Manastirea Cuizauca a fost construita in anul 2000. Biserica manastirii este din lemn si se afla pe locul unei foste tabere pionieresti. Biserica mare, din piatra, este in constructie.

Povestesc pelerinii:

Manastirea rabdarii si dragostei divine

In aerul rece al diminetii de inceput de iarna, peste Basarabia pluteste pacla. Imi fac semnul crucii, zic “Doamne ajuta!” si pornesc la drum. Inima mi-e plina de bucurie, iar ochii de tristete. Ma intreb, oare cum o sa invesnicesc pe pelicula locul spre care ma indrept? Chipul mi se insenineaza cand dupa cateva minute parcurse, de dupa deal apare soarele, iar ceata dispare ca un vis rau. Pe traseul Chisinau – Rezina admir peisajul iernii care intarzie sa vina. La distanta de vreo 75 de kilometri, o placa metalica indica – Manastirea Cuizauca.

La inceputul unui drum care serpuieste prin padure se afla o rastignire. Pana la sfantul lacas sunt vreo cinci sute de metri. De dupa copaci apare o bisericuta care aminteste de traditiile vechi basarabene, cerdacul si cele trei turle sunt din lemn si varuite. Dupa ce admir aceasta perla basarabeana, ca din senin apare o maicuta tinerica, imi cer iertare si spun ca as vrea sa vorbesc cu stareta manastirii. Astept cateva clipe...Cu o voce lina si cu bunavointa ma saluta maica Heruvima. Ne iscodeste cu privirea si e bucuroasa ca cineva trece pe la manastire. Ma intreaba: „Cum de-ati ajuns la Manastirea „Sfantul Vasile cel Mare”?”. Ii spun ca o colega mi-a vorbit foarte frumos despre acest sfant lacas si despre cei care nevoiesc aici. Aflu de la maica Heruvima ca de la inceputuri, adica din 2000 pana in 2001, Manastirea Cuizauca a fost un schit de calugari cu hramul „Sfintii Efrem Sirul si Antim Ivereanul”, mai apoi monahii s-au risipit prin lume, iar sfantul lacas a fost binecuvantat pentru rugaciunile maicilor. O data cu aceasta transformare, schitul are un alt hram – „Sfantul Vasile cel Mare”, iar in 2005 devine manastire.

Maica Heruvima spune cu bucurie ca aceasta este unica manastire basarabeana care poarta hramul acestui sfant. Este nascuta la Chirileni, Ungheni si a stiut de mica de dragostea lui Dumnezeu, pentru ca in familia lor sunt mai multi reprezentanti ai clerului. Stareta are o rostire romaneasca frumoasa, are studii superioare facute la Sankt-Petersburg si Iasi. A trecut pragul mai multor manastiri din Romania, Rusia, Ucraina si Republica Moldova si a fost foarte impresionata de viata monahala. „Mi-a placut foarte mult viata monahala si cu binecuvantarea Domnului am pasit si eu pe aceasta cale”, imi spune maica Heruvima. A fost tunsa in calugarie la 34 de ani de catre Arhimandritul Policarp, staretul Manastirii „Adormirea Maicii Domului” de la Tapova. A ales calea monahala pentru mantuirea sufletului si vrea sa fie cu Dumnezeu tot timpul. Stareta, cu fata plina de lumina, zice: „Cand eram mirean imi doream sa fie de toate, dar aici la manastire ma multumesc cu ceea ce da Cel de Sus. Calugarii trebuie sa stie a gusta si din bine, si din greu. In viata monahala sunt foarte multe ispite, dar toate putem sa le rabdam, iar Dumnezeu ne ajuta.” .

La manastire sunt sase suflete, patru maicute, un preot duhovnic si un frate crestin care le este de ajutor. O data cu cantatul cocosilor se aud toaca si clopotele, apoi viata monahala iti urmeaza cursul firesc cu rugaciuni, psalmodieri, acatiste, ascultari. Slujbele sunt oficiate doar la sarbatori si in fiecare zi de duminica.

Maica Heruvima spune cu regret ca vine cam putina lume la manastire, pentru ca nu este prea cunoscuta, chiar daca se afla pe un traseu turistic important, dar deocamdata sfantul lacas de la Cuizauca nu a fost inclus. Desi inalti demnitari de stat si de la raion au asigurat maicutele de tot sprijinul, deocamdata au ramas la nivelul de promisiune.

Stau de vorba cu stareta, iar de noi se apropie parintele Eftimie, duhovnicul manastirii. E tanar si uscativ, vorbeste asezat, fiecare cuvant e nuantat frumos. Este originar dintr-o localitate de prin partile Timisoarei si a facut 12 clase de liceu in dreapta Prutului. A trait la Manastirea Bistrita, dar si-a dorit sa se apropie de viata bisericeasca basarabeana. Cu mare greu si-a dat acordul Mitropolitul Moldovei Daniel ca parintele Eftimie sa paraseasca Manastirea Bistrita. Prima manastire basarabeana la care a avut ascultare a fost cea de la Dobrusa. Arhimandritul Damian, staretul acestei manastiri, i-a spus ca ar fi bine sa ramana in Basarabia. Parintele isi continua viata monahala la Manastirea Frumoasa, iar in anul 2003 vine la Cuizauca. Isi doreste din toata inima si spera ca prin ajutorul lui Dumnezeu sa inalte din talpa o biserica, pentru ca actuala este una improvizata – pe timpuri a fost cantina taberei de pionieri. „Desi a fost sfintita, nu este un loc potrivit pentru serviciile divine, pentru ca in anii sovietismului aici se spunea ca religia este opiu pentru popor si erau recitate fel de fel de poezii ateiste”, sustine duhovnicul. Deja exista un proiect al noii biserici, semnat de un arhitect din Romania. Mai urmeaza si crestinii sa-si deschida inima intru sustinerea acestei idei.

Atat maica Heruvima, cat si parintele Eftimie, si-ar dori ca la Manastire sa fie si o biblioteca, unde ar putea sa cerceteze mai multa literatura. Duhovnicul este convins ca multi crestini au pe acasa carti sfinte si cu tematica religioasa si nu le citesc si ar fi bine sa le aduca la sfantul locas.
Desi parintele Eftimie nu are studii teologice impresioneaza prin vastele cunostinte despre ortodoxie, gasind lesne raspunsuri pentru intrebarile oricarui crestin.

„Oamenii cauta la manastire sa se intample minuni, dar toate pornesc de la credinta adevarata.

Cunosc oameni care au trecut pe la noi si au spus ca s-au facut bine, desi nu avem icoane facatoare de minuni sau izvoare cu apa sfanta. Cereti si vi se va da, spun scripturile. Orice crestin primeste ajutorul Domului daca rugaciunea lui vine din inima”, remarca duhovnicul Eftimie.
Isi duc traiul monahal dupa bunul plac al lui Dumnezeu si cred cu tarie ca intr-o buna zi se vor putea bucura de visele implinite. Cei care tin cu evlavia la alegerea divina cred ca e un mare pacat sa te retragi din manastire atunci cand nevoile iti dau ghes. Parintele Eftimie considera ca retragerea din manastire este o tradare, pentru ca in juramantul monahal una dintre intrebari este: „Rabda-vei pana la ultima suflare in manastire? Si raspunsul e „Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite parinte”. Preotul spune ca trebuie sa fii intr-o manastire de obste cel putin 10 ani, la fel cel putin 10 ani intr-un schit mic si dupa doua decenii, in cazuri exceptionale, cu binecuvantarea duhovnicului poti pleca, te poti retrage in padure, in munti.

… Ma uit la cele cateva icoane vechi din biserica, despre a caror istorie nu se stie, iar in prag ma asteapta maica Serafima. Imi da cu multa dragoste doua icoane, de diferite dimensiuni, cu Sfantul Vasile ce Mare si-mi spune ca pe cea mica sa o port mereu la mine. Dupa ce gust din bucatele manastiresti, cu binecuvantarea parintelui si cu urarea de inger pazitor la drum, pornesc spre Chisinau, cu gandul de a reveni de hramul acestui sfant lacas - Sfantul Vasile cel Mare, pentru a onora invitatia facuta de maica Serafima.
Dinu RUSU

O manastire nascuta pe ruinele unei tabere pionieresti        
        
Asezamantul monahal
„Sfantul Vasile cel Mare” isi asteapta pelerinii 
    
Pe soseaua principala Chisinau-Rezina, la kilometrul 27 de Orhei, o troita indica drumul spre Manastirea "Sfantul Vasile cel Mare". De la sosea, un drum batran de tara serpuieste spre miezul padurii, cam 50 de metri.  Putini calatori stiu, insa, ca acolo exista un loc izolat de lume, unde se intampla lucruri minunate. Uimiti de mesajul indicatorului, doar cei mai curiosi dintre pelerini ajung in acel loc aproape necunoscut, deoarece nu figureaza pe traseele turistice. 

In 1999, o mana de calugari a infiintat acolo, pe ruinele unei tabere pionieresti, un asezamant monahal, care azi poarta hramul unui Sfant Parinte de prima importanta. Zilnic, patru maicute impreuna cu parintele lor duhovnic, se daruiesc postului si cumpatarii, inaltand rugaciuni pentru intreaga ortodoxie. Desi se afla in vecinatatea satului Cuizauca, rar suflet poposeste acolo pentru inchinare si rugaciune. Monahii sunt ingaduitori cu localnicii deosebit de afectati inca spiritual de regimul  comunist, care nu inteleg rostul si menirea jertfei duhovicesti.
Autocare incarcate cu pelerini ce fac turul manastirilor basarabene, circula cu nepasare pe langa acel loc, spre Saharna, Tapova si spre alte manastiri istorice. La schitul de la Cuizauca, prin ravna extraordinara a celor cateva maici si a pastorului lor, calatorul mai aproape de Dumnezeu isi gaseste cuvantul de intarire si crestere duhovniceasca. Ajuns in altarul naturii, patrunzi intr-o imparatie a linistii si ascezei, propice vietii monahale.

In inima padurii Orheiului, cinci suflete inalta rugaciuni  catre Domnul
O bisericuta neobisnuita, imbracata in flori si icoane, pare ingenunchiata sub cerul liber. Nici nu-ti vine sa crezi ca, acum 20 de ani, pe acel loc se organizau "pohoduri" pionieresti si comsomoliste. Pe prag te intampina maica Heruvima, stareta manastirii. Este tanara, frumoasa si, mai ales primitoare. Vorbeste intr-o limba romana perfecta, are studii superioare si incepi sa te miri cum a putut sa se retraga departe de lume. A studiat la Sankt-Petersburg si a revenit acasa pentru a duce pravila calugareasca printre ai sai. Are talent vocal, de-a lungul anilor manifestand un succes extraordinar in muzica corala. Maicuta ne daruieste cate o iconita cu Sfantul Ierarh Vasile si ne povesteste cum este sa traiesti in leaganul sfant, intre cer si pamant. A renuntat demult la confort. Cand era in lume, acasa, pe canapea nu avea un somn atat de usor ca in prezent, pe un pat mai mult improvizat.

Desi se afla in sanul naturii, romantismul dispare cu desavarsire. Maicutele sunt incercate in permanenta de ispitele si greutatile cotidiene. Pentru a le infrunta, calugaritele fac ascultari, adica toate muncile gospodaresti. Cea mai mare lupta a monahiilor se duce impotriva firii omenesti, dar si a vrajmasului sufletelor. Cat de greu nu le-ar fi, ele nu vor sa-si lepede juramantul pe care l-au dat lui Dumnezeu. Si Hristos le apara de rautatile omenesti, iar daca sunt amenintate de foame sau de frig, neaparat portile curtii se deschid pe neasteptate si intra cate un crestin cu ajutoare.

Manastirea „Sfantul Vasile cel  Mare” a fost infiintata acum sapte ani de cativa calugari, risipiti ulterior prin lume. Obstea actuala se nevoieste acolo din 2002. La inceput, manastirea purta hramul Cuviosului Efrem Sirul si a lui Antim Ivireanul. Nu a mai putut fi mentinut, in opinia unor crestini,  deoarece Antim Ivireanul este un sfant si carturar roman, fost mitropolit al Tarii Romanesti intre 1708 si 1716, iar o parte a bisericii moldovenesti se subordoneaza Bisericii Ortodoxe Ruse.

Schitul a fost deschis la initiativa Protopopiatului Rezina pe locul unei foste tabere pionieresti. Si nu intamplator. Parintii au tot cautat prin arhive, unde au mai existat manastiri in cursul istoriei. Si, minune! S-a ajuns la descoperirea uneia pe teritoriul localitatii Cuizauca, chiar pe amplasamentul actual.

Conform arhivelor documentare, cu aproximativ 300 de ani in urma, pe acel loc exista o manastioara. Un hrisov domnesc din 1778 arata ca voievodul Alexandru Ghica delimita proprietatile a doi mosieri, care se judecau  pentru niste terenuri ce atingeau  teritoriul manastirii Cuizauca. Nu se stie exact cat timp a existat manastirea. Localnicii n-o retin. Se presupune ca intaistatatorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, arhiepiscopul Dimitrie Sulima, succesorul binecunoscutului mitropolit Gavriil Banulescu-Bodoni, a dus o campanie de inchidere a manastirilor mici care nu aveau subzistenta economica si, probabil, asezamantul monahal ar fi fost inchis. Conform altor versiuni, manastirea a disparut in urma unor invazii tatare sau a vre-unei rebeliuni taranesti.

Parintele Eftimie: "Pentru ridicarea spirituala a crestinilor mai este mult de facut"

Sufletul schitului este parintele duhovnic Eftimie, care prin grija sfantului ocrotitor, a Ierarhului Vasile, dar si a unor stareti locali, a venit acolo in 2003.  Este originar dintr-o localitate timisoreana. A trait la Manastirea Bistrita, ctitoria lui Alexandru cel Bun, una dintre cunoscutele asezaminte monahale din imediata vecinatate a Cetatii Neamt. A dorit sa se apropie de viata bisericeasca din Basarabia. A trecut Prutul si a ajuns sub ascultarea iscusitului staret duhovnic Damian de la Manastirea Dobrusa, care l-a apreciat si l-a rugat sa ramana in aceasta parte a tarii pentru a participa la anihilarea vidului spiritual. Astfel, parintele Eftimie, lasa toate sfinteniile Moldovei vechi de peste Prut, lasa icoana facatoare de minuni a sfintei Ana cu Maica Domnului in brate, pe care o detine Manastirea Bistrita. Lasa patul de fier al voievodului Stefan cel Mare, unul dintre obiectele de pret ale secularei sale manastiri, si vine in Basarabia.  "Pentru ridicarea spirituala a poporului in partile acestea este mult de facut. In Romania nu au fost distruse locasurile sfinte si manastirile intr-o asemenea masura. Aici instrainarea de Dumnezeu si de biserica este cu mult mai puternica", considera parintele Eftimie.

Ar vrea sa inalte acolo o bisericuta din talpa, deoarece  serviciile divine se tin in prezent intr-un locas improvizat - o fosta locatie pioniereasca -  unde se recitau odata poezii cu caracter ateu, se spuneau lucruri jignitoare la adresa preotimii. Desi locul a fost sfintit, nu este cel mai indicat pentru biserica, este de parere parintele. Daca toti ce citesc aceste insemnari ar ajunge la acel schit si ar dona atat cat sa cumperi o paine sau un pachet de tigari, credem ca visul acestui duhovnic ar fi mai aproape de realitate. Mana de oameni din miezul padurii orheiene, reuseste in timp record sa faca lucruri incredibile.

Sprijiniti de crestinii intamplatori, care au cumparat cate o lumanare sau au platit slujbe, micuta obste a reusit sa-si incropeasca o gospodarie. "Procedam asemeni cuviosului Benedict, care sfatuia: „munceste si te roaga”. Munca noastra se imparte intre rugaciune si munca gospodareasca. Pazim tipicul monahal, dupa putere", spune sfintia sa.
Oamenii au organizat o fantana pe teritoriu, au schimbat boltile sfantului locas si l-au repictat. Au adus iconostasul bisericii de iarna de la Manastirea Saharna, pe care l-am refacut totalmente. "Ascultarile in schitul nostru se fac ad-hoc, in functie de situatiile care apar. Ascultarile in manastirile mari sunt organizate altfel. Acolo fiecare calugar are anumite responsabilitati: la bucatarie, la biserica sau in camp. Noi avem un numar de pasari, purcei, o vaca si un cal, care trebuie ingrijite. Pentru strictul necesar ne ajunge. In plus, lucram si la micutul nostru santier", povesteste preotul.

Manastirea dispune de un hectar de pamant, care necesita mari cheltuieli. Calugarii au incercat sa obtina sprijinul autoritatilor in rezolvarea problemelor lor. "Autoritatile, de obicei, sunt foarte amabile, insa ne hranesc doar cu promisiuni. Putinii crestini care vin, se mira, cum reusim sa mergem inainte. Desi suntem situati pe traseul turistic principal, sute si mii de autobuze nu poposesc la noi. Ghizii motiveaza ca soferii sunt platiti la kilometru si  n-au dreptul sa stationeze", a remarcat preotul.

Pelerinii, sunt pasari rare pe acolo. Bisericuta din padure multora li se pare o ciudatenie. Zilnic, calugarii nostri inalta rugaciuni pentru intreaga ortodoxie romaneasca. Parintele Eftimie poarta un razboi nevazut cu uneltirile lumesti si nu numai. La rugamintea crestinilor, el citeste grelele Molifte ale Sfantului Vasile cel Mare, slujbe ortodoxe deosebit de puternice pentru usurarea sufletului si trupului omenesc de necuratii. "Localnicii nu inteleg ca manastirile sunt niste oaze spirituale, locuri de refugiu a sufletului. Exista anumite nevoi spirituale, pe care nu le poate satisface preotul de mir, cu familie si greutati lumesti.  Nu ne izolam de problemele vietii cotidiene, ci ne rugam pentru toti crestini care se adreseaza cu diferite probleme", explica duhovnicul. Calugarilor nici prin cap nu le-a trecut sa-si cumpere un televizor. Ziare citesc doar uneori.

"Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide..."                 

Intreband despre  lucrurile  minunate de pe locsorul sfintit din crang, observi modestia si puritatea parintelui Eftimie. El sustine ca o personalitate spirituala niciodata nu se va lauda cu minunile savarsite de Dumnezeu. "Puterea divina lucreaza. Noi ne rugam pentru toti crestinii. Unei persoane poate sa i se indeplineasca o dorinta, alteia nu, in functie de credinta pe care o are. Nimic nu este in meritul nostru personal. Cu parere de rau, crestinii inteleg gresit rolul clerului. Ei platesc la biserica pentru o cauza oarecare, in ideea ca parintele sa se roage. Uneori, oamenii uita ca au si ei responsabilitati: sa se roage si sa posteasca asemeni acelui sol al rugaciunii", a afirmat cuviosul parinte.

Nu trebuie sa posteasca doar maicile si calugarii, ca noi insine, in primul rand,  sa ne rugam - ne invata parintii.  Rugaciunea este eficienta in masura in care si crestinii colaboreaza. Parintele Eftimie ne indeamna la un exercitiu spiritual: slujbe si milostenii. "Nu pot promite si nici a ma lauda pentru succesul rugaciunilor. Cereti si vi se va da, cum spun scripturile. Cunosc multe persoane care s-au rugat cu credinta, au primit usurare sufleteasca si li s-au rezolvat probleme mari. Mirii care nu puteau avea copii, au fost miluiti. Relatiile incordate interpersonale au disparut. Altii care au dorit o calatorie si au intampinat multe piedici, si-au rezolvat problema etc. "Sa ne rugam sfintilor, care sunt sunt eroii nostri in viata de zi cu zi sa ne apropie de Dumnezeu. Sunt niste modele de urmat, avocati in fata lui Dumnezeu pentru noi. Puterea Maicii Domnului o poate simti oricine. Au fost cazuri, cand oamenii care au murit si nu si-au spovedit pacate, au fost inviati de Precista ca sa-si marturiseasca, si sa adoarma apoiu intru Domnul linistiti", a remarcat preotul

In ziua de astazi, putini dintre oameni vor sa se retraga la manastire. Exista o parere incetatenita, precum ca acolo vin oamenii inadaptati la viata sociala, cei disperati sau care sufera din cauza saraciei. " Nu este adevarat. Daca RM este cea mai saraca tara din Europa,  totusi, numarul de monahi si monahii este cel mai mic. In tari dezvoltate, precum Grecia sau chiar Cipru, procentajul calugarilor la nivelul total de populatie, este cu mult mai ridicat. In Romania, Bulgaria sau Serbia, manastirile sunt cu mult mai dezvoltate", a mentionat parintele duhovnic al manastirii de la Cuizauca.

                                                                                          Angelina OLARU

Manastirea "Sf. Irh. Vasile cel Mare", Cuizauca

Stareta - monah. Heruvima (Virlan)

MD-5415, s. Cuizauca, r. Rezina
GSM: 693-34-371