Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfanta Mucenita Lucia fecioara si Rix Vicarul si a alti multi care în Campania au patimit

Adaugat la iulie 19, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 19, 2020

Sf. Muceniţă Lucia, născută în provincia italiană Campania, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie şi castitate. Pe cînd era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul şi dusă într-un loc străin, obligînd-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină fiind gata să îndure şi torturi pentru Hristos. Văzînd acestea Rix a rămas profund impresionat de credinţa Luciei, astfel încît i-a permis ei şi servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De cîte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia şi o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflînd că împăratul Diocleţian a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea îşi dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioţii săi. La acea vreme, Sf. Lucia reuşise să-l convingă pe Rix să treacă la creştinism, acesta ajungîng chiar să-şi dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsînd în urmă proprietăţile şi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei am mai fost decapitaţi sfinţii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia şi Rix.

Aceasta sfînta Lucia nu trebuie confundata cu Fecioara Lucia, muceniţa din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Sfinti Mucenici Asterius, Marta, Marin, Audifax, Habakkuk, Cyrenus, Valentin Preotul şi mulţi alţii împreună cu ei din Roma

Adaugat la iulie 19, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 19, 2020

În timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270), Sf. Marin împreună cu soţia lui Marta şi fiii Audifax şi Habakkuk au călătorit din Persia la Roma pentru a se închina la mormintele Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Chiar în acea perioadă Biserica Romană suferea persecuţii şi execuţii dure. Sf. Marin împreună cu familia i-au ajutat pe creştinii din închisori şi au recuperat trupurile mucenicilor ucişi. Unul dintre prizonierii închişi şi munciţi pentru credinţa sa a fost Cyrenus, pe care l-au ajutat mult.

Persecuţiile au luat repede amploare şi la un moment dat erau 260 de creştini întemniţaţi, printre care şi tribunul Vlastus, care au fost condamnaţi de tribunal să sape şanţuri de-a lungul Văii Salerian, unde au fost executaţi de arcaşi. Auzind de aceste crime odioase, Marin cu familia şi preotul Ioan au mers noaptea să ridice trupurile martirilor spre a le îngropa în catacombe. Mai tîrziu s-au întors după Sf. Cyrenus dar nu l-au mai găsit pentru că acesta a fost executat cu o zi înainte iar corpul i-a fost aruncat în rîul Tibru. Făcîndu-şi datoria de creştini, Sfinţii Marin şi Marta i-au recuperat trupul din apă şi l-au îngropat creştineşte. Cu ajutorul Sf. Episcop Calist creştinii slujeau pe ascuns sfintele slujbe şi se ascundeau de asupritori.

Pentru faptele lor creştineşti familia sfîntă a fost vrednică de a primi mucenicia pentru slava lui Dumnezeu. Păgînii i-au decapitat pe curajoşii mărturisitori Valentin Preotul şi pe grădinarul său Asterie pe care el însuşi l-a convertit, împreună cu sfinţii din Persia. Din ordinul împăratului, Sfinţii Marin, Audifax şi Habakkuk au fost decapitaţi în anul 269 şi Sf. Marta a fost înecată într-un rîu.

Moaştele sfinţilor sunt în Roma în Biserica Sf. Ioan Pustnicul iar moaştele Sf. Valentin se află în Biserica Sf. Muceniţe Paraskeva.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Fecioara Iuliana (Olşanskaia).

Sfînta Muceniţă Chiriachi

Adaugat la iulie 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 20, 2020

Sfînta Muceniţă ChiriachiIn zilele imparatului Diocletian, era un crestin, anume Dorotei, cu sotia sa Evsevia, care, fiindca nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu, sa le dea lor rod, fagaduid sa-l daruiasca Domnului, pe copilul ce se va naste. Deci, a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor si au nascut prunc, de parte femeiasca, in ziua Duminicii, pentru care pricina, au numit-o Chiriachi. Si au pazit-o fecioara, fiindca fagaduisera sa o daruiasca lui Dumnezeu. Dar, cand paganul Diocletian a ridicat prigoana impotriva crestinilor atunci, au fost parati parintii Sfintei, impreuna cu ea, ca sunt crestini. Au venit slujitorii imparatesti si, luandu-i pe toti trei, au despartit pe fecioara de parintii ei; pe batrani i-au dus la Militina Armeniei, iar, pe frumoasa Chiriachi, au trimis-o in lanturi, la Galeriu, insotitorul la domnie al lui Diocletian, din Nicomidia. Acesta, cercetand pe frumoasa fecioara, si vazand statornicia ei in credinta, a poruncit sa fie batuta de moarte. Sfanta a primit, in tacere, cumplite lovituri de toiege. Nu se vaita, ci numai se ruga in tacere. Vazand prigonitorul Galeriu, ca nu izbuteste sa induplece pe tanara crestina, sa se lepede de credinta ei, a lasat-o in seama dregatorului Ilarion al Bitiniei. Si, acesta, venind la judecata, chiar in capistea idoleasca, mai inainie de a incepe el sa o intrebe pe Chiriachi, s-a intamplat un cutremur mare de pamant, idolii au cazut si s-au prefacut in pulbere si insusi Ilarion si-a aflat, acolo, moartea. Peste catva timp, a venit un alt dregator, care, afland pe fecioara intemnitata, a poruncit sa se aprinda un foc mare si Sfanta sa fie aruncata in flacari. Si, incepand, atunci o ploaie mare, a potolit valvataia si a stins focul, iar fecioara a scapat nevatamata. A fost, apoi aruncata la fiare salbatice, dar fiarele, simtind sfintenia ei, se gudurau ca mieii. Multi pagani, vazand lucrul acesta, de mirare, au crezut in Hristos. Iar dregatorul, intelegand ca nimic nu izbuteste, a poruncit ca Sfanta sa fie scoasa din cetate si ucisa. Si, luand-o slujitorii au scos-o afara din cetate, sa-i taie capul. Iar Sfanta a cerut voie sa se roage. Si, dupa ce s-a rugat, a povatuit pe crestinii care ii urmasera, sa marturiseasca si ei credinta. Apoi, culcandu-se pe pamant, si-a dat sufletul, in mainile lui Dumnezeu, ca un copil. Si ostasii, apropiindu-se de ea, ca sa-i taie capul si vazand-o moarta, s-au mirat. Deci, s-a facut un glas dumnezeiesc catre dansii, zicand: „Mergeti, fratilor, si propovaduiti maririle lui Dumnezeu”. Iar ostasii si calaii s-au imblanzit, marturisind pe Hristos, Caruia i se cuvine slava! Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Acachie Sanaitul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Peregrin, si cei dimpreuna cu dînsul: Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin si Ghermano.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfîntului Evanghel, care de sabie s-a savîrsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Efrosinia (în lume Evdochia) de Moscova.

Cuviosul Toma din Maleo

Adaugat la iulie 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 20, 2020

Cuviosul Toma, la inceputul vietii sale in lume, a fost ostas, cu slava mare, pentru bogatia si vitejia sa. Si era putemic cu trupul si viteaz in razboaie, biruind de multe ori cetele dusmanilor. Si, iubind pe Hristos, a lasat lumea si a luat jugul lui Hristos si s-a imbracat in chipul monahilor, asemanandu-se Domnului, prin saracia si prin smerenia sa. Si cerceta asezarile nevoitorilor, invatand de la ei, savarsirea faptelor bune. De astfel de invatatori, a fost indreptat, ca un alt Ilie, spre un alt Carmel, spre muntele ce se chema Maleo, unde a vietuit singur, cu Dumnezeu, invrednicidu-se de dumnezeiestile descoperiri. Aici infrangea viclenia lucrurilor celor nevazaute, intarindu-se cu lucrul mainilor si cu rugaciunea cea neincetata. Si, precum cetatea din varful muntelui, nu este cu putinta, a se ascunde si nici faclia, care straluceste sus, in taria cerului, nu se tainuieste, asa si Cuviosul Toma din Maleo, muntele cel pustiu, prin sfintenia sa, a rasarit in lume, ca o stea luminoasa, stralucind peste cele pamantesti. Si, descoperit fiind de oameni, s-a facut lumina celor intunecati si liman celor ce alergau la dansul. Ca luand de la Dumnezeu puterea facerii de minuni si darul tamaduirilor, vindeca minunat, toate bolile. Ca, la toate neputintele, cele netamaduitoare, dadea grabnica vindecare, celor ce veneau la el, cu credinta. Si, cu darul lui Hristos se izgoneau din oameni duhurile necurate, la rugaciunile cele sfinte.

Sfîntul Mare Mucenic Procopie

Adaugat la iulie 21, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 21, 2020

Sfîntul Mare Mucenic ProcopieAcest Mucenic al lui Hristos a trait pe vremea lui Diocletian, tragandu-se din Ierusalim, nascut din tata credincios, anume Hristofor, si dintr-o mama necredincioasa, Teodosia cu numele, iar numele lui, cel dintai era Neania, fiindca dupa botez, a primit numele de Procopie. Si, murind tatal sau, mama sa l-a crescut in credinta paganeasca, invatandu-l inchinarea la idoli. Dar tanarul Neania, fiind istet la minte, a deprins, repede, invatatura cartilor filozofiei elinesli. Si, ajungand la varsta barbatului desavarsit, mama sa a voit sa-l faca ostas destoinic, in slujba imparatului. Si a ajuns dregator al Alexandriei. Dar, mergand pe drum, cu doua sute de ostasi, cu porunca sa omoare pe crestini, a auzit un glas chemandu-l pe nume, Neania. Deci, rugandu-se Sfantul sa i se arate, mai lamurit, cine este cel ce graia, i s-a aratat lui o cruce in chipul cristalului si glas s-a facut de la cruce, zicand: „Eu sunt Hristos cel rastignit, Fiul lui Dumnezeu”. Si l-a invatat toata taina credintei noastre. Iar el, intorcandu-se la Schitopolis, a poruncit unui argintar sa-i faca o cruce, la fel cu aceea ce i se aratase, o cruce cu trei icoane.

Deci, fiind parat de mama sa, ca este crestin, Sfantul a fost trimis spre cercetare la Paulin, dregatorul din Cezareea Palestinei. Si, neplecandu-se el sa jertfeasca idolilor, a fost batut cumplit, incat l-au inchis in temnita aproape mort. Dar, fiind vindecat de un inger, au venit la credinta o multime de inchinatori la idoli, intre altii si mama sa, Teodosia. Si, marturisind ei pe Hristos-Dumnezeu, li s-au taiat capetele. Atunci, dregatorul a hotarat si asupra Sfantului Procopie judecata de moarte, adica, sa i se taie capul cu sabia. Si, scotandu-l afara din cetate, la locul cel de moarte, Sfantul si-a facut rugaciunea sa pentru cetate, pentru popoare, pentru cei din primejdii, pentru sarmanii, ca toti sa fie paziti prin purtarea de grija a lui Dumnezeu. Apoi, cu bucurie, si-a plecat sub sabie cinstitul sau cap si, taindu-l, si-a dat sufletul pentru Dumnezeul sau, in ziua de opt a lunii lui iulie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfîntului şi Dreptului Procopie, făcătorul de minuni din Ustiug.

Pomenirea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan

Adaugat la iulie 21, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 21, 2020

Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni de la KazanNumele icoanei Maicii Domnului din Kazan (sau Kazanskaia) vine de la o localitate din pravoslavnica Rusie, unde ea a aparut, era pastrata, si de unde cinstirea ei deosebita s-a raspandit in mai toate asezarile tarii. Cinstitul chip apartine icoanelor care au o obarsie tainica, si acest lucru se evoca si in textul Slujbei sarbatorii ei, atunci cand se face pomenire de chipul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu din Lida (Palestina), aparuta miraculos pe zidul bisericii construita de Sfintii Apostoli.

In 1579, Kazan, vechea capitala a Khanatului tatarilor (si dupa respingerea lor de catre Ivan cel Groaznic), a suferit un mare incendiu. In acelasi an, Maica Domnului se aratase unei copile de 9 ani, pe nume Matrona, poruncindu-i sa-i scoata la lumina chipul frumos zugravit de sub ruinele uneia dintre casele arse. Viziunea s-a repetat pana cand copila a inteles ca icoana trebuia luata de sub vatra odaii indicate. Dusa din locul cu pricina, Fecioara din Kazan este purtata in procesiune in biserica Sfantului Nicolae, iar apoi in Catedrala Blagovesteniei (Buneivestiri), loc in care multi credinciosi alergand au primit tamaduire sufleteasca si trupeasca. Aceste minunate fapte, si nu numai ele, l-au determinat pe Ivan cel Groaznic sa zideasca pe locul aparitiei o manastire de maici, unde a asezat icoana. La randul sau, tarul Fedor Ivanovici inalta si el o mare biserica din piatra, inchinata Uspeniei (Adormirii), iar de la 8 iulie 1594 Chipul Fecioarei era pus aici la loc de mare cinste.

Cea de-a doua praznuire se face in 22 octombrie, data fixata dupa batalia de eliberare a Moscovei, asediata in 1612. Se spune ca inaintea razboiului soldatii dreptslavitori au privegheat trei zile, in post si rugaciune, in fata icoanei, si ca in ajunul luptei Sfantul Serghie de Radonej s-a aratat blagocestivului arhiepiscop Arsenie spre a-i marturisi ca rugaciunile lor au fost primite, ca suferinta va lua sfarsit iar Rusia va fi izbavita prin mijlocirea Maicii Domnului. Prin ale carei rugaciuni sa ne pazeasca si pe noi Domnul Dumnezeu de tot raul si sa ne invredniceasca imparatiei Cerurilor, Amin.

>>> Acatistul Maicii Domnului în cinstea Icoanei făcătoare de minuni de la Kazan

Sfîntul Sfinţit Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei

Adaugat la iulie 22, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 22, 2020

Sfîntul Sfinţit Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei Acesta s-a nascut in Antiohia si a trait in cetatea sa de nastere, pana la varsta barbatiei cand, insotit de tatal sau, a mers la Ierusalim. Calatoria lor a avut loc la scurta vreme dupa Inaltarea la cer a Domnului si dupa Pogorarea Duhului Sfant. La Ierusalim, Pangratie a cunoscut pe Apostoli si, mai ales, pe Sfantul Apostol Petru si si-a aprins sufletul sau, ascultand istorisirile minunate, din mantuitoarele propovaduiri a Evangheliei Domnului. Si, marturisind pe Hristos-Dumnezeu, s-a invrednicit de primirea Sfantului Botez, chiar de la Sfantul Apostol Petru. Acesta, vazand ravna si indemnarea noului crestin, pentru raspandirea credintei, l-a sfintit, nu dupa multa vreme, episcop al Taveromeniei. Primind asemenea har, Pangratie ardea si mai mult de ravna pentru raspandirea credintei crestine. Propovaduirea Sfantului a adus roada bogata: prin el insusi dregatorul imparatesc Bonifatie s-a botezat si a dobandit atata dragoste pentru Hristos, incat a zidit o biserica, drept loc de inchinare pentru crestini. Dar, cu toata ravna Sfantului Pangratie, multi dintre locuitorii insulei au ramas credinciosi idolilor. Intamplandu-se ca Bonifatie sa plece, pentru catva timp, din orasul dregatoriei sale, paganii au folosit aceasta lipsa a dregatorului si, prinzand pe Sfantul Pangratie, l-au ucis. Si, asa, ca mucenic, si-a incheiat Sfantul Pangratie viata lui, inaintea Domnului.

Sfîntul Mucenic Chiril, Episcopul Gortinei

Adaugat la iulie 22, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 22, 2020

Mucenicul Chiril, Episcopul Gortinei, a fost episcop în Insula Creta timp de 50 de ani. După cum arată istoricii, acesta a suferit sub Împăratul Decius (249-251) sau Maximian (284-305).

Adus la judecată în faţa unui guvernator Lucius, i s-a cerut să jertfească la idoli dar sfîntul părinte şi-a apărat cu tărie credinţa, renunţînd să împlinească porunca cea distrugătoare de suflete. Guvernatorul l-a condamnat pe Sf. Chiril să fie ars dar flăcările nu l-au atins. Văzînd minunea, mulţi păgăni au crezut în Hristos, în frunte cu Lucius, care a slăvit pe Dumnezeul creştinilor şi l-a eliberat pe sfînt.

Sf. Chiril şi-a continuat predicile şi a întors pe mulţi păgîni la creştinism fiind, în acelaşi timp mîhnit că nu a suferit martiriu pentru Hristos. Guvernatorul a fost informat despre bogata lui activitate de convertire a necredincioşilor, întorcîndu-i de la întuneric la lumină şi a fost din nou condamnat, de această dată la tăierea capului cu sabia. Auzind sentinţa, sfîntul s-a dus cu bucurie să-şi pună capul pe butuc pentru apărarea Adevărului şi la vîrsta de 84 de ani a murit de bunăvoie sub sabie.

Cuviosul Parintele nostru Patermutie

Adaugat la iulie 22, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 22, 2020

Acest Patermutie a fost, la inceput, inchinator la idoli, si vataf de talhari si fur si jefuitor de morminte, vestit pentru rautatea lui, in partile Egiptului. Dar, s-a intors la Dumnezeu, dintr-o pricina, ca aceasta: „Intr-o oarecare noapte, acest talhar s-a suit pe acoperisul unei case, in care traia o fecioara sfintita lui Dumnezeu, si voia sa descopere casa aceea, pe deasupra, si talhareste sa intre la ea, sa-si implineasca pofta sa cea rea. Si, ostenindu-se mult, fara spor, a atipit si a adormit si a vazut, in vis, un barbat luminos, imbracat imparateste, graind catre dansul: „Inceteaza, de acum, cu rautatile tale, inceteaza de a mai varsa sange omenesc si de a face furturi si spurcate faradelegi a savarsi, ci te intoarce la pocainta si la osteneli placute lui Dumnezeu si chiar chip de ostasie ingereasca sa iei asupra ta, si sa vietuiesti, cu fapte bune, ca eu domn te voi pune pe tine si mare conducator de oaste.” Iar el, cu osardie, a fagaduit sa faca, indata, cele poruncite lui. Si barbatul, cel din vis, i-a aratat o ceata de calugari, care ii porunceau sa fie mai mare peste dansii. Acestea vazandu-le in vis si dormind s-a facut ziua. Si fecioara aceea, suindu-se pe acoperisul casei, a vazut pe acel om dormind si se mira, inspaimantandu-se. Si s-a desteptat cel ce dormea si, vazand pe fecioara stand, s-a infricosat si s-a mirat. Apoi, l-a intrebat pe el fecioara, cine este, de unde si pentru ce a venit. Dar el altceva nu raspundea, decat numai se ruga, ca sa-i arate lui unde este biserica crestinilor. Si fecioara, intelegand, ca se petrece cu dansul ceva dumnezeiesc, l-a dus pe el la biserica si l-a infatisat inaintea preotilor. Iar el, vazand pe preoti, a cazut la picioarele lor, rugandu-i, cu lacrimi, ca sa-l faca crestin si la calea pocaintei sa-l povatuiasca. Iar preotii, cunoscandu-l pe el s-au minunat si nu credeau in cuvintele lui, socotind ca este o inselaciune la mijloc si o mestesugire. Dar, vazand lacrimile lui cele multe si staruitoarea lui rugaciune, au zis catre el: „De vei parasi cu desavarsire faptele tale cele rele si de vei vietui bine de acum inainte, si de vei face fapte bune, te vom primi pe tine.” Si a fagaduit ca va face tot ce-i vor porunci. Deci, l-au invatat pe el preotii, si, nu dupa multe zile, l-au botezat. Si, dupa primirea Botezului a rugat Patermutie pe preoti sa-i dea vreo porunca, pentru a-l povatui pe el la calea mantuirii. Iar ei i-au dat lui trei stihuri din Psalmul cel dintai, invatandu-l ca sa le stie pe acestea, pe de rost. Iar el, auzindu-le, a zis: „Destule-mi sunt mie acestea spre mantuire.” Si, dupa trei zile de la Botez, s-a dus in pustie si multa vreme a vietuit acolo, petrecand in rugaciuni si in lacrimi, ziua si noaptea. Si se hranea cu radacinile verdeturilor ce cresteau acolo. Si, dupa multa vreme, s-a intors la biserica, deprinzandu-se bine a implini cele trei stihuri, nu numai graindu-le prin cuvinte, ci implinindu-le cu fapta. Iar preotii se minunau de o schimbare ca aceasta a vietii lui celei rele si de infranarea lui cea nemasurata si voiau sa-l opreasca la ei, ca sa-l invete citirea cartilor. Iar el, ramanand cu ei o saptamana, s-a dus, iarasi, in pustie si a petrecut acolo alti sapte ani, nemaihranindu-se cu radacini si cu verdeturi, ci cu painea, care i se trimitea de la Dumnezeu, o data pe saptamana, Duminica. Pentru ca, in toate zilele de Duminica. Pentru ca, in toate zilele de Duminica, dupa savarsirea rugaciunilor afla inaintea sa o paine curata, pusa cu nevazuta mana, si mancand-o cu multumire, iarasi, pana la alta zi a Duminicii, petrecea fara de hrana, fara a slabi de foame. Si i-a dat Dumnezeu darul intelegerii si stia toata dumnezeiasca Scriptura.

Iar, dupa cei sapte ani de pustie, cu dumnezeiasca porunca, Cuviosul Patermutie s-a intors in mijlocul poporului, spre folosul multora. Si, prin chipul vietii sale pustnicesti, a atras la sine pe multi oameni, care s-au facut ucenicii lui si mergeau dupa dansul si urmau faptele lui cele bune. Intre acestia a venit la el si un oarecare tanar, vrand sa-i fie ucenic. Iar el, primindu-l pe acela, l-a imbracat in imbracaminte monahiceasca: o rasa de par, culion si o piele de capra, numita de monahi cojoc. Si-l povatuia pe el cum sa placa lui Dumnezeu, pe calea monahiceasca. Si avea obicei Cuviosul Patermutie a cerceta bolnavii si a petrece langa ei, pana la sfarsitul lor, si, murind ei, ii ingropa, cumparandu-le, din sarguinta sa, hainele cele de ingropare. Si tanarul acela vazand, sarguinta cea mare a batranului, pentru ingroparea mortilor, a zis catre dansul: „Parinte, as voi si eu ca, dupa ce voi muri, sa ma imbraci asa si pe mine si sa ma ingropi. Raspuns-a parintele: „Voi face asa, fiul meu. Si atata te voi imbraca pe tine, pana ce singur vei zice: „Destul este.” Si s-a intamplat, nu dupa multa vreme, ca a murit monahul acela tanar, iar batranul, dupa obicei, imbracandu-l cu hainele de ingropare si acoperindu-i fata, a zis catre mort: „Iti sunt tie destule acestea, spre ingropare, fiule? Sau inca ceva sa mai adaug?” Raspuns-a mortul, intru auzul tuturor: „Destul este parinte.” Si s-au mirat toti cei ce erau de fata, de o minune ca aceasta. Si au inceput a-l cinsti pe staret, ca pe un facator de minuni. Iar el, nesuferind sa fie slavit de ei, ingropand mortul si tainuindu-se de toti, s-a dus la pustie. Dar, dupa catava vreme, iarasi s-a intors, ca sa opreasca pe fratii, pe care el ii povatuise la viata monahiceasca.

Si i s-a descoperit lui, de la Dumnezeu, despre un frate bolnav, care era aproape de moarte, si care isi avea chilia cea sihastreasca langa un oarecare sat, nu departe. Deci, s-a dus cu sarguinta, sa-l cerceteze pe el, si, intarziind in calatorie, apunea soarele. Iar Sfantul nu voia sa mearga noaptea la satul acela, pazind cuvintele Domnului: „Umblati pana aveti lumina, ca sa nu va cuprinda pe voi intunericul.” Drept aceea, cu mare credinta, a zis catre soare pe cand trecuse crugul de jumatate: „Intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, stai soare din calea ta si asteapta putin, pana ce voi ajunge la sat.” Si s-a oprit soarele, care trecuse crugul de jumatate si care lumina cu cealalta jumatate de crug si a stat asa, asteptand pana ce Cuviosul a ajuns la sat. Iar oamenii satului aceluia, vazand ca soarele intarzia sa apuna, se minunau si, adunandu-se in mijlocul satului, priveau la acea minune. Si, trecand catava vreme, au vazut pe Cuviosul Patermutie, venind de la pustie spre satul lor. Si, intampinandu-l pe el, l-au intrebat despre oprirea soarelui, cea de mirare. Iar el le-a zis lor: „Oare nu va aduceti aminte de cuvintele Domnului, Care, in Evanghelie, ne invata sa avem credinta? Caci zice: De va avea cineva credinta, cat un graunte de mustar, acela va putea sa mute si muntii din loc. Si cu acea credinta, cu care poate cineva sa mute muntii, cu aceeasi credinta, puternic este ca si pe soare sa-l opreasca din mers.” Acestea zicandu-le el, au inteles toti ca, pentru el, s-a oprit soarele, care, dupa ce a venit el in sat, a apus indata. Si inchinandu-i-se staretului, cu frica, i-au urmat lui, mergand multi la fratele cel bolnav. Si, intrand in chilia lui, l-a aflat sfarsit intru Domnul. Si, facand rugaciuni, s-a apropiat si a sarutat trupul mortului si a zis catre el: „Care-ti este voia, frate, ori sa vietuiesti cu Hristos, ori sa mai petreci, cu noi, in trup?” Si, indata, mortul a inviat si a deschis ochii si, ridicandu-se, a stat si a inceput a grai: „Pentru ce m-ai intors pe mine, parinte? Ca mai bine imi este mie, sa ma duc la Hristos si sa fiu cu El, iar a petrece in trup nu-mi trebuie.” Si, i-a zis lui staretul: „Dormi, dar, in pace si te roaga pentru mine.” Iar el, culcandu-se a adormit iarasi si s-a facut spaima la toti cei ce erau de fata si ziceau: „Cu adevarat, dumnezeiesc om este acesta.” Iar Cuviosul, ingrijind trupul mortului, a petrecut toata noaptea aceea in cantare de psalmi. Iar, a doua zi, ingropandu-l cu cinste, s-a dus de acolo.

Iarasi, intr-o alta vreme, fiind un alt frate bolnav si aproape de moarte, a mers Cuviosul spre cercetare. Si, vazandu-l pe acela ca se teme de moarte, pentru pacatele sale, a zis catre el: „Pentru ce nu esti gata, fiule, de calatorie? Eu cred ca mustrarea va merge cu tine si acolo.” Si a zis bolnavul: „Rogu-ma tie, parinte, roaga pe Dumnezeu pentru mine, ca sa-mi dea mie macar putina vreme de pocainta.” Raspuns-a staretul: „Acum cauti vreme de pocainta? Dar vremea trecuta unde este? Si ce-ai facut in toate zilele calugariei tale? Au, n-ai putut sa-ti tamaduiesti ranile tale, cele mai dinainte, ci mereu ai adaugat rani peste rani?” Iar bolnavul nu inceta, rugand pe staret, cu lacrimi, ca sa se roage Domnului pentru dansul. Si i-a zis staretul: „Daca nu vei mai adauga, de acum, rele peste rele, atunci, ma voi ruga, pentru ca bun este Domnul Cel iubitor de oameni, Indelung-Rabdator, si-ti va da tie vreme spre curatirea pacatelor tale.” Aceasta zicand-o, si-a plecat genunchii la rugaciune si, dupa multa rugaciune, sculandu-se a zis bolnavului: „Iata, trei ani iti da tie Domnul, sa petreci in viata aceasta, numai cu adevarat sa te pocaiesti.” Si, luandu-l de mana, l-a ridicat pe el sanatos si l-a luat cu el in pustie. Iar dupa acei trei ani, iarasi a mers cu dansul la frati. Si a stat inaintea lor fratele, ca un inger al lui Dumnezeu. Si multi, adunandu-se la Cuviosul si ascultand cuvintele lui, cele ca mierea, a intins cuvant catre dansii despre roadele pocaintei, vorbind toata noaptea pana dimineata. Si, intru acea vorbire, fratele cel ce implinise pocainta cea de trei ani a fost vazut ca si cum dormita. Si asa si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu, fara durere si fara frica, ca si cum ar fi dormit intr-un somn dulce.

Inca, se povesteste, despre Cuviosul Patermutie ca, de multe ori, a trecut raul Nilului, umbland pe deasupra apei. Iar odata, fiind adunati cativa frati, intr-o chilie, si vrobind spre folosul sufletului si fiind usile incuiate, a stat Sfantul in mijlocul lor, precum oarecand Hristos Domnul, in mijlocul Apostolilor, caci atat de mare era, intru minuni, Cuviosul Patermutie, fiind plin de darul lui Dumnezeu. Si, dupa destui ani ai vietii sale, placute lui Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul.

Cuviosul Coprie

Adaugat la iulie 22, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 22, 2020

Sfantul Coprie, singurul martor al Sfantului Patermutie si povestitorul mununilor aceluia, a fost, cu randuiala, preot, care, avand darul facerii de minuni, de la Dumnezeu, petrecea in aceleasi parti ale Egiptului, tamaduind felurite boli ale oamenilor si gonind duhurile cele viclene. Adunandu-se, odata, fratii la dansul, acesta le povestea, spre folos, din viata Cuviosului Patermutie si din ale celorlalti Sfinti. Iar un frate, necrezand cele ce se spuneau, nu lua aminte si, dormitand a vazut in vis mainile Sfantului Coprie, tinand o carte scrisa cu slove de aur, din care vorbea el catre frati. Iar aproape de dansul statea un barbat luminos, cinstit la vedere, impodobit cu caruntete cautand cu groaza spre cel ce dormita. Si i-a zis: „Pentru ce nu crezi cele ce se graiesc si dormi, neluand aminte?” Iar fratele acela s-a desteptat inspaimantat si a spus, indata, celorlalti, ceea ce a vazut. Si, de atunci, asculta, cu credinta si cu luare aminte, toate cuvintele Sfantului Coprie.

Sezand la Cuviosul niste frati straini, care venisera la dansul spre cercetare, si ascultau de la el cuvinte de folosul sufletului, iata, a venit un om mirean, purtand un vas cu nisip, si sta la usa chiliei, asteptand pana ce staretul isi va sfarsi vorba sa. Iar fratii, vazand acel om, l-au intrebat pe staret: „Pentru ce s-a adus nisipul acela?” Raspuns-a staretul: „Nu se cadea mie, fiilor, ca sa va spun voua lucrul acesta, ca sa nu ma arat ca ma slavesc in desert, laudandu-ma cu dumnezeiestile lucruri. Insa, vazandu-va pe voi, ca v-ati ostenit pana la noi, atata cale, nu va tainuiesc aceasta, ci spre folosul vostru, voi spune lucrurile lui Dumnezeu, pe care El a binevoit a le savarsi prin noi, pacatosii. Pamantul satului aceluia, care este aproape de noi, era cu totul neroditor si, din granele cele semanate in tarini, abia se aduna samanta. Ca un vierme manca spicele mai inainte de coacerea lor. Si oamenii satului aceluia erau toti inchinatori la idoli. Iar noi, ajutandu-ne darul lui Dumnezeu, pe toti i-am adus la sfanta credinta si i-am botezat. Iar, dupa ce toti s-au facut crestini, venind la noi, ne-au cerut ca sa ne rugam lui Hristos, Dumnezeu, pentru dansii, ca sa dea pamantului lor buna aducere de roada. Si am zis catre dansii: Noi putem sa ne rugam, numai credinta voastra sa fie neindoita in Dumnezeu. Iar ei, spunand ca au credinta tare, au luat in sanul lor nisip din pamantul acesta, in care umbla picioarele noastre pacatoase. Si, m-au rugat pe mine ca, in numele Domnului, sa le binecuvantez nisipul acesta, ca pe niste seminte. Si eu am zis catre ei: Dupa credinta voastra sa fie voua! Si ei, ducandu-se la locul lor, au amestecat nisipul acela cu samanta graului lor si l-au semanat in tarina. Si s-a facut atat de mare indestulare de roade, incat nici un pamant, din aceste parti ale Egiptului, nu poate sa faca o aducere de roade, ca aceea. Deci, din acea vreme, in toti anii, lucratorii de pamant vin la noi si, luand nisip de aici, il aduc la noi, ca sa-l binecuvantam: si credinta lor nu este in zadar, pentru ca, totdeauna, aduna roduri indestulate.”

Acest Cuvios Coprie, avand, intr-o vreme, vorba cu un eretic maniheu inaintea poporului, despre credinta, si, neputand, prin smeritele sale cuvinte, sa infranga pe cel mandru si semet, a vrut ca, printr-o fapta, sa-si arate credinta cea dreapta. Deci, poruncind sa se aprinda un foc mare, a chemat pe eretic in foc, cu dansul, zicand ca, cel ce nu va arde dintre ei, a aceluia sa fie credinta socotita ca dreapta. Iar maniheul a zis catre el: „Tu mai intai sa intri.” Si a intrat Sfantul in foc si s-a despartit vapaia in doua. Iar el sta pe carbunii de foc, ca pe niste iarba verde, fara de vatamare. Si, stand asa in mijlocul focului, o jumatate de ceas, a iesit intreg, neatingandu-se focul nici de hainele lui. Acest lucru, vazandu-l poporul, s-a mirat mult si a proslavit pe Hristos-Dumnezeu. Iar ereticul n-a vrut sa intre dar, fiind impins de norod, fara voia sa, indata a inceput sa arda si, sarind din foc, parlit, a fugit. Iar poporul, prinzandu-l striga: „Sa se arda ereticul.” Ci Cuviosul Coprie, potolind galceava poporului, a slobozit pe eretic viu, dar parlit ca un taciune.

Avea staretul aproape de chilia sa o gradina mica, in care semana verdeturi si roade de mancare, pentru strainii ce veneau la el. Iar un inchinator de idoli, intrand, noaptea, in gradina, a furat din roade, cat a putut sa duca. Si, ducandu-le in casa sa si punand o parte intr-o caldare, a inceput a le fierbe. Si, ferband trei ceasuri, si mai mult, si multe lemne arzand, n-a sporit nimic, caci nici apa din caldare, nu putea sa se incalzeasca. Si se mira omul de lucrul acela neobisnuit. Apoi, cunoscandu-si pacatul sau si intelegand si puterea lui Hristos, care lucreaza prin crestini, a luat toate cele furate si pe cele ce erau in caldare le-a dus la staret. Si, arucandu-se pe sine inaintea picioarelor lui, si-a marturisit furtisagul sau si a spus minunea ce se facuse cu caldarea si cerea iertare si se ruga sa-l faca pe el crestin. Si s-a intamplat ca, in acea vreme, erau la staret multi straini. Si s-au bucurat toti de acea minunata intoarcere spre Hristos a omului aceluia. Iar, din roadele acelea, s-au ospatat toti si au multumit lui Dumnezeu.

Acestea, si alte multe minuni facand, Cuviosul Coprie, cu darul lui Hristos, s-a odihnit cu pace si s-a facut partas cu Cuviosul Patermutie la Imparatia Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava in veci! Amin.