Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Sfinţii Mucenici Proclu şi Ilarie

iulie 25, 2007 Categoria: Calendar

iulie 25, 2021

Aceşti sfinţi mucenici, Proclu şi Ilarie, au fost din hotarele cetăţii Caliptiei, care este aproape de Ancira. Ei au fost munciţi de Maxim ighemonul pe vremea împărăţiei lui Traian. Mai întîi a fost prins Sfîntul Proclu şi l-au dus la însuşi împăratul, care era atunci în acele ţări. El a fost pus în fiare şi aruncat în temniţă, iar împăratul, cercetîndu-l şi aflîndu-l nesupus la porunca sa păgînească, l-a dat lui Maxim ighemonul ca să-l muncească.

Iar Maxim, şezînd la judecată, a pus de faţă la întrebare pe legatul lui Hristos şi l-a întrebat, zicînd: „De ce neam eşti?” El a răspuns: „Neamul meu este al lui Hristos şi nădejdea mea este Dumnezeul meu!” Ighemonul a zis: „Mă jur pe zei, că nu te voi cruţa”. Şi iarăşi l-a întrebat: „Ştii poruncile împărăteşti cele puse de faţă pretutindeni, ca toţi creştinii să aducă jertfe zeilor?” Sfîntul a răspuns: „Am auzit de poruncile celor fără de lege, pe care le-au pus multora spre sminteală, iar lor spre pierzare!” Ighemonul a zis: „Ocărăşti pe împărat şi îndrăzneşti a huli legile lui? Au nu vezi muncile care sunt înaintea ta, ticălosule?”

Mucenicul a răspuns: „Fă ceea ce voieşti, pentru că eu nu voi jertfi zeilor tăi, nici nu mă tem de muncile care ucid trupul, dar nu şi sufletul. Mai bine este a ne teme de Dumnezeu, decît de oameni!” Ighemonul a zis: „O, omule, alege-ţi una din două, ori viaţa, ori moartea! Iată, vezi că stă pregătit pentru tine lemnul cel de muncire şi uneltele cele puse dinainte; deci aşteptăm răspunsul tău, ce vei voi!” Sfîntul Proclu a răspuns: „Dacă voi vă temeţi a călca porunca împăratului, ca să nu cădeţi în muncile cele de puţină vreme, cu atît mai vîrtos noi, creştinii, ne temem a călca porunca lui Dumnezeu, ca să nu cădem în muncile cele veşnice, pe care Dumnezeul nostru le-a pregătit celor ce se leapădă de El şi se închină zeilor voştri, celor mincinoşi, care, la judecata ce va să fie, se vor da la pierzarea cea nesfîrşită împreună cu cei ce le jertfesc lor”. Ighemonul a zis: „Dar acum îndrăzneşti a ocărî şi pe zeii noştri? Apoi să ştii că şi nevrînd te voi face să mărturiseşti mărimea lor!”

Mucenicul a răspuns: „Nădăjduiesc spre Dumnezeul meu că, mai înainte de a mă sili tu pe mine să mărturisesc pe zeii tăi, eu mai degrabă te voi face pe tine, ca, înaintea tuturor ostaşilor şi a slugilor tale, şi nevrînd, să mărturiseşti pe Stăpînul meu şi să scrii cu mîna ta, că El este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul păcătosului Proclu şi nu este altul afară de El”. Atunci ighemonul, mîniindu-se, a poruncit să spînzure pe mucenic la muncire, să-i lege de picioare o piatră grea şi să-i rupă trupul cu unghii de fier. Deci, Sfîntul Proclu, fiind muncit astfel, răbda cu vitejie, negrăind nimic, decît numai privea spre cer. Apoi, luîndu-l de la muncire, îl păzeau în legături.

După aceasta, ighemonul s-a dus în cetatea Calipta, poruncind ca şi pe mucenic să-l ducă după dînsul. Deci sfîntul a fost dus cu sila pe lîngă caii care mergeau iute. Iar cînd au ajuns la jumătatea drumului, mucenicul s-a rugat cu mare glas lui Dumnezeu, zicînd: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu pentru Care pătimesc, fiind dus cu batjocură de ostaşii aceştia, ascultă-mă astăzi pe mine, robul Tău, ca să se proslăvească numele Tău în veci! Tinde mîna Ta cea atotputernică, ţine pe acest ighemon fără de lege şi nu-l lăsa să călătorească, pînă ce nu va mărturisi înaintea poporului acesta că nu este alt Dumnezeu afară de Tine!”

Astfel rugîndu-se el, deodată ighemonul a stat în drum ca un legat, pentru că nici caii lui nu puteau să păşească, nici el singur nu putea să se mişte din loc, fiind ţinut cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu. Incă stăteau cu el şi toţi ostaşii, care se mirau de un lucru minunat ca acela şi se osteneau mult bătînd caii şi schimbîndu-i cu alţii, apoi înhămînd mai mulţi. Şi silindu-se ei a trage careta, nimic n-au sporit, nici n-au putut să-l scoată pe ighemon din careta ce stătea nemişcată ca un munte. Atunci ighemonul a zis către cei ce erau cu dînsul: „Oare vedeţi voi minunata putere vrăjitorească a creştinului acesta? Iată, nu putem păşi din loc, ci mergem înapoi!”

Deci ighemonul a trimis pe una din slugile sale, anume Ermie, la mucenic, care era înapoi departe, zicîndu-i: „De ce ai făcut aceasta şi ne-ai oprit pe noi în mijlocul drumului cu vrăjile tale? Arătat este că, temîndu-te de muncile care te aşteaptă în cetate, ai făcut acest meşteşug ca să nu fii dus acolo!” Iar Sfîntul Proclu a zis către sluga ighemonului: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, că nu veţi putea să vă mişcaţi din locul acela, pînă ce ighemonul nu va mărturisi numele Domnului meu Iisus Hristos, precum i-am zis lui mai înainte!” Ermie a zis: „Chiar de ar şi mărturisi ighemonul numele Dumnezeului tău, stînd în mijlocul drumului, apoi tu cum vei putea să auzi sau să ştii, fiind atît de departe de dînsul?” Mucenicul a grăit: „Să scrie ighemonul mărturisirea aceasta pe o hîrtie şi să o trimită la mine. Şi apoi în acel ceas veţi pleca în drumul vostru la cetatea Calipta”. Atunci Ermie, întorcîndu-se, a spus ighemonului cuvintele mucenicului. Iar acela, şi nevrînd, a fost silit de primejdia de faţă şi, luînd o hîrtie, a scris: „Mărturisesc că Unul este Dumnezeul cel adevărat, Acela pe care Proclu Il cinsteşte, şi nu este alt Dumnezeu afară de El!” Astfel scriind ighemonul, a trimis hîrtia aceea mucenicului şi îndată au pornit caii şi ostaşii, ducîndu-se cu ighemonul în calea ce le stătea înaintea lor.

Şi ajungînd în cetatea Calipta, ighemonul a stat la judecată şi punînd în faţă pe Sfîntul Proclu, i-a zis: „Toată puterea farmecelor tale ai arătat-o spre noi pe drum, iar eu aici îmi voi arăta spre tine puterea stăpînirii mele şi, precum tu m-ai silit ca să mărturisesc pe Dumnezeul tău, tot aşa şi eu te voi sili pe tine să mărturiseşti pe zeii noştri şi să le aduci jertfe”. Zicînd acestea, a poruncit ca să aducă lumînări aprinse şi să-i ardă pîntecele şi coastele lui. Deci atît de tare a fost ars mucenicul, încît toată carnea lui s-a topit, iar el nearătînd nici un lucru de nerăbdare, tăcea răbdînd ca în trup străin. Iar ighemonul a zis către dînsul: „Oare nu bagi în seamă muncile?” Sfîntul a răspuns: „Nu bag în seamă acestea, ci mă tem de cele veşnice!” Ighemonul a zis iarăşi: „Te vei supune zeilor noştri?” Sfîntul a răspuns: „Mă voi supune lui Hristos, Cel ce petrece în veci, pentru că El este nădejdea mea!” Ighemonul a zis: „Dar voieşti ca să mori rău?” Sfîntul a răspuns: „Chiar de voi muri, însă iarăşi voi fi viu!” Atunci ighemonul a poruncit ostaşilor să-l scoată pe el afară din cetate şi, răstignindu-l pe lemn, să-l săgeteze cu săgeţi.

Şi luînd ostaşii pe mucenic, i-au zis: „Ascultă-ne pe noi şi jertfeşte zeilor şi îndată te vor tămădui de răni doctorii cei iscusiţi, apoi vei fi cinstit cu mare dregătorie”. Răbdătorul de chinuri a răspuns: „Eu dregătorie am la ceruri, cu care mă va cinsti pe mine Hristos Dumnezeul meu; iar voi să încetaţi de a mă înşela şi faceţi ceea ce vi s-a poruncit!” Astfel vorbind ei şi mergînd, i-a întîmpinat pe dînşii pe drum un bărbat tînăr, anume Ilarie, nepot de frate al Sfîntului Proclu. Acela, alergînd, s-a închinat unchiului său. Apoi, sărutîndu-se amîndoi, Ilarie striga: „Şi eu sunt creştin!” Atunci ostaşii, prinzînd pe Ilarie, l-au dus în temniţă, iar pe Sfîntul Proclu l-au dus la locul cel de moarte, unde l-au răstignit pe lemn şi, încordîndu-şi arcurile lor, l-au săgetat pe dînsul. Iar răbdătorul de chinuri, primind multe săgeţi prin tot trupul său, s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „In mîinile Tale îmi dau sufletul meu; izbăveş-te-mă, Doamne, Dumnezeul adevărului!” Astfel, plecîndu-şi capul, Sfîntul Mucenic Proclu şi-a dat duhul în 12 zile ale lunii iulie, iar credincioşii, luînd în taină cinstitele lui moaşte, le-au îngropat.

Iar Sfîntul Ilarie, şezînd în temniţă, cînta: Iubite-voi, Doamne, vartutea mea, Domnul este întărirea mea şi scăparea mea… şi celelalte ale psalmului aceluia. Şi adormind el, i s-a arătat îngerul Domnului în vedenie, zicîndu-i: „Imbărbătează-te şi te întăreşte, că eu sunt cu tine, fiind trimis de Dumnezeu să te întăresc!” Iar a treia zi după sfîrşitul Sfîntului Proclu, au scos pe Sfîntul Ilarie la cercetare, iar ighemonul l-a întrebat, zicînd: „Eşti creştin?” Mucenicul a răspuns: „Da, cu adevărat sunt creştin, precum şi tot neamul meu a fost întru creştinătate, şi toţi, pe Hristos cinstindu-L, s-au sfîrşit”. Atunci ighemonul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l spînzure pe mucenic la muncire şi să-l bată aspru multă vreme. Apoi l-a osîndit la moarte, poruncind să-l tîrască ca la trei stadii afară de cetate şi acolo să-i taie capul.

Iar ostaşii, legînd mîinile mucenicului, l-au aruncat la pămînt şi, legîndu-l de picioare cu o frînghie, l-au tîrît. Şi fiind tîrît, mucenicul cînta: Temeliile Lui pe munţii cei sfinţi, Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decît toate sălaşurile lui Iacov… Deci, trupul mucenicului, tîrîndu-se, se zdrobea, iar pămîntul se înroşea cu sîngele lui. Iar cînd era ca la trei stadii de cetate, călăul şi-a scos sabia şi sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu!” Şi i-au tăiat capul.

Sfîntul Mucenic Ilarie s-a sfîrşit în 15 zile ale lunii iulie, a treia zi după sfîrşitul Sfîntului Proclu, iar trupul lui a fost aruncat în acelaşi loc unde i s-a tăiat capul. Deci, credincioşii mergînd noaptea, l-au luat şi l-au îngropat cu cinste împreună cu trupul Sfîntului Proclu, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel slăvit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.