Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfîntul Apostol Iacob, fratele Domnului după trup

Adaugat la noiembrie 5, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

noiembrie 5, 2020

Sfîntul Apostol IacobSfîntul Iacov a fost fiul Sfîntului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. Din tinereţele sale, iubind viaţa aspră, niciodată n-a mîncat bucate sau untdelemn, ci numai pîine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decît numai apă. În baie n-a intrat şi toată odihna trupească a lepădat-o, apoi pe trup avea întotdeauna o haină aspră de păr şi toate nopţile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puţin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea ca a cămilelor. Apoi a păzit curăţia fecioriei sale fără de prihană, pînă la sfîrşit. Pentru că el se numea fratele Domnului, iată ce se scrie: „Că Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintîi pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatăl lui Ioan Botezătorul. Aceşti feciori erau: Iacov, Simion, Iuda şi Iosi. Mai avea şi trei fiice: Estir, Maria şi Solomeea, care era femeia lui Zevedeu şi mama apostolului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Murind Salomeea, femeia lui cea dintîi, Iosif trăia cu multă înţelepciune, crescîndu-şi copiii săi în frica Domnului şi întru învăţătura poruncilor Legii. Şi lui Iosif, ca unui bătrîn înţelept, preoţii i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire. Iosif ţinea loc de tată Domnului nostru Iisus Hristos, cum era numit de mulţi care nu ştiau taina întrupării Fiului lui Dumnezeu şi care era socotit ca bărbat al pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta iudeii, mirîndu-se, ziceau: „Nu este Acesta feciorul lui Iosif, teslarul? Oare nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui Iacob, Simon, Iuda şi Iosi? Şi surorile lui nu sînt toate trei la noi?”. Deci, Mîntuitorul nostru este socotit ca unchi al apostolului Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, care era fiu al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul. De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif şi frate după trup al fiilor acestuia, pentru că împreună cu ei a vieţuit. Pentru aceea şi Iacov s-a numit fratele Domnului după trup. Iar cînd s-a întrupat Hristos Domnul şi Preacurata Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, a fugit cu dînsul în Egipt, atunci şi Iacob a fugit cu dînşii, călătorind împreună cu Maica Domnului şi cu Sfîntul Iosif, tatăl lui.

Ajungînd dumnezeiescul prunc Iisus Hristos la vîrsta desăvîrşită şi învăţînd pe popoare Împărăţia lui Dumnezeu, dovedind că El este adevăratul Mesia, Sfîntul Iacov a crezut în El şi, ascultînd dumnezeieştile Lui cuvinte, mai mult s-a aprins cu inima spre dragostea lui Dumnezeu, începînd a duce o viaţă mai aspră. Acum avea şi dînsul de la Domnul său împrumutul dragostei, care a fost dovedită prin faptul că după patima cea de bunăvoie şi învierea Domnului, S-a arătat întîi lui Iacov, iubitul Său frate, apoi celorlalţi Apostoli. De acest lucru pomeneşte Pavel, zicînd: „Iar după aceea s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor”. De toţi a fost numit Sfîntul Iacov drept, căci toţi vedeau viaţa lui cea bună şi plăcută lui Dumnezeu, fiind numărat în ceata celor şaptezeci de apostoli. Apoi însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, aşezîndu-l episcop, l-a învăţat sfinţita lucrare. Acestui întîi arhiereu şi păstor i s-a încredinţat biserica Ierusalimului cea din nou luminată. Acesta a alcătuit mai întîi şi a scris Liturghia, fiind povăţuit de Sfîntul Duh, Liturghie pe care, mai tîrziu Sfîntul Vasile cel Mare, apoi Sfîntul Ioan Gură de Aur, pentru neputinţa omenească au scurtat-o.

Sfîntul Iacob, păscînd turma lui Hristos în Ierusalim, pe mulţi evrei şi elini i-a întors la Domnul prin învăţătura sa şi i-a povăţuit la calea cea dreaptă. Apoi a scris soborniceasca epistolă către cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, pline de învăţătură insuflată de Dumnezeu şi foarte folositoare, cu care se laudă toată Biserica lui Hristos, îndemnîndu-se la credinţă şi la fapte. Iar pentru viaţa sa cea îmbunătăţită, Sfîntul Iacob avea mare cinste de la toţi, nu numai de la credincioşi, ci şi de la necredincioşi, pentru că arhiereii evrei, cei ce intrau în Sfînta Sfintelor numai o dată într-un an cînd săvîrşeau slujbe, pe Sfîntul Iacov adeseori nu-l opreau să intre acolo şi să se roage. Pentru că vedeau viaţa lui cea curată şi neprihănită, de aceea i-au mai dat un nume nou Obli sau Ofli, adică îngrădire sau, întărire oamenilor, sau decît toţi mai drept îl numeau pe el.

Drept aceea, sfîntul intra în Sfînta Sfintelor nu numai ziua, ci şi noaptea şi, căzînd cu faţa la pămînt, aducea rugăciuni cu plîngere lui Dumnezeu, pentru toată lumea. El era iubit de tot poporul pentru sfinţenia sa, încît mulţi iudei dintre cei mai bătrîni au crezut învăţătura lui şi toţi cu plăcere îl ascultau şi se adunau la dînsul, unii ca să asculte cuvintele lui, iar alţii dorind să se atingă de marginea hainelor lui. În acea vreme era arhiereu Anan. Văzînd fariseii şi cărturarii că tot poporul ascultă învăţătura lui Iacov şi că mulţi se întorc la Hristos, au început din invidie a se înfuria împotriva sfîntului şi gîndeau rău despre dînsul, vrînd ca să-l ucidă. Deci, s-au sfătuit să-l roage ca să întoarcă poporul de la Hristos şi dacă n-ar vrea să facă aceasta, atunci să-l ucidă.

Sosind praznicul Paştelui, cînd poporul din toate cetăţile şi laturile s-au adunat în Ierusalim – iar Fest, care a izbăvit pe Pavel din mîinile iudeilor şi l-a trimis la Roma, murise şi încă nu venise de la Roma alt stăpînitor în locul lui – atunci cărturarii şi fariseii au înconjurat pe Sfîntul Iacov în biserică, zicîndu-i: „Rugămu-ne ţie, dreptule, ca în ziua aceasta de praznic, în care s-a adunat de pretutindeni mulţime de popor, să faci o învăţătură către toţi, întorcîndu-i pe ei de la credinţa în Iisus, prin care s-au înşelat mulţi, numindu-L pe Dînsul Fiul lui Dumnezeu şi să-i înveţi pe ei să nu se rătăcească, căci noi toţi te cinstim pe tine şi cu tot poporul te ascultăm şi mărturisim pentru tine cum că tu iubeşti adevărul şi nu cauţi în faţă; deci, să sfătuieşti pe popor, ca să nu se înşele cu Iisus Cel răstignit. Rugămu-ne ţie, ridică-te pe aripa cea înaltă a bisericii, ca toţi să te poată vedea şi auzi, căci precum vezi este multă lume, adunată din toate părţile”.

Acestea zicîndu-le, au suit pe Iacob pe aripa bisericii, iar ei au strigat către dînsul cu mare glas: „Prea dreptule bărbat, noi toţi sîntem datori a te asculta, spune-ne nouă adevărul, cum înţelegi tu învăţătura lui Iisus Cel răstignit, căci popoarele noastre rătăcesc în urma Lui”. Iar sfîntul cu glas mare a zis: „Ce mă întrebaţi pentru Fiul Omului, Care de voie a pătimit, S-a răstignit, S-a îngropat şi a treia zi S-a sculat din mormînt? Iată, El acum şade în ceruri, de-a dreapta Puterii celei preaînalte şi iarăşi va veni pe norii cerului, ca să judece viii şi morţii”. Aceste cuvinte auzindu-le popoarele, s-au bucurat foarte mult de mărturia lui Iacov, care a spus-o pentru Iisus Hristos şi au strigat într-un glas: „Mărire lui Dumnezeu! Osana Fiului lui David!”. Iar fariseii şi cărturarii au zis: „Rău am făcut dîndu-i voie lui Iacov să grăiască pentru Iisus, căci iată, popoarele mai mult s-au tulburat”. Evreii, umplîndu-se de răutate, l-au aruncat de pe aripa bisericii, pentru înfricoşarea poporului, ca să se teamă şi să nu creadă cuvintele lui Iacob. Apoi au răcnit foarte tare, zicînd: „Oh! Oh! dreptul s-a înşelat!”

Sfîntul Iacob, căzînd de la înălţime, s-a rănit greu, dar încă era viu, şi, ridicîndu-se în genunchi, şi-a înălţat mîinile sale şi se ruga, zicînd: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”. Iar ei au aruncat cu pietre asupra lui şi îl răniră şi mai mult. Apoi un preot din fiii lui Rahav a strigat: „Încetaţi, ticăloşilor, ce faceţi? Dreptul se roagă pentru voi, iar voi îl ucideţi pe el?” Atunci îndată un om, alergînd cu un lemn, s-a repezit la sfînt şi, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit, încît i-au ieşit creierii. Şi întru această mucenicească pătimire şi-a dat duhul. Iar sfîntul său trup a fost îngropat acolo, aproape de biserică. Credincioşii l-au plîns mult pe dînsul, căci a fost episcop în Ierusalim treizeci de ani, iar la şaizeci şi şase de ani ai vieţii sale a pătimit pentru Hristos Domnul, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi slavă, în vecii vecilor. Amin.

Sfîntul şi fericitul Iacob de la Boroviţchi

Adaugat la noiembrie 5, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

noiembrie 5, 2020

Sfîntul şi fericitul Iacob de la BoroviţchiPatria cea de jos a fericitului Iacob şi naşterea sa, unde şi din cine s-a născut, nu se ştie de noi, tăinuindu-se prin dumnezeiască voire; pentru aceea, ca să ştim cu încredinţare că sfinţii lui Dumnezeu nu caută patria cea de jos, ci pe cea de sus, nu cu seminţia neamului pămîntesc se laudă, ci se sîrguiesc a fi într-o ceată cu locuitorii cei cereşti, se laudă nu cu tatăl cel trupesc, ci cu cel duhovnicesc, cu Bunul Dumnezeu Care este pretutindeni. Ştim că acest vrednic făcător de minuni, deşi a avut naştere trupească, a petrecut cu viaţă duhovnicească, arzînd cu duhul şi slujind Domnului; deşi în trup material a fost, a avut mintea celor spirituali, adică a avut pe sfinţii îngeri împreună-vieţuitori şi împreunăvorbitori; deşi a locuit pe pămînt, însă prin dumnezeiască vedenie stă înaintea lui Dumnezeu Care petrece în ceruri, făcîndu-se întru toateca o slugă a lui Dumnezeu, fiind credincios în răbdare multă, în necazuri, în primejdii, în nevoi, în ostenelii, în privegheri şi în posturi.

Sfîrşindu-şi alergarea vremelnicei vieţi, celei cu multe necazuri, sufletul lui cel drept, împodobit prin fapte bune ca o mireasmă, a fost dus de îngerii lui Dumnezeu în cămara Mîntuitorului. Iar trupul cel cinstit creştineşte a fost pus în raclă şi, sosind vremea preamăririi sfîntului, racla cu cinstitele lui moaşte au fost duse în stăpînirea Novgorodului, în apropiere de satul care se numea Boroviţchi, fiind purtate pe o bucată de gheaţă pe rîul ce curgea pe acolo, care se numea Nistea, plutind împotriva curentului apei către ţărmul Boroviţchiului. Aceasta s-a întîmplat cu dumnezeiască voie, în marţea săptămînii celei luminate. Oamenii care locuiau acolo, fiind cuprinşi de îndoială, nu au primit de la început moaştele făcătoare de minuni ale multplăcutului lui Dumnezeu, ci, nesuferindu-le şi legîndu-le cu funia, le-au dat înapoi pe rîu. Însă moaştele făcătoare de minuni iarăşi s-au întors la cei ce le-au lepădat, plutind către acelaşi loc. Dar nici aşa nu au putut oamenii care locuiau acolo să vină la cunoştinţa minunii care se făcuse, căci racla plutea cu moaştele împotriva curgerii rîului şi iarăşi au lepădat-o. Deci, s-au lipsit de comoara cea dată de Dumnezeu şi pe care ei n-o primeau. De vreme ce poporul care locuia acolo era simplu şi, nu din răutate, ci din neştiinţă făcea toate acestea, lesne li s-a iertat lor ceea ce făcuseră. Pentru aceasta, a treia oară plutind sfintele moaşte la locul ce s-a zis mai înainte, fericitul făcător de minuni s-a arătat în vis unor cinstiţi şi cucernici bărbaţi, zicîndu-le: „Pentru ce, dreptcredincioşilor, iubitori ai creştinătăţii, nu mă primiţi pe mine care sînt creştin în Hristos cu dreaptă credinţă? Oare pentru neştiinţa numelui meu? Dacă vă trebuie să-l ştiţi pe acesta, aflaţi că eu mă numesc Iacov, primitorul numelui lui Iacov, fratele Domnului”.

Aceste cuvinte auzindu-le în vedenie din fericita gură a cuviosului, îndată ce s-au sculat din somn, s-au umilit şi, spunîndu-le celorlalţi oameni, îndată au alergat cu mult popor la locul unde tîrîse cu îndrăzneală sfintele moaşte ale cuviosului Iacov, căutîndu-le cu dinadinsul iar cînd le-au aflat, s-au veselit. Apoi l-au scos cu cucernicie din apă la marginea rîului şi, punîndu-le în aceeaşi raclă cu cinste, au aşezat împrejurul ei copaci şi s-au dus de acolo.

Preabunul Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a dat putere sfintelor lui moaşte de a face minuni, tămăduind multe neputinţe, lucrul pe care văzîndu-l oamenii, au dat mulţumire Preamilostivului Dumnezeu, Cel ce le-a trimis un doctor ca acesta, fără de plată. Iar pe cuviosul făcător de minuni şi tămăduitor de boli l-au cinstit şi, vrînd să-l pună la loc de cinste, au mers la Prea Sfinţitul Teodosie, arhiepiscopul marelui Novgorod, şi i-au spus toate minunile care se făceau cu vrednică încredinţare. Iar el îndată a înştiinţat prin scrisoare pe Înalt Prea Sfinţitul Macarie, mitropolitul a toată Rusia şi, luînd sfat bun de la dînsul, degrabă a cercetat cu dinadinsul minunile sfîntului de la cei ce cîştigaseră tămăduiri de neputinţele lor. Dovedindu-se toate adevărate şi nemincinoase, a trimis pe Constantin, egumenul de la mănăstirea Naşterii Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, cu preoţi şi diaconi, în satul Boroviţchi, şi au mutat cu evlavie cinstitele şi de minuni făcătoarele moaşte ale sfîntului şi dreptului Iacob, în biserica cea nouă a Pogorîrii Sfîntului.

Moaştele au fos aşezate la uşa dinspre miazăzi a bisericii, în anul de la zidirea lumii 7053 (sau în anul 1545 după Hristos), în ziua a douăzeci şi treia a lunii octombrie. În acestă zi s-a hotărît să se prăznuiască pomenirea cea de peste an a fericitului de minuni făcător, întru slava Celui preamărit între sfinţi, a lui Iisus Hristos Dumnezeul, în veci. Amin.

Preacuviosul Parintele nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului

Adaugat la noiembrie 5, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

noiembrie 5, 2020

Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a ajuns egumen la Mînastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon; iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni. Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce fusese facut mai întîi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfîntul Ignatie, mergînd la Mînastirea Satirului, cu pace s-a savîrsit; vietuind de toti anii vietii sale saptezeci si noua.