Predica la duminica a cincea după Rusalii

iulie 1, 2007 Categoria: Articole, Predici

Evanghelia mantuirii oamenilor si pieirii porcilor

Si trecand El dincolo, in tinutul gherghesenilor, L-au intampinat doi indraciti, care ieseau din morminte, foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si iata, au inceput sa strige si sa zica: Ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti ? Departe de ei era o turma mare de porci, pascand. Iar demonii il rugau, zicand: Daca ne scoti afara, trimite-ne in turma de porci. Si El le-a zis: Duceti-va. Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Iar pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus cele intamplate cu in-dracitii. Si iata toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazan-du-L, L-au rugat sa treaca din hotarele lor. Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa. (Matei 8, 28-34; 9,1)

Oamenii savaresc nedreptate impotriva lui Dumnezeu si tot ei se manie asupra Lui. Omule, cine are dreptul sa se manie pe altcineva?

Nelegiuitii isi astupa gura si isi zic: „Sa nu mai pomenim numele lui Dumnezeu, ca sa se stearga de pe lume.” Bieti oameni, glasurile voastre sunt nimic in lumea aceasta mare. Ati vazut voi, ati auzit cum un zagaz face raul sa vuiasca ? Fara stavile, raul ar curge tacut, ar fi mut; dar zagazul i-a deschis gatlejul si fiecare strop a prins glas!

Zagazurile voastre la fel vor face: vor deschide graiul celor tacuti si vor invata pe cei muti sa vorbeasca. Daca buzele voastre nu mai marturisesc numele Domnului, o sa va umpleti de frica auzind necuvantatoarele marturisindu-l. Adevarat va spun: daca voi taceti, pietrele vor striga (Luca 19,40). De-ar tacea toti oamenii de pe pamant, iarba ar prinde glas. Daca oamenii ar sterge numele lui Dumnezeu dintre dansii, s-ar scrie cu curcubeu pe cer si cu foc pe fiecare fir de nisip. Atunci nisipul ar fi omenire si omenirea praf. Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvant, si noaptea noptii vesteste stiinta (Psalm 18, 1-2). Asa vorbeste Vazatorul si Psalmistul. Dar voi, oameni, cum vorbiti ? Voi il treceti cu dispret sub tacere pe Dumnezeu; de aceea, iata, pietrele prind glas ! Vorbirea se va lua de la voi si se va da pietrelor. Pietrele vor fi oameni, iar oamenii pietre.

S-a intamplat in vremurile vechi ca oamenii greoi la grai au privit fata Fiului lui Dumnezeu si nu L-au cunoscut, nici nu le-au fost dezlegate limbile ca sa-L slaveasca. Atunci Dumnezeul Cel Viu a deschis graiul demonilor, ca sa-i rusineze pe oameni prin marturisirea Fiului lui Dumnezeu. Demonii mai rai decat pietrele si mai fara de pret decat nisipul au dat glas mare inaintea Fiului lui Dumnezeu in vreme ce oameni din preajma Lui taceau muti. Iar daca cei mai cazuti de la Dumnezeu au fost siliti sa-L marturiseasca, cum n-o sa faca acest lucru piatra cea fara de vina, care se supune orbeste voii lui Dumnezeu ?

Dumnezeu le da oamenilor invatatura nu doar prin cerul plin de ingeri si impodobit cu stele, nu doar prin pamantul acoperit cu fapturile din mijloc ale lui Dumnezeu, dar inca si prin demoni -ca sa dea paganilor, care atat de usor gasesc drumul spre iad, prilejul de a se rusina si de a se inalta, scapandu-si sufletele din abis, din foc si din chin.

Alesii care-L insoteau pe Domnul in drumurile Sale se aratasera slabi in credinta, de aceea Mantuitorul ii duce intr-un tinut foarte paganesc, ca sa-i rusineze si sa le dovedeasca necredinta prin ceea ce avea sa se intample. Ceea ce s-a intamplat este infatisat in Evanghelia de astazi.

Si trecand El dincolo, in tinutul gherghesenilor, L-au intampinat doi indraciti, care ieseau din morminte, foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Gherghesa si Gadara erau cetati din tinuturile pagane de dincolo de marea Galileii. Erau doua din cele zece cetati care statusera odinioara pe tarmurile acestei mari. La Marcu si la Luca, in loc de Gherghesa e pomenita Gadara, ceea ce nu inseamna altceva decat ca cele doua cetati erau foarte aproape una de alta, si ca cele istorisite s-au petrecut undeva intre ele. Evanghelistii Marcu si Luca pomenesc de un indracit, pe cand Matei vorbeste de doi. Marcu si Luca pomenesc doar pe unul din acei doi, pe cel mai infricosator, care bagase spaima in intreg tinutul, iar Matei ii pomeneste pe amandoi, pentru ca pe amandoi i-a vindecat Domnul. Ca unul dintre cei doi era mai cunoscut decat ceilalti se vede din Evanghelia Sfantului Luca, care spune ca indracitul era un barbat din cetate, asadar mai cunoscut decat celalalt, satean pesemne. Din cuvintele Sfantului Luca se vede de asemenea ca indracitul avea demon de multa vreme, ceea ce inseamna ca, fiind bolnav ani in sir, ajunsese sa fie bine cunoscut prin partea locului. Din povestirea lui Luca e limpede ca acesta era mai infricosator si mai dezlantuit decat celalalt, pentru ca ni se spune ca era legat in lanturi si in obezi, pazindu-l, dar el, sfarmand legaturile, era manat de demon in pustie (Luca 8, 29). Acesta e deci motivul pentru care Evanghelistii Marcu si Luca pomenesc un singur barbat, desi erau doi. Si noi facem de multe ori la fel astazi cand povestim un incident oarecare; pomenim, de pilda, doar pe seful unei bande de raufacatori care au fost prinsi. Cand a fost prinsa banda impreuna cu seful ei, spunem ca a fost capturat cutare si cutare sef al unei bande de talhari. La fel fac si cei doi Evanghelisti. Dupa cum Marcu si Luca intregesc povestirea lui Matei cu un amanunt, descriind pe cel mai bolnav dintre nebuni, tot asa Matei completeaza pe Marcu si pe Luca in alte amanunte, spunand ca indracitii erau doi.

Acesti indraciti traiau in morminte, si ieseau de acolo ca sa cutreiere prin pustietati, bagand groaza in oameni pe camp si pe drumuri, mai ales in calea care trecea prin apropierea locului unde sa-lasluiau ei. Paganii isi aveau cel mai adesea mormintele la marginea drumului, si nici la iudei acest lucru nu era o raritate. Mormantul Rahilei e la marginea drumului dintre Ierusalim si Betleem. Mormantul lui Manase e la drumul spre Marea Moarta. Punand stapanire pe acesti doi barbati, diavolul isi facea din ei arme distrugatoare asupra celorlalti oameni, pentru ca trasatura de capetenie a celor indraciti este ca fac numai rautati si stricaciuni. Ei sunt lipsiti de orice bine. De unul din cei doi se spune ca nu mai punea haina pe el. Odata cu goliciunea trupului, si sufletul ii era gol de orice lucru bun, de orice dar dumnezeiesc. Amandoi erau atat de fiorosi incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea.

Si iata, au inceput sa strige si sa zica: Ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti ? In urletul diavolilor, lucrul de seama este ca ei vad in Iisus pe Fiul lui Dumnezeu si, in groaza lor, striga tare aceasta. Sa se rusineze cei care il privesc pe Domnul in fata fara a-L recunoaste, si cei care-L recunosc dar nu-L marturisesc deschis.

(Zigaben zice: „De vreme ce ucenicii sai si poporul L-au vazut om, trebuie sa vina diavolii sa-I proclame dumnezeirea”.) E drept ca dracilor nu le place sa-L arate pe Hristos Dumnezeu, pentru ei nu-i nici o fericire, cum ar fi pentru omul care gaseste o comoara si striga nevenindu-i sa-si creada ochilor, ori cum a fost cu Apostolul Petru care a strigat cu bucurie: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu (Matei 16, 16); dar acestia (indracitii) au strigat cu spaima si ingrozire, vazand in fata lor pe Judecatorul. Au strigat numele care ii cutremura de frica, numele pe care l-au ascuns si l-au sters din inimile oamenilor. Au strigat chinuiti si disperati, si numai groaza le-a smuls acest strigat.

Si iata, au inceput sa strige si sa zica: Ce este noua si Tie, lisuse, Fiul lui Dumnezeu ? intreaba demonii. Ce legatura avem noi cu Tine ? Ce-i cu vizita asta pe nepoftite ? Ce invoire este intre Hristos si Veliar ? (II Corinteni 6,15). Nici una. Si de aceea slujitorii lui Veliar, chinuitorii oamenilor, intreaba pe Hristos de ce a venit la ei: Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti ? Ei asteapta ceasul judecatii si chinuirea la sfarsitul veacurilor. Singura aparitia lui Hristos in fata lor este pentru ei un chin, un chin cu mult mai mare decat este lumina pentru cartita si focul pentru paianjen. in lipsa lui Hristos dracii sunt obraznici, trufasi, ii injosesc pe oameni aducandu-i pe-o treapta cu vitele si ingrozesc imprejurimile incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea.

De fata cu Hristos sunt nu numai dezgustator de ingroziti ci se tarasc, cum se taraste orice tiran inaintea judecatii. Acum incep sa se milogeasca de Domnul sa nu-i trimita in adancuri: Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc. „Sa nu le porunceasca” inseamna ca, daca le-ar fi poruncit, ei ar fi trebuit sa mearga. Asa este stapanirea si puterea lui Hristos. Adancul este adevaratul lor salas, locul lor de chin. Despre capetenia tuturor demonilor profetul a spus: Cum ai cazut tu din ceruri, stea stralucitoare, fiu al diminetii… Si acum, tu te pogori in iad, in cele mai de jos ale adancului (Isaia 14, 12,15), unde este plansul si scrasnirea dintilor. Din pricina pacatelor, cu ingaduinta lui Dumnezeu demonii sunt dezlegati intre oameni. Nu-i asa ca-i mai usor pentru ei intre oameni decat in adanc ? Cata vreme sunt intre oameni, ei ii chinuie pe oameni; cand sunt in adanc nu se au decat pe ei pentru chinuire. In chin sunt si cand sunt printre oameni, dar atunci chinul lor e usurat de chinul celorlalti.

Diavolul e distrugatorul trupului, un ghimpe in carne, cum l-a numit Apostolul Pavel (II Corinteni 12, 7). Prin trup se catara, ca pe o scara, in suflet si apuca inima si mintea omului, pana le devora cu totul, le schimonoseste si le goleste de curatia si frumusetea lor dumnezeiasca, de intelegere si dreptate, de dragoste si de credinta, de dorinta de bine si de nadejde in bine. Apoi se protapeste in om ca pe un tron al sau, ii apuca toate firele sufletului si trupului in mainile sale si omul ajunge sa-i fie lui animal de povara pe care-l calareste diavolul, fluier prin care canta diavolul, fiara salbatica prin care sfasie diavolul. Asa erau indracitii descrisi in Evanghelie. Nu se spune ca acesti oameni L-au vazut pe Hristos, L-au recunoscut, I-au spus pe nume ori au vorbit cu El; toate acestea le-au facut demonii dintrinsii. Oamenii aceia parca nici n-ar fi existat: doua momai manate cu biciul de diavoli. A vindeca astfel de oameni era ca si cand i-ai fi inviat din morti, si inca mai mult de-atat; pentru ca un om mort, avand doar sufletul despartit de trup, cata vreme sufletul este in mana lui Dumnezeu, Dumnezeu il poate intoarce din nou trupului restaurand viata. Dar starea acestor oameni stapaniti de demoni era mai rea decat moartea, pentru ca sufletele lor fusesera furate si inrobite de demoni si se aflau cu totul in mana demonilor. Trebuia ca sufletele sa le fie mai intai smulse de la demoni, demonii izgoniti si apoi sufletele intoarse oamenilor. Iata de ce minunea vindecarii acestor indraciti este deopotriva cu invierea mortilor, daca nu chiar o intrece!

Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti ? il intreaba demonii pe Hristos. Ei stiau ca ii asteapta chinul la sfarsit. O, de-ar sti pacatosii ca si pe ei ii asteapta chinul, nu mai putin decat ii asteapta pe demoni! Demonii stiu ca la sfarsit neamul omenesc, nutretul lor de capetenie, le va fi smuls din mana iar ei vor fi aruncati in adancul intunecat unde se vor sfasia si se vor devora numai unii pe altii. Marele Profet a spus despre capetenia demonilor: va fi azvarlit departe de mormantul tau (adica de trupurile oamenilor inrobiti) ca o ramura fara de pret… ca un hoit calcat in picioare (Isaia 14,19). Si Domnul insusi a adeverit: Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer (Luca 10,18). Si toti oamenii vor vedea la sfarsit, cand pacatosii vor fi aruncati ca un fulger in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui (Matei 25, 41).

Pe cand demonii se rugau de Hristos cu frica si cutremur, o turma mare de porci, ca la doua mii (Marcu 5, 13), pasteau linistiti pe deal. Demonii L-au rugat pe Iisus: Daca ne scoti afara, trimite-ne in turma de porci. Adica: Nu ne azvarli in adanc, ci macar trimite-ne in trupurile porcilor. Daca ne scoti afara…Nu zic: afara din om; nici macar nu pomenesc de om, intr-atat era acesta de mort pentru dansii. Din toate fapturile din univers, nici una nu este atat de urata si de pizmuita de demoni ca omul. Mantuitorul dimpotriva, apasa asupra cuvantului „om”: Iesi duh necurat din omul acesta (Marcu 5, 8). Demonii nu vor sa plece din om; lor le-ar fi placut la nesfarsit sa stea in om decat sa mearga in porci, pentru ca de ce folos le erau lor porcii ? Pe cand pe oameni demonii ii pot face sa fie ca porcii, ba chiar mult mai rau ca porcii, cu porcii ce pot face ? Oricum, chiar atunci cand se afla in porci, sau in orice alta vietuitoare, rautatea lor se intoarce tot impotriva omului. Prin porci ei vatama mai departe pe oameni; daca nu altfel, macar inecandu-i pe porci si dandu-le astfel prilej oamenilor sa se supere pe Dumnezeu. Astfel, ca sa scape de adanc, aleg sa intre in porci.

Duceti-va. Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Demonii i-ar fi putut impinge si pe acei doi nefericiti sa se inece in mare, daca nu i-ar fi impiedicat puterea lui Dumnezeu sa faca aceasta. Se intampla totusi, si nu arareori, ca cei iesiti din minti sa se zdrobeasca aruncandu-se de la mare inaltime, sau sa se inece, sau sa se spanzure, sau sa se azvarle in foc. Demonii cei rai ii imping sa faca aceasta, scopul lor fiind nu numai sa distruga viata ci sa ucida sufletele si in lumea aceasta si in cea viitoare. Cu toate acestea, nu arareori se intampla de asemenea ca Dumnezeu, in inteleapta-I iconomie, sa-i pazeasca pe oameni de o astfel de moarte.

De ce a trimis Iisus duhurile rele in porci ? Le-ar fi putut trimite in arbori sau in stanci; de ce tocmai in porci ? Nu ca sa-i asculte pe demoni, ci ca sa-i invete pe oameni. Unde sunt porci, acolo-i necuratie, iar duhurilor necurate le place necuratia; si unde nu-i necuratie, o fac ei cu de-a sila. Iar unde-i putina, ei ii adauga, si in curand putinul se face mult. Cand intra intr-un om curat, repede ingramadesc intrinsul necuratie porceasca. Prin azvarlirea porcilor si inecarea lor in mare, Domnul a vrut sa ne invete ce pavaza de nimic impotriva puterilor diavolesti e lacomia, si prin aceasta sa ne aminteasca postul. Ce au de-a face rapacitatea si lacomia cu porcii ? Vedeti numai cu ce repeziciune puterile diavolesti au biruit porcii, i-au dus la pierzanie ! Tot asa fac si cu oamenii lacomi si nesatiosi, care cred ca lacomindu-se isi sporesc puterea. Nu puterea si-o sporesc, ci slabiciunea, si trupeste si duhovniceste.

(Vasile cel Mare, in Cuvantul X despre post spune: „Pe cate stiu doctorii nu le prescriu bolnavilor bucate alese, ci post si infranare. Socotesti ca un capitan de corabie va scapa mai cu inlesnire corabia incarcand-o cu poveri, sau incarcand-o usor, cu chibzuinta ?”)

Lacomii sunt lipsiti de caracter, slabi inaintea oamenilor si inca si mai slabi inaintea demonilor. Nimic mai usor pentru diavoli sa-i mane sa se inece in marea mortii duhovnicesti.

Mai avem inca o invatatura limpede: cat de cumplita este puterea demonilor cand Dumnezeu nu o tine in frau. Demonii salasluitori in numai doi oameni, au naruit si au inecat in cateva clipe doua mii de porci. Dar pana a venit Hristos Dumnezeu i-a oprit -ca sa se arate puterea si stapanirea Lui; apoi le-a dat drumul, ca sa arate puterea demonilor. Daca Dumnezeu ar fi ingaduit, demonii ar fi facut in cateva clipe cu toti oamenii de pe pamant ceea ce au facut cu porcii. Dar Dumnezeu iubeste neamul omenesc. Dragostea Lui fara margini ne tine in viata si ne pazeste de cruzii si cumplitii nostri dusmani.

Se vor intreba unii, intai daca nu-i pare lui Dumnezeu rau de atata multime de porci, apoi cum vor suferi oamenii din acea cetate asemenea pierdere. Numai diavolul il duce pe om la astfel de ganduri! Nu cumva este el mai milos decat Hristos ? Dar oare ce sunt porcii altceva decat iarba calcata in picioare ? Daca nu pagubeste Dumnezeu de pe urma crinilor de pe camp, care azi sunt mai stralucit imbracati ca regele Solomon, iar maine sunt scrum, de ce ar plange dupa porci ? Poate ii e mai greu sa zideasca porci decat crini salbatici ? Dar unii iarasi vor zice: nu-i vorba de frumusete ci de folos. Dar oare ii sunt mai de folos omului porcii cand i se ingrasa trupul decat cand i se lumineaza sufletul ? Voi sunteti cu mult mai de pret decat vrabiile (Matei 10, 31), spune Domnul oamenilor. Atunci, nu-s oamenii mai de pret decat porcii, fie ei si doua mii ? Sa chibzuiasca fiecare la sine insusi si la pretul pe care-l are, si se va incredinta repede ca invatatura primita de oameni prin acea fapta a fost ieftin platita. Era imperios necesar ca neamul omenesc cel tocit sa vada mai intai cat de necurat este diavolul si apoi cat de mare este puterea lui. Nici un cuvant de pe pamant nu ar fi putut arata mai bine acest lucru decat nebunia si decat inecarea porcilor in clipa cand au intrat in ei demonii. Ce cuvinte i-ar fi putut incredinta pe paganii locuitori ai Gherghesei si Gadarei daca aceasta infricosatoare dovada -dar nu dovada, ci revelatie ! -nu i-ar fi trezit din somnul pacatului si nu i-ar fi facut sa cunoasca adancul in care demonii, asa cum i-au tarat pe porci, ii tarau si pe ei fara mila ? Ce altceva i-ar fi putut povatui mai bine la credinta in Hristos Cel Atotputernic ?

Dar vedeti ce s-a intamplat mai departe: Pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus cele intamplate cu indracitii. Si iata toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa treaca din hotarele lor. Porcarii si locuitorii cetatii au fost cuprinsi de spaima. S-au infricosat (Luca 8, 35). Vedeau toti ce nu mai vazusera si nu mai auzisera niciodata: Nebunul care patimise atata amar de ani, sta la picioarele lui Hristos, linistit si intreg la minte. Paznicii si apostolii le-au povestit oamenilor cum vindecase Hristos pe cei doi indraciti, si cum o legiune de demoni tremurase de frica in fata Lui, cersindu-I ingroziti sa-i trimita in porci daca nu-i lasa sa mai ramana in oameni, si cum dupa aceea duhurile rele smulsesera ca un vartej turma de porci si o azvarlisera in adancurile marii. Au auzit, au priceput si i-au si vazut pe cei doi, care abia cu putin inainte fusesera ca si morti, inviati si curatiti. Teferi acum, ei privesc fata Domnului care le sta cu liniste inainte, de parca nu tocmai ar fi savarsit o minune, minune mai uimitoare decat daca ar fi smuls cu totul muntele Gherghesei si l-ar fi prabusit in mare. Din toate acestea targovetii Gherghesei nu tin minte decat un lucru: ca li s-a prapadit turma de porci si n-o s-o mai vada inapoi niciodata. In loc sa cada in genunchi si sa multumeasca Domnului ca a salvat doua suflete, ei jelesc pierderea porcilor ! In loc sa-L roage sa le fie oaspete, il roaga sa plece cat mai repede. In loc sa laude pe Dumnezeu, plang pentru porci.

Sa nu ne grabim sa osandim dragostea acestor ghergheseni pentru porcii lor, mai inainte sa privim societatea zilelor noastre si sa vedem cati iubitori de porci numara cetatea noastra, carora asemeni acelora, le pasa mai mult de porci decat de viata semenilor lor. Ganditi-va cat de putini sunt astazi, chiar si intre cei care-si fac cruce si au pe buze numele lui Hristos, cei care ar pregeta sa ucida doi oameni daca s-ar alege de pe urma lor cu doua mii de porci. Sau vedeti daca sunt multi intre dumneavoastra care ar sacrifica doua mii de porci ca sa scape viata a doi nebuni. Sa se rusineze cei ce osandesc pe ghergheseni mai inainte de a se osandi pe sine. Daca s-ar scula gherghesenii din mormant astazi si ar prinde sa numere, mare multime de cei ce gandesc asemenea lor ar afla in crestina Europa ! Ei macar L-au rugat cu frumosul pe Hristos sa plece de la ei, pe cand popoarele Europei deadreptul il alunga. Si de ce il alunga ? Ca sa ramana ele singure cu porcii si cu stapanii lor, dracii, intrega intamplare, de la inceput la sfarsit, are un talc mai adanc. Toate cele spuse ajung ca sa fie invatatura, indemn si imbarbatare pentru toti cei ce se simt in trup ca in mormant; care isi dau seama de lucratura puterilor demonice in patimile care apasa asupra lor ca niste lanturi de fier, tarandu-i in adancul pieirii; care, cu toate acestea, isi dau seama ce pret are omul: sufletul lui e mai mult decat toti porcii, si vitele, si tarinile si averile din lume; care cauta vindecare si pe Vindecatorul bolilor lor, cu pretul a tot ceea ce au.

Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa… intreaga istorie se incheie cu aceste cuvinte. Hristos nu le-a spus nimic gherghesenilor. Ce sa le mai spuna daca minunea nu le-a fost de-ajuns ? Vorbele nu i-ar fi adus la supunere. La ce bun sa aduci la supunere niste morminte ? A coborat in tacere colina, a intrat in coabie si a plecat de la dansii. Ce blandete, ce rabdare, ce inaltime dumnezeiasca ! Ce victorie desarta pentru Cezarul care a scris Senatului: „Am venit, am vazut, am invins” Hristos a venit, a vazut, a invins -si a tacut. Pastrand tacere a invesnicit biruinta Sa. Sa invete paganii, daca vor, din pilda smeritului Domn Iisus Hristos, care niciodata nu da buzna cu sila. Cine-L primeste, primeste viata vesnica; cine-L alunga ramane cu porcii in vesnica indracire si moarte. O, Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii, vindeca-ne si ne mantuieste ! A Ta fie slava si lauda, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Nicolae Velimirovici