Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Sfîntul Prooroc Ioad

aprilie 12, 2007 Categoria: Calendar

aprilie 12, 2025

Acest sfînt, pe care l-a lovit leul şi a murit, cînd a mustrat pe Ieroboam pentru juninci, era de fel din tribul Iuda. Dumnezeu îi poruncise să se ducã la Ieroboam să-l mustre şi să nu mănînce nici pîine şi nici apă să bea, ci să se întoarcă de acolo degrabă. Găsind pe Ieroboam aducînd jertfe, l-a chemat şi i-a zis: „Acestea grăieşte Domnul: Iată se naşte un fiu în casa lui Iuda; numele lui este Iosia şi va jertfi asupra ta pe preoţii înălţimilor acestora”. Şi Ieroboam a întins mîna ca să-l prindă; dar mîna lui s-a uscat. Dar rugîndu-se, mîna i s-a vindecat ca şi mai înainte. Şi pe cînd Ioad se întorcea, a fost amăgit de către un prooroc mincinos, care se numea Emvis şi a mîncat pîine împreună cu dînsul, călcînd porunca Domnului. Deci, pentru această neascultare, Dumnezeu a îngăduit ca Ioad să fie ucis de un leu, dar să nu fie mîncat de acesta. Şi murind, a fost înmormîntat în Betel, lîngă cel ce l-a amăgit pe el.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfîntului Pantelimon, care în pace s-a săvîrşit.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.