Sfîntul Sfinţit Mucenic Ermolae, preotul Nicomidiei, şi cei împreună cu dînsul, Ermip si Ermocrat
Adaugat la august 8, 2007 de Victor
Categoria: Calendar
| august 8, 2025 |
Acesti sfinti erau preoti din clerul Bisericii Nicomidiei, ramasi dintre sfintii douazeci de mii ce au fost arsi acolo de tiranul Maximian (284-305) in anul 303 (28 decembrie), fiind ascunsi într-o camara.
Dar fiind prins tînarul Pantoleon (nimeni altul decît Marele Mucenic Pantelimon, praznuit la 27 iulie) si nestiind sa minta, a spus ca de preotul Ermolae era învatat în cele crestinesti si a fost botezat.
Si îndata au trimis de l-au adus pe Ermolae la Maximian, si cu el au adus slujitorii si pe insotitorii lui, Ermip si Ermocrat.
Stînd sfintii la întrebare, si propovaduind cu îndrazneala ca Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat, li s-au taiat capetele, in anul 305 de la Hristos.
Sfînta Muceniţă Parascheva
Adaugat la august 8, 2007 de Victor
Categoria: Calendar
| august 8, 2025 |
Sfînta si Marea Mucenita Parascheva s-a nascut intr-un sat pe lînga Roma, in vremea domniei lui Hadrianus (117-138), din parinti crestini, Agaton si Politeia, care multa vreme il implorasera pe Domnul sa le dea un prunc. Dumnezeu, care intotdeauna raspunde rugaciunilor celor care se tem de el, le dadu deci o fiica, pe care ei o numira Parascheva, caci era nascuta intr-o vineri (Paraskevi in greceste inseamna „vineri”) dar si din evlavie pentru Patima intaritoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
Inca din frageda copilarie ea s-a consacrat cu totul celor dumnezeiesti. Nefiind deloc atrasa de jocurile copilaresti, isi petrecea vremea fie in biserica pentru a participa la Slujbe fie acasa, pentru a medita cuvîntul lui Dumnezeu sau rugaciunea. La moartea parintilor sai, pe cînd era in vîrsta de 12 ani ea imparti bogatiile lor celor lipsiti, apoi se retrase intr-o Manastire unde primi mahrama, semn al inchinarii vietii ei lui Dumnezeu. Dupa ce si-a petrecut o vreme in ascultare desavîrsita fata de maica superioara, cu sufletul insetat de a impartasi si celorlalti oameni comoara credintei, ea parasi Manastirea pentru a se duce sa propovaduiasca numele lui Hristos in orase si sate. Astfel aduse pe multi pagîni la dreapta credinta, suscitînd nemultumirea si ura iudeilor, care au denuntat-o regelui acelui tinut in care ea se afla (dupa altii, noului imparat, Antonin cel Pios, catre 140). Suveranul dadu ordin pe data ca nobila crestina sa fie arestata si adusa inaintea lui. Cînd o vazu, ramase mai intîi surprins de frumusetea ei apoi incerca sa o atraga prin maguliri spunînd : „Daca te lasi convinsa de cuvintele mele si accepti sa aduci sacrificii idolilor, vei primi multe bogatii, dar daca te incapatînezi, sa stii ca vei avea multe de suferit”. Tînara fata, desi gingasa, ii raspunse cu barbatie : „Nu ma voi lepada niciodata de prea blîndul meu Iisus Hristos si nici un chin nu va putea sa ma desparta de dragostea Lui. Caci El a zis : Eu sint Lumina lumii ; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8:12). Cît despre idolii vostri, care nu au facut nici cerul nici pamîntul, ei vor disparea de pe pamînt si de sub cer (Ieremia 10:11)”. Atunci mînia regelui se inflacara si dadu ordin soldatilor sa puna pe capul Sfintei o casca de fier inrosit in foc. Acoperita de roua, precum cei Trei Tineri din cuptor, Sfînta Parascheva nu simti nici o suferinta. Dupa ce i-au fost smulsi sînii, fu aruncata in inchisoare, cu o piatra grea pusa pe piept, dar fu vindecata de un Inger ce si-a facut aparitia dintr-un mare cutremur. Constatînd minunea, 70 de soldati din garnizoana s-au convertit si au fost imediat executati din ordinul tiranului care o aduse din nou inaintea lui pe Parascheva. Repetîndu-si inflacarata marturie de credinta, Sfînta fu aruncata intr-un cazan de cupru si bronz umplut cu plumb incandescent. Dar si acolo, trupul sau – care primise prin asceza si feciorie arvuna cinstirii vietii viitoare – ramase neatins. Crezînd ca amestecul nu era cu adevarat arzator, tiranul se apropie si fu orbit de vapaie5. Sub efectul durerii isi dadu seama de greseala sa si incepu sa strige : „Fie-ti mila de mine, slujitoare a adevaratului Dumnezeu si reda-mi lumina ochilor si voi crede in Dumnezeul pe care il propovaduiesti”. La rugaciunea Sfintei el nu numai ca isi regasi vederea ci primi si lumina credintei si la cererea sa fu botezat in numele Sfintei Treimi, impreuna cu toti cei apropiati lui.
Eliberata, Sfînta Parascheva parasi tinutul pentru a-si continua misiunea. Pe cînd se afla intr-un oras condus de un oarecare Asclepios si propovaduia pe Hristos, fu arestata si adusa in fata tribunalului. La intrebarea lui Asclepios care ii ceru sa isi spuna numele, Sfînta se inchina cu semnul Sfintei Cruci si declara ca era slujitoarea lui Hristos Facatorul cerului si al pamîntului, Care s-a dat crucii si mortii pentru Mîntuirea noastra, si Care va reveni cu marire sa judece viii si mortii. Tiranul dadu ordin sa fie batuta cu vergile dar Sfînta continua sa il slaveasca pe Dumnezeu, cu privirea intoarsa spre cer, iar cînd Asclepios ii intrerupse pe calai pentru a-i cere sa aduca sacrificiu idolilor, ea il scuipa in fata cu dispret. Iesindu-si din fire el ceru sa fie biciuita pîna la os. Dar dupa o noapte petrecuta la inchisoare, soldatii o gasira a doua zi nevatamata. Cum ea cerea regelui sa fie lasata sa se duca la Templul lui Apolo, toti pagînii se bucurara, crezînd ca accepta sa aduca sacrificii idolilor. Cînd insa – dupa ce se rugase indelung – isi facu semnul Crucii, idolii se sfarîmara cu zgomot mare iar poporul striga : „Mare este Dumnezeul Crestinilor!”. Preotii idolilor, cuprinsi de furie, au cerut regelui sa sfîrseasca cu ea si fu aruncata in fosa unde prin rugaciune provoca moartea unui balaur si a reptilelor care se mai gaseau acolo. Constatînd ca toate tentativele sale erau zadarnice, Asclepiios o trimise in alta imparatie, condusa de crudul Tarasios6 . Dar cum prin chemarea Numelui lui Hristos ea ii vindeca pe toti bolnavii care erau adusi la ea, regelu ceru sa fie adusa inaintea lui si o acuza de vrajitorie, dînd ordin sa fie aruncata intr-o fosa urît mirositoare, plina de animale veninoase. Prin semnul Crucii, aceasta cloaca deveni asemeni unei pajisti inmiresmate primavara, iar Sfînta, ocrotita de un Inger, ramase nevatamata la toate celelalte chinuri la care fu supusa. De aceea, nemaiputîndu-si conteni mînia, regele ordona calailor sai sa taie capul slujitoarei lui Dumnezeu. Cazînd in genunchi, Parascheva se ruga cu lacrimi, incredintîndu-si sufletul viteaz Mirelui sau Hristos si ii ceru sa ierte pacatele celor care aveau sa-L cinsteasca. Atunci cînd capul ii cazu sub spada, se auzi un glas ceresc urîndu-i bun venit in Imparatia Cerurilor, a carei venire ea o vestise prin cuvîntul sau si prin lucrarile sale. De atunci, parti din moastele sale, imprastiate in Sfintele Biserici, nu au incetat sa infaptuiasca nenumarate vindecari, in special pentru cei bolnavi de ochi.
Viata si patimirea sfintei Parascheva Romana a fost scrisa de Ioan de Eubeea in secolul al VIII-lea. Ea este uneori praznuita si in ziua de 9 noiembrie.
Cuviosul Moise Ungurul
Adaugat la august 8, 2007 de Victor
Categoria: Calendar
| august 8, 2025 |
Cuviosul era de loc din Ungaria şi un apropiat al binecredinciosului cneaz – „purtător de pătimiri” „“ Boris; şi îi slujea acestuia împreună cu fratele său, Gheorghe. Acesta a fost ucis împreună cu Sfîntul Boris la rîul Alt, cînd a vrut să-l apere cu trupul său de ucigaşi. Scăpînd de la moarte, fericitul Moise a venit la Kiev, ascunzîndu-se acolo de neruşinatul Sviatopolk, pînă cînd cucernicul cneaz laroslav l-a biruit. Cînd Sviatopolk, care a fugise în Polonia, s-a întors împreună cu cneazul Poloţki Boleslav şi l-a alungat pe laroslav, instalîndu-se la Kiev, Boleslav se retrage în ţara sa, luînd ostatice două surori ale lui laroslav şi mulţi boieri ai acestuia; printre ei se afla şi fericitul Moise, încătuşat la mîini şi la picioare cu lanţuri grele de fier. Pentru că era puternic la trup şi frumos la chip, îl păzeau foarte.
În Polonia, fericitul a fost văzut de o femeie frumoasă, tînără, cu faimă şi foarte bogată. Soţul său a fost ucis în atacul asupra Kievului. Minunîndu-se de frumuseţea lui Moise, stîrnindu-şi pofta trupească către cuvios, a început a-l îndupleca cu cuvinte de linguşire: „De ce suferi aceste chinuri, cînd ai minte pe care o poţi folosi pentru a te elibera din aceste cătuşe şi suferinţe?” Moise îi răspunse: „Aşa a fost voia Domnului!” Ea i-a răspuns atunci: „Dacă mi te supui, te voi slobozi şi te voi face om mare în Polonia, şi vei avea stăpînire asupra mea şi asupra ţinutului meu”.
Cunoscînd gîndurile sale rele, fericitul i-a spus: „Care bărbat, ascultînd de soţia lui, a făcut vreun lucru bun? Primul zidit, Adam, ascultînd de femeia lui a fost izgonit din rai. Cum voi fi eu liber, cînd mă voi face rob femeii? Căci nu am cunoscut femeie de la naştere”.
Ea îi răspunse însă: „Te voi răscumpăra şi te voi face mie bărbat; împlineşte doar voia mea, căci mi-e milă să văd cum nebuneşte piere frumuseţea ta”. Fericitul Moise îi răspunse: „Află, dar, că nu-ţi voi împlini voia; nu doresc nici puterea ta, nici bogăţia. Mai de preţ este pentru mine curăţia sufletească şi trupească. Fiind neascultător, nu vreau să-mi pierd truda de cinci ani, în care mi-a dăruit Dumnezeu răbdare să port fiarele acestea; pentru aceste munci, nădăjduiesc să fiu izbăvit de muncile cele veşnice”.
Atunci femeia a luat o altă hotărîre diavolească: „Dacă îl voi răscumpăra, mi se va supune şi fără voie”. Stăpînul lui Moise, folosindu-se de prilej, i-a cerut 1000 de galbeni şi i l-a dat pe Moise. Luînd stăpînire asupra lui, îl ademenea cu neruşinare la lucruri ticăloase. L-a îmbrăcat în haine scumpe şi-l hrănea cu mîncări dulci, iar cu braţele sale necurate îl cuprindea şi îl silea la mîngîieri trupeşti. Fericitul Moise, văzînd turbarea ei, mai mult se dădea rugăciunii şi postului. Şi-a scos hainele frumoase, ca oarecînd Iosif – şi a fugit de păcat, nesocotind fericirea acestei vieţi.
Femeia, însă, ruşinată, s-a umplut de mînie şi a pus la cale să-l omoare pe fericit cu foametea, aruncîndu-l în temniţă. Dumnezeu, Care dăruieşte hrană la toată făptura şi Care, oarecînd, l-a hrănit pe Ilie în pustie, nu l-a lăsat nici pe acest fericit. A plecat către milă inima unui rob al acelei femei şi acela îi aducea în taină mîncare.
Unii încercau sal înduplece: „Frate Moise, ce-ţi strică să te însori? Eşti tînăr, iar această văduvă a trăit cu soţul său doar un an şi este mai frumoasă ca alte femei; are o avere mare şi multă putere; dacă ea ar dori, chiar şi cneazul ar lua-o în seamă. Tu eşti rob în temniţă şi nu vrei să fii domnul ei. Dacă vei zice: „Nu pot să calc poruncile lui Hristos”, – nu spune, oare, Hristos în Evanghelie: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amîndoi un trup? (Matei 19:5). Tu, însă, nu eşti legat cu cinul monahicesc, ci liber de el, de ce voieşti relele şi amarele chinuri şi aşa, suferi? Dacă se va întîmpla să mori în acest necaz, ce laudă vei avea? Cine se scîrbea de femei din primii drepţi? Avraam? Isaac? Iacov? Dar tu, dacă vei scăpa viu de această femeie, după aceea – aşa credem noi – vei căuta femeie; şi cine nu va rîde atunci de nebunia ta? Mai bine ar fi să te supui acestei femei.”
Fericitul Moise le răspundea: „Vai, fraţilor, dacă mulţi drepţi s-au mîntuit cu femei, eu unul sunt păcătos şi nu mă pot mîntui cu femeie. Dar, dacă Iosif ar fi ascultat mai devreme de femeia lui Putifar, nu ar fi împărăţit mai tîrziu, cînd şi-a luat soţie în Egipt (Facere 39 şi 40). Dumnezeu, văzînd răbdarea lui, i-a dăruit împărăţia Egiptului, de aceea s-a şi proslăvit din neam în neam pentru curăţie, deşi avea copii. Eu, însă, nu doresc nici împărăţia Egiptului, nici domnia în Polonia, nici slava de pe tot întinsul pam”™ntului rusesc, ci toate acestea le urăsc, pentru împărăţia cerească. De aceea, dacă voi ieşi viu din mîinile acestei femei, niciodată nu voi căuta o altă femeie, ci cu ajutorul Domnului, mă voi face monah. Căci scris este: „Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femei, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.” (Matei19:29) Deci, să vă ascult pe voi mai mult, sau pe Hristos? Apostolul spune: „Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului, iar cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii (1 Cor. 7:32, 33). Vă întreb: pentru cine se cade să muncim: pentru Hristos, sau pentru femeie? Deci, înţelegeţi voi, care mă ţineţi întemniţat, că niciodată nu mă va linguşi frumuseţea femeiască şi nu mă va smulge de la dragostea lui Hristos!”
Auzind acestea, văduva a poruncit să pună pe fericit pe un cal şi, cu alai de multe slugi să-l poarte prin oraşele şi satele sale, spunînd: „Toate acestea sunt ale tale, dacă vrei”. Şi a dat poruncă: „Acesta este domnul vostru şi soţul meu. Întîlnindu-l, închinaţi-vă lui”. Fericitul, rîzîndu-şi de nebunia femeii, i-a spus: „În zadar te trudeşti, nu poţi să mă îndupleci cu lucrurile vremelnice ale acestei lumi, nu-mi vei fura bogăţia nepieritoare. Înţelege şi nu te osteni fără rost”.
Femeia, mînioasă, i-a spus: „Au nu ştii că-mi eşti vîndut? Nu te voi lăsa viu, ci şi după multe chinur,i te voi da morţii”. Fericitul i-a răspuns cuîndrăzneală: „Nu mă tem de nici un necaz, căci cu mine este Dumnezeu, Căruia de acum, după voia Lui, doresc să-l slujesc prin viaţa monahicească”.
În acest timp, din Pronia Dumnezeiască, a venit la fericitul Moise un ieromonah din Sfîntul Munte şi l-a tuns în sfîntul cin îngeresc; l-a învăţat multe despre feciorie, cum să nu se lase biruit de vrăjmaşul şi să nu aibă teamă de această femeie stricată; apoi, a plecat. L-au căutat peste tot, dar nu l-au mai găsit.
Femeia, deznădăjduindu-se, a chinuit tare pe monahul Moise: întinzîndu-l, a poruncit să-l bată cu fiare, iar pămîntul s-a îmbibat de sîngele lui.
Călăii îi spuneau: „Supune-te doamnei tale, fă voia ei. Dacă nu asculţi, îţi vom zdrobi trupul în bucăţi”. Le răspundea Moise cu vitejie: „Fraţilor, grabnic faceţi ce vi s-a poruncit. Iar eu nicicum nu pot lepăda de călugărie monahism şi de dragostea Domnului”. Femeia, îngrijindu-se cum să se răzbune pe cuvios, l-a dus, în sfîrşit, la judecată la cneazul Boleslav. Acela îl îndemnă pe Moise să asculte de stăpîna sa şi să-i devină soţ, să fie un domn cunoscut şi slăvit în pămîntul Poloniei. Cuviosul Moise îi răspunse: ” Şi ce folos are omul, dacă toată lumea o va dobîndi, dar îşi va pierde sufletul? De ce îmi făgăduieşti slava şi cinstea de care, în curînd, te vei lipsi chiar tu şi te va primi mormîntul neavînd nimic? Aşa şi această femeie stricată, va fi omorîtă cu cruzime”.
După aceasta, dobîndind şi mai multă putere asupra lui Moise, femeia, cu neruşinare îl ademenea la păcat tot mai mult şi a poruncit săă fie pus cu de-a sila în aşternutul ei; îl cuprindea, îl săruta, dar nici aşa nu-l putea ispiti cu pofta sa. De aceea, a poruncit să i se dea în fiecare zi cîte o sută de lovituri, după care, a poruncit să i se taie părţile tainice ale trupului. Cuviosul Moise stătea întins ca şi mort, Din pricina sîngelui curs, abia mai sufla.
Fiind părtaş şi dorind să placă mai mult acestei femei, Boleslav a pornit o prigoană mare asupra monahilor şi i-a alungat pe toţi din ţinutul său. Într-o noapte, Boleslav a muritîn chip neaşteptat, iar în Polonia a avut loc o răscoală. Poporul s-a răzvrătit, a bătut mulţi boieri, iar printre aceştia a fost ucisă şi acea femeie neruşinată.
Cuviosul Părintele nostru Moise, prinzînd putere, a venit la Kiev, în peştera cuviosului Antonie, purtînd asupra sa rănile muceniceşti, ca un viteaz ostaş al lui Hristos; şi a trăit bineplăcînd lui Dumnezeu în post, rugăciune, sărăcie şi în toate faptele bune ale unui monah. Zece ani a petrecut cuviosul în mănăstirea Pecerska – Kiev, în peşteră – şi s-a dus la Domnul.
Pentru multele biruinţe asupra patimii desfrînării, i-a dăruit Dumnezeu puterea să dea ajutor celor care se află în aceleaşi încercări. Un frate, fiind luptat de patima desfrînării, a venit la cuvios şi i-a cerut ajutorul. „Făgăduiesc să ţin pînă la moarte „“ i-a spus el „“ ceea ce îmi vei porunci.” Cuviosul i-a spus: „Niciodată în viaţa ta să nu spui un cuvînt vreunei femei”. Acela a făgăduit cu tărie. Atunci, cuviosul s-a atins de el cu toiagull lui, fără de care nu putea umbla, din pricina durerii de la rănile primite mai înainte şi, dintr-o dată, au murit toată patima în trupul acelui frate. De atunci, nu au mai fost pentru el acest fel de ispite.
Sfîntul Moise Ungurul, rîvnind să păzească fecioria, a îndurat jigniri, suferinţe şi chinuri. Lui se roagă pentru a fi apăraţi de siluire cei feciorelnici, sau pentru păzirea curăţia cei căsătoriţi, precum şi pentru ajutor în toată lupta cu trupul.
Sfintele lui moaşte împreună cu moaştele sfinţilor de la Pecerska – Kiev se odihnesc în peşterile Lavrei Sfintei Adormiri Pecerska – Kiev.
