Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfîntul Prooroc Miheia

Adaugat la august 27, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 27, 2025

Sfîntul Prooroc MiheiaSfîntul Prooroc Miheia, cel dintîi cu acest nume, era cu neamul din seminţia lui Efrem şi era fiul lui Iemvlaan. El a fost în Israel întru aceleaşi zile, în care a fost şi Sfîntul Prooroc Ilie, împă-răţind atunci peste Israel, în Samaria, Ahab şi cu Izabela; iar peste iudei, în Ierusalim, fiind împărat Iosafat. In vremea aceea, seminţiile celor doisprezece fii ai lui Iacov erau despărţite în două împărăţii. Deosebită era împărăţia celor două seminţii: a lui Iuda şi a lui Veniamin – aceasta se numea împărăţia lui Iuda, iar scaunul ei era Ierusalimul; şi deosebită era împărăţia celor zece seminţii care se numea a lui Israel, iar scaunul aceleia era Samaria, şi în stăpînirea împărăţiei acelui Israel era seminţia lui Efrem, neamul şi patria Proorocului Miheia.

Deci Sfîntul Miheia îl mustra mult pe Ahab, împăratul lui Israel, pentru aceleaşi greşeli pentru care îl mustra şi Sfîntul Ilie: pe de o parte, pentru depărtarea lui de la Dumnezeu spre închinarea la idoli, iar pe de alta, pentru nedreptăţile ce le făcea. Iar împăratul ura pe proorocul care-l mustra, dar nu îndrăznea să-l ucidă, temîndu-se de pedeapsa lui Dumnezeu şi ruşinîndu-se de cinstea şi de sfinţenia îmbunătăţitului bărbat; încă şi înfricoşîndu-se de împlinirea cuvintelor lui cele prooroceşti. Insă proorocul, dînd loc mîniei celei nedrepte a împăratului, ieşea aiurea şi petrecea prin munţi, ca nu cumva arătîndu-se adeseori împăratului şi mustrîndu-l pe el, să-l pornească spre mînie ucigaşă.

Intr-acele zile, casa lui Ahab, împăratul lui Israel şi casa lui Iosafat, împăratul Iudeii, erau unite, căci Iosafat luase de la Ahab, după Ioram, cel dintîi fiu născut al său, pe Atalia, fiica lui, şi împăratul Iosafat venise din Ierusalim în Samaria, spre cercetare la împăratul Ahab; deci, între dînşii era legătură de dragoste. Şi cînd ei se veseleau, Ahab a rugat pe Iosafat să-i ajute la război împotriva împăratului Asiriei, ca să ia de la dînsul cetatea Ramot din Galaad, care era de demult a lui Israel, iar împăratul Asiriei pusese stăpînire pe ea cu sila. Şi a făgăduit Iosafat lui Ahab că va merge el însuşi împreună cu dînsul la războiul acela şi i-a zis: „Precum voieşti tu, aşa şi eu, şi precum poporul tău, aşa şi poporul meu vom merge împreună la război; dar mai întîi să întrebăm pe Dumnezeu, oare acel război ne va fi nouă cu cîştig?” Şi îndată Ahab a adunat pe proorocii săi cei necuraţi şi mincinoşi, în număr de patru sute, între care unul era mai-mare prooroc mincinos, anume Sedechie, fiul lui Hanaan.

Şi toţi acei prooroci dădeau bună nădejde lui Ahab, zicîndu-i: „Mergi şi Dumnezeu îţi va da ţie în mîini nu numai cetatea Ramot, ci şi pe însuşi împăratul Asiriei!” Dar Iosafat, împăratul Iudeei, fiind bine cinstitor şi credincios lui Dumnezeu, văzînd şi înţelegînd că între proorocii aceia nici unul nu era adevărat prooroc, ci toţi erau înşelători şi momitori, a zis către Ahab, împăratul lui Israel: „Oare nu este aici cineva, măcar unul ca acela, prooroc al Domnului, prin care să întrebăm pe Domnul şi să ne spună nouă adevărul?” Ahab a zis: „Este un bărbat care poate să întrebe pe Domnul şi să ştie adevărul de la El; acela este Miheia, fiul lui Iemvlaan; dar eu îl urăsc pe el, că nu-mi prooroceşte mie bune, ci totdeauna cele rele”. Iosafat a zis lui Ahab: „Nu grăi aşa! Cheamă-l şi ascultă-l pe el şi nu te mînia cînd eşti certat de dînsul”.

Şi îndată Ahab a trimis să-l cheme pe Proorocul Miheia, pentru că într-acea vreme venise în Israel din munţii cei pustii. Şi au şezut împăraţii amîndoi pe scaunele lor, în podoaba şi slava lor, lîngă porţile Samariei şi toţi proorocii mincinoşi au proorocit înaintea lor. Atunci mai-marele prooroc mincinos, Sedechia, a făcut nişte coarne de fier şi, trîmbiţînd, a zis către împăratul Ahab: „Domnul zice aşa: Cu aceste coarne vei sfîrşi şi vei prăpădi Siria şi o vei pierde pe ea”. Asemenea şi toţi ceilalţi ziceau împăratului: „Să te sui la Ramot în Galaad că vei birui pe împăratul Siriei şi Domnul ţi-l va da în mîinile tale”. Dar trimisul care mersese să cheme pe Proorocul Miheia, a zis către el: „Iată, toţi proorocii bine proorocesc împăratului; deci te rog pe tine, ca şi tu cu dînşii să-i prooroceşti bine, ca să nu fie cuvintele tale potrivnice”. Sfîntul Miheia a răspuns: „Viu este Domnul, că orice-mi va zice Domnul Dumnezeul meu, aceea voi grăi împăratului”. Deci, venind Sfîntul Miheia, a stat înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, care l-a întrebat, zicînd: „Ascultă, Miheia, să merg oare la Ramot al Galaadului cu război, sau să mă opresc?” Iar proorocul, nedepărtînd îndată întrebarea împăratului, ci trăgîndu-l mai ales pe el spre întrebarea cea mai cu dinadinsul, i-a zis ca şi cum nu ar fi vrut: „Să te sui, că Domnul te va povăţui pe tine şi-l va da în mîinile tale pe împăratul Asiriei!”

Atunci împăratul Ahab, văzîndu-l pe el că nu grăieşte cu îndrăzneală, a zis către dînsul: „Juru-te pe tine de multe ori, ca să-mi spui mie adevărul înaintea Domnului!” Atunci Sfîntul Miheia a zis cu îndrăzneală: „Am văzut pe tot Israelul risipit prin munţi, ca oile fără păstor”. Cu aceste cuvinte proorocul a arătat că oastea lui Israel avea să se lipsească în război de păstorul său, adică de împărat, pentru că avea să fie ucis, şi toţi aveau să fie izgoniţi prin munţi şi pustietăţi de ostaşii asirienilor, ca oile de lupi. Atunci Ahab, împăratul lui Israel, a zis către Iosafat, împăratul Iudeei: „Oare nu ţi-am spus eu ţie că acesta nu-mi prooroceşte mie cele bune, ci numai cele rele?”

Iar Sfîntul Miheia a zis: „Nu aşa, că şi eu aud cuvîntul Domnului! Nu aşa! Am văzut pe Domnul Dumnezeul lui Israel şe-zînd pe scaunul Său şi toată oastea cerească stătea înaintea Lui, de-a dreapta şi de-a stînga. Şi a zis Domnul: «Cine va înşela pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie şi să cadă în Ramot al Galaadului?» Iar cei ce stăteau înaintea lui, unii au zis într-un fel, alţii, într-altul. Dar venind un duh viclean, a stat înaintea Domnului şi a zis: «Eu îl voi înşela pe el!» Atunci Domnul a zis: «Cum îl vei înşela pe el?» Duhul cel viclean a zis: «Voi merge şi voi grăi minciuni prin gurile tuturor proorocilor lui». Iar Domnul a zis: «Mergi şi fă aşa!» Deci, să ştii, împărate, că duh mincinos este în gurile tuturor proorocilor tăi, iar Domnul a grăit rele de tine!”

Aceasta zicînd-o proorocul, a venit Sedechia, proorocul mincinos, şi a lovit pe Sfîntul Miheia peste obraz, zicînd: „Care Duh al Domnului ţi-a grăit ţie acestea?” Sfîntul Miheia a răspuns: „Tu vei vedea împlinirea cuvintelor acestea în ziua aceea cînd vei fugi din odaie în odaie şi din casă în casă, vrînd să te ascunzi în casa ta de frica asirienilor!” Atunci împăratul Ahab, umplîndu-se de mînie, a poruncit să prindă pe Proorocul Miheia şi să-l arunce în temniţă, să-l hrănească pe el cu pîine şi cu apă de mîhnire, adică să-i dea lui foarte puţină pîine şi apă, numai să nu moară de foame şi de sete; ca astfel să poată să fie viu pînă la întoarcerea împăratului, spre a fi muncit de dînsul; pentru că aşa zisese împăratul: „Ţineţi-l pe el, pînă ce mă voi întoarce cu pace!” Iar Sfîntul Miheia a zis către împărat: „Dacă te vei întoarce cu pace, apoi să ştii că Domnul n-a grăit prin mine”. Aceasta zicînd-o proorocul, a strigat către popor, zicînd: „Aceasta să o auziţi tot poporul”. Şi au pus pe Sfîntul Miheia în temniţă în Samaria, cetatea de scaun a împărăţiei lui Israel. Iar împăratul Ahab, ducîndu-se la război, a fost ucis, după proorocia Sfîntului Miheia, precum se spune despre aceasta în cartea a III-a Impăraţi, capitolul 22 şi în cartea a Ii-a Paralipomena, în capitolul 18, unde se scrie pe larg.

Iar după moartea lui Ahab, a împărăţit în Israel, Ohozia, fiul lui. Despre sfîrşitul Sfîntului Prooroc Miheia nu se află nimic în dumnezeiasca Scriptură, decît numai în Prolog se spune cum că ar fi fost ucis de Ioram, fiul lui Ahab; dar Ioram, precum s-a zis mai înainte, era ginere, iar nu fiu al lui Ahab. Insă este de crezut că proorocul lui Dumnezeu s-a sfîrşit cu moarte mucenicească, ori de care chinuitor ar fi fost ucis, pentru că şi Izabela, femeia lui Ahab, rămînînd văduvă după bărbatul său, şi Ohozia, fiul ei, primind împărăţia după tatăl său, şi ginerele lor, Ioram, împăratul Ierusalimului, toţi aceştia nu aveau să cruţe pe acela care a proorocit adevărul despre pierzarea lui Ahab.

Iar pomenirea acestui Sfînt Prooroc Miheia se pune în cinci zile ale lunii ianuarie, în Mineiul cel mare şi în Sinaxarele lunilor sfinţilor de la Kiev. Insă se mai pomeneşte despre dînsul şi aceasta, că el a fost ucis pentru că mustra fărădelegile, şi a fost aruncat într-o prăpastie; iar cei de aproape ai lui l-au scos şi l-au îngropat în pămîntul său, aproape de mormîntul unui prooroc străin.

După acest dintîi Prooroc Miheia, trecînd 150 de ani şi mai mult, a fost un alt Sfînt Prooroc Miheia tot cu acelaşi nume, care se cinsteşte în ziua de acum – 14 august. Acesta a fost din seminţia lui Iuda, din satul cel aproape de Elevteropolis, care se numea Marisi; de aceea s-a numit şi morastitean. Acesta a proorocit în Ierusalim, pe vremea împăraţilor iudei Iotam, Ahaz şi Iezechia. In acea vreme trăia şi Sfîntul Prooroc Isaia. Sfîntul Miheia mustra pe oamenii care părăsiseră pe adevăratul Dumnezeu şi care se abătuseră la închinarea de idoli, deprinzîndu-se la fapte păgîneşti spurcate. El le zicea cu umilinţă, din partea lui Dumnezeu: „Poporul Meu, ce v-am făcut vouă? Cu ce v-am întristat pe voi sau cu ce v-am supărat? Răspundeţi-Mi Mie! Fiindcă v-am scos pe voi din pămîntul Egiptului şi v-am izbăvit pe voi din casa robiei, oare pentru aceasta M-aţi părăsit pe Mine şi v-aţi ales vouă pe idolii păgînilor ca şi zei?”

Şi iarăşi mustra răutăţile, nedreptăţile, jefuirile şi asuprelile care erau făcute de boieri, de judecători şi de cei mai-mari, asupra oamenilor săraci şi scăpătaţi. El zicea: „Ascultaţi, stăpînitorii casei lui Iacov, care urîţi binele şi căutaţi răul: Oare nu este lucrul vostru ca să înţelegeţi şi să faceţi judecată dreaptă în popor? Iar voi nu numai cu nedreptate chinuiţi pe cei săraci şi pe popoarele cele scăpătate şi nevinovate, dar aţi jupuit şi pielea de pe dînşii, oasele lor le-aţi pisat şi trupurile lor le-aţi zdrobit, ca şi cum aţi vrea să-i puneţi în căldare spre facerea de bucate. Ascultaţi acestea, cei mai mari ai casei lui Iacov, care urîţi judecata şi răzvrătiţi toate cele drepte, care zidiţi Sionul din sîngiuiri şi Ierusalimul din nedreptăţi”.

Astfel proorocul mustrand pe cei păcătoşi şi văzînd neîndrep-tarea celor mustraţi, se tînguia pentru pierderea lor, suspinînd şi strigînd: „O, vai mie, de vreme ce m-am făcut ca acela care adună paie la seceriş şi ca o aguridă la culegerea viilor, neavînd struguri -nu sunt aşa cei ce plac lui Dumnezeu! O, vai mie, suflete! A pierit binecredinciosul de pe pămînt şi nu mai este cel ce îndreptează pe oameni. Toţi întru sîngiuri se ceartă, fiecare chinuieşte pe aproapele său cu răutate şi îşi pregătesc spre rău mîinile lor. Boierul cere daruri şi judecătorul grăieşte cuvinte de pace, asta este pofta sufletului său”.

Astfel sfîntul prooroc, mustrand pe cei răi şi tînguindu-se pentru nepocăinţa lor, le proorocea mînia lui Dumnezeu care venea asupra lor şi care avea să pedepsească mai întîi Samaria, cetatea cea cu întîiul scaun al împărăţiei lui Israel; căci într-aceea se începuse mai întîi păgînătatea idolească şi stricarea legii lui Dumnezeu şi faptele cele necurate ale păgînilor. Apoi acea pedeapsă avea să ajungă şi Ierusalimul, căci Samaria de asirieni, iar Ierusalimul de caldei aveau să fie stricate desăvîrşit, după cum a judecat dreapta răzbunare a lui Dumnezeu. Şi iarăşi se tînguia proorocul, zicînd: „O, vai! O, vai, căci răzbunările au sosit!” Insă între toate aceste lucruri de mîhnire, le-a vestit înainte şi lucruri de bucurie, că avea să se nască Domnul nostru Hristos, Păstorul şi Mîntuitorul sufletelor noastre, în Betleem şi a zis: „Iar tu, Betleeme, pămîntul Iudeei, întru nimic nu vei fi mai mic între stăpînii Iudeei, pentru că din tine va ieşi Povăţuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel!” Iar celelalte cuvinte ale acestui sfînt prooroc sunt scrise în cartea lui proorocească.

Iar după acea proorocie îndestulată despre cele ce aveau să fie, nu se ştie cum Sfîntul Miheia şi-a sfîrşit viaţa; însă se pare că sfîrşitul lui nu a fost mucenicesc, căci se scrie despre dînsul în viaţa şi în cartea Sfîntului Prooroc Ieremia, că atunci cînd popii şi proorocii mincinoşi şi mulţimea poporului voiau să ucidă pe Ieremia, unii din bătrîni îl apărau pe el, zicînd către sobor: „Aduceţi-vă aminte de Proorocul Miheia morastiteanul. Acela în zilele lui Iezechia, împăratul Iudeii, a zis către tot poporul: «Aşa zice Domnul Savaot: Sionul se va ara ca o ţarină şi Ierusalimul va fi ca o cale neumblată şi muntele templului va fi ca o luncă de dumbravă». Pentru aceste cuvinte au doară l-au ucis pe el Iezechia împăratul şi tot poporul iudeu? Oare nu s-au temut de Domnul?”

Din aceste cuvinte se arată că Sfîntul Miheia nu a fost ucis; ci, după petrecerea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, el s-a sfîrşit în pace şi a fost îngropat în satul Marisi, cel de moştenire. Iar cinstitele lui moaşte s-au aflat după mulţi ani, împreună cu moaştele sfîntului Prooroc Avacum, pe vremea împărăţiei marelui Teodosie, prin descoperirea lui Dumnezeu, fiind Zevin episcop al Elevteropoliei, pentru care fie slavă Dumnezeului nostru, acum şi pururea şi în veci. Amin.

Nota. Să se ştie că erau doi prooroci cu numele de Miheia: cel dintîi, care a proorocit lui Ahab, împăratul lui Israel, că va fi biruit şi ucis de asirieni în război; iar altul, care a trăit mulţi ani după cel dintîi, a fost acela care a proorocit despre naşterea lui Iisus Hristos în Betleem şi a scris carte de proorocie. Deci, de vreme ce în Minei s-a pus slujba celui de-al doilea, iar în Prolog sinaxarul este scris despre cel dintîi, şi cu un sinaxar viaţa amîndurora este amestecată într-una, este de trebuinţă ca aici să punem viaţa fiecăruia deosebi, ca să fie arătată tuturor deosebirea între cei doi Miheia.

Sfîntul Mucenic Marcel, Episcopul Apamiei

Adaugat la august 27, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 27, 2025

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie, fiind din insula Cipru, unde i s-a încredinţat dregătorie lumească. Prin ocîrmuirea lui a minunat pe toţi cu buna cinstire şi cu amănunţimea la lucru. După ce a fost aşezat episcop al Apamiei celei din Siria, chibzuia cu dreptate şi cu cuvioşie. Apoi a ajuns fierbinte rîvnitor al credinţei celei întru Hristos, întemeind biserici spre slava lui Dumnezeu şi capiştile idoleşti surpînd. Pentru aceasta fiind prins de închinătorii la idoli şi aruncat în foc, a primit cununa muceniciei.

Mutarea cinstitelor moaşte ale Cuviosului Teodosie al Pecerscăi

Adaugat la august 27, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 27, 2025

Cuviosul Teodosie al Pecerscăi In al optsprezecelea an după mutarea cu sufletul a cuviosului părintelui nostru Teodosie de pe pămînt la cer, Dumnezeu a binevoit ca acelaşi să se mute cu trupul din peşteră în sfînta biserică a Pecerscăi, cea asemenea cu cerul. Acea mutare s-a făcut astfel: adunîndu-se cu un suflet toţi fraţii sfintei biserici celei mari a Pecerscăi, cu povăţuitorul lor, egumenul Ioan care era atunci, au făcut sfat ca să mute din peşteră în biserica cea mare zidită din piatră cinstitele moaşte ale Cuviosului Teodosie, fericitul şi de Dumnezeu purtătorul bărbat, cel înalt cu viaţa, minunat în bunătăţi şi mai ales în minuni. Ei ziceau în sine: „In zadar ne lipsim de părintele şi învăţătorul nostru. Nu este cu cuviinţă să fim lipsiţi de păstor, nici păstorului nu i se cuvine să-şi lase oile cele încredinţate lui de Dumnezeu, ca să nu vină fiara şi să răpească cuvîntătoarea turmă a lui Hristos. Pentru aceea, fraţilor, ni se cade ca pururea să avem înaintea ochilor cinstita raclă a părintelui nostru şi totdeauna să-i aducem vrednică închinăciune. Nu este cu cuviinţă ca el să petreacă afară din mănăstire şi de biserica sa, deoarece el a întemeiat-o şi el a adunat pe monahi!”

Gîndind aceasta, toţi ca printr-o gură au zis: „Să luăm din peşteră cinstitele moaşte ale iubitului nostru părinte şi să le mutăm aici, căci Domnul zice: Nu aprind făclia şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, ca să lumineze tuturor”. Zicînd acestea, îndată au rînduit locul pentru punerea cinstitelor moaşte ale sfîntului şi au aşezat şi o raclă de piatră.

Şi apropiindu-se praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, înainte cu trei zile, egumenul a poruncit să se ducă în peşteră şi să sape locul unde erau puse cinstitele moaşte ale cuviosului părintelui nostru Teodosie. Iar întîiul slujitor al acelui lucru şi întîiul văzător al cinstitelor moaşte ale sfîntului a fost fericitul Nestor, scriitorul acestei povestiri. El mărturiseşte astfel: „Cu adevărat şi cu încredinţare vă spun, că nu am auzit de la alţii, ci eu singur am fost începător, pentru că a venit egumenul şi mi-a zis: «Fiule, să mergem la Cuviosul Părintele nostru Teodosie”¦Â», şi am mers în peşteră, neştiind nimeni. Deci am socotit şi am însemnat locul unde vom săpa şi ne-am întors. Apoi mi-a zis egumenul: «Să iei pe cine voieşti ca să-ţi ajute; dar afară de acela să nu spui nimănui, ca să nu ştie nici unul din fraţi pînă ce nu vom scoate înaintea peşterii cinstitele moaşte ale sfîntului».

Intr-acea zi, fiind marţi, mi-am gătit unelte pentru săpat şi seara tîrziu, neştiind nimenea, am luat cu mine doi fraţi, bărbaţi minunaţi în fapte bune, şi ne-am dus în peşteră. Iar acolo, făcînd rugăciuni cu închinăciune şi cîntînd cîntare de psalmi, ne-am apucat de lucru. Şi am început eu a săpa şi ostenind, am dat cazmaua în mîinile altui frate şi, săpînd pînă la miezul nopţii, nu am putut afla cinstitele moaşte ale sfîntului. Atunci am început a ne mîhni foarte tare şi a slobozi lacrimi din ochi, căci gîndeam că sfîntul nu binevoieşte să ni se arate. Apoi ne-a venit alt gînd, să săpăm în altă parte. Atunci eu iarăşi luînd lopata, am început a săpa mai cu osîrdie, iar celălalt frate care era cu mine stătea înaintea peşterii şi, auzind că toacă de Utrenie, a strigat către mine: «Acum a lovit în toaca bisericii!» Iar eu săpasem atunci lîngă cinstitele moaşte ale sfîntului şi am răspuns: «Frate, deja am săpat!». Şi m-a cuprins o frică mare şi am început a striga: «Pentru Cuviosul Teodosie, Doamne, miluieşte-mă!» După aceasta am trimis la egumenul, zicînd: «Părinte, să vii să scoatem cinstitele moaşte ale cuviosului». Şi egumenul a venit cu doi fraţi, iar eu am săpat mai mult şi, plecîndu-ne, am văzut moaştele lui zăcînd cu sfîntă podoabă, cu toate alcătuirile întregi şi nestricate, cu faţa luminoasă, ochii închişi, buzele împreunate, iar părul i se uscase pe cap. Apoi am pus pe pat acele cinstite moaşte şi le-am scos înaintea peşterii”.

Spunînd acestea despre lucrul său, Sfîntul Nestor mărturiseşte despre minunatele lucruri ale lui Dumnezeu care s-au făcut în vremea aflări acelor cinstite moaşte.

In noaptea aceea privegheau doi fraţi în Sfînta Mănăstire Pecersca, păzind ca nu cumva egumenul cu oarecare fraţi să mute în taină cinstitele moaşte ale cuviosului; deci, ei se uitau cu dinadinsul spre peşteră. Şi iată, lovind în toaca bisericii de Utrenie, au văzut trei stîlpi cu raze luminoase ca nişte curcubee, care stăteau lîngă peştera Cuviosului Teodosie şi apoi au trecut spre vîrful bisericii celei mari, unde avea să se mute cuviosul. Aceasta au văzut-o şi alţi monahi care mergeau spre biserică la Utrenie; asemenea şi mulţi dintre binecre-dincioşii din cetate.

Iar vrednicul de minune Ştefan, care întîi a fost egumen al Pecerscăi după Cuviosul Teodosie, apoi şi-a aşezat mănăstirea la Clova şi după aceasta, cu voia lui Dumnezeu, a fost episcop în cetatea Vladimir, acela se afla atunci la Clova, în mănăstirea sa, şi a văzut în noaptea aceea, peste cîmp, o rază mare deasupra peşterii şi, socotind că se mută cinstitele moaşte ale Sfîntului Teodosie – despre care aflase mai înainte cu o zi -, îi era foarte jale de aceasta, că se mută fără dînsul. Deci, încălecînd îndată pe cal, a alergat la peşteră, luînd cu sine şi pe Climent, pe care l-a pus egumen în locul său la Clova. Şi mergînd ei, vedeau de departe o rază mare, şi dacă s-au apropiat, au văzut lumini multe deasupra peşterii. Apoi au mers la peşteră, dar n-au văzut nimic.

Atunci au înţeles că dumnezeiasca strălucire era din moaştele Cuviosului Teodosie. Ei s-au dus la uşa peşterii şi au găsit pe Sfîntul Nestor şezînd cu fraţii lîngă cinstitele lui moaşte. Se mai spun şi alte fapte despre cinstitele moaşte ale Cuviosului Teodosie.

In altă zi, după aflarea cinstitelor moaşte ale cuviosului, cu voia lui Dumnezeu, s-au adunat episcopii Efrem al Pereiaslavului, Ştefan al Vladimirului, Ioan al Cernigovului, Marin al Iurievului, Antonie al Poroziei şi toţi egumenii de la toate mănăstirile cu mulţime de monahi. Asemenea şi mulţime de oameni binecredincioşi din cetate s-au dus la peşteră cu lumînări şi cu tămîieri şi, luînd cinstitele moaşte ale Sfîntului Teodosie, le-au pus în biserica preacinstită şi de Dumnezeu zidită. Iar sfînta biserică s-a bucurat primind pe luminătorul său; şi se vedea acolo lumina zilei acoperită de lumina făcliilor. Apoi atingîndu-se arhiereii, căzînd preoţii, năzuind monahii cu poporul, toţi sărutau moaştele sfîntului cu dragoste, înălţînd cîntări duhovniceşti lui Dumnezeu şi aducînd laude de mulţumire cuviosului. Astfel le-au pus în biserica sa a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în partea dreaptă, în ziua de 14 august, joi, la primul ceas din zi şi au prăznuit luminos ziua aceea. Dar nu se cade să trecem sub tăcere şi aceasta că, în ziua a treia după mutarea Cuviosului Teodosie, părintele nostru, s-a împlinit proorocia lui următoare, care a fost aşa:

Fiind încă în viaţă cuviosul nostru părinte Teodosie şi ţinînd egumenia, singura lui grijă era ca să păstorească bine turma cea încredinţată lui de Dumnezeu. El nu se îngrijea numai de mîntuirea sufletelor monahilor, ci şi de ale mirenilor, dar mai ales de fiii săi duhovniceşti, mîngîind şi învăţînd pe cei ce veneau la dînsul. Uneori se ducea şi în casele lor şi le dădea binecuvîntare. Şi era un oarecare boier cu numele Ioan, fiu duhovnicesc al sfîntului, şi soţia lui, Maria, amîndoi fiind binecredincioşi şi vieţuiau întru întreagă înţelepciune. La aceia a mers odată sfîntul în casă, căci îi iubea pe ei, de vreme ce vieţuiau după poruncile Domnului şi cu dragoste între ei. Deci, mergînd, i-a învăţat despre milostenie către săraci, despre Impărăţia Cerului care se găteşte drepţilor, despre muncile păcătoşilor; apoi şi despre multe altele le-a grăit din dumnezeiasca Scriptură, pînă a ajuns cu cuvîntul la punerea trupului în mormînt. Atunci dreptcredincioasa femeie a lui Ioan, luînd cuvîntul de la cuviosul, a zis către dînsul: „Cinstite părinte, cine ştie unde se va pune trupul meu?” Iar Teodosie, insuflatul de Dumnezeu, fiind plin de darul proorocesc, i-a răspuns: „Cu adevărat îţi spun că unde se va pune trupul meu, acolo te vei odihni şi tu, după ce vor trece anii vieţii tale hotărîţi de Dumnezeu”. Acest lucru s-a şi împlinit la 18 ani după pristăvirea sfîntului, cînd au fost mutate cinstitele lui moaşte, căci atunci s-a pristăvit şi Maria, femeia lui Ioan. Astfel, moaştele cuviosului s-au mutat pe 14 august, iar ea pe 17, în aceeaşi lună şi an, a fost pusă în aceeaşi biserică Pecersca, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în dreptul mormîntului lui Teodosie, în partea stîngă.

Apoi, după aceea, la cincisprezece ani după mutarea Cuviosului Teodosie, s-a pristăvit la adînci bătrîneţi, avînd vîrsta de nouăzeci de ani, bărbatul acelei femei, Ioan, boierul cel mare – fiul lui Visat, voievodul cel viteaz şi nepotul lui Ostramir voievodul -, care a fost şi el însuşi voievod multă vreme şi a trăit după legea Domnului, tot aşa ca şi drepţii cei dintîi, bun, blînd şi smerit, ferindu-se de toate lucrurile cele rele. Deci l-au pus la capul femeii sale, în dreptul mormîntului aceluiaşi cuvios Teodosie, ca şi la acesta să se împlinească proorocia cuviosului, de punere acolo unde este şi el.

Aici se cuvine încă a pomeni şi aceasta, că Domnul, preamărind pe cei ce-L proslăvesc, a binevoit ca părintele Teodosie să se mute cu trupul din întunecoasa peşteră în sfînta biserică Pecersca, la optsprezece ani de la pristăvirea lui. Apoi, voind ca mai mult să preamărească pe plăcutul Său, a binevoit a-l muta cu numele şi cinstirea din întunecata neştiinţă, în toate dreptcredincioasele biserici, în anul al optsprezecelea de la mutarea lui din peşteră, ca să fie el luminător a toată lumea, luminînd pe toţi prin fapte bune. Aceasta s-a făcut în acest chip: Dumnezeu, ştiutorul de inimi, a pus în inima fericitului Teoctist, care atunci era egumen al Pecerscăi, să se sîrguiască a se scrie numele Cuviosului Teodosie în sinaxarul bisericesc, şi să fie numărat acest cuvios în ceata cuvioşilor părinţi cei de demult şi a tuturor sfinţilor cărora Sfînta Biserică Ortodoxă le săvîrşeşte prăznu-irea pretutindeni.

Deci fericitul Teoctist a început a pomeni despre aceasta binecredinciosului şi marelui domn Mihail Sviatopolc Iziaslavici şi l-a rugat să poruncească preasfmţitului mitropolit Nichifor să adune sobor de episcopi, de egumeni şi tot clerul bisericesc şi să le vestească aceasta ca, precum va fi plăcut lui Dumnezeu, aşa să rînduiască lucrul. Iar marele domn Sviatopolc, fiind iubitor de Dumnezeu şi ştiind că viaţa cuviosului este sfîntă şi plăcută Domnului, i-a primit cuvîntul cu dulceaţă şi, bucurîndu-se foarte, a chemat pe preasfinţitul mitropolit şi i-a zis să cheme la sobor pe toţi episcopii iubitori de Dumnezeu şi să facă sfat de aceasta. Iar mitropolitul, ascultîndu-l cu dragoste, a adunat episcopii, egumenii şi tot clerul bisericesc şi le-a spus lucrul. Deci a început şi însuşi marele domn Sviatopolc a spune tuturor viaţa Cuviosului Teodosie. Astfel toţi, cu un suflet şi cu un glas, au voit ca Preacuviosul să fie cinstit în Sfînta Biserică Ortodoxă, ca unul care a fost asemenea cu toţi sfinţii prăznuiţi de mai înainte.

Mitropolitul a mai poruncit episcopilor ca, fiecare în eparhia sa, prin toate bisericile să scrie în sinaxarul sfinţilor numele Cuviosului Teodosie. Iar episcopii au făcut aceasta cu bucurie; deci au scris numele cuviosului nostru părinte Teodosie şi au început a-l pomeni prin toate bisericile, rugîndu-se lui şi săvîrşindu-i ziua prăznuirii cu laude în toţi anii, întru slava dătătorului a toate Dumnezeu şi a plăcutului Lui, Teodosie, cel cu nume de dar. Iar fericitului Teoctist, care s-a sîrguit a sluji cu căldură părintelui său, Cuviosul Teodosie, şi a-i scrie numele lui în sinaxar, Domnul i-a răsplătit după ostenelile lui. Căci nu după multă vreme a fost ales la treapta episcopiei cetăţii Cernigovului, cea de Dumnezeu păzită şi a fost hirotonit de acelaşi preasfinţit mitropolit Nichifor.

Iar cînd s-a suit el pe scaun, atunci David, domnul cel iubitor de Hristos, cu soţia sa şi cu toţi boierii şi poporul, l-a primit cu nespusă bucurie, ca pe cel ce a făcut bucurie mare bisericii, cînd a scris în sinaxar numele Cuviosului Teodosie; pentru care, cu fericitul Teoctist şi noi aşteptăm să auzim acea bucurie: Bucuraţi-vă, că numele voastre sunt scrise în ceruri.

Aici să spunem şi povestirea fericitului episcop Simon despre minunata împodobire cu aur şi cu argint a cinstitei racle a Cuviosului Teodosie, care a împodobit sfînta biserică Pecersca ca şi cu aur şi cu argint nestricăcios, prin mutarea cinstitelor sale moaşte şi pe toate celelalte biserici ortodoxe prin cinstirea numelui său cel sfînt. Aceasta a fost astfel:

După multă vreme de la mutarea cuviosului părintelui nostru Teodosie, Gheorghe polcovnicul, fiul lui Simon, nepotul lui African, domnii nemţeşti, ţinînd stăpînirea domniei, de la voievodul Gheorghe Vladimirovici Monomahovici în pămîntul Suzdalului, ca semn al dragostei sale celei mari către cuviosul, a voit să împodobească cinstita lui raclă. Deci a trimis din cetatea Suzdal la cetatea Kievului, cea păzită de Dumnezeu, în Sfînta Mănăstire Pecersca, pe unul din boierii săi, anume Vasile, şi i-a dat cinci sute de grivne de argint şi cincizeci de aur, pentru ferecarea cinstitei racle a cuviosului. Iar Vasile, luînd acelea, deşi nu voia, a plecat în cale, blestemîndu-şi viaţa şi ziua naşterii sale şi zicînd: „Pentru ce a gîndit domnul nostru aceasta, ca să piardă atîta bogăţie şi ce plată va lua dintr-aceasta, ca să ferece mormîntul mortului? Dar, precum a adunat fără trudă, aşa şi risipeşte în deşert! Amar mie unul că am ascultat pe stăpînul meu! Pentru ce mi-am lăsat casa şi pentru cine călătoresc această cale amară, sau de la cine voi lua cinste? Nu m-a trimis la domn, nici la vreunul din puternici; deci ce voi zice către acel pumn de piatră şi cine îmi va da răspuns? Sau cine nu va rîde de nebuneasca mea venire?” Acestea le zicea către cei ce erau cu el şi multe altele de acestea.

Şi i s-a arătat lui în vis Sfîntul Teodosie, zicîndu-i cu blîndeţe: „O, fiule, voiam să-ţi dau plată pentru osteneala ta; dar de nu te vei pocăi, multe rele vei suferi”. Insă Vasile nu înceta cu cîrteala. Iar Domnul a adus multă nevoie asupra lui pentru greşeala sa; căci toţi caii i-au murit şi toate celelalte le-au furat tîlharii, afară de comoara cea trimisă pentru ferecarea raclei sfîntului. Iar Vasile deschizînd comoara, a luat de acolo a cincea parte de aur şi argint şi a pus-o deosebi pentru trebuinţa sa şi a cailor, negîndindu-se la pedeapsa ce îl aştepta pentru hula lui. Iar cînd era la Cernigov, a căzut de pe cal şi atît de tare a fost rănit, încît nu putea nici să îşi mişte mîna. Deci cei ce erau cu el, punîndu-l într-o căruţă, l-au dus lîngă Kiev, căci înserase.

Intr-acea noapte i s-a arătat Sfîntul Teodosie, zicîndu-i: „Vasile, au n-ai auzit pe Domnul zicînd: Faceţi-vă vouă prieteni din mamona nedreptăţii, că dacă veţi sărăci, să vă primească în corturile cele veşnicei Şi iarăşi: Cel ce primeşte pe drept în numele dreptului, va lua plata dreptului? Deci bine a gîndit aceasta fiul meu, Gheorghe, cu care şi tu, pentru osteneala ta, aveai să te încununezi. Dar o slavă ca aceasta, căruia tu aveai să fii părtaş cu el, nu o cîştigă oricine, iar acum te-ai lipsit de toate. Insă nu te deznădăjdui de viaţa ta, căci într-alt chip nu te vei putea tămădui, de nu te vei pocăi de greşeala ta. Deci porunceşte să te ducă în Mănăstirea Pecersca, în biserica Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu şi să te pună pe racla mea şi te vei însănătoşi. Atunci vei afla întreg şi aurul şi argintul ce a fost cheltuit de tine”. Aceasta a grăit-o aievea Cuviosul Teodosie lui Vasile în noaptea aceea, iar nu arătîndu-i-se în vis.

Iar a doua zi, voievodul Gheorghe Vladimirovici a mers cu toţi boierii la Vasile şi, văzîndu-l foarte tare zdrobit, s-a mîhnit pentru el şi s-a dus. Iar Vasile, crezînd vedenia sfîntului, a poruncit să-l ducă în mănăstirea Pecersca. Deci, fiind ei pe mal, a intrat cineva neştiut la egumenul Pecerscăi, zicîndu-i: „Mergînd degrab la mal, să sui pe Vasile şi să-l pui pe mormîntul cuviosului Teodosie; iar cînd îţi va da comoara, să-l vădeşti înaintea tuturor că a luat dintr-însa a cincea parte şi, de se va pocăi, iartă-l”. Zicîndu-i aceasta, s-a făcut nevăzut.

Iar egumenul Timotei, căutînd pe omul ce i s-a arătat lui, nu l-a găsit şi nimeni nu l-a văzut intrînd sau ieşind; deci, mergînd la Nipru, a suit în deal pe Vasile şi l-a pus pe racla Sfîntului Teodosie. Astfel s-a sculat întreg şi sănătos cu tot trupul şi a început a da egumenului comoara cea trimisă, zicînd: „Ai aici patru sute de grivne de argint şi patruzeci de aur”. Iar egumenul i-a zis: „Fiule, unde este încă o sută de grivne de argint şi zece de aur?” Atunci Vasile a început a se căi, zicînd: „Eu le-am luat şi le-am pus deosebi. Aşteaptă-mă, părinte, şi ţi le voi da toate, căci socoteam să le tăinuiesc acestea de Atoatevăzătorul Dumnezeu”. Atunci le-a scos din vasul în care erau pecetluite şi, numărîndu-le înaintea tuturor, le-a aflat toate întregi, cinci sute grivne de argint şi cincizeci de aur, şi toţi au preamărit pe Dumnezeu şi pe Sfîntul Teodosie. Apoi Vasile a început a mărturisi pe rînd toate arătările sfîntului şi faptele cele pentru sine.

Iar a doua zi, voievodul luînd cu sine doctori, a mers la locul unde-l văzuse pe Vasile zdrobit, vrînd să-l vindece, dar nu l-a găsit. Deci înştiinţîndu-se că l-au dus la Mănăstirea Pecersca şi socotind că acum a murit, degrab s-a dus şi l-a găsit sănătos, ca şi cum n-ar fi fost niciodată bolnav şi, auzind de la dînsul minunile cele de mirare, s-a înspăimîntat şi s-a umplut de bucurie duhovnicească. Deci, mergînd, s-a închinat mormîntului celui făcător de minuni al cuviosului părintelui nostru Teodosie şi s-a dus.

Auzind acestea Gheorghe, fiul lui Simon Polcovnicul, mai mult s-a lipit cu sufletul spre Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi spre Sfîntul Teodosie. Deci pe lîngă darul său cel mare, a mai dat şi lanţul pe care îl purta el însuşi şi în care erau o sută de grivne de aur. Şi a scris astfel: „Iată, eu, Gheorghe, fiul lui Simon, robul Preasfintei Stăpînei Născătoare de Dumnezeu şi al Sfîntului Teodosie, fiind binecuvîntat de sfînta lui mînă, oarecînd am bolit de ochi trei ani şi nu vedeam nici razele soarelui, iar cu cuvîntul lui m-am tămăduit, căci am auzit din gura lui: «Vezi!» şi am văzut. Pentru aceasta scriu această epistolă neamului meu celui de pe urmă, ca nimeni să nu se despartă de locaşul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi al cuvioşilor părinţi Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi, a căror rugăciune apără şi satele acelui locaş. Căci, pe cînd mergeam cu polovţii asupra lui Iziaslav Mstislavici, am văzut o cetate înaltă departe şi îndată am mers asupra ei, dar nimeni nu ştia ce cetate este aceea. Iar polovţii bătîndu-se lîngă ea, mulţi au fost răniţi şi am fugit de la acea cetate; dar pe urmă ne-am înştiinţat că este o moşie a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Mănăstirii Pecersca; iar cetate n-a fost niciodată acolo, nici înşişi aceia care locuiau în satul acela n-au înţeles ceea ce s-a făcut, şi ieşind a doua zi, au văzut vărsare de sînge şi s-au mirat de aceea. Deci, pentru aceasta vă scriu vouă, că voi toţi sunteţi scrişi în rugăciunea Sfîntului Teodosie; căci acela s-a făgăduit tatălui meu, Simon, ca, precum se roagă pentru monahii săi, aşa să se roage şi pentru noi. Şi a scris o rugăciune pe care tatăl meu a poruncit să o pună în mîna sa, cînd avea să fie aşezat în mormînt, aşteptînd făgăduinţa aceluia, pentru care cu adeverire s-a arătat unuia din părinţii purtători de Dumnezeu, zicîndu-i astfel: «Să spui fiului meu, Gheorghe, că am luat cele bune, pentru rugăciunile sfîntului! Sîrguieşte-te şi tu, fiule, să vii în urma mea prin fapte bune». Deci cine nu va voi binecuvîntarea şi rugăciunile Sfîntului Teodosie şi se va abate de la dînsul, acela va iubi blestemul, care nu va întîrzia a veni asupra lui”. Aici este sfîrşitul epistolei iubitorului de Hristos, Gheorghe, cel pomenit mai sus, cu care şi noi, sfîrşind această povestire ce ne stă înainte, suntem datori să ne învăţăm, ca să nu ne abatem de la binecuvîntarea şi rugăciunile cele mult ajutătoare ale cuviosului părintelui nostru Teodosie; ci mai ales să ne apropiem de dînsul, prin fapte bune, căci şi el se va apropia de noi. Făcînd astfel, nu ne vom teme de blestem, ci vom cîştiga binecuvîntarea, fiind moştenitori ai împărăţiei celei pregătite de la alcătuirea lumii, întru Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care, Tatălui împreună cu Sfîntul Duh, I Se cuvine slavă, stăpînire, cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.