Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Cuviosul Onufrie cel Mare

Adaugat la iunie 25, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 25, 2025

Cuviosul Onufrie cel Mare Cuviosul Onufrie a fost un mare sihastru din Egipt si a trait pe la anii 350-400. La inceput a petrecut, o vreme, intr-o manastire cu viata de obste, din partile Tebaidei, manastire ce se afla in pustia numita Ermopole. Chemat, insa, la viata pustniceasca dupa pilda Sfantului Ilie si a Sfantului Ioan Botezatorul, a iesit din viata de obste si a locuit in pustie, nevazand fata de om, vreme de saizeci de ani. Pe Onufrie l-a aflat Marele Pafnutie, care a calatorit in toata pustia, cea mai adanca, dorind sa cunoasca si sa scrie viata celor mai mari barbati ai pustiei. Si, umbland el saptesprezece zile prin pustie si ajungand la locul unde era Sfantul Onufrie, a mers Pafnutie la el si l-a rugat sa-i spuna numele sau si toata petrecerea vietii sale. Cunoscand, deci, Pafnutie toate acestea, din insasi gura sihastrului, a povestit, mai pe urma, monahilor dornici de pustnicie, nu numai cele despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci si despre alti cuviosi, pe care i-a aflat el, umbland prin pustie.

Ca, in viata de obste, zicea ava Onufrie, traim laolalta si unul este altuia pilda, indemn si sprijin la nevoie, acolo savarsim impreuna cantarea bisericii, iar de flamanzim, gasim painea facuta si de insetosam, avem apa din belsug. De se intampla unuia a se imbolnavi, fratii ceilalti il mangaie si-l ingrijesc si toti slujim, unii altora, din dragoste pentru Hristos. Dar noi, cei ce patimim in pustie, suntem lipsiti de toate acestea. Caci cine sa-l mangaie, de i se intampla vreo mahnire? La boala, cine sa-i poarte de grija si sa-i slujeasca? Iar de-l vor incerca ispite si indoieli, cine sa-l povatuiasca? Si de va flamanzi, unde va afla hrana? Si de va inseta, unde va gasi izvor? Pentru aceea, fara de asemanare este osteneala acestora, care traiesc singuratici in pustie. Dar s-a aprins in sufletul meu, zise Onufrie, dorinta neclintita de a merge in pustie si de a duce acolo o asemenea viata, plina de lipsuri si de grele osteneli pentru Hristos. Si, luandu-mi putina paine, pentru patru zile, si dupa indelungata cale, am vazut o pestera. M-am apropiat si am zis la usa: „Binecuvanteaza, parinte.” Si a iesit un batran cu chip sfintit. Am facut metanie, iar el m-a imbratisat cu dragoste. Iar, dupa cateva zile, mi-a zis: „Scoala-te, fiule, sa te duc in alta pestera, ca intr-insa sa vietuiesti singur.” Si aici, in acest loc, vietuiesc de saiezeci de ani.

Iar singuratatea i-a pregatit sufletul pentru cele mai scumpe descoperiri ale Duhului Sfant. Acolo el a gasit pacea inimii si acele bucurii, rupte din bucuria cereasca. Nemultumit a se ruga numai pentru nevoile sale, el facea rugaciuni fierbinti pentru Biserica si pentru necazurile oamenilor din lume. Traia din osteneala mainilor sale, hranindu-se din roadele unui smochin din apropiere. Si a murit chiar atunci cand Pafnutie era acolo. Deci, l-a ingropat Pafnutie la locul acela si, indata, a vazut prabusindu-se coliba, uscandu-se smochinul, si secand apa izvorului.

Dumnezeului nostru, slava!

Cuviosul Petru din Muntele Athos

Adaugat la iunie 25, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 25, 2025

Cuviosul Petru din Muntele AthosAcest fericit a fost de neam grec, cu randuiala ostas. Si, luptandu-se in razboi cu turcii, a fost biruit, prins viu si dus in temnita din Samara, ferecat cu grele lanturi. Si, scapand el, prin mijlocirea Sfantului Nicolae, facatorul de minuni, tot prin a lui povatuire, s-a dus la Roma, unde papa l-a imbracat in schima ingereasca. Deci, se ruga lui Dumnezeu, cu de-adinsul, ca sa fie povatuit la un loc linistit, spre a petrece acolo ramasita vietii sale, cu linistea cea desavarsita, precum se fagaduise Domnului. Deci, intr-una din nopti, a vazut fericitul pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si pe dumnezeiescul Nicolae, in urma ei, adeseori rugand-o si zicand: „Unde poruncesti Stapana, ca sa-si petreaca robul tau, Petru, ramasita vietii, precum a fagaduit?” Deci, Aparatoarea lumii a raspuns: „In Muntele Atonului imi este placut sa ramana el, caci, pe acest munte l-am ales, spre mostenirea mea, si pe cei ce traiesc acolo ii voi ocroti.” Deci, desteptandu-se, Cuviosul a marturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu si ale Sfantului Nicolae. Pentru care s-a dus el in Sfantul Munte al Atonului si, cercetand toate cele de acolo, a aflat o pestera intunecoasa, plina de taratoare veninoase, pe care, numai cu rugaciunea, le-a izgonit de acolo. Si a petrecut in ea, ca un om fara de trup, neavand cu sine nimic, decat hainele cu care era imbracat. Dar, cu vremea, si acestea stricandu-se, petrecea gol. Deci, hrana sa, la inceput, erau ierburile, care odrazleau in preajma pesterii si ghinda. Mai in urma, insa, prin folosinta Nascatoarei de Dumnezeu, s-a invrednicit de hrana cereasca, aducandu-i-se aceasta de catre ingeri, la patruzeci de zile. Deci, fericitul cu aceasta netrupeasca petrecere, vietuind pe pamant cincizeci si trei de ani si multe ispite suferind de la uratorul de bine, satana, s-a mutat catre Domnul. Pe acesta, un oarecare vanator, aflandu-l viu inca, dar aproape de sfarsit, a luat cinstitele sale moaste, dupa adormirea sa, si, povatuit de Dumnezeu, le-a adus la manastirea numita a lui Clement si acolo a asezat aceasta comoara. De aici, luandu-le niste monahi si urcandu-se pe o corabie, s-au dus pe mare, la un oarecare sat din preajma Traciei, numit Ficoman, si acolo, a ramas aceasta mare si nepretuita comoara, fiind bine primita si cinstita, si de episcopi si de popor, izvor de minuni fiind de-a pururea, celor ce, cu credinta se apropie de ele.