Sfîntul Mucenic Iulian
Adaugat la august 10, 2007 de Victor
Categoria: Calendar
august 10, 2025 |
Pe vremea împărăţiei lui Antonin, creştinii erau siliţi ca, ori să aducă tămîie zeilor, ori să moară de munci cumplite. Atunci era în Campania un ighemon cu numele Flavian, aspru şi urîtor al numelui lui Hristos. Acela a trimis prin toată Campania pe slugile sale cele păgîne, ca pe toţi creştinii pe care îi vor găsi, să-i prindă şi să-i aducă legaţi în cetatea Atena, în care locuia el în acea vreme. In vremea aceea, a mers din Dalmaţia în părţile acelea un bărbat numit Iulian, tînăr cu vîrsta, dar bătrîn cu obiceiul şi înţelepciunea creştinească, cu faţa cinstit şi cu tot trupul ales; luminat cu neamul cel bun, dar mai luminat cu credinţa. Acesta, mergînd pe cale, aproape de cetatea Anagnia, s-a întîlnit cu ostaşii ighemonului şi i-a întîmpinat cu închinăciune creştinească, zicîndu-le: „Pace vouă, fraţilor!”
Iar aceia, cunoscîndu-l din cuvinte şi din obiceiul cel blînd că este creştin, au început a-l întreba cine şi de unde este, cum se numeşte şi de ce credinţă este. Iar robul lui Dumnezeu, dorind ca să pătimească şi să moară pentru Hristos, a răspuns rară temere, zicînd: „Sunt creştin, mă numesc Iulian, iar de neam sunt din Dalmaţia. Eu umblu prin părţile acestea, îndemnînd popoarele pretutindeni cu sîrguinţă ca, lepădîndu-se de cinstirea idolilor, să cunoască pe Unul şi adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos, Fiul Lui, şi pe Acela să-L cinstească, pe Care eu propovăduindu-L, voiesc ca sufletul meu să-l pun pentru Dînsul”.
Iar ostaşii, mirîndu-se de răspunsul lui cel fără de temere, l-au prins şi legîndu-l tare, l-au dus pe el, bătîndu-l şi zicîndu-i: „Vom vedea dacă sunt adevărate cuvintele tale, că doreşti să mori pentru Cel răstignit”. Iar el, fiind bătut, se ruga lui Dumnezeu să-i dea putere, ca pînă în sfîrşit să rabde pentru numele Lui cel sfînt. Deci a fost auzit de Domnul, pentru că a venit către dînsul un glas de sus, întărindu-l şi zicîndu-i: „Nu te teme, Iuliane. Eu voi fi cu tine şi-ţi voi da putere şi biruinţă!” Iar sfîntul tînăr a dat mulţumire milostivului Dumnezeu şi a fost dus la ighemon, apoi îndată, din porunca aceluia, a fost închis într-o temniţă înfricoşată, care se numea „groapa rece”. Şi l-au ţinut acolo şapte zile fără hrană şi băutură, vrînd să-1 omoare cu foamea şi setea. Dar Dumnezeu n-a lăsat pe robul Său, pentru că a trimis la dînsul pe sfîntul înger, de a cărui vedere şi vorbire îndulcindu-se legatul lui Hristos, primea hrana cerească din mîinile aceluia.
Iar după ce au trecut cele şapte zile, ighemonul a venit la locul de privelişte – unde mai tîrziu s-a zidit o biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – şi a stat la judecată înaintea mulţimii poporului ce se adunase. Şi aducînd pe mucenic la cercetare înaintea lui, a zis către dînsul: „Nu-ţi este ţie ruşine, un tînăr atît de frumos şi ales, să te lipeşti de un nazarinean de rînd, Care a fost răstignit pe cruce? Nu este mai bine să te lepezi de acea urîtă credinţă şi să te închini zeilor, ca să fii plăcut împăratului?” Mucenicul a răspuns: „Slava şi lauda mea este Dumnezeul meu, adică Hristos Cel răstignit. Deci să nu-mi fie mie a mă lăuda în altceva, decît numai în Crucea Domnului meu. Iar pentru sfînta credinţă, pe care tu cu minciună o numeşti urîtă, sunt gata a muri. Căci zeii tăi cu adevărat sunt urîţi, pentru că sunt diavoli; deci să se ruşineze toţi aceia care se închină lor”.
Nişte cuvinte ca acestea ale sfîntului auzindu-le ighemonul, s-a pornit spre mînie. Şi a poruncit să-1 bată pe sfînt peste gură, apoi, întinzîndu-l la muncire, să-1 chinuiască. Iar sfîntul, fiind bătut, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: „Spre Tine, Doamne, am nădăjduit; izbăveşte-mă cu puterea Ta! Tu eşti Dumnezeul meu, ajutorul meu, scăparea mea şi izbăvitorul meu; deci, să se ruşineze cei ce se închină celor ciopliţi şi cei ce gîndesc rele asupra mea. Către Tine, Doamne, am strigat, să nu mă dai pe mine întru răpirea vrăjmaşilor mei”. Atunci iarăşi a venit către dînsul un glas din cer, întărindu-l şi zicîndu-i: „Nu te teme, ci nevoieşte-te cu bărbăţie”. Iar mucenicul, întorcîndu-se spre popor, a început a vorbi: „Vedeţi voi, ticăloşilor! Nu nădăjduiţi spre zeii pe care vi i-aţi făcut vouă cu mîinile voastre, ci cunoaşteţi pe Acel Dumnezeu, Care din nimic a făcut cerul şi pămîntul!” Cu nişte cuvinte ca acestea îndemnînd Sfîntul Iulian poporul, a cîştigat lui Dumnezeu mai mult de treizeci de bărbaţi. Apoi a fost dus iarăşi în temniţă.
Iar a doua zi, fiind scos iarăşi din temniţă şi dus la judecată, a auzit de la ighemon nişte cuvinte ca acestea: „Te cruţ pe tine, cel ce singur nu te cruţi şi nu voieşti să te închini zeilor celor nebiruiţi”. Impotriva acestora sfîntul mucenic a răspuns astfel: „In deşert îmi vorbeşti mie acestea, pentru că nu-mi vei schimba mintea mea. Eu mă închin lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul, Căruia toţi sunt datori a se închina”. Atunci ighemonul Flavian, mîniindu-se, a poruncit să spînzure pe sfînt la muncire şi să-1 chinuiască cu bătăi şi cu strujire de fiare. Dar, cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Săi, mîinile chinuitorilor au slăbit şi s-au îmbolnăvit, încît nu puteau nici să se atingă de sfînt, nici să ţină în mîini uneltele cele de muncire, nici altceva să facă. De acest lucru mirîndu-se ighemonul Flavian foarte mult, a venit un vestitor, spunînd că a căzut capiştea zeului lor, care se numea Serapis, şi idolul acela împreună cu ceilalţi idoli s-au sfărîmat în bucăţi. Atunci ighemonul şi slujitorii diavolilor care erau împreună cu dînsul s-au umplut de mai mare mirare şi de ruşine. Iar creştinii care erau în popor şi ţineau în taină sfînta credinţă, se bucurau cu duhul şi proslăveau pe Hristos Dumnezeu.
După aceasta, poporul necredincioşilor a strigat, zicînd: „Să piară vrăjitorul acesta degrab”. Atunci ighemonul, umplîndu-se de mînie şi iuţime, s-a învoit îndată la glasul poporului şi a dat asupra mucenicului judecată de moarte, zicînd: „Pe Iulian cel învăţat de creştini la meşteşugul vrăjitoresc, pe hulitorul zeilor şi pe potrivnicul poruncii împărăteşti, poruncim să i se taie capul cu securea, pe locul capiştei dărîmate, spre răzbunarea necinstirii ce s-a adus de dînsul asupra zeilor”. Deci, fiind dus sfîntul în acel loc, şi-a plecat genunchii şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „Dumnezeule al bunătăţii celei fără de sfîrşit, mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, de o moarte cinstită ca aceasta! Mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit să mor pentru numele Tău cel Sfînt! Deci mă rog Ţie să mă speli cu această vărsare a sîngelui meu, să mă curăţeşti de păcatele mele şi să mă duci în binecuvîntata Ta împărăţie. Primeşte duhul meu în pace, iar pe toţi cei ce vor voi să cinstească pomenirea pătimirii mele, întru slava Preasfîntului Tău nume, să nu-i uiţi întru milostivirea Ta cea preamare”.
Astfel rugîndu-se sfîntul, i-a venit un glas din cer, vestindu-i că i s-a auzit rugăciunea lui şi chemîndu-l pe dînsul la cele de sus. Apoi au tăiat capul Sfîntului Mucenic Iulian cu securea. Iar sufletul lui cel sfînt, dezlegîndu-se din legăturile trupului, s-a suit în ceruri, la Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce împărăteşte împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh şi Căruia I se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea Icoanei Maicii Domnului din Smolensk.
Sfinţii Apostoli şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, din numărul celor 70
Adaugat la august 10, 2007 de Victor
Categoria: Calendar
august 10, 2025 |
In zilele Sfinţilor Apostoli, după Inălţarea Domnului şi după primirea Sfîntului Duh, pe cînd încă nu se răspîndiseră ei prin toată lumea la propovăduirea lui Hristos şi bisericile credincioşilor din Ierusalim se înmulţiseră, s-au ales spre slujba diaconiei aceşti şapte bărbaţi plini de Sfîntul Duh şi de înţelepciune: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae Antiohianul. Şi rugîndu-se Sfinţii Apostoli, şi-au pus mîinile peste dînşii şi i-au făcut diaconi. Dintre aceştia, pomenirea Sfîntului Intîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan se cinsteşte la 27 decembrie, a Sfîntului Filip la 11 octombrie, iar pomenirea celorlalţi – afară de Nicolae, care nu este scris în numărul sfinţilor -, Sfînta Biserică s-a obişnuit a o prăznui în ziua de astăzi, deşi ei s-au săvîrşit prin pătimire în vremi osebite, propovăduind apostoleşte pe Hristos în felurite locuri.
Sfîntul Prohor a urmat mai întîi Sfîntului Mai Marelui Apostol Petru, împreună cu ceilalţi ucenici, mai înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi a fost pus de el episcop al cetăţii Nicomidiei, în ţara Bitiniei, precum adevereşte despre aceasta fericitul Simeon Metafrast, în viaţa Sfîntului Apostol Petru, de la 29 iunie. Apoi, după Adormirea Maicii Domnului, Sfîntul Prohor a fost multă vreme împreună călător şi părtaş al ostenelilor Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, cercetînd multe ţări împreună cu dînsul şi suferind dureri şi chinuri de la cei necredincioşi, pentru buna vestire a lui Hristos. El a fost surghiunit cu dînsul şi în insula Patmos şi cele ce-i spunea Cuvîntătorul de Dumnezeu, Ioan, din descoperirea lui Dumnezeu, pe acelea le scria din gura lui. După aceea, iarăşi s-a ostenit în cetatea Nicomidiei, în care a fost întîi episcop, întorcînd pe oamenii cei rătăciţi la Hristos Dumnezeu şi înmulţind biserica cea nou adunată. Şi mergînd în Antiohia, s-a sfîrşit muceniceşte, fiind ucis de cei necredincioşi pentru propovaduirea lui Hristos.
In aceeaşi zi în care a fost ucis cu pietre Intîiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, după cum este scris în Faptele Apostolilor, a fost prigoană mare asupra Bisericii Ierusalimului şi a fost ucis şi Sfîntul Nicanor împreună cu două mii de oameni, care crezuseră în Hristos. Iar felul uciderii se pomeneşte în canon, căci fiind înjunghiat de iudei ca o oaie, s-a jertfit lui Hristos.
După slujba diaconiei, Sfîntul Timon a fost pus de Sfinţii Apostoli episcop al cetăţii Vostrichia din Arabia şi, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei şi de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor încins, a ieşit din foc nevătămat. Iar în Prologul roman cel mucenicesc se spune despre dînsul, că, după nevătămarea focului, fiind răstignit pe cruce, s-a sfîrşit.
Sfîntul Parmena, săvîrşind slujirea cea încredinţată lui de Apostoli, întru propovaduirea cea plină de credinţă, a murit înaintea ochilor apostolilor, fiind îngropat de dînşii şi plîns cu smerenie. însă sunt unii care spun despre dînsul că a avut sfîrşit mucenicesc şi s-a încununat cu cununa mucenicească.