Cuviosul Petru din Muntele Athos

iunie 25, 2007 Categoria: Calendar

Acest fericit a fost de neam grec, cu randuiala ostas. Si, luptandu-se in razboi cu turcii, a fost biruit, prins viu si dus in temnita din Samara, ferecat cu grele lanturi. Si, scapand el, prin mijlocirea Sfantului Nicolae, facatorul de minuni, tot prin a lui povatuire, s-a dus la Roma, unde papa l-a imbracat in schima ingereasca. Deci, se ruga lui Dumnezeu, cu de-adinsul, ca sa fie povatuit la un loc linistit, spre a petrece acolo ramasita vietii sale, cu linistea cea desavarsita, precum se fagaduise Domnului. Deci, intr-una din nopti, a vazut fericitul pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si pe dumnezeiescul Nicolae, in urma ei, adeseori rugand-o si zicand: „Unde poruncesti Stapana, ca sa-si petreaca robul tau, Petru, ramasita vietii, precum a fagaduit?” Deci, Aparatoarea lumii a raspuns: „In Muntele Atonului imi este placut sa ramana el, caci, pe acest munte l-am ales, spre mostenirea mea, si pe cei ce traiesc acolo ii voi ocroti.” Deci, desteptandu-se, Cuviosul a marturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu si ale Sfantului Nicolae. Pentru care s-a dus el in Sfantul Munte al Atonului si, cercetand toate cele de acolo, a aflat o pestera intunecoasa, plina de taratoare veninoase, pe care, numai cu rugaciunea, le-a izgonit de acolo. Si a petrecut in ea, ca un om fara de trup, neavand cu sine nimic, decat hainele cu care era imbracat. Dar, cu vremea, si acestea stricandu-se, petrecea gol. Deci, hrana sa, la inceput, erau ierburile, care odrazleau in preajma pesterii si ghinda. Mai in urma, insa, prin folosinta Nascatoarei de Dumnezeu, s-a invrednicit de hrana cereasca, aducandu-i-se aceasta de catre ingeri, la patruzeci de zile. Deci, fericitul cu aceasta netrupeasca petrecere, vietuind pe pamant cincizeci si trei de ani si multe ispite suferind de la uratorul de bine, satana, s-a mutat catre Domnul. Pe acesta, un oarecare vanator, aflandu-l viu inca, dar aproape de sfarsit, a luat cinstitele sale moaste, dupa adormirea sa, si, povatuit de Dumnezeu, le-a adus la manastirea numita a lui Clement si acolo a asezat aceasta comoara. De aici, luandu-le niste monahi si urcandu-se pe o corabie, s-au dus pe mare, la un oarecare sat din preajma Traciei, numit Ficoman, si acolo, a ramas aceasta mare si nepretuita comoara, fiind bine primita si cinstita, si de episcopi si de popor, izvor de minuni fiind de-a pururea, celor ce, cu credinta se apropie de ele.