiar şi ei deşi erau cei mai apropiaţi de Iisus, de Mîntuitorul, s-au lepădat şi L-au părăsit atunci cînd Iuda Îl vindea pentru 30 de arginţi.

Şi… cum rămîne cu prietenia? Ei erau cei mai buni, am putea spune, dintre cei mai buni! Sf. Ap. Petru s-a lepădat de Hristos în timpul Patimilor, şi Hristos l-a iertat i-a primit ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Iar noi nu prea iertăm. Unii ar prefera să-l mustre pe un astfel de „prieten”. Altul i-ar da şi cîţiva pumni prietenului care l-a trădat şi l-ar înjura cu siguranţă pe unul ca acesta. Alţii se leapădă de oameni de acest gen.

Este într-adevăr dureros cînd cineva uită că ţi-i prieten şi chiar cu prima ocazie te vinde pentru un interes ascuns pe care-l urmărea din „prietenia” cu tine. Este iarăşi greu de suportat situaţia în care prietenul tău uită de tine atunci cînd are ocazia să-ţi ia locul şi face tot posibilul pentru a-l obţine folosindu-se chiar şi de cele mai viclene metode. Da, este vorba de o grea încercare. Cam toţi oamenii vreau mai mult binele lor – legea cărnii. Şi ajungi astfel să conştientizezi că lumea nu se deosebeşte cu nimic de o mare pădure în care trăiesc bine doar cele mai puternice şi cele mai viclene animale. Animalele nu au decît o singură grijă: dobîndirea hranei cu orice preţ, chiar şi cu preţul unei lupte pe viaţă şi pe moarte. Şi ce-am vrut să spun cu vorbele astea goale? Iată ce: din cîte mi-am dat seama şi din cîte am observat cam fiecare om atunci cînd are şansa să dobîndească un bun sau un post înalt în societate sau alte beneficii, bani etc. cu preţul renunţării la prieteni, nu ezită nici o clipă şi face tot posibilul să nu piardă ocazia de a se „îmbogăţi”.

Ce este această luptă sălbatică? Care este cauza ei? Răspunsul e simplu ca bună ziua: uitarea de Dumnezeu! Noi uităm de Dumnezeu, de purtarea lui de grijă! Da! Viaţa noastră nu este hristocentrică ci egocentrică: „Eu îmi rezolv singur problemele!”, „eu îmi fac singur dreptate!”, „eu singur îmi fac fericirea!”, „numai eu am dreptate!”, „eu niciodată nu greşesc!”, „eu îmi sunt mie însumi dumnezeu!” „“ asta spune omul contemporan chiar dacă se numeşte pe sine creştin”! Cineva ar putea spune că nu-i adevărat ce zic, că omul contemporan începe să meargă la biserică, că astăzi bisericile sunt deschise. Să ştiţi că, chiar dacă omul contemporan merge la biserică, asta încă nu înseamnă preamulte. Nu odată se întîmplă chiar şi unui creştin care frecventează regulat biserica să uite de Dumnezeu atunci cînd îl cuprind încercările, aşa încît el repede se transformă dintr-o oaie blîndă într-un lup răpitor care sfîşie pe toţi cei ce încearcă să-i atingă personalitatea.

Iată de ce există în lumea asta goana după posturi înalte şi după cîştigarea cît mai uşoară a cîtor mai mari beneficii. A fi creştin este greu, dar nu imposibil. Ceea ce trebuie să faci e să încerci să ierţi pe batjocoritor şi să-ţi pui nădejdea în Dumnezeu. Şi Dumnezeu nu te va lăsa! Iar pe cei ce caută slavă şi putere, pe cei ce cred că prin dobîndirea unui post înalt va reuşi să închidă gura celor ce l-au supărat să nu-i urîm ci să-i considerăm ca pe nişte cuprinşi de boala sau patima slavei deşarte. Nu trebuie să ne mîiniem pe ei. Nu trebuie să ne răzbunăm. Este o nebunie a te răzbuna pe un bolnav care stă la pat şi din cauza suferinţei lui te înjură, te mai şi batjocoreşte. Cu ce-l vei ajuta dacă te vei răzbuna împotriva lui?

Ce să faci în astfel de situaţii? Cînd apropele tău nu încetează să te supere, să te provoace? Rugăciunea este cea mai eficientă soluţie în astfel de cazuri. „De n-ar fi fost Domnul cu noi, cînd s-au ridicat oamenii împotriva noastră, de vii ne-ar fi înghiţit pe noi, cînd s-a aprins mînia lor împotriva noastră” (Psalm 123, 2-3). „De la cei ce se ridică împotriva mea, înalţă-mă, de omul nedrept izbăveşte-mă” (Ps. 17, 28).

Şi pentru a nu ne opri la soluţii precreştine, la citate din Vechiul Testament să ne amintim de ceea ce ne-a învăţat Mîntuitorul: „Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvîrşit este” (Matei 5, 38-48).

Ursu Dorin /© Portalul LOGOS.md/