Sfantul cneaz Gleb, botezat cu numele David

Adaugat la septembrie 18, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

septembrie 18, 2024

Sfîntul Prinţ Gleb, botezat cu numele David, a fost unul din primii martiri ruşi cunoscuţi sub numele de „Purtători de pătimiri”. El a pătimit împreună cu fratele său, prinţul Boris (botezat în creştinism cu numele de Roman). După uciderea Sf. Boris, Svyatopolk Blestematul i-a trimis Prinţului Gleb un mesager mincinos care-i aducea informaţii eronate despre tatăl lor, Marele Prinţ Vladimir, mort din cauza unei boli, încercînd astfel să scape şi de ultimul pretendent la tronul din Kiev.

Fiind minţit, Prinţul Gleb s-a grăbit să ajungă la Kiev însoţit de o mînă de oameni. Fratele său mai înţelept Yaroslav, ajungîndu-l din urmă la Smolensk, nu l-a putut opri pe acesta din drum, deoarece sfîntul Gleb nu-şi putea imagina o astfel de crudă înşelăciune din partea fratelui său Svyatopolk.

Nu departe de Smolensk, ucigaşii au urcat pe nava Sf. Gleb, care nu s-a opus, cerînd doar să fie lăsat în viaţă pentru vîrsta lui fragedă. Dar la ordinul criminalilor, bucătarul navei i-a tăiat gîtul lui Gleb îngropîndu-l lîngă Smolensk, într-un loc pustiu, între două trunchiuri de copac, într-un sicriu modest din lemn. (+1015). În perioada 1019-1020 fratele său, Yaroslav i-a descoperit mormîntul şi trupul neputrezit care a fost mutat la Vyshgorod lîngă Kiev şi îngropat lîngă sfîntul prinţ Boris.

Mai tîrziu, moaştele fraţilor au fost mutate în 2 mai la Biserica Sf. Vasile cel Mare, săvîrşindu-se multe minuni la raclele celor doi sfinţi „Purtători de Pătimiri”. Mitropolitul Ioan al Kievului a compus o slujbă pentru prinţii sfinţi fixînd şi data prăznuirii lor în comun ziua de 24 iulie, începînd din prima jumătate a sec. al XI-lea.

Biserica Rusă i-a cinstit din vremuri străvechi pe aceşti doi sfinţi, care prin rugăciunile lor au ajutat locul lor de naştere, mai ales în perioadele de mari tulburări. Astfel, chiar înainte de Bătălia de la Neva din 1240, Pătimitorii Boris şi Gleb au apărut în vis unui soldat din armata prinţului Alexander Nevsky (23 noiembrie, 30 august şi 23 mai), ajutînd ruşii în timpul luptei.

Cronicile sunt pline de mărturii ale milostivirii celor doi sfinţi ruşi şi de minunile care s-au văzut la raclele lor. Multe biserici s-au construit în Rusia care au primit hramul Sfinţilor Purtători de Pătimiri Boris şi Gleb.

Tot în această zi, pomenirea Sfîntului Sfintitului Mucenic Avda, episcop de Hormizd, în Persia.

Cuviosul Mucenic Atanasie, egumenul (staretul) Mănăstirii Sfîntului Simeon Stilitul, la Brest-Litovsk

Adaugat la septembrie 18, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

septembrie 18, 2024

Sf. Mucenic Atanasie al Brest-ului a fost bielorus şi s-a născut în anul 1597 într-o familie de creştini numită Filipovici. El a fost bine educat şi cunoştea literatură teologică şi istorică după cum se poate vedea în jurnalul sfîntului, care s-a păstrat.

În tinereţe, Sf. Atanasie a fost dascăl în casele comercianţilor polonezi. În 1627 a acceptat tunderea sub egumenul Iosif de la Mănăstirea Sf. Duh din Vilensk. Sf. Atanasie a fost numit ieromonah în 1632 şi ales stareţ al Mănăstirii Duboisk de lîngă Pinsk.

Cu ajutorul şi binecuvîntarea specială a Maicii Domnului, Sf. Atanasie a reuşit să reînvieze ortodoxia pe teritoriile limitrofe ale Rusiei vechi, care au fost luate de polonezi. Între anii 1638-1648 Sf. Atanasie a făcut ascultare ca egumen al Mănăstirii Bretsk-Simeonov, îndurînd abuzuri nesfîrşite din partea Uniaţilor şi fiind ilegal persecutat de autorităţile civile. A fost întemniţat de trei ori.

Sfîntul a fost dus la Kiev în faţa unui tribunal religios ca să fie judecat dar a fost achitat şi s-a întors la mănăstirea sa. Timp de zece ani Atanasie a luptat împotriva oamenilor răuvoitori, pentru triumful netulburat al ortodoxiei, marturie fiind suferinţele sale.După mai multe încercări de a-i frînge spiritul de luptă pentru ortodoxie, în cele din urmă, după un alt proces care i s-a intentat, sfîntul a fost condamnat la moarte prin execuţie, deoarece era împotriva Uniaţilor.

Sf. Atanasie a murit ca martir în noaptea de 4/5 septembrie 1648, iar dezgroparea moaştelor s-a făcut în 20 iulie 1679.

Sfinţii mucenici Urban, Teodor şi Medimn

Adaugat la septembrie 18, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

septembrie 18, 2024

În împărăţia răucredinciosului Valent, arienii în Constantinopol aveau mare putere, avînd sprijinitor pe împăratul cel orbit de acelaşi eres. Ridicînd prigonire asupra binecredincioşilor creştini, au izgonit pe Evagrie episcopul şi făceau ortodocşilor multă greutate, pe unii bătîndu-i, pe alţii închizîndu-i în temniţă, iar altora jefuindu-le averile şi chinuindu-i cu toate muncile. Pentru aceasta credincioşii erau în mare necaz şi, adunîndu-se în taină, s-au sfătuit să trimită rugăminte la împărat, acesta fiind atunci în Nicomidia, că dacă nu îi va scoate nu cu totul de la arieni măcar să poruncească să-i mai uşureze, nepierzînd poporul cu desăvîrşire.

Au ales pentru această trimitere ca la şaptezeci de bărbaţi cinstiţi din duhovniceasca rînduială, tari în credinţă, puternici în cuvînt şi desăvîrşiţi întru înţelegere, între care mai de căpetenie erau Urban, Teodor şi Medimn. Aceştia, apucînd drumul, au ajuns la Nicomidia şi, stînd înaintea împăratului, au făcut rugăminte să-i chezăşuiască pe dînşii şi să-i apere de mninile arienilor. Iar împăratul s-a mîniat asupra lor foarte tare, însă nu şi-a arătat mînia, ci a trimis în taină la eparhul Modest ca, prinzînd pe toţi trimişii, să-i piardă cu moarte.

Deci, prinzîndu-i eparhul pe ei şi temîndu-se să-i piardă la vedere înaintea tuturor, ca să nu fie gîlceavă în popor, a poruncit ca pe toţi să-i pună într-o corabie, scoţînd vorba că-i trimite în surghiun, iar pe corăbieri i-a învăţat ca atunci cînd vor fi la mijlocul mării, ieşind singuri în caic, să aprindă corabia cu cei şaptezeci de bărbaţi. Acest lucru s-a şi făcut. Pentru că, fiind în noianul mării Astachiei, au aprins corabia cu sfinţii mucenici, iar corăbierii singuri, şezînd în caicul cel pregătit, s-au întors la eparh, spunîndu-i de sfnrşitul acelora. Iar corabia ardea ca o făclie, fugind iute pe apă, că o gonea vîntul, şi mergea arzînd şi plutind pînă la locul ce se numea Dachidis unde, oprindu-se desăvîrşit, a ars, înălţîndu-se fumul din trupurile sfinţilor celor ce ardeau, asemenea unui fum de tămîie către Dumnezeu. Aşa s-au sfnrşit sfinţii şi s-a împlinit cu dînşii cuvîntul Scripturii care zice: „Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi întru repaos”. Pentru că pe apă arzîndu-se cu foc, s-au aflat întru odihna cea cerească, unde, stînd înaintea scaunului Stăpînului, se roagă pentru noi. Cu ale căror rugăciuni, Doamne, dă-ne şi nouă ca să cîştigăm viaţa veşnică. Amin.

Sfîntul Prooroc Zaharia

Adaugat la septembrie 18, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

septembrie 18, 2024

Sfîntul prooroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, avînd femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Mărturiseşte de dînşii Sfînta Evanghelie că se aflau întru toate faptele bune, petrecîndu-şi calea vieţii fără prihană. Au fost, zice, amîndoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblînd întru toate poruncile şi dreptăţile fără de prihană, iar dovadă a vieţii celei cinstite este Sfîntul Ioan cinstitul şi slăvitul prooroc, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Scris este că „din rodurile lor îi veţi cunoaşte”, că şi rodul pomului celui bun nu este rău, ca să se împlinească ceea ce s-a zis: „Dacă rădăcina este sfîntă, apoi sfinte sînt şi ramurile”. Ramura cea sfîntă, Ioan a crescut din rădăcină sfîntă.

Acest sfînt Zaharia, tatăl Înainte-Mergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăţiei lui Irod, fiind din neamul lui Avia, care a avut rîndul săptămînii a opta. Iar despre rînduri, se povesteşte că împăratul David, văzînd că se înmulţise seminţia lui Aaron într-aşa de mare număr, încnt nu era cu putinţă ca toţi să slujească împreună în Biserică, a împărţit-o pe ea în douăzeci şi patru de rînduri sau de cete, ca unii după alţii să slujească toţi ţinîndu-şi săptămîna în biserică.

Şi au ales dintre dînşii în fiecare ceată să aibă preotul său mai mare. Deci fiecare ceată avea preoţi mai mult de cinci mii. Iar ca să nu fie între dînşii ceartă, care preot cu ceata sa va ţine întîia săptămînă, care a doua, care a treia pînă la douăzeci şi patru, aruncau sorţi şi după sorţi primea rîndul său. Şi s-a ţinut o rînduială ca aceasta pînă la venirea Mîntuitorului care este legea cea nouă, pentru că preotul fiecărei seminţii îşi avea rîndul său, după soarta strămoşului său. Deci a ieşit al optulea sorţul părintelui Avia, din a cărui seminţie a fost născut Sfîntul Zaharia, şi acesta ţinea al optulea rînd al slujbei în biserică, fiind mai mare peste preoţii seminţiei sale.

Cînd slujea el în rîndul săptămînii sale înaintea lui Dumnezeu, după datoria preoţiei a trebuit să tămnieze intrînd în biserica Domnului, fiind adunată la rugăciune mulţime de popor. Şi iată, i s-a arătat lui îngerul Domnului, stînd în partea dreaptă a altarului tămnierii. Văzîndu-l Zaharia s-a temut, dar îngerul a alungat frica de la dînsul, zicîndu-i: „Nu te teme, Zaharie!” Şi l-a mîngîiat, spunîndu-i că rugăciunea lui este bineprimită înaintea lui Dumnezeu şi a plecat pe Dumnezeu spre milă, şi a cercetat pe Elisabeta, femeia lui, dezlegîndu-i ei legăturile nerodirii, fiind stearpă şi dîndu-i să nască fiu pe Ioan, cel de un nume cu darul, care prin naşterea sa a făcut bucurie nu numai părinţilor, ci şi la multe popoare. Mulţi se vor bucura de naşterea lui.

Îngerul a vestit lui Zaharia că fiul său va fi mare înaintea Domnului, nu cu creşterea trupului, ci cu a duhului. Că atît de înfrînat şi de postitor a fost, încnt chiar cuvîntul lui Dumnezeu a mărturisit spre dînsul: „A venit Ioan Botezătorul nici pnine mîncînd, şi nici vin bînd. Şi se va umple de Duhul Sfînt din pîntecele maicii sale şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Acela va fi mergător înaintea lui Hristos, cu Duhul şi cu puterea lui Ilie, aducînd Domnului popor desăvîrşit”.

Acestea toate auzindu-le Zaharia, se mira şi nu credea cele ce se grăiau de vreme ce Elisabeta era neroditoare şi amîndoi erau bătrîni de ani. Şi a zis către înger: „După ce voi cunoaşte aceasta? Pentru că eu sînt bătrîn şi femeia mea trecută în zilele ei”. Şi răspunzînd îngerul, i-a zis lui: „Eu sînt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, şi sînt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi vestesc ţie aceasta. Şi, iată, vei fi mut şi nu vei putea grăi pînă la ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor”. Zăbovind Zaharia în altar, într-o vorbire ca aceasta cu îngerul, oamenii cei ce aşteptau în biserică se minunau. Ieşind, Zaharia le făcu semn că era mut şi poporul a cunoscut că preotul a văzut vedenie în biserică. Apoi, săvîrşindu-şi slujba, Zaharia s-a întors la casa sa, pe care o avea în partea muntelui, la Hebron, cetatea Iudeei. Pentru că acea cetate era una dintr-acelea care căzuse în partea sorţului Iudei. (Luca 1).

După aceasta, împlinindu-se vestirea îngerească şi născîndu-se Ioan din cea neroditoare, cînd Zaharia i-a scris numele pe tăbliţă, îndată i s-a deschis gura lui şi i s-a dezlegat limba şi grăia, binecuvîntînd pe Dumnezeu. Şi umplîndu-se de Duhul Sfînt, a proorocit, zicînd: „Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut izbăvire poporului Său şi a ridicat corn de mîntuire nouă în casa lui David slugii sale, precum a grăit prin gura sfinţilor celor din veac prooroci ai lui. Şi tu, pruncule, prooroc al Celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, să găteşti calea lui”.

Iar cînd s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, venind magii de la răsărit spuseră lui Irod de Împăratul cel de curînd născut. Atunci Irod, trimiţînd ostaşi în Betleem, ca să ucidă acolo pe toţi pruncii, şi-a adus aminte şi de Ioan, fiul Zahariei, de care ştia bine. Căci auzise el de toate cele ce se întîmplase în vremea naşterii lui Ioan, pentru că a cuprins frica pe toţi cei ce locuiau împrejur şi în toată partea cea de la munte a Iudeei se spuneau acele lucruri de mirare şi i s-au spus chiar şi lui Irod. Şi toţi cei ce auzeau îşi ziceau în inimile lor: „Oare ce va să fie pruncul acesta?” Aducîndu-şi aminte în acea vreme Irod de Ioan, a zis întru sine: „Nu cumva acela va fi împăratul Iudeei?” Gîndind să-l ucidă pe el, a trimis într-adins ucigaşi la casa lui Zaharia, dar n-au aflat trimişii pe Sfîntul Ioan, pentru că începîndu-se în Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, glasul şi ţipetul s-au auzit în Hebron, cetatea Iudeei, că nu era aşa departe, şi pricina ţipetului aceluia s-a ştiut. Şi, îndată, Sfînta Elisabeta, apucînd pe pruncul Ioan care avea atunci un an şi jumătate, a fugit în munte.

Iar Sfîntul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rîndul săptămînii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci, ascunzîndu-se Elisabeta în munte, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea şi pruncul. Cînd a văzut de sus pe ostaşi cu dinadinsul căutînd-o şi apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica cu pruncul!” Şi îndată s-a desfăcut muntele şi a primit-o pe ea înăuntrul său şi a ascuns-o de ucigaşii cei ce o căutau.

Ostaşii, neaflînd pe cea căutată, s-au întors deşerţi la cel ce i-a trimis pe ei. Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicînd: „Dă-mi mie pe fiul tău Ioan”. Iar Sfîntul Zaharia a răspuns: „Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l ştiu unde este”. Iar Irod, mîniindu-se, a trimis la dînsul a doua oară şi a poruncit, de nu-şi va da Zaharia fiul, apoi să-l ucidă chiar pe el. Şi s-au dus nişte ucigaşi sălbatici ca fiarele, sîrguindu-se să-şi săvîrşească porunca şi ziceau cu mînie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-l nouă, că porunceşte împăratul. Iar de nu ne vei da fiul, apoi tu însuţi vei muri”. A răspuns Sfîntul Zaharia: „Voi veţi ucide trupul, iar Domnul va primi sufletul meu”. Şi îndată ucigaşii repezindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis pe el între templu şi altar. Iar sîngele lui care s-a vărsat pe marmură s-a închegat şi s-a făcut ca piatra spre mărturie lui Irod şi spre veşnica lui osîndire. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea în muntele cel ce se desfăcuse împreună cu Ioan, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peşteră şi curgea izvor de apă. Şi a crescut un finic deasupra peşterii, plin de roade. Cînd era vreme de mîncare, se pleca pomul acela jos, dîndu- şi spre mîncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfînta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, şi-a dat sfîrşitul în aceeaşi peşteră. Iar Sfîntul Ioan a fost hrănit de un înger pînă la creşterea lui, şi l-a păzit în pustie, pînă la ziua arătării sale către Israel.