Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele:
Condacul 1:
Tainice Voievod al ingerescului Sobor, mai marele tamaduitorilor, calauzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce intru mare cinste te afli in randuiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre, cu nadajduitorul glas al credintei celei drept maritoare, cantare de lauda ti-aducem tie, zicand: Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Icosul 1:
Numarandu-te intre cei sapte sfinti ingeri care poarta rugaciunile lumii dinaintea Celui-Preainalt, si voia dumnezeiestii mile plinind-o fara de preget, tu zoresti, Rafaile, sa dai ajutor celor napastuiti. Drept care si noi, nevrednicii, cunoscand imputernicirea lucrarii tale, ca pe o lumina in noaptea scarbelor noastre te chemam, si glas inaltand, pe tine te fericim cu o cantare ca aceasta:
Bucura-te, aproapele luminii celei neinserate;
Bucura-te, purtatorul rugaciunilor la cer;
Bucura-te, bratul dumnezeiestii mile;
Bucura-te, cel de care demonii se tem;
Bucura-te, dezlegatorul legaturilor necurate;
Bucura-te, dreptate care nu mai ostenesti;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 2:
Vai noua, ca suntem lesne cartitori si, in valmasagul necazurilor vietii, in loc sa zicem ca si Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie Numele Domnului binecuvantat!”, noi cu gandul, cu vorba si cu fapta ne smintim! De aceea, ferice de cei ce se invrednicesc sa urmeze pilda dreptilor, care cu rabdarea se incing si catre cele de sus intorcandu-se, cu glas de smerenie glasuiesc: Aliluia!
Icosul 2:
Oarecand, strigand dreptul Tobit, cel cu ochii incetosati si cu sufletul adanc intristat: „Doamne, adu-Ti aminte de mine!”, Dumnezeu te-a trimis pe tine, cerescule vindecator, sa-l cercetezi in mahnirea care-l cuprinsese si sa ridici albeata de pe ochii lui. Iar noi, astazi, ca si Tobit odinioara, nadejdea toata ne-o punem intru Domnul si pe tine te rugam, du la El rugaciunile noastre si adu dar izbavitor celor ce cu credinta iti graiesc tie unele ca acestea:
Bucura-te, cel cu bun nume intru cei de sus;
Bucura-te, netrup intelegator celor trupesti;
Bucura-te, cuminecarea pamantului cu cerul;
Bucura-te, cel in leac neintrecut;
Bucura-te, alinatorul ranilor firii;
Bucura-te, care toata lipsa o plinesti;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 3:
Cu Avraam ne-ai invatat, Inalt Preamilostivule Doamne, ca mult poate rugaciunea cea staruitoare a dreptului. Pentru aceasta si noi, insetand dupa dreptate, chiar daca n-am atins masura parintilor din vechime si pe poteca ingusta a sfinteniei umblam cu pas sovaitor, rugamu-ne Tie ca sa ne luminezi si sa ne intaresti, si vrednici sa ne faci a canta fara de osanda: Aliluia!
Icosul 3:
Bunul Tobit, cel ce dreptatea Domnului o pazea peste toate smintelile lui Israel si mortii cei la raspantii lepadati dupa randuiala ii ingropa, infruntand amenintarea paganei stapaniri, s-a pomenit precum Iov incercat; ci zbatandu-se el in orbie, ba fiind luat in ras si de Ana, femeia lui, n-a lipsit a se ruga cu umila staruinta. Drept care Domnul, auzind rugaciunea lui cea binecredincioasa, Arhanghel izbavitor I-a trimis, tainuit in chip omenesc, caruia si noi se cuvine, cu un glas si cu o inima a-I canta:
Bucura-te, cel de mai dinainte de stele;
Bucura-te, staruitorule intru bunatatea dintai;
Bucura-te, invesmantatule in multa stralucire;
Bucura-te, floarea dumnezeiescului alai;
Bucura-te, scara a sfinteniei rugatoare;
Bucura-te, punte intre pamant si cer;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 4:
„Credinta este chezasia celor nadajduite, „vadirea celor nevazute”, dupa cum Apostolul ne invata. Si de vom avea credinta cat un bob de mustar, zice Domnul, muntii ii vom muta din loc si copaci vom sadi in mare. Ci noi, ravnitori cu duhul intru credinta, dar slabi din pricina carnii, cu tatal demonizatului sa zicem: „Cred, Doamne; ajuta necredintei mele”, iar Celui de trei ori Sfant cu ingerii sa-I cantam: Aliluia!
Icosul 4:
Vazand batranul Tobit, cel tare in credinta, cata mila a facut Dumnezeu cu el si cu toata casa lui, s-a bucurat cu bucurie mare si n-a intarziat sa aduca Domnului cantare de lauda, zicand: „Binecuvantat este Dumnezeu cel vesnic viu si binecuvantata este Imparatia Lui”¦Bucura-Te si Te veseleste de fiii celor drepti, caci aceia se vor aduna si vor binecuvanta pe Domnul dreptilor”. Dimpreuna cu care si noi sa ne invrednicim a ne face Domnului slavoslovitori, iar solului Sau cel cu blandete tamaduitor si indreptator a toata strambatatea, neintarziat sa-I graim unele ca acestea:
Bucura-te, calcatorule peste luceferi;
Bucura-te, valvataie a rugului celui nemistuit;
Bucura-te, sol purtator de dreptate;
Bucura-te, izvod al smereniei lucratoare;
Bucura-te, prin care firea se primeneste;
Bucura-te, prin care soroacele se vor vadi;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 5:
Ca pe niste fii risipitori ne ispitesc cararile lumii si dulcetile ei cele desarte, iar de multimea curselor si ratacirilor n-avem indestula putere si pricepere de unii singuri sa ne ferim, fiind noi de pacate slabanogiti. Ci iata ca Dumnezeu cel in Treime inchinat, Carmuitorul intregii fapturi, calauze ingeresti fara de preget ne-a randuit noua, celor ce nu prididim a striga: Aliluia!
Icosul 5:
Pornind la drum Tobie, cel necopt de ani, ca sa faca voia parintelui sau dupa trup si sa aduca inapoi argintul vazut al lumestilor osteneli, Dumnezeu iarasi te-a trimis pe tine, calauzitorule intru dreptate, ca sa-i stai lui alaturi in toata nevoia si sa-l inveti pe el sa descopere si sa pretuiasca aurul cel nevazut al darurilor dumnezeiesti, fata cu care palesc toate bogatiile lumii. Deci si noi, nedesavarsiti ca Tobie, dar straduindu-ne asemenea lui intru curatia inimii, calauza luminatoare rugamu-ne sa te avem si vrednici sa fim a canta cu rost de bucurie:
Bucura-te, vistiernicul duhovnicestilor comori;
Bucura-te, pecetea indurarilor de sus;
Bucura-te, ocrotitorul batranetelor celor neputincioase;
Bucura-te, indrumatorul tineretelor celor nestiutoare;
Bucura-te, intru care cararile se aduna;
Bucura-te, intru care zarile se smeresc;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 6:
Ferice de cel ce indrazneste intru Domnul, piatra cea din capul unghiului, de care toata teama izbandu-se se surpa, precum si portile iadului s-au surpat candva! Urmand dara Biruitorului lumii, datu-ni-s-a ca lumea sa o biruim si noi in numele Lui si, dezlegati de toate legaturile vrajmasului, ca de niste funii ale fricii celei putin credincioase, intru slobozia duhului sa putem striga: Aliluia!
Icosul 6:
Ingerul Domnului catre Tobie a grait, aratandu-I-o pe Sara cea nefericita: „Nu te teme, caci ea este menita din veac pentru tine si tu o vei mantui!”. O, taina a dragostei de sus pogoratoare! O, taina a nuntii de Dumnezeu pecetluita! O, taina a proniei dumnezeiestii care toata mintea o covarseste! Cum sa intarziem noi a cadea dinaintea solului ceresc, ce o asa de mare incredintare ne aduce noua despre randuiala si grija Intreitei Iubiri, si cum nu am da glas credinciosiei noastre, cu aleasa simtire cantand:
Bucura-te, solul Sfatului celui de Taina;
Bucura-te, straja Rasaritului de sus;
Bucura-te, urgisitorul duhurilor necurate;
Bucura-te, starostele blagoslovitelor nuntiri;
Bucura-te, cel pururea gata de slujire;
Bucura-te, prin care casele se temeluiesc;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 7:
Bine au nadajduit cei din vechime, incredintandu-se Dumnezeului ostirilor, pe urmele parintelui Avraam, caruia credinta „i s-a socotit lui ca dreptate”; dara noi, cei indreptati si rascumparati prin sangele lui Hristos, partasi la tot harul si la tot adevarul, cum oare am fi sovaitori in nadejdea noastra?! Si cum n-am striga cu glas mare, lauda aducand Dumnezeului celui viu si cu ingerii intrecandu-ne a canta: Aliluia!
Icosul 7:
A zis Tobie catre Sara, in iatacul nuntii lor, unde cu nadejde curata au intrat, desi acolo moartea de sapte ori biruise: „Scoala, sora, sa ne rugam ca sa ne miluiasca Domnul!”. Si rugandu-se a marturisit: „Si acum, Doamne, nu placerea o caut, luand pe sora mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste deci a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete”. O, mult poate rugaciunea celui drept si nadejdea celui curat cu inima! Ca si pe Tobie cel de demult, calauzeste-ne si povatuieste-ne, cerescule Voievod, in duhul dreptatii, si pe noi, cei ce-ti cantam tie cu buna incredintare:
Bucura-te, temelie nicicand clatinata;
Bucura-te, partasul celor nestricacioase;
Bucura-te, de diavoli inlantuitorule;
Bucura-te, calauza celor instrainati;
Bucura-te, apusul a toata durerea;
Bucura-te, foc topitor de blesteme;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 8:
Dintru inceput Domnul Dumnezeu barbat si femeie ne-a zidit, ca sa nu fie omul singur si sa se inmulteasca samanta chemarii lui, umpland toata fata pamantului. Mare este taina aceasta, ca doi unul sa se faca dupa suflet si dupa trup, iar doimea cea in unime, firea plinind-o, multime sa rodeasca, pentru ca intr-un glas toata suflarea spre izvorul cel neimputinat al bunatatilor sa strige: Aliluia!
Icosul 8:
Auzind rugaciunea bietei Sara, cea pe nedrept batjocorita de slujnicia tatalui ei, pentru ca Asmodeu, vrajmasul nuntii, de sapte barbati o vaduvise pana sa-i cunoasca, Dumnezeu la ea te-a trimis pe tine, paznicul cununiilor, sa pui capat desnadejdii ei si binecuvantata insotire sa-I aduci. Iar noi astazi, ca si ea milelor de sus incredintandu-ne, te rugam pe tine sa alungi si sa legi in pustie tot duhul cel necurat, ca noi fara tulburare sa-ti graim tie unele ca acestea:
Bucura-te, intaistatator al cetelor dreptatii;
Bucura-te, de care tremura toti ingerii intunericului;
Bucura-te, vataful tainelor dumnezeiesti;
Bucura-te, liman al nuntii neintinate;
Bucura-te, prin care ranile se lecuiesc;
Bucura-te, caruia toata suflarea se increde;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 9:
Cel ce a dat, laolalta cu pedeapsa cuvenita neascultarii parintilor nostri dintai, vestea cea buna a izbavirii noastre, zicand catre sarpele cel de demult ca dusmanie va pune intre semintia lui si semintia femeii, si ca din femeie se va naste Mantuitor neamului omenesc, Acela, la rugaciunea Sarei celei greu incercate, biruitor de sarpe in ajutor i-a trimis. Iata de ce si noi, auzind acestea, Parintelui indurarilor nu ostenim a-I striga: Aliluia!
Icosul 9:
Precum odinioara Sara, sotia lui Avraam, la vremea batranetelor ei, s-a facut stearpa roditoare, prin mila Celui-Preainalt, tot asa si Sara, fiica lui Raguel, de Asmodeu, duhul cel rau, amarnic urgisita, a capatat, pentru rabdarea si rugaciunile ei infocate, fericita dezlegare de la Dumnezeul milelor, prin minunata mijlocire a celui caruia, ca unui Sfant Voievod inchinandu-ne noi, pacatosii, iarasi si iarasi, cu glas mare ii cantam:
Bucura-te, cel cu Mihail si cu Gavriil laudat;
Bucura-te, parga ingerestii frumuseti;
Bucura-te, biciuitorul puterilor iadului;
Bucura-te, sfarsitul a toata bantuirea;
Bucura-te, desavarsita cerului tamada;
Bucura-te, crainicul rugaciunii neincetate;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 10:
Iubirea se trece prin foc, dar ramane nemistuita; in trup se pogoara, dar in inalt vesniceste; pe Cruce se spanzura, dar sta mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu in cugetul inimii purtandu-L, asemanarea cu El in iubire ne-o lucram. De aceea, Celui ce este Iubire si dupa Care toate se cer, ne cerem si noi, in suflet si-n trup deopotriva, cu ingerii si cu sfintii duhovniceste cantand: Aliluia!
Icosul 10:
Neprihanita Sara, cea menita din veac bunului Tobie, al carui suflet s-a lipit de ea ca de o taina lui intregitoare, prin multe vami a fost trecuta, pana s-a lamurit precum aurul si intru iubire a izbandit. Asa si noi, imbracandu-ne in iubire ca intr-o haina de mireasa si increzandu-ne Mirelui ceresc, sa stam tari impotriva urzelilor diavolului, si paznic de sus cerand camarii noastre la nunta, la ingerescul sfat al aceluia sa ne plecam urechea sufletului, cu feciorelnica smerenie, si ca unui crainic al vesniciei sa-I cantam:
Bucura-te, sfesnic al luminii celei line;
Bucura-te, netrupescule de trupuri tamaduitor;
Bucura-te, cel incins in zalele iubirii;
Bucura-te, binecuvantarea camarilor de nunta;
Bucura-te, fagaduinta in veci nemincinoasa;
Bucura-te, intru care darurile prisosesc;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 11:
Mila Domnului si Dumnezeului nostru nu cunoaste margini, iubirea Lui peste toti si peste toate ca un cort se intinde, iar caile cele ascunse ale lucrarii Lui – ce minte poate in de tot sa le cuprinda? De cine ne vom teme, dara, cand cu noi este Dumnezeu? Ascultati, neamuri, si preamariti-L pe El, cu fara-de-numarul ostirilor celor de sus in toata vremea cantand: Aliluia!
Icosul 11:
Puterea si mila lui Dumnezeu marturisindu-le, trimisule fara de trup care in trup te-ai aratat, odinioara, ca un de mai inainte crainic al lui Hristos, le-ai vestit celor cazuti cu fata la pamant si cuprinsi de o sfanta infricosare: „Nu va temeti! Pace veti avea! Binecuvantati-L voi si preaslavi-L pe Dumnezeu in veac!”. Iar noi, ca si aceia, cazand cu fata la pamant si aducand multamita si slava Celui ce ingerii Si-I trimite din inalt, te fericim pe tine, pilda slujitoare, si luntric straluminati, iara si iara, iti graim tie unele ca acestea:
Bucura-te, lamura a ostirilor intraripate;
Bucura-te, icoana dreptei asemanari;
Bucura-te, vestitorul pacii celei adevarate;
Bucura-te, povata celor drepcredinciosi;
Bucura-te, zalog al cucernicei biruinte;
Bucura-te, vrednicie pururea veghetoare;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 12:
Dumnezeu, cu intelepciunea Lui cea neajunsa, a randuit in cer ostire slujitoare, miliarde de miliarde, si toate cele vazute prin cele nevazute tainic se pazesc. Cutremura-te, omule, si masura ingereasca agoniseste-ti tie, ca Dumnezeu la desavarsirea fapturii te-a chemat, ca inger nefiind, cu ingerii sa te intreci, intru smerita ascultare, si cu ei laolalta sa canti: Aliluia!
Icosul 12:
Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, in minunata si infricosata vedenie a celor de pe urma, la ruperea celei de-a saptea peceti, vazut-a pe cei sapte ingeri care stau dinaintea lui Dumnezeu si care au sa sufle in trambitele dreptatii, aducand plinirea celor ce trebuie sa fie. Deci si noi, infricosandu-ne pana mai este vreme si pocaindu-ne de pacatele noastre cele cu voie si cele fara de voie, celui desavarsit intru slujire, glas inaltand, sa-I cantam cu buna nadejde:
Bucura-te, care stai dinaintea Tronului Slavei;
Bucura-te, trambitasul milostivei Dreptati;
Bucura-te, alesul soroacelor dumnezeiesti;
Bucura-te, taina a zidirii celei nevazute;
Bucura-te, celor vazute grabnic sprijinitor;
Bucura-te, in soborul celor asemenea tie;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
O, Arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea casta in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde laolalta cu ingerii si cu Sfintii sa ne invrednicim a canta: Aliluia!
Apoi se zice iarasi Icosul 1:
Numarandu-te intre cei sapte Sfinti ingeri care poarta rugaciunile lumii dinaintea Celui-Preainalt, si voia dumnezeiestii mile plinind-o fara de preget, tu zoresti, Rafaile, sa dai ajutor celor napastuiti. Drept care si noi, nevrednicii, cunoscand imputernicirea lucrarii tale, ca pe o lumina in noaptea scarbelor noastre te chemam, si glas inaltand, pe tine te fericim cu o cantare ca aceasta:
Bucura-te, aproapele luminii celei neinserate;
Bucura-te, purtatorul rugaciunilor la cer;
Bucura-te, bratul dumnezeiestii mile;
Bucura-te, cel de care demonii se tem;
Bucura-te, dezlegatorul legaturilor necurate;
Bucura-te, dreptate care nu mai ostenesti;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
si Condacul 1:
Tainice Voievod al ingerescului Sobor, mai marele tamaduitorilor, calauzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce intru mare cinste te afli in randuiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre, cu nadajduitorul glas al credintei celei drept maritoare, cantare de lauda ti-aducem tie, zicand: Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!
Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:
Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Rafail:
Cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu Soborul cel ingeresc si cu ceata dreptmaritoare a Sfintilor, auzind glasurile noastre indelung rugatoare, indupleca-te spre noi, Rafaile, Sfant si Inaripat Voievod, si cercetandu-ne indeaproape, cu multimea harurilor anume incredintate tie, nu ne lipsi pe noi, nevrednicii, de puternicul tau ajutor, intru care cutezam a nadajdui; si purtand lamura rugaciunilor noastre dinaintea lui Hristos, Domnul vietii si al invierii, mijloceste pentru noi, ca mila Lui asupra-ne sa se pogoare in tot ceasul, plinind trebuintele noastre sufletesti si trupesti dupa voia intelepciunii Lui, iar nu dupa cugetul nostru cel intinat.
Fie ca tot sufletul crestinesc aflat in boala sau in neputinta, tulburat in casa sau in patul lui, calator pe uscat, pe apa sau prin vazduh, fiecare dupa nevoia pe care o poarta, sa capete, prin ingereasca ta mijlocire, indreptarea si ocrotirea Domnului Dumnezeu, in ceasul de fata si in toata vremea vietii lui, precum si raspuns bun la Judecata cea infricosatoare, cand si tu de fata vei fi, cu ostirile cele ceresti. Nu ne masura cu asprime, Sfinte Arhanghele Rafail, putinatatea credintei si nedesavarsirea cuvintelor, ci plineste tu, dinaintea Tronului Slavei, cele de lipsa noua, ca un ales intre alesi si neamului oamenilor pururea sprijinitor. Si pe milostivul Dumnezeu roaga-L, cu intreg Soborul Puterilor Ceresti celor fara de trup, ca mai presus de toate sa ne dea noua harul iubirii atotcuminecatoare si buze vrednice a proslavi, dimpreuna cu corurile cele ingeresti, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de-o-fiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune catre Sfantul Arhanghel Rafail:
Sfinte Arhanghel Rafail, biruitorul lui Asmodeu si paznicul cununiilor, aripa ta ocrotitoare intinde-o peste mine si peste casa mea, pune pe fuga raul care-mi da tarcoale, iar pe cele bune inlesneste-mi-le mie, ca unul ce ai putere dinaintea lui Dumnezeu si iubitoare mila pentru tot sufletul aflat in nevoie.
Cela ce rugaciunile le porti dinaintea Tronului Slavei, poarta si rugaciunea aceasta a mea si mijloceste pentru mine la Hristos, Domnul indurarilor, ca sa ma scape de necaz, de tulburare, de indoiala, de deznadejde, de toata slabiciunea si de toata neputinta cea dinlauntru sau cea din afara, sa ma uneasca intr-un duh de iubire si de pace cu toti cei apropiati mie, si binecuvantarea Lui sa fie peste casa mea, in ceasul acesta si in toate zilele vietii mele.
Asa, Voievoade al Puterilor Ceresti, de veghea ta nu ma lipsi, si de la mine nu te departa, si fii intelegator nevredniciei mele, calauzindu-ma spre indreptare, dimpreuna cu toti ai mei, ca bucurandu-se inima mea intru cele de sus, cu ingerii sa cante: Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Dumnezeul nostru; pline-s cerul si pamantul de marirea Sa. Amin.