Manastirea Varzaresti. Cea mai veche dintre manastirile basarabene este, dupa datele documentare, manastirea Varzaresti. Prima mentiune despre aceasta manastire dateaza din 25 aprilie 1420. Este Vorba despre hrisovul care-l da Alexandru cel Bun boierului sau Venea, prin care ii intareste niste mosii. In acest document se mentioneaza si "Kisno-Varzareva manastirea", ca fund un hotar al mosiei acestui boier.

Pana. in 1862 exista numai o singura biserica, cu hramul Sfantul Dumitru. Biserica era de lemn, acoperita cu sindrila. Ea a fost cladita in 1796, de protoiereul Macarevici, avand si o clopotnita, ridicata in 1835. In locul bisericii de lemn, in 1863 s-a zidit o biserica de piatra. In anul 1926 manastirea avea doua biserici. Parasind calugarii aceasta manastire in 1815, au venit aici calugaritele din schitul desfiintat, Cosauti.

In 1944 gospodaria manastirii a fost confiscate de rusi. Ultima stareta a manastirii Varzaresti a fost monahia Platonida. In prima vara anului 1959 in manastire au sosit reprezentanti ai puterii sovietice, condusi de Feodor Scofari, pe atunci presedinte al sovietului satesc. Au dat jos clopotele, au scos icoanele, cartile bisericesti, arhiva, odoarele, le-au incarcat si le-au dus spre a le da foc. Au fost inchise cele doua biserici, calugaritele fund lasate sa traiasca in continuare in casutele lor. Pe atunci in manastire se aflau 50 de calugarite si surori.

Complexul monastic a fost devastat, iar clopotnita si un corp de case ce adapostea atelierul de tesut si de cusut au fost sterse de pe fata pamantului. Biserica de vara Sfantul Dumitru a fost transformata in depozit de produse alimentare, iar cea de iarna — in club.

In timp, ansamblul monastic a ajuns intr-o stare jalnica, biserica de vara s-a ruinat, ramanand fara turla, iar clubul, din cauza proastei intretineri a bisericii care il adapostea, a fost transferat in alta parte. Numai casutele celor 15 monahii si surori care mai erau in viata in 1989 au ramas intacte.

In 1990, la cererea calugarilor si crestinilor din sat, a fost reinfiintata manastirea.

In 1991 a inceput reconstructia manastirii Varzaresti, carmuita de monahia Feodosia Enache pana in anul 1994. Maica Feodosia a venit la aceasta manastire in 1949, unde, dupa cativa ani de ascultare, s-a calugarit. Duhovnic al manastirii a fost numit preotul Vasile Placinta, calugarit cu numele Serafim.

Biserica de iarna Nasterea Maicii Domnului, fiind ruinata si irecuperabila, a fost distrusa pana la temelie, iar pentru slujbe a fost amenajata o chilie in care se oficiaza slujbele divine.

In anul 1994 a fost numita stareta monahia Georgia, avand numele de mireana Claudia Placinta, fiica duhovnicului manastirii, Serafim Placinta. In acest an a inceput reparatia bisericii de vara Sfantul Dumitru.


Povestesc unii pelerini:

Multe zile dupa aceea am mai simtit aroma strugurilor albi mancati pe podgoriile Varzarestilor... Au fost cei mai dulci struguri gustati vreodata. Chiar daca accesul la manastirea Varzaresti - prima atestata dintre vetrele de monahism din Basarabia (inca din 1420) - nu s-a aratat prea lesnicios, contactul cu acel loc a fost tulburator.

Desi ghidurile si volumele dedicate manastirilor din acea parte de romanitate indica existenta a doua biserici, nu am gasit decit una. Incinta e imprejmuita cu un gard impunator, din bolovani de piatra.

Dupa ce urci un deal destul de abrupt, te astepti sa te intimpine milos in cale poarta manastirii. Dar nu vezi decit niste contraforti posaci si primitivi. Incotro sa o apuci, la dreapta sau la stanga din calea lor? Poarta principala e undeva in dreapta, dupa curba, deci nevazuta din acel unghi, iar la stanga era poarta pentru aprovizionari, undeva mai departe. Am patruns printr-o portita care ducea pe niste trepte abrupte direct in curtea asezamintului. Interiorul era destul de ingrijit, cu multa verdeata, oarecum specific tuturor manastirilor de maici, cu gazoane plantate cu trandafiri si iarba.

Misuna putina lume prin curte, iar in biserica am dat de doua calugarite tinere, care faceau curat in Casa Domnului. Ne-am inchinat dupa cuviinta la icoane si moaste, si la icoana "Maicii Domnului cu Pruncul de la Varzaresti", poate la fel de cunoscuta ca cea de la Harbovat.

Am lasat dimpreuna cu un pomelnic si citeva luminari si un pachetel de smirna, luate special pentru acest pelerinaj de la Stavropoleos.

In curte am dat de o batrina care torcea, iar in pauza curata niste ceapa. Un cos de ceapa. Era rasofora Varvara, s-a lasat usor fotografiata, dar ma rugase sa ii expediez si ei fotografii. Era de loc din satul Tomai, o celebra zona viticola de prin partile Leovei. Era la manastire de vreun deceniu. 

Ca locul este vechi o atesta si prezenta celor doua pietre funerare aflate in coasta bisericii, sterse de ploi, geruri, dar si de mainile oamenilor - de-a lungul veacurilor. Acestea chiar daca au devenit anonime, sunt ingrijite ca niste relicve, cu atentie si evlavie. Poate sunt singurele marturii vizibile ale continuitatii vietii duhovnicesti in acel loc, caci manastirea a fost inchisa pe vremea comunismului, dupa 1959, iar vestigiile vechiimii - aneantizate, spulberate.

In acest context, lespezile funerare capata intelesuri majore si depun o vie marturie. Biserica care mai sta in picioare (cealalta, mi s-a spus, a fost demolata recent, pentru a se construi una noua) este de data recenta, cel mult de la inceputul secolului al XIX-lea.

Interiorul bisericii este foarte sobru, fara fresca. La apus i s-a atasat recent un pronaos, care sa adaposteasca enoriasii care nu incap in naos. Decoratia lipseste cu desavarsire. Peste tot am remarcat o discretie maxima, liniste si impacare. Peisaju superb, deschiderea panoramica pe mai multi kilometri, ce poate fi admirata din curtea manastirii, ma indriuieste sa afirm ca locusorul acela e o "pregustare" a imaginii raiului...

Merita tot efortul spre a ajunge acolo, fie si pentru vreo doua-trei ore.


Varzaresti – o parte din Rai

Cuvinte de ordine pentru ele: ascultare, post si rugaciune. Muncesc, prin rotatie, la bucatarie, la stana sau pe camp. Vorbesc frumos si cu intelepciune, iti povestesc tot ce vrei sa stii despre religie si viata monahala. Nu vorbesc despre trecutul lor. Sunt femei care au ales calugaria.

Am pornit catre Manastirea Varzaresti cu gandul de a afla cum este viata de zi cu zi a calugaritelor ce il slujesc pe Dumnezeu la cea mai veche manastire atestata in Basarabia. Parcurg acest drum intr-o zi de joi seara, cu dorinta de a cunoaste macar cateva dintre tainele vietii monahale atat de bine pazite. Din masina se simt tacerea si pacea acelor locuri. Intr-un varf de deal se afla manastirea, in curtea ei - putina lume. Maicile pe care le intalnesc imi spun sa merg in biserica pentru ca Maica Stareta este plecata cu treburi si vine mai tarziu.

Intru in biserica si asist la slujba. Aprind mai multe lumanari, caci colegii mei m-au rugat sa fac acest lucru si pentru ei, dupa care ma apropii de o icoana. Stiu ca este o icoana sfanta si are o poveste aparte. Dupa slujba, una din maici imi multumeste ca am „adus multa lumina in biserica prin faptul ca am aprins atatea lumanari”. Recunosc, nu am avut replica. Sunt cazata de o sora in chilia Sfanta Ecaterina si imediat suna un clopotel. Cineva imi sopteste sa cobor la masa. Ajung intr-o sala bine amenajata, cu trei mese din lemn masiv si cu peretii plini de icoane. Una dintre ele o recunosc, e icoana ce reprezinta „Cina cea de Taina”. Trebuie sa stiti ca cina la manastire inseamna un intreg ritual. Cel putin pentru un om care e strain de viata monahala. Parintele Calugar Serafim, tatal Maicii Starete Gheorghia, se aseaza in capul mesei si rosteste o rugaciune, dupa care toata lumea ia loc la masa. In timpul cinei, o maica citeste, cu voce tare, rugaciuni.

Ochii care spun totul

Manastirea Varzaresti este condusa, din 1995, cu mult har duhovnicesc, dar si deosebita pricepere administrativa de Maica Stareta Gheorghia. Are 41 de ani si este o fiinta ce emana bunavointa si optimism. Ochii ei albastri superbi si zambetul de revista imi spun, cu o voce calma si profunda, ca a venit la manastire pe cand avea 24 de ani. L-a slujit pe Dumnezeu la Manastirile Japca si Suruceni, apoi, de cand Mitropolia Moldovei a hotarat sa redeschida si lacasul sfant din Varzaresti, a venit aici, impreuna cu Parintele Calugar Serafim, tatal sau. „La inceput era greu, oamenii din sat nici nu stiau ca aici era o manastire. A trebuit sa reconstruim practic totul. Orice manastire trebuie sa aiba biserica de vara si de iarna. Din pacate, din biserica de iarna a ramas doar fundamentul. Imi pare rau ca nu am facut niste fotografii la ceea ce mai ramasese din ea pentru ca avem de gand, cu ajutorul Domnului, sa o inaltam. In schimb, am renovat biserica de vara, am construit chilii, gard. Dar mai avem de lucru inca mult”, spune Maica Stareta. Cum este viata monahala? „O viata de renuntare, o viata de rugaciune impletita cu munca de-a lungul careia ai ocazia sa-ti manifesti dragostea pentru Dumnezeu”, aflu de la Maica Stareta Gheorghia. „Trebuie, mai ales, sa dovedesti ca ai raspuns unei chemari launtrice”.

Treburi gospodaresti

Fie ca este novice (sora) sau calugarita, programul unei zile obisnuite este acelasi pentru toate si trebuie respectat: la ora sase dimineata, acelasi clopotel suna desteptarea, la 6.30 incepe liturghia, urmeaza micul dejun, dupa care fiecare maicuta isi face treaba, adica „ascultarea” pentru care a fost desemnata de Maica Stareta. Pe la miezul zilei, se serveste masa de pranz, dupa care fiecare se intoarce la „ascultare”. Dupa vecernie urmeaza cina si o mica slujba de 30 de minute. Apoi, pana catre miezul noptii, maicutele isi fac rugaciunile in chilii. Vinerea pentru slujitoarele Domnului e mai lejera pentru ca este zi de baie, iar duminica e zi de odihna. Biserica, ce poarta hramul Sfantului Dumitru, are in jurul ei gospodarii anexe, unde cresc animale, vaci, oi, porci, dar si vreo sapte hectare de teren arabil, astfel ca asigurarea hranei de zi cu zi nu constituie o problema.

Multe chemate, putine alese

La Manastirea Varzaresti sunt cinci maicute cu o varsta destul de inaintata si vreo 20 de novice. Cine isi inchipuie ca orice deceptie sentimentala, o suparare de moment sau o viata grea, plina de griji, de lipsuri si necazuri reprezinta argumente ce pot deschide larg portile unei manastiri, se inseala. „E greu de crezut ca o tanara doreste sa devina calugarita din convingere, asa ca perioada de acomodare dureaza suficient de mult pentru a-si dovedi ca singurul sentiment ce o anima este dragostea pentru Dumnezeu si viata monahala, ca exista acea dorinta launtrica de a sluji biserica, chemarea catre cele sfinte, si nu doar un imbold de moment. Care pot - raman, care nu - pleaca. Ceea ce stiu ele despre manastire e cu totul altceva fata de ceea ce gasesc aici”, afirma Maica Stareta.

Pentru ca am stat de vorba pana aproape spre dimineata cu mai multe „surori”, am inteles ca cea care vine la manastire trebuie sa se cunoasca mai intai pe sine, sa aiba binecuvantarea unui parinte duhovnicesc, calugar, apoi sa primeasca binecuvantarea de la duhovnicul manastirii, ascultarea fiind si primul vot in favoarea sau defavoarea sa, asa cum respectarea programului strict este obligatoriu.

Maicutele refuza categoric sa vorbeasca despre viata lor de dinainte. Maica Stareta Gheorghia imi spune doar ca din copilarie s-a simtit atrasa de calugarie. „Tatal meu era preot si acum e calugar aici la manastire. In curand, cu voia Domnului, se va calugari si mama mea”. Daca a avut sot? Da, a fost casatorita doar jumatate de an, dupa care s-a retras la manastire.

Sora Mariana este o tanara de 23 de ani si se afla la manastire de mica. „In lume”, frumusetea ei cu siguranta ar cuceri inimile multor baieti. Este o fiinta cu care e placut sa discuti si care te umple de optimism. Se mira si imi spune ca nu stie de ce a vorbit atat de deschis cu mine pentru ca, de obicei, este mai retrasa. Aflu ca, la inceput, cand si-a anuntat parintii ca vine la manastire, acestia au speriat-o ca va lucra la oi. A zis ca nu poate fi asa si a pasit pragul lacasului sfant. A trecut prin toate „ascultarile” si nimic nu i-a slabit din credinta si convingerea ca locul ei este acolo, aproape de Dumnezeu.

12 ore – prea putin

Am stat la Manastirea Varzaresti doar 12 ore, prea putin pentru a cunoaste indeaproape viata calugareasca, dar destul pentru a cunoaste putin asezamantul manastiresc si slujitorii sai. Desigur ca ar fi multe de povestit despre viata de acolo, despre locul in care orice vizitator isi gaseste linistea si impacarea cu sine, acolo unde esti intampinat sau petrecut cu aceleasi cuvinte rostite cu smerenie: „Dumnezeu sa te ajute!”. Pentru ca apoi sa-ti amintesti cele scrise de Sadoveanu in lucrarea sa „Excursie la manastiri”: „Daca n-ai timp acum pentru cele sufletesti si frumoase, asteapta vremea. Indata ce ai intrat in anume zona, la fiecare colt de privelisti si in fiecare fundal de orizont vei gasi lucruri care se pot adanci nu numai in trecut, ci si in propriul tau suflet”.

Alina Gutu



La Varzaresti, cea mai veche manastire din Basarabia 

E trecut de amiaza, soarele se ascunde dupa cativa norisori care vestesc a ploaie. Ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute sa ajung cat mai repede la Manastirea Varzaresti. Sunt vreo doi kilometri de mers pe jos pe un drum intortocheat. Mai schimb o vorba cu oamenii din sat, care-mi spun toate necazurile si bucuriile. Zic ca viata lor e intre tristete si implinire, pentru ca pe timpurile sovieticilor a fost devastata manastirea din varful dealului, dar totusi Cel de Sus le-a lasat pe pamant biserica. Acum cei de la Varzaresti sunt chemati de clopotele a trei lacasuri sfinte, astfel ca la fiecare dangat isi spun „Dumnezeu e Mare”.

Corul ingerilor

Dupa ce ridic dealul, ajung la manastire. E o tacere ca in rai. Un copilas se ofera sa ma ajute sa o gasesc pe stareta lacasului – egumena Gheorghia. Dupa ce binecuvanteaza venirea mea la manastirea, ma invita sa iau masa si-mi spune ca avem timp si de vorba. Intr-o sala cu multe icoane, cea mai impunatoare fiind „Cina cea de taina”, pe o masa de lemn sunt bucate manastiresti de post. Dupa rugaciunea rostita de maica Gheorghia, gust din bunatatile date de Domnului si-i multumesc ca m-a adus la cea mai veche manastire din Basarabia. Pana la vecernie, mai e timp - vizitez cimitirul manastirii, pastrat cu mare sfintenie de maicile si preotii de la acest lacas. Dupa cateva minute clopotele si toaca cheama la rugaciune. Maica Nectaria intalneste fiecare nou venit cu multa lumina sufleteasca. Vorbeste incet,  iar cuvintele suna dumnezeieste. Orice spusa e parca o curgere lina a apei Iordanului. Maica Nectaria imi daruieste cateva cartulii ortodoxe, casete si seturi de imagini cu Manastirea Varzaresti, binecuvantand ascultarea vecerniei. In biserica ma cuprinde un fior aparte, oricum este un lacas plin de sfintenie si lumina, mai ales ca Dumnezeu prin puterea sa l-a tinut in varf de deal, pe cand casele satenilor, au fost sterse de pe fata pamantului in timpul unor alunecari de teren. Se aude vocea puternica a preotului, iar glasurile maicutelor din cor sunt ingeresti. Tacuti toti se inchina, isi fac semnul crucii, apoi se reculeg la lumina candelei de la Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Varzaresti.

Zambetul Maicii Domnului

Maica stareta Gheorghia spune ca icoana a fost adusa la inceputul secolului trecut. Prin anul 1901, dupa cum marturiseste inscriptia de pe invelisul de metal, a fost reparata si reinnoita. Chiar daca aceasta icoana a trecut printr-un incendiu - n-a ars. Pana in 1959 icoana Maicii Domnului s-a aflat in bisericile manastirii Varzaresti: vara - in biserica de vara cu hramul „Sfantul Mare Mucenic Dumitru”, iar iarna - in biserica de iarna cu hramul „Nasterea Maicii Domnului”. Din acel an, incep peregrinarile icoanei. Din chilia unei maicute ce a salvat-o de ateisti si pana in casa unui preot, ruda a acesteia. Maicutele batrane nici nu mai sperau ca icoana va fi adusa din nou la manastire. Mereu le spuneau cu tanga celor tinere: „Am avut noi o icoana si ne mangaia. Cand aveam necazuri ne duceam la dansa, zambea la noi. Bucuriile si durerile le spuneam acestei icoane. De la un timp, insa, om maica a vazut, timp de trei zile - luni, miercuri si vineri, dimineata  o lumina de-asupra bisericii. Gandea ca e un semn de la Domnul, dar nici nu banuia ca va fi adusa icoana”. Mare le-a fost bucuria cand acum vreo noua ani o ruda a maicii Alexandra a adus la manastire Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. 

„Noi simtim, ca atunci cand te rogi iti implineste orice rugaminte si te izbaveste de orice necaz. Privindu-i icoana, cu chipul divin, ochi limpezi si fata luminata, cu mainile precum aripile ingerilor si simtind puterea si harul dumnezeiesc ii spui toate cuvintele de lauda si marire: Miluitoarea, Povatuitoarea, Imparateasa Cerurilor, Izvorul datator de viata, Bucuria tuturor, Luceafarul diminetii, Lacasul luminii, Doamna Ingerilor, Imparateasa tuturor sau Acoperamantul lumii”, sustine maica Gheorghia.

Un lacas secular

Manastirea de la Varzaresti, Hramul „Nasterea Maicii Domnului”, a fost ctitorita acum 586 de ani, despre ea, pentru prima data, se mentioneaza in hrisovul Domnesc al lui Alexandru cel Bun de la 25 aprilie 1420: „Din mila lui Dumnezeu noi, Alexandru Voievod, Domnul Tarii Moldovei, facem cunoscut cu aceasta carte a noastra tuturor celor ce o vor vedea sau vor auzi citindu-se... iar hotarul acestor sate care sunt pe Bucovat incep de la manastirea lui Varzar”. Ctitorul manastirii era Stan Varzarul si au ramas cu numele lui - satul si manastirea - Varzaresti. Au fost gasite date ca manastirea Varzaresti ar fi de la 1415. In mai toate documentele este mentionat anul 1420. Despre Manastirea Varzaresti s-a scris mai mult sentimental, pentru ca un sir de documente fie au disparut, fie au fost arse de tatari, care au pustiit de mai multe ori acest lacas. 

Potrivit unor date, pana in 1862 era doar o sigura biserica de lemn, acoperita cu sindrila. Sfantul lacas a fost inaltat pe temelia de piatra a fostei biserici, construita la 1796 avand si o clopotnita inaltata in anul 1835. Langa vechea biserica, pe locul altei biserici de lemn, la 1863, s-a inaltat o biserica de piatra. De asemenea, corpul de chilii era din lemn. Calugarii au parasit manastirea la 1815, aici venind calugaritele de la schitul Cosauti, care fusese desfiintat. In anii 1853-1861 a fost construita biserica de vara „Sfantul Dumitru”, iar in 1868 au fost ridicate biserica de iarna „Nasterea Maicii Domnului” si staretia. La inceputul secolului XIX, aici a fost organizata o scoala de fete. Manastirea a cunoscut diverse perioade, fie a trecut prin inflorire, construirea de biserici, reinnoirea iconostaselor, fie prin saracie materiala lucie, dar cel mai crunt an din viata sfantului lacas a fost 1959, cand ateistii l-au condamnat la tacere.

Complexul monastic a fost devastat, iar clopotnita si un corp de case in care se afla atelierul de cusut si de tesut au fost sterse de pe fata pamantului. Biserica de vara a devenit depozit de produse alimentare, iar cea de iarna – club.  

Intre ateism si dumnezeire 

Este emotionant sa auzi cum povestesc maicutele care erau in acele timpuri la manastire. Maicuta Feoctista are 80 de ani si e la Manastirea de la Varzaresti din 1950. „Peste vreo noua ani au venit necuratii de Nisporeni, impreuna cu pridsidateliu din sat – Feodor Scofari, am inteles ca erau si de pe la NKVD. Stateau pe la usi, nu cumva sa dosim ceva. Au dat jos clopotele, au scos icoanele, cartile bisericesti si le-au dus sa le dea foc. Multumesc lui Dumnezeu ca macar noua ne-au dat voie sa traim in casutele noastre”, spune maica Feoctista.

Dupa ce a fost inchisa manastirea maicuta a lucrat vreo 20 de ani la colhoz. Timp, care uneori a fost in detrimentul spiritului, recunoaste ea. „Cand eram tanara, ma duceam pe dealuri la lucru, sa primesc bani. Cel rau imi soptea: „Las cand ii fi batrana te vei ruga”. Acum, ce sa zic, nu mai pot. Trebuie sa ma rog lui Dumnezeu, sa citesc, sa fac pravila, dar mi-i somn, alteori - lene. Vrajmasul ne ispiteste „Da ce-ti trebuie, lasa ca-i face altadata!”, zice maicuta. Acum se duce rar la biserica, nu o prea lasa picioarele, dar este acolo cu gandul si cu rugaciunea.

Maicuta imi spune oarecum sarcastic ca e viticultor si vinificator. Are vita-de-vie pe care in fiecare primavara o curata si o pune pe araci. De cum boabele sunt chihlimbarii, calugarita deschide mica fabrica. „Am o cadita si un tescusor, asa cat pot eu face si duce”, tine sa-mi spuna maicuta.

O las sa admire din cerdacul chilioarei desfacerea mugurilor, rasarirea florilor si zumzetul albinelor din prisaca manastirii.          

Visul macii Paulina

Doua gainuse ciupesc de zor iarba cruda a primaverii, iar o matusica sta in prag pusa pe ganduri. Ii dau binete si-o intreb daca nu stie unde locuieste maica Paulina. Se uita mirata si spune ca pot intra. Ma invita in mica chilioara. Arde candela, iar Sfanta Scriptura sta deschisa. Maicuta Paulina imi spune ca-i „veche”. Povesteste ca a venit la manastire pe cand avea 12 ani, in 1934, dupa ce a facut cinci clase de scoala romaneasca. Acum citeste din cartile vechi, pe care le-a pastrat si le-a citit si atunci cand timpurile erau tulburi. „Daca au inchis manastirea, m-am rugat in duh si adevar”, spune maicuta Paulina. Se duceau pe ascuns la biserica din sat, care era deschisa pe timpurile sovieticilor. „Am rabdat si ne-am gandit ca ne-a milui si pe noi Dumnezeu. Puterea cereasca e mare! Unele maici nu mai credeau ca va fi deschisa manastirea, eu insa si-n vis vedeam ca noi intram in biserica si ne rugam”, spune maicuta.

Acum 16 ani, la cererea maicilor si crestinilor din sat a fost reinfiintata Manastirea Varzaresti. Biserica de iarna „Nasterea Maicii Domnului” fiind in ruine si fara posibilitati de a fi renovata a fost distrusa pana la temelie. Astazi in acel loc se afla o cruce si o piatra care aminteste de existenta acesteia.  Biserica de vara „Sfantul Gheorghe” a fost reparata mai multi ani la rand. Se spune ca cele doua biserici se plasau perpendicular una fata de cealalta, la o distanta egala cu inaltimea bisericii de iarna. Ce pacat ca azi putem doar sa ne imaginam acest plan integru si simetric?! Maica stareta Gheorghia mi-a spus ca foarte mult spera sa poata inalta cu ajutorul lui Dumnezeu si biserica de iarna.

Mi-am luat ramas bun de la Manastirea Varzaresti, dupa mai multe discutii cu maica Gheorghia si despre felul de a fi al crestinului si datoria lui de a veni la biserica, de a tine post si de a nu face spectacol din asta. „Sa mai treceti pe la manastire, pentru a va ruga cu tarie, nu doar pentru a scrie. Cu Doamne ajuta la drum!”, ma petrece, ca o maica iubitoare, stareta Gheorghia. Voi reveni, neaparat, caci la Manastirea de la Varzaresti si primavara tarzie e o sarbatoare.

Dinu RUSU

Manastirea "Sf. M. Mc. Dumitru", Varzaresti

Stareta - egumena Gheorghia (Placinta)

MD-6439, com. Varzaresti, r-l. Nisporeni
Tel: 0-264-23-900