Sfinţii şapte tineri din Efes

Adaugat la august 17, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 17, 2025

Acesti sfinti au trait pe vremea prigoanei lui Decius imparatul, fiind fii ai dregatorului cetatii Efes, toti cu credinta in Hristos si marturisind, cu indrazneala, credinta lor. Deci, auzind paganul imparat de ravna propovaduirii lor, a dat porunca sa fie prinsi si adusi, in lanturi, inaintea judecatii lui. Si, de indata, a inceput imparatul sa-i sileasca cu amenintari si fagaduinte, sa se lepede de credinta crestineasca si sa se intoarca la inchinarea idolilor pagani. Dar tinerii l-au infruntat cu barbatie pe imparat, care, vazandu-i nesupusi, cu atata tarie, si, pentru ca fusese chemat in alta parte, de treburile imparatiei, i-a slobozit si le-a dat timp sa se razgandeasca, pana la intoarcerea sa.

Deci, dupa plecarea imparatului, tinerii au folosit libertatea lor, mergand la casa parinteasca, de unde, au luat aur si argint, pentru hrana lor, si, apoi, iesind din cetate, s-au ascuns in pestera ce se afla in muntele Ohlon. Si, petrecand zile multe, se rugau neincetat lui Dumnezeu, ca sa-i izbaveasca de prigoana, iar Iamblic, cel mai tanar dintre ei, mergea in cetate si le cumpara lor hrana. Deci, mergand el odata in cetate, l-a vazut pe imparat si, intorcandu-se in pestera, a spus aceasta fratilor sai. Iar Decius, facand cercetare pentru ei si cunoscand ca se afla in munte, a nascocit o osanda cumplita impotriva lor, punand pe slujitorii imparatesti sa zideasca gura pesterii, pentru ca astfel, tinerii sa moara de foame. Dar aceasta a fost cu pronia cereasca a Iubitorului de oameni Dumnezeu, fiindca, neincetat rugandu-se, cei sapte tineri au adormit, cu o minunata adormire.

Si anii au urmat sa curga neincetat. Imparatul Decius a murit si alti imparati au luat scaunul imparatiei si valuri nesfarsite de sange crestinesc au adapat pamantul, din pricina prigonitorilor. Intr-un tarziu au ajuns a stapani lumea imparatii crestini. Deci, in zilele imparatului Teodosie cel Tanar (408-450), binevoind Dumnezeu sa arate tuturor ca este o inviere a mortilor, a deschis pestera, printr-un om, care cauta piatra, si a inviat din morti, dupa aproape doua sute de ani, pe cei sapte tineri, care stateau acum impreuna, parandu-li-se ca s-au culcat aseara. Apoi, au trimis pe Iablic in cetate, sa cumpere cele de trebuinta. Si, de mirare lucru a fost cand, efesenii au vazut, umbland, pe ulitele lor, pe un tanar imbracat in haine, care se purtasera in alta vreme si care cumpara hrana cu niste bani de aur, purtand chipul imparatului Decius. Plin de mirare era si tanarul acela, vazand cetatea plina de biserici, iar semnul Sfintei Cruci pus pe ziduri. Si cugeta intru sine, zicand: „Oare acesta este Efesul?”

Deci, s-a facut cercetare si tanarul a vorbit si de fratii sai din pestera. Si s-au dus la pestera episcopul si dregatorul cel mare din Efes si au aflat in gura pesterii un sicrias de arama, cu doua tablite de plumb, pe care era scrisa chinuirea Sfintilor. Apoi, intrand in pestera, au aflat pe Sfinti, treziti ca dintr-un somn, dupa aproape doua sute de ani, ca si cand n-ar fi adormit decat o noapte. Si se minuna toata lumea, proslavind pe Dumnezeu. Iar tinerii, adeverind tuturor credinta invierea mortilor, si-au dat sfintele lor suflete in mainile lui Dumnezeu.

Sfînta Muceniţă Evdochia

Adaugat la august 17, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 17, 2025

Aceasta Sfînta Mucenita Evdochia era romana crestina din partea rasaritului, din Anatolia si a trait in veacul al IV-lea dupa Hristos. Si a fost luata in robie de Sapor imparatul persilor împreuna cu 9000 de crestini, în urma unui razboi, si a fost dusa în Persia.

Acolo ea a cunoscut credinta crestina pe lînga ceilalti prizonieri si apoi s-a inteleptit pe sine prin rugaciune si citirea dumnezeiestilor Scripturi, încît îi învata si îndemna la rabdare si viata sfînta pe toti robii. Iar femeile persilor aflînd de la robi despre ea, si ele o iubeau, si a întors pe multe la cunostinta lui Dumnezeu. Pentru aceea fiind pîrîta, a fost în multe feluri si în multe rînduri groaznic chinuita. Iar cea din urma data, daca au vazut-o mai mult moarta si fara grai, i-au taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfîntului Mucenic Elefterie.

Sfîntului Mucenic Evsignie

Adaugat la august 18, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 18, 2025

Sfantul Evsignie era de neam din Antiohia si a fost ostas sub imparatii Romei Diocletian, Maximin, marele Constantin si fiii lui. A cunoscut si a vorbit cu Sfantul Mucenic Vasilisc si a scris patimirea lui. Cand i s-a taiat capul Sfantului Vasilisc, Evsignie si alti credinciosi, ce erau acolo, s-au invrednicit de au vazut multimea Sfintilor ingeri luand sufletul Mucenicului si inaltandu-l la cer; de asemenea, a vazut si pe Domnul Iisus in cer, primind sufletul patimitorului. Iar, pe vremea imparatiei lui Constantin, fiind in oaste, Evsignie a vazut si el, crucea, inchipuita din stele; si s-a imbarbatat, fiind inarmat cu puterea crucii.

Petrecand in ostasie saizeci de ani, Evsignie, a lasat randuiala ostaseasca, pe vremea imparatiei lui Constantiu, fiul lui Constantin, de vreme ce imbatranise. Si, intorcandu-se in Antiohia, patria sa, vietuia dupa voia lui Dumnezeu. Si a ajuns pana in anii uratorului de Dumnezeu, imparatul calcator de lege, Iulian. Intr-una din zile, mergand Sfantul la biserica, s-a intamplat de a vazut doi oameni inchinatori la idoli, certandu-se intre ei, pentru o anume pricina. Trecand pe langa ei, aceia l-au oprit, zicandu-i: „Te stim pe tine om cinstit, care ai fost multa vreme in oaste si faci judecata dreapta; deci, ne rugam tie, asculta aceasta neintelegere a noastra si ne judeca cu dreptate.” Si le-a lamurit pricina lor, precum se cadea; si s-a dovedit, prin aceasta, ca unul a fost drept, iar altul vinovat. Deci, maniindu-se, cel vinovat s-a dus si l-a parat pe Evsignie, ca este crestin. Si s-a intamplat, atunci, ca paganul imparat venise la Antiohia si, indata, a poruncit sa fie prins Sfantul si adus inaintea judecatii sale. Iar Fericitul, stand inaintea imparatului, l-a certat, fara teama pentru calcarea lui de Lege, ca s-a lepadat de Hristos si s-a inchinat la idoli, ca a vandut cinstirea lui Dumnezeu pe idoli, neurmand marelui Constantin. Si a inceput Sfantul a lauda credinta lui Constantin, spunand de la inceput, cum a vazut crucea pe cer si cum, cu puterea ei, a biruit pe potrivnicii si cum, lepadand inchinarea la idoli, s-a lipit de Hristos, si nu numai el singur s-a luminat cu credinta, ci si pe toata lumea a luminat-o. Si, asa Sfantul Evsignie, aducand multe laude marelui Constantin, l-a ocarat pe Iulian, cel departat de Dumnezeu, pentru paganatatea lui, si l-a batjocorit prin cuvinte de defaimare.

Deci, Iulian, nesuferind sa auda aceste cuvinte, a poruncit sa-i taie capul ostasului lui Hristos. Si asa s-a sfarsit, pentru Hristos, ca un mucenic, Sfantul Evsignie, avand varsta de o suta zece ani, si s-a salasuit in viata cea neimbatranitoare, unde anii lui nu vor lipsi in veci.

Inainte-praznuirea Schimbarii la Fata a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Adaugat la august 18, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 18, 2025

Se cuvine sa aveti cunostinta, fratilor, ca ziua de astazi este Inainte-praznuirea Schimbarii la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea, sa va adunati in biserici, la toate rugaciunile bisericesti si sa va curatiti prin milostenie. Ca, in aceasta zi, Domnul, Si-a descoperit Lumina dumnezeirii Sale, ascunse in Trupul Sau si a aratat ucenicilor Sai Slava dumnezeirii Sale, pregatindu-i spre intelegerea Invierii Sale si dand Dumnezeu-Tatal adeverire despre Fiul si zicand: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L (Matei,17,5). Ca, aratandu-Si Hristos, in aceasta zi, dumnezeiasca Lui Putere, Slava Lui, Cinstea Lui si Stapanirea Lui, zi vestitoare de bucurie si de mantuire a facut dintr-insa.

Deci, ajungand la aceasta zi, sa o praznuim cu laude dumnezeiesti si, impodobindu-ne prin curatie, sa ne saturam de duhovniceasca mancare, din care sufletul, hranindu-se, nu va muri. Ca, de nu vom asculta cuvintele Sfintelor Scripturi si de nu vom face voia Lui Dumnezeu, atunci, ne vom osandi, cu osanda cea vesnica. Iar, de vom face voia lui Dumnezeu, vietii celei vesnice vom fi mostenitori. Iar cearta si mania sa se lepede de la noi, si asa, cu fapte bune, vom placea lui Hristos-Dumnezeu, asteptand fericita nadejde si desfatare a Imparatiei lui Hristos. Ca la aceasta ne-a chemat pe noi Hristos, cand S-a pogorat din cer, Fiul lui Dumnezeu, Cel fara de inceput, Dumnezeul nostru, Unul fiind din Sfanta Treime, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant. Amin.

Sfanta Nona, mama Sfîntului Grigorie cuvîntatorul de Dumnezeu

Adaugat la august 18, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 18, 2025

Originara din Capadocia si crescuta în credinta ortodoxa, sfînta Nona s-a casatorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz si membru al unei secte din acea vreme. Prin rabdare si rugaciune ea a reusit sa-l converteasca pe barbatul ei la credinta ortodoxa, dupa care acesta a devenit episcop al orasului, timp de 45 de ani. Din aceasta casatorie li s-au nascut trei copii: sfînta Gorgonia (praznuita la 23 februarie), sfîntul Cezarie (praznuit la 9 martie) si mai ales sfîntul Grigorie Teologul (praznuit la 25 ianuarie), care i-a fost daruit de Dumnezeu în raspuns la rugaciunile ei.

Sfîntul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplara a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai barbatesc decît al celor mai bravi barbati. Nu se ocupa de cele lumesti si materialicesti decît în masura în care acestea puteau sa fie spre înaltarea sufletului. Dezinteresîndu-se de farduri si toialetele femeiesti, ea nu avea decît o singura grija: sa faca mai stralucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul sau ; si nu socotea nici un fel de noblete lumeasca, decît numai aceea ca, prin credinta lucratoare prin fapte, omul cunoaste ca vine de la Dumnezeu si la Dumnezeu merge. Ostenindu-si trupul cu posturi si rugaciuni de noaptea, ea spunea mai tîrziu copiilor ei ca ar fi voit adeseori sa se vînda pe sine si pe copiii ei ca sa dea cele de trbuinta celor saraci.

Dupa moarte sotului ei, în 374, sfînta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit aceasta ultima încercare dînd slava lui Dumnezeu. Si-a dat sufletul ei în mîinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfînta Masa a Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adîncita în rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor doi Mucenici Catidie si Catidian, care au fost ucisi cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfîntului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a savîrsit.

Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

Adaugat la august 19, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 19, 2025

Domnul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci şi trei al naşterii Sale şi în al treilea an, cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mîntuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: Tu eşti Hristos Fiul Dumnezeului celui viu…, şi acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrîni, de la arhierei şi de la cărturari, şi să fie ucis. Din această pricină El a văzut pe ucenicii Săi mîhnindu-se, dar mai ales pe Petru, care Îl oprea pe El, zicîndu-I: „Doamne, să-Ţi fie milă de Tine şi nu-Ţi fă Ţie aceasta”. Atunci, ridicîndu-le mîhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dînşii că, după puţine zile, are să le arate lor slava Sa, zicînd: „Sînt unii dintre cei care stau aici şi care nu vor gusta moarte, pînă ce nu vor vedea pe Fiul Omului stînd întru slava Împărăţiei Lui”.

Deci, trecînd şase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat din latura Cezareei lui Filip, în hotarele Galileei şi a venit la Muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el ucenicii şi mult popor. Dar de vreme ce obiceiul Domnului nostru Iisus Hristos era ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, îndeosebi de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul şi pe ucenicii Săi şi a luat numai pe trei din ei: pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi s-a suit cu dînşii în munte să se roage.

Acolo, depărtîndu-se puţin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, ostenindu-se, pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit, precum zice evanghelistul Luca: Iar Petru şi cei ce erau cu dînsul, se îngreuiaseră de somn. Deci, dormind ei, Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise şi Ilie, care grăiau cu Dînsul despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvîrşească în Ierusalim. Din această pricină, apostolii, deşteptîndu-se, au văzut slava Lui cea negrăită, faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi doi bărbaţi stînd şi grăind cu dînsul întru slava aceea, şi s-au înspăimîntat; şi au cunoscut – Duhul Sfînt descoperindu-le lor -, pe bărbaţii aceea că erau Moise şi Ilie, şi au înţeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie. Deci, stăteau cu cutremur, ascultînd cele ce se grăia.

Îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeieşti, pe care au văzut-o pe cît putea să îngăduie vederea ochilor trupeşti, atît le-a arătat lor şi Domnul, pe cît putea firea omenească. Căci este cu neputinţă omului muritor să vadă dumnezeirea cea fără de moarte şi nevăzută, precum de mult Moise, care se ruga Lui, să-i arate slava feţei Sale celei dumnezeieşti în vederea ochilor. Dumnezeu i-a răspuns: Omul nu poate vedea faţa Mea şi să fie viu. Deci, sfîrşindu-se vorbirea lui Hristos cu Moise şi Ilie şi ducerea lor cunoscîndu-se prin duh de către apostoli, i-a fost jale lui Petru, că proorocii vor să se ducă de la vederea lor. Ei doreau neîncetat acea slavă a lui Hristos, ca să se îndulcească de vederea sfinţilor prooroci. Deci, Petru a luat îndrăzneală şi a zis: Doamne, bine este nouă să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie. Acestea grăindu-le Petru, un nor luminos, care a pus înaintea lui Hristos pe amîndoi proorocii, tot acelaşi nor, prin voia Lui cea dumnezeiască, vrînd să-i ia pe dînşii şi să ducă pe fiecare la locul său, a umbrit pe apostoli, înconjurînd vîrful muntelui aceluia. Atunci apostolii mai mult s-au temut, căci, apropiindu-se de Hristos, au intrat în nor, şi întru acel ceas s-a auzit glas din nor, zicînd: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi! Un glas ca acesta venind de sus, de spaima cea mare n-a mai rămas putere în apostoli, pentru că s-au temut foarte mult şi au căzut cu feţele la pămînt. Deci, căzînd ei, slava Domnului s-a luat de la vederea lor şi proorocii s-au dus la locurile lor; iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenicii care zăceau la pămînt, zicîndu-le: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi! Ucenicii, ridicîndu-şi ochii, nu au văzut pe nimeni decît numai pe Iisus Hristos singur.

Pogorîndu-se ei din munte, Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre vedenia aceea, pînă ce, după primirea patimilor şi a morţii, va învia a treia zi din mormînt. Deci dînşii au tăcut şi întru acele zile nu au spus nimănui nimic din cele ce au văzut.

Cuviosul Mucenic Dometie Persul şi cei doi ucenici ai săi

Adaugat la august 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 20, 2025

Acesta a trait pe vremea imparatului Constantin si a urmasilor sai, fiind persan de neam, si a fost povatuit la credinta crestineasca de un oarecare crestin, Uar cu numele. Deci, lasand parinteasca paganatate si rudeniile, a mers catre hotarele grecesti, in cetatea care se numea Nisibe. Si, intrand intr-o manastire, a luat Sfantul Botez si s-a imbracat in chipul monahicesc si petrecea in toate nevointele vietii pustnicesti. Dar, prin uneltirea si asupririle vrajmasului drac, a fost urat de monahii de acolo si, fugind de ei, a mers la manastirea Sfintilor Mucenici Serghie si Vah, din cetatea lui Teodosie si a urmat viata arhimandritului Nurvil, despre care se spune ca saizeci de ani n-a gustat fiertura, iar somn foarte putin primea si, pe acela, fara se se culce sau sa stea, ci rezemandu-se in toiag. De la arhimandritul acesta, povatuindu-se, Cuviosul Dometie a fost sfintit diacon si, cand a aflat ca si la preotie voieste arhimandritul sa-l sileasca pe el, a plecat de acolo si, suindu-se pe un munte pustiu, vietuia in Dumnezeu, suferind arsita si frigul si toate schimbarile vazduhului. Apoi, intrand intr-o pestera, a vietuit acolo, savarsind multe minuni in numele lui Hristos, facand tamanduiri, celor ce veneau la el, si aducea, pe multi, de la idoleasca intelepciune, la credinta lui Hristos. Deci, venind Iulian imparatul, cel lepadat de Dumnezeu, cand a auzit despre el, a poruncit sa-l ucida cu pietre. Si, ducandu-se, trimisii l-au aflat pe Sfantul Dometie, cu cei doi ucenici ai lui, la ceasul al treilea din zi, savarsindu-si cuviincioasa cantare. Si, navalind asupra lor, i-au ucis cu pietre. Si asa Cuviosul Dometie, cu cei doi ucenici ai sai, si-a savarsit alergarea vietii lor, placuta lui Dumnezeu.

Sfinţii Mucenici Marin Ostaşul şi Asterie senatorul

Adaugat la august 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 20, 2025

Pe vremea împărăţiei lui Valerian şi a fiului său, Gal, era în Roma un bărbat oarecare, cinstit şi îmbunătăţit, cu numele de Asterie, senator de neam bun şi slăvit în bogăţie. El era iubit de împăraţi şi era creştin cu credinţa, şi cu toate că în vremea aceea erau cumplite prigoniri împotriva creştinilor, el îşi păzea buna sa credinţă fără prihană. Iar credinţa lui cea în Hristos a fost arătată astfel:

Pe cînd era în părţile Palestinei, i s-a întîmplat de a mers în cetatea ce se numea Cezareea lui Filip, pe care fenicienii o numesc Panead. In această cetate locuiau o mulţime de închinători păgîni, care aveau obiceiul de a săvîrşi necurate prăznuiri lîngă izvorul ce curgea din muntele Paneas, de unde se zice că izvorăşte rîul Iordanului. In acea prăznuire, jertfa care se punea diavolului se făcea nevăzută, pentru că diavolul care petrecea acolo, răpea jertfa şi o ascundea. Iar acele popoare orbite cu rătăcirea aveau acea înşelăciune diavolească ca o mare minune şi o preamăreau pe ea.

Iar Asterie, robul lui Hristos, fiind acolo şi văzînd prăznuirea diavolească ce o făceau păgînii, mai întîi l-a durut inima pentru rătăcirea şi orbirea cea sufletească a poporului înşelat, apoi, ridicîndu-şi ochii spre cer şi înălţînd mîinile, s-a rugat cu credinţă către Hristos Dumnezeu, ca să izgonească de acolo pe diavolul care înşela pe oameni. Şi îndată a fost izgonit diavolul cu puterea lui Dumnezeu şi a încetat acea înşelătoare minune drăcească; pentru că se vedea de atunci acea jertfă la arătarea tuturor, iar nu precum se obişnuia mai întîi şi se făcea nevăzută. Deci încetînd acea minune, a încetat şi prăznuirea, şi de atunci popoarele au început a nu se mai aduna acolo.

Astfel, credinţa şi rugăciunea Sfîntului Asterie a curăţat locul acela de spurcăciunile diavoleşti. Apoi, Cel Preaînalt a rînduit ca el să pătimească pentru Hristos astfel: In cealaltă Cezaree, care se numea Cezareea Palestinei, era un ostaş cu numele Marin, de neam bun, cinstit şi bogat, dar mai cinstit cu credinţa în Hristos şi mai bogat cu faptele cele bune. Acesta a fost chemat de ostaşii săi la cinstita treaptă de sutaş, deoarece acel loc era liber, după sfîrşitul sutaşului ce fusese. Iar cînd Marin era să ia dregătoria aceea, altul care o dorea, vrînd s-o cîştige pentru el, s-a apropiat de judecător, care se numea Aheos, şi l-a pîrît pe Marin, zicînd că este creştin şi nu voieşte să aducă jertfa zeilor şi chipurilor împărăteşti, deci nu se cuvine ca unul ca acela, după legea romanilor, să fie ridicat la treaptă cinstită. Iar judecătorul, îndată chemînd pe Marin, l-a întrebat de credinţa lui şi auzind din gura lui că este creştin, i-a dat vreme de trei ceasuri să se gîndească şi să-şi aleagă ori viaţa, ori moartea, pentru că aceste două îi punea înainte: sau să aducă jertfa cea necurată şi să fie viu, sau să moară pentru Hristos.

In vremea aceea, episcopul acelei cetăţi, numit Ţeotecn, apropiindu-se de mărturisitorul lui Hristos, l-a luat de mînă şi l-a dus în biserică, vorbind cu el cele folositoare. Şi ducîndu-l în Sfîntul Altar, i-a arătat Sfînta Evanghelie, apoi arătînd cu mîna şi spre sabia cea ostăşească, cu care Marin era încins, i-a zis: „O, bunule bărbat, alege-ţi unul din aceste două lucruri: sau să porţi această sabie şi să te lupţi vremelnic pentru împăratul cel pămîntesc, iar după moarte să pieri pentru vecie; sau să te lupţi pentru Impăratul cel ceresc, să-ţi pui sufletul pentru preasfînt numele Lui cel scris în această carte şi să împărăteşti cu Dînsul în viaţa cea fără de moarte, în vecii cei fără de sfîrşit”.

Iar Sfîntul Marin, îndată întinzîndu-şi dreapta spre Sfînta Evanghelie şi sărutînd-o cu dragoste, i-a zis că este gata să moară pentru Hristos. Şi i-a zis episcopul: „Lipeşte-te de Dumnezeu, lipeşte-te cu tot sufletul şi, întărindu-te cu puterea Lui, primeşte aceea care ai ales”. Apoi l-a liberat, zicîndu-i: „Mergi cu pace!” Şi ducîndu-se Sfîntul Marin din biserică, propovăduitorul care stătea lîngă uşile curţilor a început a chema pe Marin, căci trecuseră trei ceasuri. Deci mergînd Sfîntul Marin, a stat înaintea judecătorului şi mai cu îndrăzneală ca întîi a mărturisit că este creştin. Şi proslăvea cu glas mare numele lui Iisus Hristos înaintea judecătorului, iar păgînătatea idolească o ocăra. Deci judecătorul l-a osîndit la moarte şi, scoţîndu-l afară din cetate, i-au tăiat capul.

Iar în vremea tăierii lui, stătea acolo înainte Sfîntul Asterie, care, din rînduiala lui Dumnezeu, venise atunci în cetatea aceea. Şi văzînd sfîrşitul cel mucenicesc al Sfîntului Marin, a dezbrăcat haina lui cea de mult preţ şi, întinzînd-o pe pămînt, a luat cinstitul trup şi cap al mucenicului, şi, învelindu-le cu acea haină, le-a ridicat pe umerii săi şi, ducîndu-le, le-a îngropat cu cinste. Pentru aceea, şi el însuşi s-a învrednicit cununii muceniceşti, căci păgînii, prinzîndu-l, i-au tăiat cu sabia cinstitul lui cap şi a stat înaintea lui Hristos, Impăratul ceresc, în cetele sfinţilor mucenici, împreună cu Sfîntul Marin.

Acestea au fost pe vremea împărăţiei lui Galien, care, după pierderea tatălui său, Valerian, împărăţea singur. Căci tatăl lui, fiind pedepsit de mînia lui Dumnezeu pentru vărsarea sîngelui creştinesc, a fost dat la război în robia lui Savorie, împăratul Persiei, oastea romană fiind biruită de perşi. Şi fiind prins Valerian viu, a fost dus în Persia, unde slujea ca scară, sub picioarele lui Savorie, cînd acela încăleca pe cal. Şi nu putea deloc să se răscumpere din robia şi din batjocorirea aceluia, pentru că Savorie nu voia pentru el nici o vistierie prea bogată, îndestulîndu-se cu slava aceea, ca să calce pe spatele şi pe grumajii împăratului Romei. Astfel batjocorind multă vreme împăratul Persiei pe Valerian, a poruncit, spre mai mare ocară, ca înaintea poporului să jupoaie de pe el pielea, şi apoi să-l săreze cu sare. Deci rău a pierit acel rău, începîndu-şi veşnicele sale munci încă din această viaţă.

De această pierzare a tatălui său înfricoşîndu-se Galien şi cunoscînd că aceea este o dumnezeiască răsplătire pentru vărsarea sîngelui creştinesc ce s-a făcut fără cruţare, a dat poruncă prin toate părţile stăpînirii Romei să înceteze prigonirea împotriva creştinilor, iar episcopii să-şi îndrepteze bisericile cu libertate. Dar mai înainte de a veni acea poruncă în Cezareea Palestinei, aceşti Sfinţi Mucenici Marin şi Asterie, au fost munciţi pentru Hristos şi astfel au intrat în bucuria Domnului lor şi a Stăpînului nostru Iisus Hristos, Care împărăteşte împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Cuviosul Pimen, cel cu multe dureri

Adaugat la august 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 20, 2025

Despre fericitul Pimen luînd cuvînt, să ne pogorîm la mărturisirea pătimirii lui, ca să ştim cum să răbdăm cu mulţumire şi cu vitejie durerile, şi cum puterea lui Dumnezeu se săvîrşeşte întru neputinţă. Deci acest fericit Pimen s-a născut bolnav în lume, şi bolnav a şi crescut. Această boală trupească nu a dat loc celei sufleteşti întru dînsul, căci era curat de toată mîhnirea şi nu a cunoscut întinăciunea păcatului. Şi de multe ori se ruga de părinţii săi să-l dea la mănăstire, ca să se tundă în chipul monahicesc; dar aceia, ca nişte iubitori de fii, vrînd să-l aibă moştenitor după moartea lor, îl opreau.

Iar odată – Dumnezeu văzînd mai înainte ce era mai bine -, fericitul a slăbit peste măsură şi a venit întru deznădăjduire de viaţă. Atunci părinţii lui, chiar şi nevrînd, au fost siliţi să-l ducă în Mănăstirea Pecersca, poftind pe cuvioşii părinţi care locuiau în mănăstire să se roage lui Dumnezeu pentru fiul lor, ca să se tămăduiască de boală. Iar cuvioşii părinţi, ostenindu-se mult întru rugăciuni, nimic nu au folosit bolnavului, căci rugăciunea lui biruia pe toţi, fiindcă el singur nu-şi cerea sănătate de la Domnul, ci mai ales cerea adăugire de boală, ca nu cumva, însănătoşindu-se, să-l ia părinţii săi de la mănăstire şi să nu-şi mai cîştige dorinţa. Insă tatăl său şi maica sa şezînd lîngă el şi nedîndu-l să-l călugărească, fericitul era foarte mîhnit.

Şi a început a se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să-i împlinească dorinţa lui, cu judecăţile care le ştie singur. Şi iată, într-o noapte, pe cînd părinţii lui şi slugile dormeau, au intrat la dînsul îngeri luminaţi, unii în chip de tineri frumoşi, iar alţii în chip de egumeni şi fraţi, purtînd în mîini lumînări, Evanghelie, cămaşă de păr, mantie, culion, şi toate cele ce erau de trebuinţă călugăriei, şi-i ziceau lui: „Voieşti ca să te tundem?” Iar fericitul cu bucurie le-a răspuns: „Cu adevărat voiesc! Domnul v-a trimis pe voi, domnii mei! Vă rog să-mi împliniţi dorinţa inimii mele!” Atunci ei îndată au început întrebările şi toate cele scrise în randuiala tunderii monahiceşti; şi astfel l-au călugărit în chipul îngeresc cel mare al monahilor, îmbrăcîndu-l în mantie şi culion şi numindu-l pe el Pimen. Apoi, dîndu-i după obicei lumînare aprinsă, au zis: „Pînă la 40 de zile şi 40 de nopţi această lumînare nu se va stinge”. încă i-au mai proorocit lui că boala o să-l chinuiască totdeauna, iar cîştigarea sănătăţii o să-i fie semn de moarte. Apoi, săvîrşind toate, l-au sărutat pe el şi s-au dus în biserică, luînd perii lui într-o năframă, pe care au pus-o pe mormîntul Cuviosului Teodosie.

Iar fraţii care erau aproape în chiliile lor, auzind glasul cîntării, au deşteptat pe ceilalţi dimprejuml lor, părîndu-li-se că egumenul cu oarecare fraţi călugăreşte pe cel bolnav, ori că acum s-a pristăvit; deci toţi împreună au mers în chilia aceea unde zăcea fericitul. Şi au găsit acolo pe toţi dormind – pe tatăl, pe maica şi slugile lui -, şi i-au deşteptat; şi toţi s-au umplut de bună mireasmă, iar pe bolnav l-au văzut plin de bucurie şi veselie, şi îmbrăcat în haine monahiceşti. Atunci fraţii l-au întrebat: „Cine te-a tuns pe tine monah şi ce cîntare am auzit noi aici, pe care părinţii tăi, la tine fiind, n-au auzit-o?” Bolnavul a răspuns: „Mi se pare că a venit egumenul cu fraţii de m-a tuns şi m-a numit Pimen; deci aceia cîntau cîntarea pe care aţi auzit-o, iar lumînarea aceasta pe care o vedeţi, mi-a dat-o, zicîndu-mi că va arde neîncetat, pînă la 40 de zile şi 40 de nopţi. Iar perii capului luîndu-i în năframă, a mers cu ei în biserică”.

Acestea auzindu-le fraţii, au mers îndată la biserică, dar au găsit-o încuiată; drept aceea au deşteptat pe paraclisieri şi i-au întrebat: „A intrat cineva în biserică după rugăciunea Pavecerniţei?” Iar ei au răspuns: „Nu a intrat nimeni, pentru că şi cheile sunt ascunse la eclesiarh”. Deci au deşteptat şi pe eclesiarh, care, luînd cheile, a intrat în biserică, şi iată, a aflat pe mormîntul Cuviosului Teodosie perii puşi în năframă. Atunci au spus egumenului de toate, iar egumenul, mirîndu-se foarte tare, a început a cerceta cu dinadinsul, cine ar fi tuns pe fericitul Pimen. Dar nu a aflat, decît numai s-a cunoscut de toţi, că această purtare de grijă era de sus, de la Dumnezeu, prin sfinţii Lui îngeri.

Deci egumenul şi fraţii au socotit îndelung despre minunea ce se făcuse, dacă se va socoti tunderea fericitului după randuiala Bisericii. Dar de vreme ce despre aceasta aveau mărturie încredinţată, căci, după cuvîntul lui, fiind biserica încuiată, s-au aflat în ea perii capului lui pe mormîntul Cuviosului Teodosie, asemenea şi lumînarea ce era destulă să ardă într-o zi, a ars nestinsă 40 de zile şi 40 de nopţi, de aceea, altă tundere nu i-au mai făcut lui, ci i-au zis: „Destul îţi este ţie, frate Pimene, chipul cel dăruit de Dumnezeu şi numele cu care te-a numit. Insă spune-ne şi nouă – l-a întrebat egumenul, venind cu cărţile cele de tundere -, ce fel erau cei ce te-au tuns pe tine? Oare nu au lăsat ceva din cele scrise în cărţile acestea?” Iar fericitul Pimen a zis către egumen: „Ce mă ispiteşti, părinte? Tu singur venind aici cu toţi fraţii, ai făcut toate acestea, care sunt scrise în cărţile acestea. Şi încă mi-ai mai zis şi aceasta, că mi se cade a pătimi în boală toată viaţa mea şi, cînd va fi ieşirea mea, atunci mi se va da sănătate, încît să pot duce cu mîinile mele patul meu cel de moarte. Deci, sfinte părinte, roagă-te pentru mine, ca Domnul să-mi dea răbdare”. Auzind acestea, l-au lăsat pe el.

Deci fericitul Pimen, după proorocia celor ce l-au călugărit pe el, a zăcut mulţi ani în boală foarte grea şi urîtă, încît se îngreţoşau de el şi slujitorii, care de multe ori îl lăsau flămînd şi însetat cîte două sau trei zile, iar el răbda toate cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. Şi odată s-a întîmplat de au adus în Mănăstirea Pecersca pe un alt bolnav şi l-au tuns monah. Iar fraţii cei rînduiţi la slujirea bolnavilor, luîndu-l şi pe acela, l-au dus la fericitul Pimen, ca să le slujească amîndurora împreună şi întocmai; însă neavînd de grijă pentru o slujbă ca aceasta, pe amîndoi i-au lăsat în uitare, încît bolnavii slăbeau fără de apă. Atunci fericitul Pimen a zis celuilalt bolnav: „Frate, de vreme ce cei ce ne slujesc se îngre-ţoşează de putoarea ce iese de la noi; deci tu, dacă te-ar scula pe tine Domnul, ai fi voit să petreci în slujba aceasta?” Iar bolnavul s-a făgăduit fericitului, zicînd: „Dacă Domnul mă va tămădui, eu aş sluji cu osîrdie bolnavilor pînă la moartea mea”. Atunci fericitul Pimen i-a zis aceluia: „Iată, Domnul ridică boala de la tine şi de acum înainte, fiind sănătos, îndeplineşte făgăduinţa ta, slujindu-mi mie şi celor asemenea mie; iar peste cei ce nu au îngrijit de această slujbă, Domnul va aduce boală cumplită, ca, învăţîndu-se astfel, să se mîntuiască!” Şi îndată bolnavul s-a sculat şi a început a-i sluji, iar pe cei fără de grijă, care n-au voit să slujească bolnavilor, i-a cuprins pe toţi boala, după cuvîntul fericitului.

Iar fratele cel tămăduit de boală a slujit puţin, dar şi el, după puţină vreme, nesuferind putoarea, s-a depărtat de Pimen şi l-a lăsat flămînd şi însetat; iar el, ducîndu-se, s-a mutat în altă casă. Şi iată, deodată l-a aprins o boală înfocată, încît n-a putut să se scoale trei zile şi nemaiputînd suferi setea de apă, a început a striga: „Pentru Domnul, miluiţi-mă, căci mor de sete”. Iar fraţii care erau în altă chilie, auzindu-l, au mers la dînsul şi, văzîndu-l cuprins de boală cumplită, i-au spus despre el fericitului Pimen, zicînd: „Fratele ce-ţi slujeşte moare”. Iar fericitul Pimen a zis: „Ceea ce va semăna omul, aceea va şi secera. De vreme ce m-a lăsat flămînd şi însetat, minţind lui Dumnezeu şi defăimînd prostimea mea, aceasta a luat şi el însuşi, Insă, cum suntem învăţaţi să nu răsplătim rău pentru rău, duceţi-vă şi spuneţi-i lui: «Te cheamă Pimen, scoală-te şi vino la dînsul»”.

Iar cînd cei ce veniseră i-au zis aceasta, bolnavul îndată s-a însănătoşit şi, sculîndu-se singur, a mers la fericitul nedus de nimeni. Iar fericitul l-a sfătuit destul, zicîndu-i aşa: „Puţin credinciosule, iată, te-ai însănătoşit, de acum să nu mai greşeşti! Au nu ştii că aceeaşi plată vor avea bolnavul şi slujitorul lui? Căci răbdarea săracilor nu va pieri pînă la sfîrşit, ci acelora care aici – unde este boală de puţină vreme – le este necaz şi întristare, acelora le va fi acolo veselie şi bucurie, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit. De aceea, frate, eu rabd acestea, iar Dumnezeu Care te-a tămăduit de boală prin mine, Acela poate şi pe mine să mă scoale de pe patul acesta şi să-mi tămăduiască boala; dar eu nu voiesc, pentru că cel ce va răbda pînă la sfîrşit – a zis Domnul -, acela se va mîntui.

Mai de folos îmi este să putrezesc cu totul în această viaţă, pentru ca în cealaltă, trupul meu să fie fără de stricăciune. Aici să sufăr urîta putoare, ca acolo să mă umplu de buna mireasmă cea negrăită. Bună este, frate, bisericeasca stare înainte, întru luminatul, curatul şi preasfîntul loc, unde poţi, cu îngereştile puteri nevăzute, a înălţa cîntare lui Dumnezeu. Aceea este foarte bineplăcută şi bineprimită, căci Biserica se cheamă „cer pămîntesc” şi cei ce stau întru dînsa „în cer a sta li se pare”. Iar această întunecoasă şi puturoasă casă ce este? Au nu judecată mai înainte de judecată şi o muncă mai înainte de munca cea fără de sfîrşit? Insă cel ce rabdă aici cu mulţumire, zice cu vrednicie: Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine. Pe unii ca aceştia mîngîindu-i, şi apostolul a zis: De veţi suferi certarea, ca unor fii se va afla vouă Dumnezeu, iar de sunteţi fără de certare, atunci sunteţi din desfrînare, iar nu fii. Incă însuşi Domnul ne sfătuieşte, zicîndu-ne: Intru răbdarea voastră veţi cîştiga sufletele voastre „.

Cu nişte sfaturi ca acestea bine învăţîndu-se fericitul frate, de atunci nu se depărta de a-i sluji lui. Iar Sfîntul Pimen, viteazul pătimitor şi următor adevărat al dreptului Iov, mulţumind neîncetat lui Dumnezeu, a zăcut în chinuirea sa douăzeci de ani. Apoi a sosit vremea pristăvirii lui şi s-a făcut semn în Mănăstirea Pecersca: Noaptea s-au arătat trei stîlpi de foc deasupra trapezei şi de acolo au trecut spre vîrful bisericii. Domnul singur ştie ce lucru arăta prin acel semn; însă aceasta era adevărată, că Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc, Dumnezeu cel în Treime, Acela a trimis pe îngerii Săi la sufletul mult bolnăviciosului Pimen, ca la al lui Lazăr, căci în acea zi îndată s-a făcut sănătos şi spunea că a sosit vremea plecării sale, precum îi proorociseră cei ce l-au tuns.

Deci sculîndu-se el, umbla pe la toate chiliile, închinîndu-se tuturor şi cerîndu-şi iertare, iar fraţilor bolnavi le zicea: „Fraţilor şi prietenii mei, sculaţi-vă şi petreceţi-mă!” Şi îndată cu cuvîntul lui s-a îndepărtat boala de la ei şi, însănătoşindu-se, mergeau cu dînsul. Iar el intrînd în biserică, s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi, luînd năsălia nepovăţuit de nimeni pe cale, a dus-o la peşteră, în care niciodată nu fusese şi pe care nu a văzut-o de la naşterea sa. Şi intrînd în peşteră, s-a închinat la mormîntul Cuviosului Antonie şi a arătat locul la care voia să fie pus.

Apoi a descoperit o taină minunată, arătînd mormintele fraţilor care zăceau acolo aproape şi zicînd: „Aici aţi pus anul acesta doi fraţi – unul cu schimă, iar altul fără schimă; deci pe care l-aţi pus fără schimă îl veţi afla în schimă, pentru că de multe ori voia să se tundă într-însa, dar era nebăgat în seamă; însă lucrurile l-au arătat vrednic de chipul acela şi, pentru aceasta, Domnul i-a dăruit schimă după moarte. Iar pe celălalt frate, pe care l-aţi pus în schimă, îl veţi afla fără de ea, pentru că în viaţă nu o voia, nici nu a arătat lucruri vrednice de dînsa, ci zicea astfel: «De mă veţi vedea ieşind din această viaţă şi murind, atunci să mă tundeţi în schimă». Şi nu-şi aducea aminte de cel ce a zis: Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toţi cei ce se pogoară în iad, ci noi, cei vii, bine vom cuvînta pe Domnul!

Pentru aceasta s-a luat de la el acest dar monahicesc şi s-a dat aceluia, care a arătat lucruri vrednice; pentru că celui ce are lucruri bune, pretutindeni i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are lucruri bune, şi ceea ce i se pare că are, i se va lua. Al treilea frate este pus aici de mulţi ani şi a putrezit tot, iar schimă lui petrece nestricată, pentru că se păzeşte spre mustrarea şi osîndirea lui; căci el a cîştigat lucruri nevrednice chipului schimnicesc, fiindcă şi-a petrecut toată viaţa în lenevire şi în lucruri puturoase, neaducîndu-şi aminte de Cel ce a zis: Căruia i s-a dat mult, mult i se va cere, căci tunderea schimnicească nimic nu foloseşte celor ce n-au lucruri bune care izbăvesc de munci”.

Descoperind această taină, Cuviosul părintele nostru Pimen a zis către fraţi: „Iată, au venit cei ce m-au tuns pe mine şi vor să mă ia”. Şi îndată după aceste cuvinte, culcîndu-se, a adormit întru Domnul, iar fraţii l-au pus cu mare cinste în peşteră la locul arătat de el. Şi săpînd mormintele despre care le vorbise, ei au aflat pe cei trei monahi după cuvîntul sfîntului; pe cei doi care muriseră de curînd, dintre care de pe cel ce era pus în schimă era luată schima şi era pusă pe celălalt ce era fără schimă; iar pe al treilea, ce murise de demult, l-au aflat tot putred şi doar schima lui era întreagă. Şi mulţi s-au minunat de negrăita judecată a lui Dumnezeu, că Acela va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi stăpînirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Or Monahul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Potamia, facatoarea de minuni, care de sabie s-a savîrsit.

Tot în aceasta zi, Aflarea moaştelor Sfîntului Ierarh Mitrofan, Episcopul Voronejului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antonie de la Optina.

Sfîntul Sfinţit Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului

Adaugat la august 21, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 21, 2025

Emilian, marturisitorul lui Hristos, a trait sub imparatia lui Leon Armeanul, luptatorul impotriva icoanelor, fiind episcop al Cizicului. Si, de multe ori, a fost silit sa se lepede de cinstirea Sfintelor icoane, dar nu s-a supus, ci petrecea, neclintit, pe cararea Sfintilor Parinti. Pentru aceea, a suferit multe chinuri si suparari de la eretici, dar pe toate le rabda, bucurandu-se. El avea nadejde ca, pentru necazurile cele vremelnice, va dobandi bunatatile vele vesnice. Si, asa, prin patimiri si prin rele chinuri fiind stramtorat, a raposat intru Domnul, in surghiun, si s-a incununat cu cununa marturisirii.