Sfîntul Mucenic Iulian

Adaugat la august 10, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 10, 2025

Pe vremea împărăţiei lui Antonin, creştinii erau siliţi ca, ori să aducă tămîie zeilor, ori să moară de munci cumplite. Atunci era în Campania un ighemon cu numele Flavian, aspru şi urîtor al numelui lui Hristos. Acela a trimis prin toată Campania pe slugile sale cele păgîne, ca pe toţi creştinii pe care îi vor găsi, să-i prindă şi să-i aducă legaţi în cetatea Atena, în care locuia el în acea vreme. In vremea aceea, a mers din Dalmaţia în părţile acelea un bărbat numit Iulian, tînăr cu vîrsta, dar bătrîn cu obiceiul şi înţelepciunea creştinească, cu faţa cinstit şi cu tot trupul ales; luminat cu neamul cel bun, dar mai luminat cu credinţa. Acesta, mergînd pe cale, aproape de cetatea Anagnia, s-a întîlnit cu ostaşii ighemonului şi i-a întîmpinat cu închinăciune creştinească, zicîndu-le: „Pace vouă, fraţilor!”

Iar aceia, cunoscîndu-l din cuvinte şi din obiceiul cel blînd că este creştin, au început a-l întreba cine şi de unde este, cum se numeşte şi de ce credinţă este. Iar robul lui Dumnezeu, dorind ca să pătimească şi să moară pentru Hristos, a răspuns rară temere, zicînd: „Sunt creştin, mă numesc Iulian, iar de neam sunt din Dalmaţia. Eu umblu prin părţile acestea, îndemnînd popoarele pretutindeni cu sîrguinţă ca, lepădîndu-se de cinstirea idolilor, să cunoască pe Unul şi adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos, Fiul Lui, şi pe Acela să-L cinstească, pe Care eu propovăduindu-L, voiesc ca sufletul meu să-l pun pentru Dînsul”.

Iar ostaşii, mirîndu-se de răspunsul lui cel fără de temere, l-au prins şi legîndu-l tare, l-au dus pe el, bătîndu-l şi zicîndu-i: „Vom vedea dacă sunt adevărate cuvintele tale, că doreşti să mori pentru Cel răstignit”. Iar el, fiind bătut, se ruga lui Dumnezeu să-i dea putere, ca pînă în sfîrşit să rabde pentru numele Lui cel sfînt. Deci a fost auzit de Domnul, pentru că a venit către dînsul un glas de sus, întărindu-l şi zicîndu-i: „Nu te teme, Iuliane. Eu voi fi cu tine şi-ţi voi da putere şi biruinţă!” Iar sfîntul tînăr a dat mulţumire milostivului Dumnezeu şi a fost dus la ighemon, apoi îndată, din porunca aceluia, a fost închis într-o temniţă înfricoşată, care se numea „groapa rece”. Şi l-au ţinut acolo şapte zile fără hrană şi băutură, vrînd să-1 omoare cu foamea şi setea. Dar Dumnezeu n-a lăsat pe robul Său, pentru că a trimis la dînsul pe sfîntul înger, de a cărui vedere şi vorbire îndulcindu-se legatul lui Hristos, primea hrana cerească din mîinile aceluia.

Iar după ce au trecut cele şapte zile, ighemonul a venit la locul de privelişte – unde mai tîrziu s-a zidit o biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – şi a stat la judecată înaintea mulţimii poporului ce se adunase. Şi aducînd pe mucenic la cercetare înaintea lui, a zis către dînsul: „Nu-ţi este ţie ruşine, un tînăr atît de frumos şi ales, să te lipeşti de un nazarinean de rînd, Care a fost răstignit pe cruce? Nu este mai bine să te lepezi de acea urîtă credinţă şi să te închini zeilor, ca să fii plăcut împăratului?” Mucenicul a răspuns: „Slava şi lauda mea este Dumnezeul meu, adică Hristos Cel răstignit. Deci să nu-mi fie mie a mă lăuda în altceva, decît numai în Crucea Domnului meu. Iar pentru sfînta credinţă, pe care tu cu minciună o numeşti urîtă, sunt gata a muri. Căci zeii tăi cu adevărat sunt urîţi, pentru că sunt diavoli; deci să se ruşineze toţi aceia care se închină lor”.

Nişte cuvinte ca acestea ale sfîntului auzindu-le ighemonul, s-a pornit spre mînie. Şi a poruncit să-1 bată pe sfînt peste gură, apoi, întinzîndu-l la muncire, să-1 chinuiască. Iar sfîntul, fiind bătut, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: „Spre Tine, Doamne, am nădăjduit; izbăveşte-mă cu puterea Ta! Tu eşti Dumnezeul meu, ajutorul meu, scăparea mea şi izbăvitorul meu; deci, să se ruşineze cei ce se închină celor ciopliţi şi cei ce gîndesc rele asupra mea. Către Tine, Doamne, am strigat, să nu mă dai pe mine întru răpirea vrăjmaşilor mei”. Atunci iarăşi a venit către dînsul un glas din cer, întărindu-l şi zicîndu-i: „Nu te teme, ci nevoieşte-te cu bărbăţie”. Iar mucenicul, întorcîndu-se spre popor, a început a vorbi: „Vedeţi voi, ticăloşilor! Nu nădăjduiţi spre zeii pe care vi i-aţi făcut vouă cu mîinile voastre, ci cunoaşteţi pe Acel Dumnezeu, Care din nimic a făcut cerul şi pămîntul!” Cu nişte cuvinte ca acestea îndemnînd Sfîntul Iulian poporul, a cîştigat lui Dumnezeu mai mult de treizeci de bărbaţi. Apoi a fost dus iarăşi în temniţă.

Iar a doua zi, fiind scos iarăşi din temniţă şi dus la judecată, a auzit de la ighemon nişte cuvinte ca acestea: „Te cruţ pe tine, cel ce singur nu te cruţi şi nu voieşti să te închini zeilor celor nebiruiţi”. Impotriva acestora sfîntul mucenic a răspuns astfel: „In deşert îmi vorbeşti mie acestea, pentru că nu-mi vei schimba mintea mea. Eu mă închin lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul, Căruia toţi sunt datori a se închina”. Atunci ighemonul Flavian, mîniindu-se, a poruncit să spînzure pe sfînt la muncire şi să-1 chinuiască cu bătăi şi cu strujire de fiare. Dar, cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Săi, mîinile chinuitorilor au slăbit şi s-au îmbolnăvit, încît nu puteau nici să se atingă de sfînt, nici să ţină în mîini uneltele cele de muncire, nici altceva să facă. De acest lucru mirîndu-se ighemonul Flavian foarte mult, a venit un vestitor, spunînd că a căzut capiştea zeului lor, care se numea Serapis, şi idolul acela împreună cu ceilalţi idoli s-au sfărîmat în bucăţi. Atunci ighemonul şi slujitorii diavolilor care erau împreună cu dînsul s-au umplut de mai mare mirare şi de ruşine. Iar creştinii care erau în popor şi ţineau în taină sfînta credinţă, se bucurau cu duhul şi proslăveau pe Hristos Dumnezeu.

După aceasta, poporul necredincioşilor a strigat, zicînd: „Să piară vrăjitorul acesta degrab”. Atunci ighemonul, umplîndu-se de mînie şi iuţime, s-a învoit îndată la glasul poporului şi a dat asupra mucenicului judecată de moarte, zicînd: „Pe Iulian cel învăţat de creştini la meşteşugul vrăjitoresc, pe hulitorul zeilor şi pe potrivnicul poruncii împărăteşti, poruncim să i se taie capul cu securea, pe locul capiştei dărîmate, spre răzbunarea necinstirii ce s-a adus de dînsul asupra zeilor”. Deci, fiind dus sfîntul în acel loc, şi-a plecat genunchii şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „Dumnezeule al bunătăţii celei fără de sfîrşit, mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, de o moarte cinstită ca aceasta! Mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit să mor pentru numele Tău cel Sfînt! Deci mă rog Ţie să mă speli cu această vărsare a sîngelui meu, să mă curăţeşti de păcatele mele şi să mă duci în binecuvîntata Ta împărăţie. Primeşte duhul meu în pace, iar pe toţi cei ce vor voi să cinstească pomenirea pătimirii mele, întru slava Preasfîntului Tău nume, să nu-i uiţi întru milostivirea Ta cea preamare”.

Astfel rugîndu-se sfîntul, i-a venit un glas din cer, vestindu-i că i s-a auzit rugăciunea lui şi chemîndu-l pe dînsul la cele de sus. Apoi au tăiat capul Sfîntului Mucenic Iulian cu securea. Iar sufletul lui cel sfînt, dezlegîndu-se din legăturile trupului, s-a suit în ceruri, la Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce împărăteşte împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh şi Căruia I se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Icoanei Maicii Domnului din Smolensk.

Sfinţii Apostoli şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, din numărul celor 70

Adaugat la august 10, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 10, 2025

In zilele Sfinţilor Apostoli, după Inălţarea Domnului şi după primirea Sfîntului Duh, pe cînd încă nu se răspîndiseră ei prin toată lumea la propovăduirea lui Hristos şi bisericile credincioşilor din Ierusalim se înmulţiseră, s-au ales spre slujba diaconiei aceşti şapte bărbaţi plini de Sfîntul Duh şi de înţelepciune: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae Antiohianul. Şi rugîndu-se Sfinţii Apostoli, şi-au pus mîinile peste dînşii şi i-au făcut diaconi. Dintre aceştia, pomenirea Sfîntului Intîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan se cinsteşte la 27 decembrie, a Sfîntului Filip la 11 octombrie, iar pomenirea celorlalţi – afară de Nicolae, care nu este scris în numărul sfinţilor -, Sfînta Biserică s-a obişnuit a o prăznui în ziua de astăzi, deşi ei s-au săvîrşit prin pătimire în vremi osebite, propovăduind apostoleşte pe Hristos în felurite locuri.

Sfîntul Prohor a urmat mai întîi Sfîntului Mai Marelui Apostol Petru, împreună cu ceilalţi ucenici, mai înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi a fost pus de el episcop al cetăţii Nicomidiei, în ţara Bitiniei, precum adevereşte despre aceasta fericitul Simeon Metafrast, în viaţa Sfîntului Apostol Petru, de la 29 iunie. Apoi, după Adormirea Maicii Domnului, Sfîntul Prohor a fost multă vreme împreună călător şi părtaş al ostenelilor Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, cercetînd multe ţări împreună cu dînsul şi suferind dureri şi chinuri de la cei necredincioşi, pentru buna vestire a lui Hristos. El a fost surghiunit cu dînsul şi în insula Patmos şi cele ce-i spunea Cuvîntătorul de Dumnezeu, Ioan, din descoperirea lui Dumnezeu, pe acelea le scria din gura lui. După aceea, iarăşi s-a ostenit în cetatea Nicomidiei, în care a fost întîi episcop, întorcînd pe oamenii cei rătăciţi la Hristos Dumnezeu şi înmulţind biserica cea nou adunată. Şi mergînd în Antiohia, s-a sfîrşit muceniceşte, fiind ucis de cei necredincioşi pentru propovaduirea lui Hristos.

In aceeaşi zi în care a fost ucis cu pietre Intîiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, după cum este scris în Faptele Apostolilor, a fost prigoană mare asupra Bisericii Ierusalimului şi a fost ucis şi Sfîntul Nicanor împreună cu două mii de oameni, care crezuseră în Hristos. Iar felul uciderii se pomeneşte în canon, căci fiind înjunghiat de iudei ca o oaie, s-a jertfit lui Hristos.

După slujba diaconiei, Sfîntul Timon a fost pus de Sfinţii Apostoli episcop al cetăţii Vostrichia din Arabia şi, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei şi de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor încins, a ieşit din foc nevătămat. Iar în Prologul roman cel mucenicesc se spune despre dînsul, că, după nevătămarea focului, fiind răstignit pe cruce, s-a sfîrşit.

Sfîntul Parmena, săvîrşind slujirea cea încredinţată lui de Apostoli, întru propovaduirea cea plină de credinţă, a murit înaintea ochilor apostolilor, fiind îngropat de dînşii şi plîns cu smerenie. însă sunt unii care spun despre dînsul că a avut sfîrşit mucenicesc şi s-a încununat cu cununa mucenicească.

Sfîntul Mucenic Calinic

Adaugat la august 11, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 11, 2025

Sfîntul Mucenic Calinic s-a născut în părţile Ciliciei şi a fost crescut în buna credinţă creştină. Şi venind el în vîrsta bărbatului desăvîrşit, vedea pe mulţi oameni lepădîndu-se de Stăpînul Hristos şi ţinîndu-se de păgînătate. Aceia întunecîndu-se de drăceasca înşelăciune, credeau pietrelor celor fără suflare şi aduceau jertfe spurcate idolilor. Deci Calinic plîngea pentru pierzarea lor şi a început a-i învăţa la arătare cunoştinţa adevărului, întorcînd pe elini de la rătăcirea lor către Hristos Dumnezeu. Deci, trecînd prin multe cetăţi şi sate şi propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu, s-a dus şi în Ancira, cetatea Galatiei, căutînd mîntuirea sufletelor omeneşti.

Şi petrecînd el multă vreme acolo şi ostenindu-se întru buna vestire a lui Hristos, a cîştigat pe mulţi lui Dumnezeu. Apoi, fiind prins de cei necredincioşi, a fost dus la judecată înaintea unui boier cu numele Sacherdon, om prea spurcat şi slujitor fierbinte al diavolilor, vrăjmaş lui Hristos şi cumplit muncitor al creştinilor. Deci toţi păgînii strigau către judecătorul acela, zicînd: „Acesta este Calinic, care a venit din alte ţări în cetatea noastră şi învaţă poporul să nu aducă jertfe zeilor, nici să li se închine lor şi pe mulţi îi duce în urma înşelăciunii sale”. Atunci boierul, căutînd spre dînsul cu iuţime, a început a-l întreba cu glas groaznic, zicînd: „Pentru ce îndrăzneşti, o, nebunule, fiind străin, a răzvrăti popoarele, învăţîn-du-le să lase pe zeii care au făcut lumea şi pe care îi cinsteşte împăratul şi toţi boierii, încă şi lumea toată? Au doară tu nu înţelegi puterea lor?” Iar sfîntul i-a răspuns lui cu blîndeţe: „Eu sunt rob al lui Hristos şi, văzînd oamenii ducîndu-se la pieire, mă doare inima pentru dînşii şi, pe cît pot, mă sîrguiesc prin învăţătura cea bună a-i întoarce de la întuneric la lumină şi de la pierzare spre mîntuire; pentru că în cărţile noastre stă scris: De va întoarce cineva pe cel păcătos de la rătăcirea căii lui, va mîntui suflet de la moarte şi va acoperi mulţime de păcate. Deci aş fi voit să te aduc şi pe tine la lumină, din întunecarea diavolească care te-a cuprins şi astfel să te povăţuiesc la calea adevărului”. Iar boierul, umplîndu-se de mînie, a zis: „Au doară voieşti să mă lepăd de zei şi să cinstesc mai mult moartea cea amară decît viaţa cea dulce, ascultînd cuvintele tale nebune? Nu voi face aceasta nicidecum, ci pe tine te voi sili, chiar şi nevrînd tu, să te închini zeilor noştri, căci cumplite chinuri voi pune asupra ta şi voi vedea de va veni Dumnezeul tău să te scape din mîinile mele. Nu voi cruţa trupul tău, pînă ce nu vei cunoaşte puterea şi stăpînirea zeilor şi pînă nu le vei aduce lor jertfe”.

Atunci sfîntul a început a-i răspunde cu îndrăzneală, zicînd: „Nu vei înfricoşa cu îngrozire pe robul lui Hristos cel adevărat, căci mie îmi este atît de dorită munca cea pentru Dumnezeul meu, precum hrana este dorită celui flămînd. Deci nu zăbovi îngrozin-du-mă cu cuvintele, ci începe cu muncirea ta asupra mea. Iată, trupul meu stă înaintea ta gata de munci, avînd în sufletul său pe Dumnezeu care mie îmi pregăteşte mîntuire, iar ţie pierzare”. Iar boierul, umplîndu-se şi mai mult de mînie, a zis: „O, ticălosule, cum îndrăzneşti să mă ocărăşti pe mine cu nişte cuvinte ca acestea? Mă jur pe zei, că nu te voi milui, ci voi despărţi carnea de pe oasele tale şi toată munca o voi aduce asupra ta, pînă ce te voi pierde cu moarte cumplită”. Iar sfîntul a răspuns: „O, om necurat, mai mult decît toţi oamenii cei necuraţi, pînă cînd vei cheltui vremea în deşert, iuţin-du-te cu mînie şi nesăvîrşindu-ţi fapta? Munceşte-mă odată şi vei vedea bărbăţia şi răbdarea nevoitorului lui Hristos, care aşteaptă să ia de la Mîntuitorul său cununa biruinţei”.

Atunci chinuitorul a poruncit ca, dezbrăcînd şi întinzînd pe mucenic la pămînt, să-1 bată cu vine de bou fără cruţare. Astfel au bătut pe sfînt multă vreme. Şi propovăduitorul striga: „Calinic, cunoaşte pe zei şi cheamă-i pe ei, iar aceia te vor izbăvi de munci!” Iar sfîntul mucenic, fiind bătut, îl batjocorea pe chinuitor şi muncile lui, şi striga către dînsul, zicînd: „Mi-ai făgăduit munci mari, dar îmi dai munci foarte mici. Deci dă-mi mai mari bătăi şi adu asupra mea mai cumplită muncire, pentru că eu nu mă tem de foc şi nu mă înspăimînt de sabie; ci rîd de moarte, aşteptînd să iau de la Domnul meu viaţa cea veşnică”.

Deci boierul a dat poruncă să-1 spînzure pe mucenic de un lemn de muncă şi să-i strujească trupul cu piepteni de fier. Şi astfel i-au strujit trupul pînă la oase. Iar el răbdînd toate acestea ca în trup străin, rîdea de muncirea păgînilor şi zicea către ighemon: „Porunceşte să mă strujească mai tare, căci cu cît vei struji trupul meu mai mult, cu atît vei sătura sufletul meu. Pentru că am pe Hristos, Care-mi ajută şi cu al Cărui dar întărindu-mă, nu simt durerile în munci”.

După aceasta, pogorînd de la muncire pe pătimitorul lui Hristos, chinuitorul a poruncit să încalţe pe mucenic cu încălţăminte de fier, în care erau piroane ascuţite, şi să-l ducă pe el la cetatea Gangra, care era departe de cetatea Ancira ca la 80 de stadii şi acolo să-1 ardă cu foc, fiindcă în acea cetate Sfîntul Calinic întorsese mulţi oameni la Hristos şi voia ca aceia să-i vadă sfîrşitul lui şi să se teamă. Deci cumplitul ighemon a dat pe slujitorul lui Hristos ostaşilor săi cei nemilostivi, poruncindu-le să alerge pe cai iuţi, iar pe mucenic să-1 silească să alerge înaintea cailor, bătîndu-l pe el dinapoi cu bice. Deci sfîntul, fiind încălţat în încălţămintele cele cu piroane de fier, umbla ca şi cum nu simţea durerea din rănirea picioarelor şi cînta psalmul lui David: Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul, şi a căutat la mine şi a auzit rugăciunea mea. Şi m-a scos din groapa patimilor şi din tina noroiului, şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei.

Deci a mers în calea ce i se poruncise şi alerga degrab fără silire, întrecînd şi caii. Iar după ce a alergat 60 de stadii şi au ajuns la un loc ce se chema Matrica, ostaşii au însetat foarte mult, din pricina arşiţei soarelui, căci era luna lui iulie. Şi negăsindu-se apă în cale, au început a slăbi de sete împreună cu caii lor, şi abia mai suflau. Deci fiind ei aproape de sfîrşit, au zis cu lacrimi către Sfîntul Calinic: „Robule al adevăratului Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, cei deznădăjduiţi de viaţa noastră, şi roagă-te Dumnezeului tău, ca să ne dea apă şi să nu murim. Căci noi am auzit, că Dumnezeul tău pe toate le poate. Deci să nu pomeneşti răutăţile făcute de noi ţie, căci nu de voia noastră te-am muncit, ci din porunca ighemonului”.

Iar Sfîntul Calinic, văzîndu-i topindu-se de sete, s-a milostivit spre ei şi, vrînd să facă bine vrăjmaşilor săi, s-a oprit lîngă o piatră ce se întîmplase în cale; apoi, ridicîndu-şi ochii spre cer, s-a rugat, zicînd: „Stăpîne al cerului, al pămîntului, al mării şi a toată făptura, care de demult ai scos apă din piatră în pustie şi ai adăpat pe robul Tău Moise şi cu dînsul pe poporul cel însetat, arată şi acum minunile Tale şi fă ca să izvorască apă din această piatră şi să adape pe aceşti însetaţi, ca să se arate lucrurile Tale minunate spre cei ce nu Te ştiu pe Tine şi să se preamărească numele Tău cel sfînt!” Astfel rugîndu-se el, îndată a izvorît din piatra aceea izvor de apă vie, încît toţi au băut şi s-au răcorit şi cu glas mare strigau: „Mare este Dumnezeul creştinilor şi mai minunat decît toţi!” Iar izvorul acela n-a încetat de atunci a izvorî apă, spre pomenirea minunii lui Dumnezeu, care s-a făcut cu rugăciunile mucenicului.

Deci ostaşii şi dobitoacele lor răcorindu-se din destul din izvorul care a curs cu minune, au trecut înainte fără osteneală depărtarea căii care le rămăsese şi au ajuns la cetatea Gangra. Şi n-au voit să dea morţii pe Sfîntul Calinic, făcătorul lor de bine, care i-a scăpat pe cale; însă temîndu-se de moarte, din partea voievodului, au făcut fără de voie porunca lui. Deci, arzînd un cuptor de foc, l-au pus pe mucenic aproape de văpaia cuptorului care ardea. Iar el, bucurîndu-se şi veselindu-se, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi s-a rugat, zicînd: „Mulţumesc Ţie, Părinte ceresc, că m-ai făcut vrednic de ceasul acesta, în care mor pentru numele Tău cel Sfînt. Deci primeşte în pace duhul meu, iar pe vrăjmaşii Tăi ruşinează-i, Dumnezeule Atotputernice”.

Zicînd aceasta, a intrat în foc, în mijlocul cuptorului, şi culcîndu-se, şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu. Apoi, stingîndu-se cuptorul, s-a găsit cinstitul său trup nevătămat de foc, pe care, luîndu-l credincioşii, l-au îngropat cu cinstea cuvenită, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I fie cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfînta Muceniţă Serafima Fecioara

Adaugat la august 11, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 11, 2025

In zilele păgînilor împăraţi ai Romei ridicîndu-se prigonire înfricoşată împotriva creştinilor, mulţi credincioşi de prin toată lumea au pătimit pentru Hristos multe feluri de munci. In acea vreme, Sfînta fecioară Serafima petrecea în satul Vidiniei, în casa unei femei de neam bun şi cetăţeană a Antiohiei, anume Savina, şi a făcut, cu învăţăturile sale, că Savina a crezut în Iisus Hristos şi s-a întărit în sfînta credinţă. Atunci ighemonul Viril a trimis în casa ei pe slujitori, ca să răpească pe fecioara lui Dumnezeu, pe Sfînta Serafima, şi s-o aducă înaintea lui, la judecată. Dar fericita Savina o apăra şi nicidecum nu-i lăsa pe ei să prindă pe fecioară. Iar Sfînta Serafima a zis către dînsa: „Doamnă maică, lasă-mă să merg cu dînşii, iar tu roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, căci eu nădăjduiesc spre Domnul meu, Iisus Hristos, şi cred, deşi sunt păcătoasă, că îmi va sta de faţă şi mă va întări, ca să fiu roaba Lui”.

Iar fericita Savina, nedînd în mîinile slujitorilor păgîni pe sfînta fecioară, s-a dus ea însăşi împreună cu dînsa la ighemon. Iar ighemonul, ruşinîndu-se de cinstea ei, pentru că Savina era de mare neam senatoresc, a liberat-o pe dînsa împreună cu Sfînta Serafima. Dar după trei zile, ighemonul a poruncit să se pregătească divan de partea cealaltă a podului, la locul care se numea Alvina şi unde era obiceiul a se face judecăţi, ca acolo să aducă la judecată înaintea lui pe Serafima. Deci păgînii stăpînitori, prinzînd-o pe dînsa, au adus-o înaintea ighemonului, iar fericita Savina a urmat-o pe jos, dar cînd a văzut că nu poate s-o scoată din mîinile vrăjmaşilor ei, a strigat către ighemon: „Cîine sălbatic din Asia, să nu îndrăzneşti să faci vreun rău acestei sfinte şi dumnezeieşti fecioare, căci Hristos, Dumnezeul nostru, este aproape, şi pe tine şi pe împăraţii tăi cu veşnice munci vă va pedepsi pentru tirania voastră cea mare, pe care voi aţi aflat-o asupra celor ce slujesc Dumnezeului celui viu”. Acestea zicîndu-le, s-a dus plîngînd la casa ei.

Atunci ighemonul a zis către Serafima, care stătea înaintea lui: „Adu jertfă zeilor noştri fără de moarte, cărora le aduc şi stăpînii noştri, împăraţii”. Serafima a răspuns: „Eu mă tem şi slujesc Atotputernicului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pămîntul şi toate cele văzute şi nevăzute. Iar aceia cărora tu îmi porunceşti să mă închin, nu sunt dumnezei, ci demoni, pe care mie nu mi se cade a-i cinsti, pentru că sunt creştină”. Ighemonul a zis: „Apropie-te atunci, şi acea jertfă, care este pregătită zeilor noştri, tu adu-o Hristosului tău”. Serafima a răspuns: „Eu în toate zilele îi aduc jertfa Lui, închinîndu-mă şi rugîndu-mă ziua şi noaptea”.

Atunci ighemonul a întrebat-o pe ea, zicînd: „Unde este biserica Hristosului tău şi ce fel de jertfă îi aduci Lui?” Serafima a răspuns: „Această jertfă îi este plăcută Lui, ca pe mine singură, fără de prihană, să mă păzesc întru curăţia fecioriei mele, asemenea şi pe altele să le aduc la aceasta, prin ajutorul Lui cel atotputernic”. Ighemonul a zis: „Dar aceasta este biserica şi jertfa voastră?” Ea a răspuns: „Nimic mai covîrşitor nu este decît a cunoaşte pe Dumnezeul cel adevărat şi vieţuind cu cucernicie, Lui Unuia a-i sluji”. Ighemonul a zis: „Dar tu însuţi, precum zici, eşti biserica Dumnezeului tău?” Serafima a răspuns: „De vreme ce, cu ajutorul Lui, mă păzesc fără prihană, sunt cu adevărat biserică a Lui, pentru că Scriptura noastră zice: Voi sunteţi biserici ale Dumnezeului celui viu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte întru voi”.

Ighemonul a zis: „Deci dacă vei fi silită la păcat, atunci oare vei înceta a mai fi biserica Dumnezeului tău?” Serafima a răspuns: De va strica cineva biserica lui Dumnezeu, pe acela îl va strica Dumnezeu. Dar ighemonul neînţelegînd aceasta, a poruncit să dea pe Sfînta Serafima la doi tineri egipteni fără de ruşine, ca să o batjocorească pe ea toată noaptea. Deci au luat-o pe ea acei tineri necuraţi şi au dus-o într-o casă foarte întunecoasă. Iar ea, stînd acolo cu umilinţă, se ruga lui Dumnezeu aşa: „Pe Tine Te chem Doamne, Iisuse Hristoase, adevăratul păzitor şi apărător al fecioriei mele; către Tine strig, lumina şi veselia cea veşnică. Tu pe Sfîntul Apostol Pavel, cel ţinut în temniţă, prin uşile încuiate l-ai cercetat şi l-ai întărit; caută şi spre mine, smerita roaba Ta, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de necurata poftă a acestor tineri. Fă ca să se întunece ochii lor, ca să nu se poată atinge de roaba Ta, care nădăjduieşte spre Tine, nici să-mi necinstească trupul meu cel însemnat cu a Ta sfinţenie. Să se înfrunte neruşinarea lor şi să nu mă laşi să fiu batjocorită, ci mai bine porunceşte-mi să vin la Tine. Şi caută şi spre roaba Ta, Savina, şi întăreşte-o cu puterea Ta, bunule Iisuse, ca să nu se bucure de dînsa diavolul, cumplitul vrăjmaş, căci şi ea a răbdat mult la lucrul meu pentru numele Tău cel sfînt. Auzi-mă, Doamne, Iisuse Hristoase, Tu care eşti binecuvîntat, preaslăvit şi preaînălţat împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în vecii vecilor. Amin”.

Deci, în ceasul cel dintîi al nopţii, cînd tinerii aceia voiau să se apropie de dînsa, deodată s-a făcut un zgomot mare şi pămîntul s-a cutremurat atît de înfricoşat, încît toţi care locuiau împrejur au auzit acel zgomot. Iar tinerii aceia au căzut îndată cu faţa la pămînt, fiind slăbiţi cu toate mădularele lor. Atunci curata fecioară, văzînd ajutorul lui Dumnezeu cel grabnic făcut ei, ridicîndu-şi mîinile, a mulţumit Domnului, petrecînd toată noaptea aceea în rugăciune. Iar a doua zi de dimineaţă, trimişii ighemonului au venit să întrebe pe tineri dacă şi-au făcut pofta lor. Şi, intrînd ei, au văzut pe sfînta fecioară rugîndu-se, iar pe tineri aruncaţi la pămînt ca nişte morţi, încît nu aveau nici o putere să se scoale sau să grăiască, ci numai ţineau ochii deschişi.

Şi s-a adunat mult popor la o minune ca aceasta, iar ighemonul auzind aceea, a poruncit ca iarăşi să se pregătească divan şi să aducă înaintea sa pe Serafima, roaba lui Dumnezeu, către care a zis aşa: „Ce este, Serafimo? Te-ai îndestulat oare de pofta ta trupească sau încă te mai aprinzi cu pofta?” Sfînta Serafima a răspuns: „Tu, precum văd, avînd inimă îndărătnică, în care locuieşte diavolul, zici acestea glumind. Iar eu pe tinerii aceştia despre care zici tu, nu i-am cunoscut şi nici nu ştiu de au fost la mine”. Ighemonul a zis: „Vrei să zici că aceia n-au fost toată noaptea la tine?” Serafima a răspuns: „Cu mine a fost numai Acela, a Cărui roabă sunt eu şi Care m-a cîştigat pe mine, prin sîngele Său”. Ighemonul a zis: „Dar cine este Acela?” Serafima a răspuns: „Domnul nostru Iisus Hristos, păzitorul şi apărătorul meu”. Ighemonul a zis: „Pentru ce vorbeşti atîtea vorbe fără de înţeles? Spune-mi cu ce fel de vrăji ai slăbănogit pe acei tineri?”

Sfînta Serafima a răspuns: „Nouă, creştinilor, nu ni se cade a ne învăţa la meşteşugul vrăjitoresc; iar cei pe care voi îi ucideţi cu răutăţile voastre vrăjitoreşti, îi înviază Iisus Hristos, Domnul nostru şi Stăpînul tuturor, dacă este chemat”. Ighemonul a zis: „Dacă Hristos covîrşeşte astfel meşteşugurile de farmece, atunci cheamă-L pe El, ca să le întoarcă acestor tineri puterea lor trupească care au avut-o şi aşa vom afla ce au făcut ei la tine toată noaptea, că mie cu adevărat aşa mi se pare, că i-ai înnebunit pe ei cu oarecare farmece rele, ca să nu spună despre necurăţia ta”. Serafima a răspuns: „Dumnezeu, a Cărui roabă sunt, este Atotputernic şi nu este ceva care să-I fie Lui cu neputinţă”. Ighemonul a zis: „Atunci fă ca tinerii aceştia să-şi vină în fire şi să-şi capete sănătatea cea dintîi, ca să grăiască”.

Serafima a răspuns: „Ţie ţi se pare că sunt fermecătoare, dar eu nu ştiu deloc meşteşugul vrăjitoresc. Insă rugăciunile mele le aduc Dumnezeului meu, prin care nu numai mie singură îmi dă cele cerute, dar şi fiecăruia care-L cheamă pe El cu toată inima”. Ighemonul a zis: „Fă ceea ce voieşti, numai să tămăduieşti pe aceşti tineri, ca astfel să ne putem încredinţa despre întregimea fecioriei tale!” Serafima a răspuns: „Acum ţi-am spus că vrăji nu ştiu, dar ştiu să mă rog lui Dumnezeu, ca să fie milostiv”. Ighemonul a răspuns: „Du-te dar la locul unde sunt tinerii şi roagă-te pentru dînşii Dumnezeului tău”. Serafima a răspuns: „Cu necuviinţă îmi este ca să mă duc la dînşii acolo, pe de o parte, ca să nu se lipsească alţii de vederea unei minuni ca aceasta, iar pe de alta, ca să nu socotească rău din necredinţă, precum şi tu socoteşti, părîndu-ţi-se că sunt fermecătoare. Deci porunceşte mai bine ca acei tineri amorţiţi să fie aduşi aici”.

Atunci ighemonul a poruncit să aducă pe acei tineri la judecată. Şi arătau de parcă nu aveau nici limbă, nici picioare, nici mîini, aşa erau de slăbănogi şi netrebnici cu mădularele. Deci, toţi mirîndu-se, ighemonul a zis: „Serafimo, roagă-te Dumnezeului tău, ca aceşti tineri să se facă sănătoşi”. Atunci Sfînta Serafima, ridicîndu-şi mîinile spre cer, s-a rugat cu umilinţă, astfel: „Doamne, Dumnezeule Atotputernice, Cel ce ai făcut cerul şi pămîntul, marea şi toate cele dintr-însele, Cel ce prin sfinţii Tăi Apostoli pe cei morţi i-ai înviat, pe cei leproşi i-ai curăţat, muţilor le-ai dat grăire; surzilor auzire şi orbilor vedere; auzi-mă şi pe mine, roaba Ta, care nădăjduiesc spre Tine; nu trece cu vederea rugăciunea mea şi nu Te întoarce pentru necredinţa acestui ticălos ighemon. Tămăduieşte pe aceşti tineri înaintea feţei tuturor care privesc, şi celor care aşteaptă minunea aceasta, ca să se ruşineze cel care, fiind nebun şi îndemnîndu-se din sălbăticie, prigoneşte pe cei ce cred în Tine. Grăbeşte, Doamne, ca să cunoască că Tu eşti Unul Dumnezeu, Care faci minuni, şi nu este altul afară de Tine”.

Astfel rugîndu-se ea, s-a apropiat de tineri şi, atingîndu-se de dînşii, a zis către ei: „In numele Domnului nostru Iisus Hristos, sculaţi-vă pe picioarele voastre!” Atunci ei îndată s-au sculat şi au început a vorbi. Acest lucru văzîndu-l poporul, cu spaimă s-a mirat, iar ighemonul a zis: „O vedeţi oare pe ea, că nu putea în alt chip să-şi săvîrşească meşteşugul farmecelor sale, pînă ce nu s-a atins cu mîinile de tineri?” După aceea a zis către tineri: „Cum v-a luat vouă femeia aceasta şi mintea, şi puterea cea trupească?” Iar ei au răspuns: „Domnule ighemon, cînd noi am intrat la dînsa, după porunca ta, s-a arătat un tînăr oarecare, frumos la chip şi strălucitor ca soarele. Acela a stat între fecioara aceasta şi între noi, iar pe noi ne-a cuprins frică de strălucirea cea mare a lui, cutremur, întuneric şi slăbirea mădularelor. Astfel, din ceasul acela pînă acum, am fost în uimire. Deci socoteşte tu acum, dacă ea este fermecătoare sau dacă Dumnezeul ei este cu adevărat mare”.

Iar ighemonul a zis către Serafima: „Spune-mi, Serafimo, cu ce meşteşug ai făcut acestea, şi îndată te voi slobozi pe tine”. Serafima a răspuns: „Eu am urît învăţăturile cele rele, şi toţi creştinii, chemînd numele Domnului, gonesc toate descîntecele şi farmecele şi nicidecum nu sunt vătămaţi de ele”. Ighemonul a zis către dînsa: „Văd că mult poţi cu vrăjile tale, însă îţi zic ţie că de nu vei aduce jertfă zeilor mei, îţi voi tăia capul”. Serafima a răspuns: „Fă precum îţi place, dar eu niciodată nu voi aduce jertfă diavolilor tăi şi nici nu voi face voia tatălui tău, satana, fiindcă sunt creştină”.

Atunci ighemonul a poruncit să ardă trupul ei cu două făclii aprinse. Dar îndată făcliile s-au stins şi cei ce o ardeau pe ea au căzut ei înşişi la pămînt. Iar Sfînta Serafima, ridicîndu-şi ochii spre cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, să se înfrunteze şi să se ruşineze toţi vrăjmaşii mei. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze foarte degrab”. Ighemonul a zis către dînsa: „Adu jertfa zeilor, ca să nu mori în chinuri grele”. Serafima a răspuns: „Eu chiar pentru aceea nu aduc jertfă zeilor voştri, ca să nu mor cu moartea cea veşnică”. Ighemonul a zis către dînsa: „Indrăcito şi nebuno, ascultă poruncile împărăteşti şi, închinîndu-te zeilor celor fără de moarte, izbăveşte-te de munci şi de pierzare”.

Serafima a răspuns: „Voi înşivă sunteţi nebuni şi îndrăciţi, căci vă lepădaţi de Dumnezeul cel viu şi adevărat şi vă închinaţi demonilor, cu care o să pieriţi împreună. Iar eu mă aduc jertfa pe mine însumi lui Dumnezeu Cel fără de moarte, numai să binevoiască să mă primească pe mine, chiar şi păcătoasă, însă cu adevărat creştină”.

Acestea auzind ighemonul, a pus s-o bată cu beţe. Şi, împlinindu-se această poruncă, deodată s-a făcut cutremur mare pămîntului şi rupîndu-se o bucată dintr-un băţ cu care sfînta era bătută, a sărit în ochiul cel drept al ighemonului, încît după trei zile a şi orbit. Deci ighemonul, aprinzîndu-se foarte tare de mînie, a dat împotriva ei o osîndă ca acesta: „Pe Serafima, care nu numai poruncile împărăteşti le-a defăimat, ci şi în mari fapte rele s-a aflat, poruncim să fie tăiată cu sabia”.

Astfel a tăiat capul Sfintei fecioare Serafima. Iar Savina cea de neam bun, luînd cu bună cucernicie sfîntul ei trup, a făcut îngropare cinstită şi cuviincioasă unei fecioare şi muceniţe a lui Hristos ca aceasta. Şi a pus-o pe ea chiar în mormîntul său, ca pe o vistierie preamare şi ca pe un mărgăritar preascump, slăvind pe Hristos adevăratul Dumnezeu, Cel slăvit în veci împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic, din numărul celor 70

Adaugat la august 12, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 12, 2025

Acesti Sfinti Apostoli fac parte dintre cei saptezeci de Apostoli ai Domnului Stradania lor, pentru raspandirea credintei crestine, a fost, adesea, tot atat de insemnata, ca si aceea a unora din cei doisprezece Apostoli. Pentru primejdiile prin care au trecut si pentru muceniceasca moarte, pe care cei mai multi, au indurat-o, din dragoste pentru Hristos si pentru oameni, Biserica a randuit a li se face, in fiecare an, pomenirea astazi, in ziua de 30 iulie, multumindu-le si preamarind ostenelile si patimirile lor apostolesti. Iata, pe scurt, ce ne spun e despre ei Scriptura si Traditia Bisericii.

Sfantul Apostol Sila a propovaduit, mai intai, insotind pe marele Apostol Pavel. Cand Apostolii au statornicit ca paganii, care vin la credinta, nu mai au trebuinta de randuielile legii vechi, scriind si o scrisoare pentru crestinii din Antiohia, atunci printre Apostolii care au mers la Antiohia, sa duca scrisoarea, s-a aflat si Apostolul Sila. Tot impreuna cu Apostolul Pavel a strabatut Siria si Cilicia, intarind Biserica cu darul lui Dumnezeu. Mergand, apoi, in Derbe si in Listra, au luat, de acolo, pe Timotei si s-au dus in Macedonia si la Filipi. Aici, Pavel si Sila au fost prinsi si inchisi in temnita, pentru propovaduirea lor, pusi cu picioarele in butuci si au primit multe lovituri. Dar, un cutremur a rupt incuietorile temnitei, iar temnicerul, lepadandu-se de paganatate, s-a botezat, el si toata casa lui. S-au dus apoi, la Amfiopol si in Tesalonic. De aici, urmariti de iudei, Sila si Timotei s-au ascuns in Bereea, iar Pavel a mers la Atena, in Areopag, si, apoi, la Corint. El s-a facut pe Sila episcop al Corintului. Deci, mult ostenindu-se la propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu si semne si minuni facand, Sila s-a dus catre Domnul.

Sfantul Apostol Silvan s-a ostenit impreuna cu Sfintii mari Apostoli Petru si Pavel, la propovaduirea cuvantului. Ca, amandoi Apostolii pomenesc de Silvan, in scrisorile lor. La randul ei, Traditia stie ca Sfantul Silvan a fost sfintit episcop al Tesalonicului si, suferind multe patimiri pentru bunavestirea credintei, s-a suit la Hristos, datatorul cununilor.

Sfantul Apostol Crescent a fost un alt ucenic si ostenitor, la propovaduire, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel. Acesta l-a trimis, mai intai, in Galatia, apoi in Galia si in alte tari mai indepartate. Intorcandu-se in Rasarit, a fost sfintit episcop in Galatia si s-a sfarsit muceniceste, sub imparatia lui Traian.

Sfantul Apostol Epenet este si el ucenic al Sfantului Pavel, pomenit de acesta in Epistola sa catre Romani, cand zice: „Imbratisati pe Epenet, iubitul meu, care este parga Asiei, in Hristos” (Rom.16,5).

Ostenindu-se cu raspandirea credintei, a fost sfintit episcop al Cartaginei.

Sfantul Apostol Andronic este unul din cei mai vestiti ucenici ai Sfantului Pavel si este pomenit, de el, tot in Epistola catre Romani, ca unul ce a suferit pentru credinta. A fost sfintit episcop in Panonia.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne izbaveste pe noi in veci! Amin.

Sfantul si Dreptul Evdochim

Adaugat la august 13, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 13, 2025

Sfantul Evdochim a trait pe vremea imparatiei lui Teofil, uratorul lui Hristos si luptatorul impotriva Sfintelor icoane, si era cu neamul din Capadochia, tatal lui avand stralucita dregatorie de senator al imparatiei. Cu acest fel de stare, fericitul Evdochim a fost dat la invatatura, gustand bucuria de a cunoaste adevarul. De asemenea, mult se sarguia sa se faca locas curat al Dumnezeului celui viu, dar nu locuia in pustie, ci in valtoarea lumii, unde clocotesc atatea patimi. Cu multa si neincetata sarguinta se silea, apoi, ziua si noaptea, in citirea dumnezeiestilor Scripturi, veselindu-se cu aceasta indeletnicire, mai mult decat se desfatau cei de o varsta cu el, la ospete, la jocuri si la cantece. Zadarnic se sfatuiau prietenii si cunoscutii sa-l ia cu ei la petreceri si desfatari lumesti; el ramanea statornic felului sau de trai, de viata curata, de rugaciune si de binefaceri.

Ca la multa intelepciune, pe care o agonisise el, a adaugat milostenia si dragostea pentru cei in suferinta. Si se purta ca un tata al saracilor si ca un ocrotitor al vaduvelor si orfanilor, dand imbracaminte celor goi, hrana celor flamanzi, mangaiere celor indurerati.

Pentru faptele lui cele bune si pentru sfanta lui intelepciune, s-a invrednicit de multa cinstire din partea imparatului Teofil, si, peste asteptarile lui, imparatul i-a incredintat inalta dregatorie de conducator al ostilor imparatesti din Capadochia. A trait ani putini, mutandu-se la Domnul in tanara varsta, dar, pana la sfarsitul vietii sale, fericitul a fost cu adevarat cumpana si canon, pazind dreptatea, ajutand pe vaduve si pe cei saraci si facand multa milostenie in toate zilele si, in scurte cuvinte, vietuind dumnezeieste. La vremea sfarsitului sau, trupul fericitului Evdochin a fost ingropat in Capadochia, dar, fiind proslavit de Dumnezeu cu multe minuni, moastele lui au fost mutate la Constantinopol.

Scoaterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului

Adaugat la august 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 14, 2025

Aceasta sarbatoare provine dintr-o randuiala mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o particica din lemnul Sfintei Cruci era scoasa din paraclisul palatului imparatesc si purtata, cu sobor si alai de sarbatoare, la Biserica Sfanta Sofia, unde ramanea, spre mangaierea si cinstirea credinciosilor, pana la 14 august, cand era readusa la palat. Aceasta se facea, se pare, in amintirea aratarii Sfintei Cruci, la biruinta marelui Constantin, asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe raul Tibru (312), precum si a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de catre Sfanta Elena, la Ierusalim.

Dupa o alta traditie, aceasta sarbatoare este legata si de biruinta, in aceeasi zi, a binecredinciosului imparat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea si lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecand Sfantul si marele imparat Constantin.

Impreuna cu celelalte sarbatori ale cinstitei Cruci – Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie si Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare – scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheama la o intalnire duhovniceasca cu taina Crucii si la purtarea, in umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, data noua, in viata, de Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava si ascultare. Amin.

Sfinţii Mucenici Macabei şi a celor împreună cu dînşii

Adaugat la august 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 14, 2025

Acesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrînga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagîne(Rezumat al textului II Macabei 6-7, precum si istorisirea apocrifa intitulata a IV a Carte a Macabeilor care uneori este transmisa sub numele lui Flavius Iosif). In acest scop, el decreta ca toti trebuiau sa manînce carne de porc, animal al necuratiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).

Mai intii au incercat sa il constrînga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era Preot), deschizîndu-i-se gura cu forta. Dar batrînul Sfînt scuipa cu dispret imbucatura. Ramînînd surd la indemnurile celor care il sfatuiau sa se prefaca a se supune pentru a-si salva viata, el le raspunse : „La vîrsta noastra, nu se cuvine sa ne prefacem, de teama ca multi tineri, vazînd pe Eleazar ca ar adopta moravurile strainilor la 90 de ani, sa nu se rataceasca si ei, din cauza mea si a prefacerii mele, si asta numai pentru un capat de viata. As atrage astfel asupra batrînetii mele pîngarire si necinste, si chiar scapînd in prezent de pedeapsa oamenilor, nu as evita, viu sau mort, mîinile AtotPuternicului.” Vorbind astfel, se duse de-a dreptul sa se dea supliciului rotii. In chinuri, arata bravura unui tînar luptator si stîrnea admiratia calailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zîmbind : ” Domnului, care detine Sfînta Stiinta, ii este evident ca, putînd scapa de la moarte, indur sub bici dureri crude in trupul meu, dar ca în sufletul meu le sufar cu bucurie din cauza fricii pe care El mi-o inspira „. Si isi dadu sufletul.

Sapte frati, care fusesera invatati de Eleazar in traditia poporului lor, fura arestati si se prezentara inaintea regelui, asemeni unui cor armonios, in mijlocul caruia se tinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest cor, in numar de sapte, numar sacru, binecuvîntat de Dumnezeu, sa nu fie distrus de caderea vreunuia dintre ei. Si se incurajau unul pe altul la marturisire, prin cuvinte ca acestea : „Daca nu murim acum, va trebui oricum sa murim intr-o zi. Sa facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire” (Cf Sfîntul Grigore Teologul, Elogiul Sfintilor Macabei, 7 , PG 35, 924).. Suveranul ceru sa fie instalate inaintea lor instrumentele de tortura si incerca sa ii convinga ; dar, triumfînd in fata argumentelor sale printr-o filozofie de inspiratie divina, ei ii raspunsera prin glasul celui mai in vîrsta : ” Sîntem gata mai degraba sa murim decît sa calcam Legea Parintilor nostri ! „.

Antioh, iesindu-si din fire, dadu ordin sa i se taie limba acestui impertinent, apoi sa ii fie smulsa pielea si sa ii fie taiate extremitatile membrelor. Supus chinurilor rotii, apoi intins pe jaratec, el declara : ” Taiati-mi miinile si picioarele, ardeti-mi carnea, rupeti-mi articulatiile ! Prin toate aceste chinuri, va voi demonstra ca fiii Evreilor sint de neinvins cînd este vorba de virtute ! „.
Transfigurat de foc, parea de nezdruncinat si isi duse la capat marturisirea fara sa scoata macar un geamat, in timp ce mama si fratii sai, incurajati de acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu sa le acorde cinstea de a muri in mod destoinic, asemeni lui.
Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier ii fu taiata bucati carnea apoi fu intins pe o catapulta. Gata sa isi dea sufletul, striga, in limba ebraica : ” Nebunule, ne scoti din viata aceasta, dar Regele lumii ne va invia pentru viata vesnica, pe noi care murim pentru legile lui „. Al treilea isi prezenta cu indrazneala miinile sale calaului declarînd ca avea increderea ca isi va regasi membrele in viata viitoare. Muri in chinurile rotii.

Al patrulea ceru tiranului sa gaseasca cele mai groaznice chinuri, pentru a-i demonstra ca era gata sa rivalizeze in cutezanta cu fratii sai ; inainte de a-i fi smulsa limba, spuse : ” Chiar daca ma lipsesti de organul care imi serveste vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tacuti. Cît de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu ! „.

In graba de a triumfa la rîndul sau, al cincilea se prezenta el insusi tortionarilor. Urmatorul fu dat chinurilor rotii iar cînd fu strapuns striga : ” Stiinta pe care o detinem noi din cucernicie este de neinvins ! „.

Acesti atleti de valoare isi sacrificara astfel vietile unul dupa altul, aratînd ca ratiunea iluminata de credinta poate nu doar sa puna stapînire peste patimile sufletului, dar si ca ea triumfa in fata suferintelor si a mortii, caci procura siguranta vietii vesnice si neintinate.

Mama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor sai si, nelasîndu-se nici pe departe prada durerii, cerea fiecaruia dintre ei, in limba Parintilor sai, sa indure plini de curaj incercarea in Numele Domnului si in speranta reinvierii.
Ea le spunea : ” Nu stiu cum ati ajuns in pintecele meu ; nu eu v-am dat viata si mintea ; nu eu am organizat elementele din care sinteti facuti fiecare dintre voi. De aceea, Facatorul lumii, care i-a plamadit pe oameni si care este izvorul fiecarui lucru, va va da, cu mila lui, si mintea si viata, pentru ca voi va dispretuiti voi insiva din cauza Legilor sale „. Cît cel mai tînar dintre cei sapte frati era inca in viata, tiranul ii facu tot felul de promisiuni si, chemind-o pe mama lui, ii ceru sa isi convinga fiul sa isi salveze viata. Trecînd peste orice atasament trupesc, Solomonia se apleca asupra tînarului baiat si ii ceru dimpotriva sa sufere toate durerile, pentru ca ea sa il poata regasi, cu fratii sai, in Imparatie.

Insufletit de un nou elan, fiul sau incepu atunci sa il blesteme pe tiran, prezicîndu-i ca avea in curînd sa sufere dreapta pedeapsa pentru mîndria sa. Si incheie rugîndu-se ca sacrificiul sau si al fratilor sai sa impace mînia cereasca dezlantuita impotriva poporului opresat. Antiohius, ranit in amorul propriu, se dezlantui impotriva Sfîntului Mucenic cu si mai multa cruzime decit impotriva celorlalti. In fine, dupa ce acesta din urma isi dadu sufletul cu slava, Solomonia fu la rîndul ei schingiuita si pleca sa isi regaseasca fiii in corul Sfintilor Mucenici (Dupa IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura in foc, inainte de a fi apucata de calai. Pretioasele sale Moaste sint cinstite astazi in biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Caci desi au marturisit inainte de venirea lui Hristos, acesti Sfinti Mucenici nu sint cu nimic mai prejos celor care au urmat Domnului retraindu-i Patima revigoranta, caci credinta in Hristos, care salasluia deja in ei prin speranta reinvierii, e cea care ii facu sa depaseasca orice atasament la cele pamîntesti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG 35, 913).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor noua Mucenici care au marturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun si Evcleu.

Aducerea cinstitelor moaşte ale Sfîntului Întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Adaugat la august 15, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 15, 2025

Aceasta mutare, dupa traditia Bisericii, pe scurt, s-a petrecut asa: Fiind ucis cu pietre de necredinciosi, cinstitul trup al Mucenicului Stefan a fost aruncat, spre hrana cainilor si fiarelor salbatice, stand neingropat doua zile si o noapte. In a doua noapte, Gamaliil, un mare invatator de lege, din Ierusalim, care pretuia invatatura lui Hristos a trimis slujitori sa ridice trupul Mucenicului, si l-a ingropat in satul sau Gafargamala, care se talcuieste satul lui Gamaliil. Multa vreme a tracut, multime nenumarata de alti Mucenici ai credintei crestine au udat cu sangele lor pamantul, pana in zilele marelui Constantin imparatul, cand, Biserica lui Hristos a scapat de cumplitele prigoniri. Intr-acele zile, s-au aflat, printr-o minune, si cinstitele moaste ale Sfantului Stefan, despre care nimeni nu mai stia unde se afla. Si cu multa cinste au fost aduse si asezate in Biserica Sfantului Sion, din Ierusalim. Peste catava vreme, un mare dregator din Constantinopol, numit Alexandru, si femeia sa Iuliana, au plecat la Ierusalim, spre inchinare la Sfintele Locuri, unde, vazand ei minunile Sfantului Stefan, au zidit in Sfanta cetate o biserica noua si frumoasa, pe care au inchinat-o Sfantului, intaiului Mucenic Stefan, apoi, mergand la patriarh, au dobandit invoire, sa se mute Sfintele moaste in biserica cea zidita de dansii. Deci, cand a simtit dregatorul imparatesc Alexandru, ca i se apropie sfarsitul, a rugat, cu limba de moarte, sa i se faca si lui loc, sa-si doarma somnul de veci, langa Sfintele moaste ale Mucenicului.

Deci, voind femeia lui sa se intoarca acasa, in cetatea imparateasca, a tinut sa ia cu dansa si ramasitele pamantesti ale sotului ei. Si, capatand invoire, a desfacut mormintele, dar a luat, din greseala racla cu moastele Sfantului Stefan. Cand a ajuns la Constantinopol, si-a dat seama de greseala savarsita si a vestit pe imparat si pe patriarhul bisericii celei mari. Iar acestia, cu toti preotii din cetate si cu multime de credinciosi, au mers sa ia cu cinste, Sfintele moaste si le-au dus in palatul imparatesc; apoi, zidind imparatul o biserica cu hramul Intaiului Mucenic, a pus acolo moastele Sfantului, intru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeului nostru, slava!

Tot în aceasta zi, pomenirea Fericitului Vasile cel nebun pentru Hristos, făcătorul de minuni din Moscova.

Cuvioşii Părinţi Isachie, Dalmat şi Faust

Adaugat la august 16, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 16, 2025

Isaachie Marturisitorul era din partile Rasaritului si a venit la Constantinopol, in zilele rau credinciosului Valens, care era arian cu credinta si incepuse razboi impotriva gotilor. Deci, intampinand pe imparat, fericitul Isaachie l-a sfatuit sa deschida biserica dreptcredinciosilor, daca vrea sa nu piara in razboi. Minunandu-se de atata indrazneala, Valens a poruncit sa-l bata si sa-l arunce in maracini. Dar Sfantul, iesind inaintea lui, in alt loc, i-a apucat calul de frau, spunandu-i curat ca, de nu va deschide bisericile, va pieri in razboi. Si proorocia s-a implinit intocmai. Ca, fiind biruit de goti, imparatul a pierit in foc. Dar viata cea placuta lui Dumnezeu, a Cuviosului Isaachie, ravna lui cea mare pentru dreapta credinta, precum si fericitul lui sfarsit sunt scrise, mai pe larg, in ziua de 30 mai, cand Biserica a randuit praznuirea acestui Cuvios.

Cat priveste pe Cuviosul Dalmat, acesta, in viata lui de mirean, a fost ostas, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare si era cinstit mult de imparat. Apoi, lasand toate cele lumesti, a luat cu sine numai pe un fiu al sau, anume Faust, si s-a dus la manastirea Cuviosului Isaachie, aproape de Constantinopol. Si a fost primit de aceasta impreuna cu fiul sau, in randuiala monahiceasca. Si au trait amandoi in post si in rugaciune, ostenindu-se sa implineasca pustnicestile indatoriri. Cand Cuviosul Isaachie a ajuns la adanci batraneti, dorind sa lase manastirea in grija unui om vrednic cu fapta si curat cu inima, a ales pe Dalmat, pe care l-a asezat egumen, in locul lui. Dar la el, mai pe urma, si-a luat si acest asezamant numele de „manastirea lui Dalmat”. Si, staruind pe langa patriarhul de Constantinopol, pe Dalmat l-a sfintit preot. Acesta s-a nevoit inca si cu diavolii cei vazuti, cu ereticii nestorieni, care invatau ca Sfanta Fecioara Maria n-ar fi Nascatoare de Dumnezeu, ci numai nascatoare de om. Si Dalmat a fost de mare ajutor Sfintilor Parinti la cel de-al treilea Sinod a toata lumea, ce s-a tinut la Efes (431), pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450). Si era iubit de imparat si de Sfintii Parinti si l-au randuit pe el arhimandrit in manastirea Dalmatului. Si, placand cu desavarsire lui Dumnezeu, s-a mutat la El, la adanci batraneti. Asemenea si fiul sau Faust, strabatand cu dumnezeiasca ravna toata scara nevointelor pustnicesti, s-a mutat la vesnicele lacasuri si cu Sfintii Parinti s-a numarat, in viata cea fara de moarte.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antonie Romanul din Cetatea Novgorodului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Cosma Sihastrul.