Sfîntul Ierarh Grigorie, Episcopul Nisei

Adaugat la ianuarie 23, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

ianuarie 23, 2025

Acest Grigorie era frate după trup cu Sfîntul Vasile cel Mare şi a străbătut din tinereţe toată învăţătura cărţii desăvîrşit; el a fost retor slăvit şi filosof ales, ca şi Vasile, fratele lui. Apoi s-a căsătorit cu fericita Teozva, pe care Sfîntul Grigorie, cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), a cinstit-o mai pe urmă cu multe laude, numind-o podoaba Bisericii, înfrumuseţarea lui Hristos, cu adevărat soţie sfîntă a celui sfinţit şi vrednică de tainele cele mari. Pentru că bărbatul ei fiind hirotonit prezbiter, soţia sa vieţuia cu sfinţenie în curăţenie şi cu mintea întreagă, slujind bolnavilor, îngrijind de cei săraci şi strălucind cu bunătăţile.

Apoi s-a învrednicit de slujba diaconiei; pentru că a sfinţit-o diaconiţă şi de aceea cuvîntătorul de Dumnezeu zice că este vrednică de mari taine. Apoi, plăcînd Domnului, a răposat şi s-a numărat în cetele sfinţilor.

Bărbatul ei, Sfîntul Grigorie, a fost ridicat la rînduiala episcopiei, în ostrovul Nissei şi păstorea bine Biserica lui Hristos. Împărăţind în acea vreme Valens (364-378), arienii se întăriseră, avînd ajutor pe împăratul cel orbit cu acelaşi eres, care a izgonit pe Sfîntul Grigorie de Nissa de pe scaunul său; atunci a umblat sfîntul din loc în loc, opt ani, pînă la moartea împăratului, străbătînd cetăţile şi ţările şi întărind pe cei dreptcredincioşi.

În vremea împărăţiei marelui Teodosie (379-395), fiind al doilea sobor a toată lumea în Constantinopol (381), contra lui Macedonie, luptătorul contra Sfîntului Duh, se afla acolo şi Sfîntul Grigorie cu Sfinţii Părinţi, ca ajutător al dreptei credinţe, înfruntînd şi ruşinînd pe potrivnici cu puterea adevărului celui arătat din dumnezeiasca Scriptură şi, şezînd pe scaunul său mulţi ani, a ajuns la adînci bătrîneţe, apoi a adormit întru Domnul, lăsînd după sine multe scrieri folositoare Sfintei Biserici. El era cu chipul cel trupesc asemenea fratelui său Vasile, însă cărunt şi puţin mai vesel.

Sfîntul Ierarh Dometian, Episcopul Melitinei

Adaugat la ianuarie 23, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

ianuarie 23, 2025

Acest plăcut al lui Dumnezeu, Dometian, s-a născut pe vremea împărăţiei lui Iustin cel Tînăr (565-578), din părinţi drept- credincioşi şi bogaţi, anume Teodor şi Evdochia. Isprăvind cu desăvîrşire învăţătura cărţii, s-a căsătorit; dar mutîndu-se soţia sa din această viaţă, iar el sîrguindu-se de îndată spre filozofia cea duhovnicească, a lăsat lumea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi a fost ales episcop al Bisericii Melitinei, la 30 de ani ai vîrstei sale.

El era un bun păstor, nu numai al turmei sale, ci a fost şi altor popoare luminător şi ajutător şi foarte trebuitor în toată împărăţia grecească, ca un purtător de grijă a binelui obştesc; pentru că de multe ori era trimis în Persia de împăratul Mauriciu (582-602), pentru îndreptarea poporului; apoi a fost mijlocitorul lui Chosroe, împăratul Persiei, spre a se face pace între greci şi perşi. Iar un voievod, anume Baram, care se ridicase asupra lui Chosroe şi se atinsese cu îndrăzneală de vrednicia împărătească în Persia, l-a dat jos din stăpînire şi l-a făcut birnic (tributar) al grecilor.

El era prieten bun al împăratului Mauriciu, care i-a dăruit mult aur şi averi, pe care le-a împărţit la sfintele biserici şi la casele de ostaşi, spre hrănirea săracilor. Venind în Constantinopol, a trecut la Împăratul ceresc şi trupul lui a fost cinstit de soborul împărătesc şi bisericesc şi a fost adus în cetatea sa Melitina, apoi a făcut multe minuni în viaţă şi după moarte, întru mărirea lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Cuviosul Părinte Marchian, prezviterul

Adaugat la ianuarie 23, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

ianuarie 23, 2025

În vremea împărăţiei lui Marchian şi a Pulheriei (450-457), a înflorit cu bunătăţile în Constantinopol, prea minunatul bărbat Marchian fericitul, care avea ca patrie Roma cea veche, fiind născut din părinţi dreptcredincioşi, de neam bun şi bogaţi; care, mutîndu-se din Roma cea veche în cea nouă, au luat cu dînşii şi pe fiul lor Marchian, copil tînăr, care străbătea bine învăţătura cărţii şi se deprindea la obiceiuri bune şi, de vreme ce dorea ca să fie totdeauna în casa lui Dumnezeu, cu sîrguinţă venea la cîntarea bisericească. Pentru acest lucru era iubit de patriarhul din acea vreme, care l-a rînduit între clericii săi.

După puţină vreme, deşi tînăr de ani, dar bătrîn cu înţelepciunea şi cu curăţenia vieţii – căci cărunteţile sînt înţelepciunea oamenilor şi vîrsta bătrînilor, şi viaţa neîntinată -, l-a judecat a fi vrednic de rînduiala preoţiei, apoi l-a pus şi iconom al bisericii celei mari.

Murind părinţii săi, multe averi i-au rămas fericitului Marchian, pentru că era la dînşii unul născut; pentru aceea toate bogăţiile părinţilor au intrat în mîinile lui, pe care nu le-a cheltuit în deşert, ci pe toate le-a dat lui Dumnezeu, îndestulînd pe cei săraci, iar bisericile Domnului le-a înnoit, zidind şi altele din temelie. Între acestea a zidit cu multă cheltuială o biserică nouă şi prea frumoasă, în cinstea Sfintei Muceniţe Anastasia.

Cînd unul din prietenii lui se mira de atîta cheltuială de aur la zidirea şi înfrumuseţarea bisericii, sfîntul a zis către dînsul: „De-aş avea o fiică şi aş voi ca s-o logodesc cu cineva dintr-un neam bun, oare n-aş cheltui mulţime de aur ca s-o pot dărui cu mulţime de podoabe? Acum, hotărînd în mintea mea ca să zidesc biserica cea mai frumoasă a miresei lui Hristos, care mireasă şi-a vărsat sîngele pentru Dînsul, voi putea oare să-mi cruţ averile mele?

Oare de împodobirea aceasta nu mă voi îngriji mai mult?” Astfel era de milostiv pentru buna podoabă a bisericilor; iar pentru sine era scump şi nemilostiv, neiubind împodobirea cu haine, ba încă uneori dezbrăcîndu-se de haina sa cea simplă şi dînd-o celor săraci, precum va arăta cuvîntul de faţă; căci după ce s-a săvîrşit biserica Sfintei Anastasia şi cu toată podoaba s-a înfrumuseţat, a sosit sfinţirea ei, chiar în ziua pomenirii acestei muceniţe, la 22 decembrie, în care s-a sfîrşit muceniceşte pentru Hristos.

Mergînd preasfinţitul patriarh Ghenadie la acea biserică cu tot clerul, împăratul cu toată suita sa, precum şi poporul, s-au mutat moaştele Sfintei Muceniţe Anastasia din biserica cea mică şi veche în cea mare şi nouă, zidită de Marchian. Atunci Cuviosul Marchian mergînd cu ceilalţi prezbiteri în felon (sfită) înaintea caretei în care erau moaştele sfintei, un sărac, apropiindu-se de dînsul, cerea milostenie; iar el neavînd nimic afară de haina în care era îmbrăcat (pentru că două haine niciodată n-a purtat în viaţa sa), dar nevrînd să lase deşert pe cel sărac, tăinuindu-se de toţi, a mers la un loc ascuns, şi dezbrăcîndu-se de haina sa, a dat-o săracului, iar el a rămas gol, îmbrăcat numai în felon, făcînd acest lucru după cuvîntul Domnului: Celui ce cere de la tine, dă-i. Apoi intrînd în rîndul său între prezbiteri, a mers înainte, neştiind nimeni ce făcuse.

Intrînd toţi în biserică şi făcîndu-se sfinţirea, iar moaştele Sfintei Muceniţe Anastasia fiind aşezate cu cinste, preasfinţitul patriarh a poruncit fericitului Marchian ca să săvîrşescă dumnezeiasca slujbă. Venind ceasul spălării mîinilor, se acoperea Marchian cu felonul său, luînd seama ca să nu-l vadă cineva că este gol. Iar diaconii şi prezbiterii cei ce erau acolo, căutînd spre dînsul, l-au văzut că avea pe sub felon o haină prea minunată, ca o porfiră împărătească de mare preţ, strălucind ca aurul; de care unii se minunau iar alţii se mîniau, grăind între dînşii că un prezbiter nu se cade să fie într-o haină ca aceasta şi să slujească Sfînta Liturghie.

Acea haină nevăzută, cu care Dumnezeu a acoperit goliciunea robului Său, toţi au văzut-o, cînd cuviosul s-a apropiat ca să se împărtăşească cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine. Unii dintre prezbiteri au spus despre aceasta preasfinţitului patriarh Ghenadie, care a zis: „Şi eu l-am văzut astfel, precum ziceţi voi”.

Sfîrşindu-se slujba, l-a chemat patriarhul în camera sfintelor vase şi a început a-l ocărî, zicîndu-i: „De ce te împodobeşti, frate, cu astfel de haină? Oare se cade ţie să slujeşti într-o haină ca aceasta, care este cuviincioasă mai mult împăratului decît prezbiterului?” Iar el cu smerenie a căzut la picioarele lui, zicînd: „Iartă-mă, stăpîne, n-am făcut aceasta ce mi se spune de voi; pentru că din tinereţe nu m-am obişnuit a purta haine frumoase şi de mare preţ, deci cum aş putea acum a mă îmbrăca într-însele?”.

Patriarhul i-a zis: „Noi toţi te-am văzut în haină împărătească, pentru ce te aperi?”. Atunci a poruncit să-i ridice felonul şi, văzîndu-l gol, s-au mirat. Iar patriarhul întrebîndu-l despre acest lucru, fericitul, chiar nevrînd, i-a spus ceea ce se întîmplase; cum că pentru Hristos a dat săracului haina cea de pe urmă. Auzind toţi aceia, care văzuseră la dînsul sub felon haina cea împărătească, au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce dă un dar tăinuit ca acesta, celor ce-L iubesc; şi de atunci s-a ştiut de către mulţi viaţa lui cea milostivă.

Apoi cuviosul într-atîta sărăcie a ajuns, încît, odată umblînd prin ploaie, i s-a udat haina, şi intrînd în casa sa, închizînd uşile după dînsul, a aprins cărbuni şi usca acea haină udă, pentru că nu avea alta. Într-acea vreme s-a întîmplat că patriarhul avea trebuinţă de iconom pentru nişte lucruri. Mergînd trimişii să cheme pe Marchian, au aflat încuiată casa lui; deci îl strigau de afară ca să meargă degrabă la patriarh. Iar el spunea că merge, dar nu pleca, de vreme ce nu i se uscase haina. Apoi au venit iarăşi trimişii şi-l supărau, chemîndu-l. Unul dintr-înşii, privind prin uşă, l-a văzut uscîndu-şi haina la cărbuni şi a spus celor ce erau cu dînsul; deci, ducîndu-se, au spus şi patriarhului. Iar el a zis: „Să nu vă miraţi de aceasta, pentru că Marchian din tinereţe s-a învăţat la sărăcie de bunăvoie şi la smerenie, cu totul încredinţîndu-se lui Dumnezeu, săvîrşind apostolescul cuvînt cu fapta; căci avînd hrană şi o haină, cu aceasta se îndestulează”. Cei ce au auzit aceasta, au lăudat pe Domnul, care are astfel de slujitori.

Pentru viaţa lui cea atît de îmbunătăţită, i-a dat Dumnezeu darul facerii de minuni, ca să izgonească diavolii şi să tămăduiască bolnavii. Odată săvîrşindu-se praznicul în biserica Sfintei Anastasia şi adunîndu-se mult popor, o femeie care era îngreunată s-a suit în foişorul bisericii pentru că înăuntru era îmbulzeală, şi din întîmplare a căzut de acolo la pămînt şi a murit. Sfîntul Marchian nerăbdînd să se facă tînguire la praznic, a ridicat mîinile sale cele cuvioase în sus şi a făcut rugăciune cu dinadinsul către Dumnezeu; atunci, îndată femeia aceea a înviat şi a stat pe picioare sănătoasă, încă şi rodul purtat în pîntecele ei era viu, încît se minunau oamenii de acea minune preamărită.

Odată, fiind un mare foc în Constantinopol, Cuviosul Marchian, înconjurînd biserica Sfintei Anastasia, s-a suit pe acoperiş şi, ridicîndu-şi mîinile spre cer, se ruga; atunci, îndată focul şi-a întors flacăra cea neîmblînzită, prin rugăciunile sfîntului şi cu totul s-a stins, ca şi cum ar fi fost multă apă, nevătămînd bisericeasca zidire cu nimic. Apoi a zidit Cuviosul Marchian şi o altă biserică Sfintei Muceniţe Irina, în locul unde era biserica cea veche şi care căzuse, adică cea de lîngă mare.

După aceea a înnoit şi altele care erau acolo aproape, adică a Sfîntului Teodor şi a Sfîntului Isidor şi le-a îndestulat cu toate cele trebuincioase. Ajungînd la adînci bătrîneţe, s-a apropiat de fericitul său sfîrşit şi umblînd noaptea prin uliţe, oriunde afla un mort zăcînd, îl spăla şi-l îmbrăca, apoi zicea celui mort: „Scoală-te, frate, să ne îmbrăţişăm”. Sculîndu-se mortul, după cuvîntul sfîntului, îi dădea lui sărutarea cea mai de pe urmă şi iarăşi se odihnea.

El a mîntuit şi multe desfrînate, pe unele prin cuvinte, pe altele prin ale sale faceri de bine, îndemnîndu-le să-şi ia bărbaţi şi să vieţuiască după lege; iar pe cele ce din sărăcie se dedau la o petrecere necurată ca aceea, pe acelea în taină miluindu-le din averile sale părinteşti şi îndestulîndu-le, le întorcea la viaţa cea cu înţelepciune. Pe acest fericit bărbat Dumnezeu l-a iubit, îngerii l-au lăudat şi arhiereii l-au cinstit; iar împăraţii s-au ruşinat de el, popoarele s-au minunat şi au preamărit pentru dînsul pe Dumnezeu; apoi diavolii s-au temut de dînsul şi au fugit. Pentru că era cu Dumnezeu şi Dumnezeu într-însul, la Care s-a şi mutat, fiind plin de ani şi de fapte bune, răposînd mai înainte de săvîrşirea şi sfinţirea bisericii Sfintei Irina. Sfîntul a grăit la sfîrşit cuvintele acestea: „Doamne, în mîinile Tale dau acestea amîndouă, adică: sufletul pe care Tu însuţi mi l-ai dat şi Biserica, pe care eu, cu a Ta voie, am zidit-o”.

A fost îngropat cu slavă în Mînăstirea Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, care se numeşte a lui Daniil, aproape de biserica Sfîntului Mucenic Mochie. Pentru săvîrşirea bisericii Sfintei Irina, după moartea Cuviosului, a luat grija dreptcredincioasa împărăteasă Verina, soţia împăratului Leon cel Mare (457-474), care a împărăţit după Marchian şi Pulheria şi a săvîrşit-o, precum se cădea; iar acoperişul l-a făcut din aur şi înăuntru a împodobit-o cu toată frumoasa cuviinţă, întru pomenirea Cuviosului Marchian şi întru cinstea lui Hristos Dumnezeu, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.

Cuviosul Antipa de la Calapodeşti

Adaugat la ianuarie 23, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

ianuarie 23, 2025

Pe Cuviosul Antipa, mare trăitor duhovnicesc şi călugăr sfînt, l-a odrăslit pămîntul Moldovei în veacul al XIX-lea. Acest ostaş al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816 într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti – Bacău. La vîrsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfînt să intre în nevoinţa călugărească.

Mai întîi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obştea Mînăstirii Căldăruşani. Apoi s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit în schitul romînesc Lacu, unde se nevoiau peste 80 de sihaştri romîni. Aici a deprins meşteşugul nevoinţei duhovniceşţi de la cei mai aleşi călugări atoniţi, ajungînd vestit în schit pentru postul şi osteneala lui. Tot aici a primit tunderea în monahism şi s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni.

După aproape cinsprezece ani de sihăstrie în schitul Lacu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mînăstirea Esfigmenu. Aici primeşte marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Antipa şi este hirotonit diacon. Astfel, înmulţind ostenelile şi privegherile de toată noaptea, Cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru şi lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednicise încă şi de darurile vindecării bolilor şi al înainte-vederii.

Iubind mai mult singurătatea şi smerenia decît cinstea şi lauda, în anul 1860 Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos şi s-a reîntors în Moldova, la mînăstirile din preajma Iaşilor. Dar văzîndu-se împresurat de mulţi credincioşi, căci numele lui se vestise în toată ţara, după trei ani a plecat să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi de la Pecersca. Apoi a ajuns la mînăstirile din nord, uimind pe toţi cu sfinţenia vieţii lui. De aici, auzind de vestita Mînăstire ortodoxă Valaam, aflată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei (Finlanda), Cuviosul Antipa, iubind fericita linişte şi înstăinare, în anul 1865 s-a aşezat în această mînăstire. Aici trăiau călugări foarte sporiţi, lucrători neîntrecuţi şi dascăli iscusiţi ai rugăciunii lui Iisus.

În Mînăstirea Valaam s-a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani de zile, învrednicindu-se de darul preoţiei şi „arătînd fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune şi în desăvîrşită sărăcie”. Cea mai mare nevoinţă a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gîndurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfînt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii şi alte neştiute osteneli duhovniceşti. Săvîrşea încă adesea dumnezeiasca Liturghie şi se ruga mult pentru lume şi pentru ţara în care s-a născut.

Pentru o petrecere aleasă ca aceasta, Cuviosul ieroschimonah Antipa Luchian dobîndise de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al înaintevederii. Căci cunoştea gîndurile cele ascunse ale oamenilor şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mîntuirii. Era de ase-menea şi un mare părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut atît în Carelia cît şi în Rusia de nord, încît mulţi monahi şi credincioşi iubitori de Dumnezeu îl căutau şi îi urmau învăţăturile. Avea şi în Mînăstirea Valaam cîţiva ucenici aleşi, dintre care cel mai sporit era ieroschimonahul Pimen, bărbat cuvios şi foarte învăţat.

După o nevoinţă binecuvîntată ca aceasta, Cuviosul Antipa Atonitul şi-a dat sufletul cu pace în braţele Mîntuitorului Hristos, la 10 ianuarie 1882, şi a fost înmormîntat în gropniţa Mînăstirii Valaam. Este singurul călugăr romîn care s-a nevoit în această vestită mînăstire isihastă din nordul Europei.

În anul 1883, văzînd părinţii Mînăstirii Valaam că ieroschi-monahul Antipa Luchian este venerat de ucenici şi de credincioşi ca sfînt, au rînduit să i se scrie viaţa pe scurt spre lauda lui Dumnezeu şi folosul sufletesc. Astfel, ieroschimonahul Pimen, ucenicul său de chilie, scrie în acelaşi an nevoinţa părintelui său duhovnicesc, intitulată „Vrednicia de pomenire viaţă a ieroschimonahului Antipa”.

Viaţa Cuviosului Antipa a fost tipărită la Petersburg de două ori, în anii 1883 şi 1893, răspîndindu-se atît în Rusia şi Finlanda, cît şi în Muntele Athos. Iar canonizarea şi trecerea în rîndul sfinţilor a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906, după 24 de ani de la mutarea sa din viaţă. În Mineiul pe ianuarie, în zece zile, tipărit în limba rusă la Mînăstirea Pantelimon din Athos, la pagina 46 figurează şi „Cuviosul ieroschimonah Antipa Atonitul „, cu viaţa sa pe scurt. Numele său este cinstit mai ales în mînăstirile din Sfîntul Munte, fiind singurul călugăr atonit romîn trecut în rîndul sfinţilor şi numărat printre cei din urmă cuvioşi părinţi ai Atonului (Pr. Prof. Liviu Stan, op. cit., p. 73-75).

Aşa s-a nevoit şi s-a săvîrşit în chip plăcut lui Dumnezeu, departe de ţară, un mare cuvios romîn, dascăl al liniştii şi al neîncetatei rugăciuni, cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfantului Teofan Zavoratul.