Sfîntul Sfinţitul Mucenic Eusebie, episcopul Samosatelor
Adaugat la iulie 5, 2007 de Victor
Categoria: Calendar
iulie 5, 2025 |
Acesta a trăit în zilele împăratului Constantie, fiul lui Constantin cel mare, şi era rîvnitor fierbinte al drept-slăvitoarei credinţe, şi avea atîta vitejie a sufletului, şi atîta defăima lucrurile acestea trecătoare, şi se nevoia ca să se sporească dreapta credinţă şi Ortodoxia, măcar că împăratul avea gînd împotrivă, fiindcă era arian; pentru aceasta atunci cînd îl înfricoşa şi îl înspăimînta Constantie că-i va tăia mîna dreaptă, de nu va scoate alegerea cea făcuta de marele Meletie, care era la dînsul, el a întins amîndouă mîinile, primind cu bucurie mai degrabă tăierea lor, decît să dea alegerea cea cerută. Pe acest preacuvios părinte al nostru, în urma lui Constantie şi a lui Iulian, căzînd Valens în boala relei credinţe ariene, l-a scos din scaunul său şi l-a osîndit să fie izgonit la apa Dunării. Dar după moartea lui Valens s-a întors sfîntul la Samosata, episcopia sa, care se afla în Siria, aproape de rîul Eufratului, în Mitropolia Edesei. Apoi după multe lupte şi biruinţe ce făcuse în aceleaşi lupte, şi-a aflat sfîrşitul mucenicesc, că aruncînd o femeie făcătoare de rele şi ariană, cu o cărămidă, de sus de pe un acoperiş, lovi pe sfîntul în cap, pe care încă mai înainte de a muri, sfîntul a iertat-o, urmînd Stăpînului său şi întîiului Mucenic Ştefan. Deci se face soborul şi praznicul lui în biserica Sfîntului Ioan Botezătorul, aproape de cea a Adrianilor.
Tot în această zi, pomenirea Sfîntului Mucenic Galaction, care în mare fiind aruncat s-a săvîrşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenice Iuliani (Iuliana) şi Satornin fiul ei, care prin foc s-au săvîrşit.