Cuviosul Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului
Adaugat la iunie 10, 2007 de Victor
Categoria: Calendar
| iunie 10, 2025 |
Cuviosul părintele nostru Nichita iubea din tinereţe pe Hristos. El s-a lepădat de lume şi de toate cele din lume şi, plăcînd lui Dumnezeu prin viaţa îmbunătăţită, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Calcedonului. Ca arhiepiscop, stătea ca o făclie în sfeşnic, cu care a luminat lumea şi a împodobit Biserica lui Hristos. Şi era foarte milostiv spre săraci, că hrănea pe cei flămînzi, îmbrăca pe cei goi, primea şi odihnea pe cei străini. El era tatăl sărmanilor, apărătorul văduvelor şi izbăvitorul năpăstuiţilor.
În vremea eresului luptătorilor de icoane de pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul, Sfîntul Ierarh Nichita s-a arătat mărturisitor al lui Hristos, de vreme ce s-a nevoit mult împotriva credinţei celei rele, mustrînd şi lepădînd dogmele cele necredincioase, apoi, învăţînd şi sfătuind cu dreaptă credinţă a se închina icoanei lui Hristos, a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor. El a pătimit mult pentru dreapta credinţă de la împăratul cel răucredincios şi de la cei de un gînd cu el, şi astfel a suferit izgoniri, defăimări şi chinuri.
După mulţi ani şi după multe osteneli de mărturisitor, a trecut cu pace la Dumnezeu, de la cele de aici. Dumnezeu l-a preamărit în cer înaintea îngerilor Săi, iar pe pămînt înaintea oamenilor, de vreme ce la cinstitele lui moaşte s-au făcut minuni care dau tămăduiri de toate bolile ca să se slăvească întru el Dumnezeu, Cel preamărit întru sfinţii Săi. Amin.
Sfînta Muceniţă Eliconida
Adaugat la iunie 10, 2007 de Victor
Categoria: Calendar
| iunie 10, 2025 |
Eliconida, muceniţa lui Hristos a trăit pe vremea împărăţiei lui Gordian şi a lui Filip, fiind născută şi crescută în Tesalonic. Ura contra creştinilor din partea închinătorilor de idoli răspîndindu-se pretutindeni, muceniţa a mers la Corint. Şi, văzînd poporul aducînd jertfe idolilor, a stat la un loc înalt şi a strigat, zicînd: „O, bărbaţi corinteni, nepricepuţi şi împietriţi cu inima, vă văd că sînteţi necredincioşi. Aţi lăsat pe Dumnezeul Cel veşnic şi nestricăcios şi v-aţi întors către idolii cei pierzători de suflete. Vă rog, uitaţi-vă la înălţimea cerului şi la lăţimea pămîntului şi socotiţi cu mintea voastră, cine a întins cerul ca o piele pe deasupra capetelor noastre? Cine a întemeiat pămîntul peste adîncuri? Cine este puternic să alineze valurile cele furioase ale mării cu înfricoşatul şi slăvitul Său nume? Cine a zidit din ţărînă pe om, şi a suflat în el duh de viaţă? Acela este adevăratul Dumnezeu, Care ţine în palmă toată făptura şi Care petrece în ceruri. Iar zeii păgînilor sînt diavoli muţi şi nesimţitori, asemenea lor să fie toţi cei ce se închină lor”.
Astfel grăind sfînta, cu libertate şi cu glas mare, îndată au apucat-o păgînii şi au dus-o la ighemonul lor, Perine. Ighemonul, căutînd spre ea şi văzînd cinstea feţei ei, a început a-i vorbi cu blîndeţe, zicînd: „Bine să-ţi fie ţie, preafrumoasă fiică, căci socotesc, că tu crezi în zeii noştri cei ce petrec pururea şi mă bucur de tine”. Sfînta a zis: „O, ighemoane, ce bucurie poate să fie păgînilor, de vreme ce bucuria ta se va întoarce în plîngere, iar mîndria în neputinţă? Eu cred în Dumnezeu, Care este peste toate şi mă bucur că m-am învrednicit, pentru Dumnezeul meu a intra în această nevoinţă, pe care o aştept de mult, ca să cîştig cununa biruinţei”. Ighemonul a zis: „Nu fi cu limbuţia ta asemenea cu femeile cele fără de minte, ci spune nouă cu blîndeţe şi pe scurt cum te numeşti?”
Sfînta a răspuns: „Nu sînt nebună, ci înţeleaptă întru Hristos; iar de voieşti să ştii numele meu, mă numesc Eliconida”. Zis-a ighemonul: „Nu cu cuviinţă ţi s-a dat numele Eliconida, căci pentru neruşinarea ta cea mare, vei primi peste trupul tău munci şi bătăi”. Sfînta a răspuns: „Bine, mă numesc Eliconida, căci totdeauna este cu mine milostivirea Dumnezeului meu şi arunc săgeţi asupra diavolului, tatăl tău. Iar ţie, Perine, nu ţi s-a pus numele din întîm-plare, căci necuratul şi ticălosul tău trup, împreună cu spurcatul tău suflet, se va trage cu oşti înfocate la pierzare”. Zis-a ighemonul: „Să ne spui curat, vei jertfi zeilor sau nu? Pentru că mă jur pe zeul meu, doctorul Asclipie, că nu te voi cruţa, de nu vei asculta porunca împărătească şi de nu te vei închina zeilor noştri”. Sfînta a răspuns: „Ascultă-mă, Perine! Eu sînt roabă a lui Hristos, iar pe Asclipie al tău nu ştiu cine este. Deci, fă ceea ce voieşti”.
Atunci ighemonul, umplîndu-se de mînie, a început a munci pe sfînta. Deci, întîi a poruncit, s-o întindă la pămînt şi să-i zdrobească gleznele picioarelor ei şi apoi s-o arunce într-o căldare plină cu smoală foarte înfierbîntată. Dar, îngerul Domnului, arătîndu-se, a răcorit căldarea; iar smoala cea fiartă a prefăcut-o în rouă rece, încît ieşea din căldare, ca din nişte aromate, o mireasmă plăcută. Lucrul acesta văzîndu-l ighemonul, a strigat, zicînd: „O, cît de mare vrăjitor este acest Hristos, care poate să prefacă focul în apă!” Sfînta i-a zis: „Cît de mari ţi se par ţie acum, zeii tăi Die şi Asclipie, pe care i-a umplut de ruşine o femeie, fiind roabă a lui Hristos?” Din aceste cuvinte ale sfintei, muncitorul, umplîndu-se de mai multă mînie şi numind-o pe ea fermecătoare, a poruncit, să-i smulgă perii capului ei cu piele cu tot şi să-i ardă capul cel jupuit şi pieptul cu lumînări aprinse. Însă muceniţa răbda cu vitejie toate acele munci, ca şi cum nu simţea nici o durere.
Atunci ighemonul, schimbîndu-şi mînia în blîndeţe, a început a momi pe sfînta, zicînd: „Preaiubită fiică, apropie-te şi jertfeşte zeilor celor nebiruiţi, mai ales Afroditei şi Atenei. Pentru aceasta te voi face preoteasa marei Artemida, asemenea cu femeile senatorilor, şi voi pune în mijlocul cetăţii întru numele tău un stîlp de aur. Despre aceasta voi înştiinţa pe împăraţi prin scrisori despre tine şi vei fi ca o maică în toată această cetate”.
Sfînta Eliconida a zis: „De vei face precum zici, du-mă în capiştea zeilor tăi, ca să aduc jertfe”. Ighemonul, auzind acestea, s-a umplut de mare bucurie şi îndată a poruncit propovăduitorilor şi trîmbiţelor să înştiinţeze toată cetatea, ca să se adune şi să ducă cu mare dănţuire pe sfînta în capiştea idolilor. Iar ea, intrînd în capişte, a zis popilor: „Voiesc să fiu singură cînd aduc jertfe curate; deci, porunciţi tuturor să iasă din capişte împreună cu voi şi apoi să închideţi uşile”. Popii au ascultat-o. Deci, încuind pe sfînta singură în capişte, ei înşişi stăteau afară înaintea uşilor, jucînd şi cîntînd din trîmbiţe şi timpane.
Mireasa lui Hristos, fiind singură înăuntru, a apucat pe idolul Afroditei şi l-a sfărîmat în trei bucăţi, apoi pe idolul Atenei, pe care, aruncîndu-l la pămînt, l-a zdrobit cu totul, şi, după aceea, luîndu-l şi pe al lui Asclipie din altarul lui, i-a tăiat mîinile, picioa-rele şi capul. Acelaşi lucru a făcut şi idolului Die. Pe cînd se făcea acea sfărîmare a zeilor, n-au auzit nici slujitorii, nici poporul, de vreme ce glasul trîmbiţelor şi al timpanelor covîrşea zgomotul din capişte. Astfel, ei au stat multă vreme afară, aşteptînd pînă ce fecioara îşi va săvîrşi rugăciunile şi jertfele. Dar, după multă vreme, slujitorii, pierzînd răbdarea, s-au plecat să privească în capişte. Acolo au văzut pe zeii lor sfărîmaţi şi aruncaţi la pămînt, iar pe sfînta, şezînd în altar şi lăudînd pe Hristos Dumnezeul ei. Deci, au sărit înăuntru, rupîndu-şi hainele lor şi apucînd pe muceniţa cu mînie, strigau către ighemon: „Pierde pe această fermecătoare”. Din această pricină s-a făcut gîlceavă şi strigare în poporul cel mînios pentru sfărîmarea idolilor; pentru că toţi răcneau, zicînd: „O, ighemoane, pierde îndată pe această fermecătoare”. Atunci ighemonul a poruncit să-i taie sînii sfintei muceniţe şi s-o arunce în temniţă, pînă ce va socoti cu ce fel de moarte cumplită s-o piardă; deci, sfînta a petrecut în temniţă cinci zile.
În acea vreme, a venit în Corint alt ighemon în locul lui Perine, cu numele Iustin. Aceluia i-au vestit despre muceniţa Eliconida, despre muncirea ei şi despre sfărîmarea zeilor lor. Iustin, auzind acestea şi fiind un rîvnitor desăvîrşit către zei, s-a umplut de mînie contra Eliconidei, pentru sfărîmarea acelora. Deci, a poruncit să încingă un cuptor foarte mult. După ce a ars acel cuptor trei zile, au aruncat în el pe sfînta. Ea, însă, dănţuia în mijlocul cuptorului, cîntînd şi binecuvîntînd pe Domnul, ca altădată cei trei tineri în Babilon, căci focul îi era ei ca o rouă, iar văpaia focului ca un duh răcoros. În acea vreme a ieşit o văpaie mare din cuptor şi s-a îndreptat asupra celor ce stăteau împrejur; deci, a ars ca la şaptezeci de bărbaţi.
După cîtăva vreme, Sfînta Eliconida a ieşit din foc nevătămată. Atunci ighemonul a zis către ea: „O, necurată femeie, spune nouă cu ce vrăji, ai putut birui puterea focului?” Sfînta a răspuns: „Venind Hristos, Domnul meu, pe Care tu nu l-ai văzut şi nici nu poţi să-L vezi, a potolit puterea focului”. Ighemonul necrezînd, a poruncit să aducă înaintea lui un pat de aramă înroşit în foc şi acolo, înaintea ochilor lui, să pună pe sfînta dezbrăcată. Iar dedesubt să aprindă cărbuni de foc, pentru că zicea: „Acum voi vedea de va veni Hristos să-i ajute ei”. Sfînta, muncindu-se astfel, a ieşit din trupul ei atît de mult sînge, încît a stins tot focul şi a răcorit patul. Deci, luînd-o de pe pat, au dus-o în temniţă unde, zăcînd la pămînt, se ruga, zicînd: „Iisuse, puterea şi întărirea noastră! Iisuse slava noastră! O, Hristoase, nădejdea noastră, fii ajutorul şi doctorul, Care să tămăduieşti rănile mele, Cel ce mîntuieşti cu bunătatea Ta pe cei ce nădăjduiesc spre Tine!”
Astfel, rugîndu-se ea, i s-a arătat în lumină mare, Hristos Mîntuitorul lumii cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi, stînd aproape de ea, i-a dat mîna Sa, zicînd: „Scoală-te şi stai în picioare, de te întăreşte, că Eu sînt cu tine. Căutînd spre nevoinţa ta şi, milostivindu-mă spre tine, îţi voi uşura durerile şi îţi voi tămădui rănile cu puterea Mea cea dumnezeiască”. Deci, muceniţa sculîndu-se în picioare, a căzut înaintea Domnului cu faţa la pămînt şi s-a închinat, zicînd: „Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, vindecă-mă pe mine, roaba Ta, şi-mi dă mie biruinţă asupra potrivnicului ca, biruindu-l, să intru în cămara Ta cea sfîntă, cu cîntări şi cu glas de bucurie!” Atunci, Mîntuitorul a zis către ea: „Îndrăzneşte! Eu te vindec pe tine şi îţi gătesc cununa cea fără de moarte întru împărăţia Mea”. Zicînd Domnul acestea, S-a dus la cer”.
Sfinţii îngeri i-au dat ei pîine curată şi luminoasă ca soarele din care, gustînd, s-a făcut sănătoasă cu tot trupul. Faţa ei s-a luminat ca soarele, iar trupul s-a făcut alb ca zăpada; şi astfel, mulţumind lui Dumnezeu, a stat pînă la ziuă, cîntînd şi binecuvîntînd. Sosind ziua, ighemonul, a poruncit să o scoată la judecată; deci, a aruncat-o în cuşca fiarelor spre mîncare. După aceea a dat drumul la doi lei flămînzi şi chinuiţi de foame de trei zile. Venind leii către sfînta, s-au plecat înaintea ei şi îi lingeau picioarele. Poporul, văzînd aceasta, şi-a ridicat glasul, zicînd: „Femeia aceasta este cu adevărat fermecătoare şi necurată, de vreme ce a fermecat şi fiarele, încît nu pot să se atingă de ea; deci, pierde-o pe aceasta, ighemoane, degrabă”.
Pe cînd poporul clevetea astfel, de la acea cuşcă s-au sfărîmat uşile, cu puterea lui Dumnezeu, şi s-au deschis; iar leii au sărit cu mînie către popor, răcnind şi mugind, încît poporul s-a pornit la fugă; şi au fugit în curte împreună cu ighemonul. Leii, izgonind pe cei ce fugeau, au ucis o sută douăzeci de oameni din popor. Atunci ighemonul, neştiind ce să mai facă muceniţei, a poruncit ca s-o taie cu sabia.
Deci, scoţînd pe sfînta afară din cetate la locul de tăiere şi-a ridicat mîinile spre cer şi se ruga, zicînd: „Hristoase, Dumnezeul meu, vino acum şi stai de faţă roabei Tale în ceasul acesta, împlinindu-Ţi făgăduinţa Ta cea adevărată, du-mă pe mine în ograda Ta cea sfîntă şi mă rînduieşte cu binecuvîntatele Tale oi. Numără-mă pe mine cu femeile cele ce Ţi-au plăcut Ţie: Cu Sarra, Reveica, Rahila, Lia, Susana şi cu Maica Ta cea fără de prihană, Curata şi pururea Fecioara Maria; asemenea şi cu Marta şi Maria surorile lui Lazăr, cu Ana proorociţa, care a ieşit întru întîmpinarea Ta, cu Sfîntul Simeon, primitorul de Dumnezeu ce a mărturisit pentru Tine, Elisabeta maica Mergătorului Înainte şi cu întîia Muceniţă Tecla. Scrie-mă în numărul lor şi-mi dă mie ca să mă odihnesc cu dînsele în veci”. Astfel rugîndu-se, s-a auzit un glas de sus, zicînd: „Vino, fiică, că îţi este gata cununa şi scaunul; iar cetele îngereşti încep cîntări de dănţuire la intrarea ta în cer”.
Auzind sfînta acest glas, s-a umplut de bucurie negrăită şi, cu veselie şi-a plecat capul sub sabie, şi astfel i l-a tăiat. Din rănile ei în loc de sînge a curs lapte; acesta era semnul curăţiei ei. După aceasta, credincioşii, luînd trupul ei cel sfînt, l-au îngropat cu bună cucernicie, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfîntul Ignatie, Episcopul Rostovului
Adaugat la iunie 10, 2007 de Victor
Categoria: Calendar
| iunie 10, 2025 |
Cuviosul Ignatie s-a născut din părinţi dreptcredincioşi şi a crescut în adevărata învăţătură şi în săvîrşirea faptelor bune. Cunoscînd deşertăciunea vieţii acesteia, s-a lepădat de lume şi s-a făcut monah. Pentru multa lui bunătate, a fost pus mai întîi arhimandrit, apoi episcop al cetăţii Rostovului. Deci, luînd conducerea Bisericii lui Dumnezeu, păştea bine turma încredinţată lui. Petrecînd în arhierie douăzeci şi şase de ani şi îngrijind bine de Biserica lui Hristos, s-a mutat la Dumnezeu, în anul de la facerea lumii 6796, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul în anul 1288, în 28 de zile ale lunii mai, într-o vineri după Vecernie.
Auzind de aceasta cetăţenii Rostovului, s-au adunat împreună cu mulţime nenumărată de popor şi au făcut plîngere nemîngîiată, că i-a lăsat păstorul şi învăţătorul, ajutătorul şi izbăvitorul celor din nevoi şi necazuri, folositorul văduvelor şi al sărmanilor, hrănitorul săracilor şi scăpătaţilor, povăţuitorul rînduielii preoţeşti şi monahiceşti, învăţătorul domnilor şi arătător al dregătorilor.
Luînd cinstitul lui trup l-au adus în biserică; iar din pricina mulţimii poporului n-au putut să-l aducă înăuntru ci, punîndu-l înaintea bisericii, acolo au cîntat rînduiala pentru cei morţi. În acea vreme au venit călugăriţe cucernice, din care una cu numele Teodosia. Aceasta a fost soţia lui Pavel, întîiul diacon al arhiereului care, de cînd se luase cu bărbatul său cu nuntă legiuită, a voit să petreacă pentru Dumnezeu, viaţa feciorească şi cinstită; deci, a petrecut toată viaţa sa în rugăciuni şi în postiri, şi mărturisită era curăţia vieţii lor de toţi.
După moartea fericitului Pavel, ea s-a învrednicit de chipul monahicesc. Aceasta, auzind de moartea arhiereului, a mers la sfintele lui moaşte împreună cu o altă călugăriţă, anume Xenia, fiind şi aceea plăcută lui Dumnezeu şi avînd viaţa îmbunătăţită. Amîndouă aceste călugăriţe şi mulţi alţii din cei plăcuţi lui Dumnezeu, cărora li s-au descoperit, au văzut această minune: Cînd duceau trupul sfîntului la biserică, s-a sculat arhiereul lui Dumnezeu Ignatie în veşmintele sale arhiereşti de pe patul în care era purtat şi, umblînd prin văzduh, a stat deasupra bisericii şi a binecuvîntat poporul şi toată cetatea.
După aceasta, s-a pogorît în cămara de jos, care era lîngă altar, unde îi gătise mormîntul, pentru punerea cinstitului său trup. Aceasta a descoperit-o Dumnezeu acelor cuvioase călugăriţe şi altor credincioşi vrednici, spre mărturisirea plăcutului său şi pentru încredinţarea sfinţeniei lui, că a cîştigat milă de la Domnul şi s-a învrednicit în partea sfinţilor.
În acelaşi ceas s-a făcut şi altă minune, care este aceasta: Arhimandritul Ştefan avea din naştere un deget de la mînă strîmb, spre palmă şi, cînd s-a atins de cinstitul trup al sfîntului, îndată degetul cel strîmb s-a dat la loc şi s-a făcut ca şi celelalte. A doua zi, adunîndu-se toţi, au dus pe sfîntul în biserică şi au făcut obişnuita slujbă şi cîntare deasupra gropii; dar cînd l-au pus în mormînt şi cînd îi dădeau scrisorile în mînă, în care erau scrise numele acelora pe care îi sfinţise preoţi şi diaconi în viaţa sa, deodată şi-a întins mîna ca şi cum ar fi fost viu şi a luat acele scrisori. Atunci toţi, văzînd acea minune, s-au înspăimîntat şi s-au bucurat, slăvind pe Dumnezeu. Deci, cu rugăciunile lui Ignatie, acest plăcut arhiereu al lui Dumnezeu, să ne învrednicim şi noi cu dînsul, a fi părtaşi bunătăţilor celor veşnice, în Iisus Hristos Domnul nostru, căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenirea Sfîntului Eutihie, episcopul Melitenei.
