Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Acoperămîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Adaugat la octombrie 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

octombrie 14, 2020

Cuvînt la Acoperămîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Acoperămîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît s-au împlinit cuvintele Sfîntului Pavel, care zicea: „Primejdii de la tîlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi” (2 Cor. XI, 26). Cînd cuvintele Domnului s-au împlinit: „Că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri”, cînd ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea Binecuvîntata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperămîntul spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi de foamete, de ciumă şi de cutremure să ne apere, de războaie şi de răni să ne acopere şi să ne păzească pe noi sub Acoperămîntul său nevătămaţi.

Despre acest lucru s-a făcut încredinţare în Constantinopol în împărăţia lui Leon cel Înţelept, împăratul cel drept credincios, întru prea slăvita biserică a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Vlaherna. După săvîrşirea cîntării celei de toată noaptea, într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întîi, fiind de faţă şi mulţimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfîntul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu, stînd în văzduh şi rugîndu-se, strălucind ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul său Omofor. Văzînd aceasta Sfîntul Andrei a zis către ucenicul său Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi pe Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?” Iar el a răspuns: „O văd, sfinte părinte, şi mă înspăimînt”.

Precum odată Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu a văzut pe cer un semn mare, o femeie îmbrăcată în soare, aşa şi Sfîntul Andrei din biserica Vlahernei, cea asemănătoare cerului, a văzut-o pe Mireasa cea fără de mire îmbrăcată în porfiră ca soarele.

Semnul văzut de Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu închipuia pe Acoperitoarea noastră cea preamilostivă, care s-a săvîrşit în acea vreme cînd a arătat tulburarea întregii făpturi: „Se făcură fulgere, glasuri şi tunete, cutremur şi grindină mare şi un semn mare s-a arătat pe cer – o femeie îmbrăcată în soare”. Deci, pentru ce semnul acela care înainte închipuia pe Prea Curata Fecioară Maria nu s-a arătat mai înainte de fulgere, de tunete, de glasuri, de cutremur şi de grindină, cînd încă toate stihiile erau în pace, ci numai atunci cînd s-a făcut tulburarea cea înfricoşată a cerului şi a pămîntului? S-a făcut, pentru ca să se arate că Acoperitoarea noastră cea preabună, în vremea cea rea cînd năvăleşte nevoia asupra noastră, atunci vine în ajutorul nostru şi ne ocroteşte pe noi de fulgerele amăgitoarei deşertăciuni lumeşti, care nu strălucesc îndelung, de glasurile mîndriei vieţii şi de cele ale slavei deşarte, de tunetele năpădirii năprasnice a vrăjmaşului, de cutremurul patimilor şi de grindina pedepsei celei de sus care năvăleşte asupra noastră pentru păcate. Căci, atunci cînd toate aceste primejdii ne supără pe noi, îndată, ca un semn mare, se arată Ajutătoarea cea grabnică a neamului creştinesc, păzindu-ne şi acoperindu-ne pe noi.

Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul celor ce se tem de El, pentru ca ei să fugă din faţa arcului, căci în lumea aceasta sîntem puşi ca un semn spre săgetare şi zboară asupra noastră săgeţile din toate părţile, unele din arcul vrăjmaşilor celor văzuţi, care îşi încordează arcul asupra noastră şi se laudă întru mîndria lor, iar altele din arcul vrăjmaşilor nevăzuţi, încît noi ne jelim aşa: „Nu putem să suferim săgetăturile diavoleşti”. Altele vin de la firea cea care se luptă asupra duhului, iar altele de la arcul mîniei şi îngrozirii celei drepte a lui Dumnezeu, despre care David zicea: „De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat şi l-a gătit pe el. Şi întru dînsul a gătit vasele morţii, săgeţile Sale celor ce se ard le-a lucrat „. (Psalm 7, 12)

Cu toate săgeţile acelea, ca să nu fim răniţi de moarte, ni s-a arătat nouă acel semn, ca să fugim din faţa arcului sub Acoperămîntul Preacuratei şi Prea-binecuvîntatei Fecioare, cu al cărei Acoperămînt, apărîndu-ne ca o pavăză, ne ferim întregi de săgetări. Căci această apărătoare a noastră are o mie de paveze spre apărarea noastră, cum grăieşte către dînsa Duhul Sfînt: Ca turnul lui David grumajii tăi: o mie de paveze spînzură pe dînsul, toate săgeţile celor puternici.

A zidit odată David un turn al său prea frumos şi prea înalt, între Sionul cel ce stă pe muntele înalt şi între Ierusalim cel pus mai jos şi fiică a Sionului l-a numit. Şi era turnul acela între dînşii ca grumazul între trup şi cap, căci cu înălţimea sa întrecea Ierusalimul şi ajungea Sionul. Iar pe turnul acela erau atîrnate pavezele şi toate armele cele de război şi pentru apărarea Ierusalimului. Deci, aseamănă Duhul Sfînt pe Prea Curata Fecioară Maria cu turnul lui David; căci aceasta, fiind fiica lui David, mijloceşte între Hristos, capul Bisericii, şi între credincioşii care sînt trupul Bisericii Lui, întrecînd Biserica ca ceea ce este cu adevărat mai înaltă decît toţi; iar pe Hristos ajungîndu-L, ca cea care I-a dat trup, mijloceşte şi acum, cînd a stat în văzduh între cer şi pămînt, între Dumnezeu şi între oameni, între Hristos şi Biserica cea care se luptă, ca turnul lui David între Sion şi între Ierusalimul cel plin de pavezele celor tari. Iar paveze sînt rugăciunile ei pentru noi, cele întru tot puternice către Dumnezeu, care s-au auzit de cei vrednici în vremea cinstitului ei Acoperămînt, pentru că se ruga cu umilinţă ca o maică către Fiul şi Făcătorul său, grăind cuvinte de rugăciune milostivitoare şi de îndurare, zicînd: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul Preasfînt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine. Iar celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi de toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte”. Unele dintre rugăciunile acestea ale ei oare nu sînt paveze care apără Biserica? Cu adevărat sînt paveze nebiruite, cu care vom putea să stingem toate săgeţile cele aprinse.

Sfîntul Ambrozie zice despre turnul lui David că pentru două pricini era zidit: spre apărarea cetăţii şi pentru împodobirea ei. Zice el: „A zidit David un turn care să fie spre apărare şi spre înfrumuseţarea cetăţii. Spre apărare, că de departe priveşte pe vrăjmaşi şi îi izgoneşte pe ei de la cetate, iar spre înfrumuseţare, că pe toate zidirile cele înalte ale Ierusalimului le întrece cu înălţimea sa”. De aceea nu în zadar s-a asemănat cu turnul acela Acoperitoarea noastră, care ne este nouă turn de tărie în faţa vrăjmaşului, căci cu adevărat ne apără pe noi şi ne împodobeşte. Ne apără, cînd pe vrăjmaşii noştri cei văzuţi şi nevăzuţi îi izgoneşte de la noi departe, cînd pe cei robiţi din legături îi scapă, cînd pe cei chinuiţi de duhuri necurate îi izbăveşte, cînd pe cei mîhniţi îi mîngîie, pe cei năpăstuiţi îi apără, pe cei flămînzi îi hrăneşte, cînd celor înviforaţi le face adăpost şi pe bolnavi îi cercetează. Şi ne împodobeşte pe noi acoperind înaintea lui Dumnezeu goliciunea cea de ruşine a sufletului nostru, iar cu slujirile sale prea înalte, asemeni unor prea scumpe podoabe şi unor multe daruri, ca nişte nesecate visterii, împlinind lipsa noastră, ne face bineprimiţi pe noi înaintea ochilor Domnului. Ea împodobeşte pe cei ce nu au îmbrăcăminte de nuntă şi îi îmbracă cu haina sa şi îi face ca şi cum nu s-ar vedea de ochiul cel atotvăzător ruşinea goliciunii lor sufleteşti, lucru care se închipuia înainte în pămîntul cel nevăzut şi neîmpodobit, acoperit atunci de ape. Căci pămîntul cel neîmpodobit şi deşert era chipul sufletului celui păcătos, care şi-a pierdut duhovniceasca sa frumuseţe şi s-a făcut deşert de lucruri bune şi străin de darul lui Dumnezeu. Iar apele, care acopereau pămîntul cel neînfrumuseţat, înainte au închipuit milostivirea Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ca pe o mare nesecată şi ca nişte rîuri ce cu nelipsire spre toţi se revarsă şi pe toţi îi acoperă.

Cînd Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor, la fel se purta şi pe deasupra pămîntului celui neînfrumuseţat şi acoperit de ape, ca şi cum, nevăzînd lipsa lui de frumuseţe, tăinuit închipuia aceea că sufletul cel acoperit prin milostivul Acoperămînt al Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, chiar dacă ar fi lipsit de frumuseţe, nu se va păgubi de darul Duhului Sfînt. Căci Acoperămîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu va acoperi lipsa lui de frumuseţe, ca o apă pe pămîntul cel neînfrumuseţat şi cu bună podoabă a darului său îl va înfrumuseţa şi pe Sfîntul Duh îl va atrage la dînsul.

Ne înfrumuseţează pe noi Preacurata Fecioară, cînd pe cei păcătoşi îi face drepţi şi pe cei necuraţi îi face curaţi.

Fericitul Anastasie Sinaitul grăieşte pentru dînsa aşa: „Pe magi, îi săvîrşeşte apostoli şi pe vameşi, evanghelişti, iar pe desfrînate mai cinstite decît pe fecioare le face. Aşa pe Maria Egipteanca, care a fost desfrînată, a făcut-o acum mai cinstită decît pe multe fecioare şi cea care mai înainte era întunecată şi necurată, acum ca soarele străluceşte în împărăţia lui Hristos prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, care tuturor celor ce aleargă la dînsa le este acoperămînt şi înfrumuseţare”. Ea împodobeşte tot Ierusalimul duhovnicesc, adică Biserica lui Hristos, care cîntă astfel către dînsa în praznicul acesta de acum: „O, ce minunată înfrumuseţare a tuturor credincioşilor eşti, împlinirea proorocilor, slava apostolilor şi podoaba mucenicilor, lauda fecioarei şi prea minunatul Acoperămînt a toată lumea!”

Pe turnul lui David, împreună cu pavezele, erau săgeţile celor puternici. Şi acest însufleţit turn, Preacurata Fecioară Maria, are cu ea săgeţile celor puternici, adică rugăciunile sfinţilor, cei ce se roagă împreună cu dînsa. Căci nu singură s-a arătat în biserică stînd în văzduh, ci cu oştile îngereşti şi cu mulţime de sfinţi, care în haine albe şi cu cucernicie stăteau împrejurul ei. Rugăciunile cele către Dumnezeu ale tuturor sfinţilor acelora sînt ca săgeţile celor puternici care pot să gonească toate taberele vrăjmaşului. Ştie Doamna Preacurata Născătoare de Dumnezeu că război este viaţa noastră pe pămînt. Căci vrăjmaşul se războieşte asupra noastră cu toate puterile sale, pornind împotriva noastră taberele sale şi înconjurîndu-ne pe noi cu toate legiunile sale: „Înconjuratu-ne-au pe noi cîini mulţi, adunarea celor vicleni ne-a cuprins, deschis-au asupra noastră gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte”. Pentru aceea cereasca Împărăteasă, vrînd să ne ajute, a pornit asupra vrăjmaşului nostru pe toate cereştile puteri, a chemat pe prooroci, pe apostoli, a adunat pe mucenici, pe fecioare, pe cuvioşi, pe cei drepţi şi cu aceştia a venit să ne ajute nouă şi să se aşeze împrejurul nostru, ca să ne dea nouă biruinţă asupra vrăjmaşului. Căci printr-însa se ridică biruinţele, printr-însa cad jos vrăjmaşii. A venit cu îngereşti oşti, că este mai înainte văzută de Iacov ca o scară pe care mulţimea îngerească o înconjoară.

Pomenind aici de scara lui Iacov, poate să se întrebe cineva: pentru ce îngerii pe dînsa neîncetat se urcau şi se coborau? Înţelegînd că scara aceea era înainte închipuirea Fecioarei Maria, după cum spune cuvîntul cel bisericesc despre dînsa: „Bucură-te, podul cel ce duci la ceruri şi scara cea înaltă pe care a văzut-o Iacov”, se va şti pentru ce nu au odihnă pe scară îngerii: Că cea întru rugăciune neadormită, Născătoarea de Dumnezeu, porunceşte îngerilor ca, împreună cu dînsa, neîncetat să ajute oamenilor ca, suindu-se, să înalţe la Dumnezeu rugăciunile celor ce se roagă: iar pogorîndu-se, să aducă de la Dumnezeu oamenilor ajutor şi daruri. Această scară şi acum a pogorît cu sine din cer mulţimea îngerilor, aducîndu-ne nouă de sus acoperire şi apărare. A venit cu îngerii, ca îngerilor săi să le poruncească să ne păzească pe noi în toate căile noastre. Şi pe soborul tuturor sfinţilor l-a adus cu sine, ca, făcînd pentru noi sobornicească rugăciune, pe ale noastre umile rugăciuni soborniceşte să le aducă la Fiul său şi Dumnezeul nostru.

Între toţi sfinţii ce s-au arătat în biserică cu Preacurata Fecioară, doi erau mai aleşi: Sfîntul Ioan Inaintemergătorul – altul mai mare decît el nu s-a născut între cei născuţi din femeie – şi Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, pe care îl iubea Iisus şi care s-a rezemat pe pieptul Lui. Pe amîndoi rugătoarea noastră, Fecioara Maria, i-a luat cu ea la rugăciunea cea pentru noi, ca pe cei ce au multă îndrăzneală către Dumnezeu, ca prin ajutorul lor să plece mai degrabă pe Dumnezeu spre milă, pentru că mult poate rugăciunea ajutorîndu-se. Şi a stat Preacurata Fecioară între aceşti sfinţi precum chivotul între doi heruvimi, precum scaunul Domnului Savaot între serafimi, precum Moise cu mîinile întinse între Aaron şi Or; iar Amalicul iadului cade cu toată stăpînirea şi puterea sa cea întunecată.

Deci să prăznuim Acoperămîntul Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, aducîndu-ne aminte de acea preamărită arătare a ei care a fost în biserica Vlahernei, fiind văzută de Sfîntul Andrei şi de Epifanie. Să prăznuim, mulţumind Acoperitoarei noastre pentru această prea mare milostenie arătată spre neamul creştinesc, şi cu tot dinadinsul s-o rugăm pe ea ca, acum şi întotdeauna, cu milostivire să ne acopere pe noi, cei care avem nevoie de Acoperămîntul ei, de vreme ce fără de Acoperămîntul şi sprijinul ei nouă, celor ce întotdeauna mîniem pe Dumnezeu, nu ne este cu putinţă a trăi, pentru că, greşind mult, cădem sub multe certări, după cum zice Sfînta Scriptură: „Multe sînt bătăile păcătosului” (Psalm 31, 11). Acum am fi pierit pentru fărădelegile noastre, de nu ne-ar fi acoperit pe noi preamilostiva Stăpînă; căci de nu ar fi stat înainte Sfînta Fecioară, rugîndu-se pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atîtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit pînă acum liberi? Ne sfătuieşte Proorocul Isaia: „Ascundeţi-vă cît de puţin, pînă ce va trece mînia Domnului”. (Isaia 26, 20) Unde vom putea să ne ascundem de mînia Domnului? Acoperămînt nu ne-am agonisit nicăieri ca să scăpăm noi, pătimaşii, în afară de Acoperămîntul Sfintei Fecioare Maria, Stăpîna lumii, care pentru sine şi prin gura Duhului Sfînt, grăieşte: „Eu ca negura am acoperit pămîntul”.

Deci sub Acoperămîntul acesta să ne ascundem, care acoperă tot pămîntul ca o negură. O, Prea Cinstită Fecioară Născătoare de Dumnezeu, pentru ce te asemeni cu un lucru urît ca negura? Oare nu-ţi sînt ţie soarele, luna şi stelele spre asemănare? Precum şi cu mirare s-a zis despre tine: „Cine este aceasta care se iveşte ca o dimineaţă, frumoasă ca luna şi aleasă ca soarele? Iar negura ce fel de frumuseţe are, că nu te scîrbeşti de asemănarea ei? Negura cînd cade pe pămînt se înmulţeşte şi îl acoperă; atunci toate fiarele scapă de vînători, pentru că nimeni nu le poate vîna”. Aceasta este taina pentru care Preacurata Fecioară Maria s-a numit negură, căci şi pe noi ne acoperă din calea vînătorilor. Noi, păcătoşii, pentru omenia noastră, dobitoace şi fiare sîntem, după cuvintele Sfîntului Ioan Gură de Aur. Pîntecelui îi plăcem ca urşii, trupul îl îngrăşăm ca pe un cal, ţinem minte răul la fel ca şi cămila, răpim la fel ca lupul, ne mîniem ca şerpii, muşcăm ca scorpia, sîntem vicleni ca vulpea şi aruncăm otrava răutăţii la fel ca vipera. Pe noi, care sîntem astfel, ne ajung vînătorii, ne ajunge dreapta mînie a lui Dumnezeu, izbîndind toate meşteşugurile noastre cele rele: „Dumnezeul izbînzilor, Domnul Dumnezeul izbînzilor cu îndrăzneală a stat”.

Ne ajung pe noi şi fărădelegile noastre, încît grăim fiecare: „Apucatu-m-au fărădelegile mele şi n-am putut să văd”.

Ne apucă pe noi vrăjmaşul cel nevăzut: „Făcutu-s-a că un urs vînător, pîndindu-mă pe mine ca leul în ascunzişuri”. Ne apucă pe noi şi vrăjmaşul cel văzut. A zis vrăjmaşul: „Gonind, voi prinde, voi ucide cu sabia mea. Stăpîni-va mîna mea”. Dar să îndrăznim să avem negura cea gîndită care ne acoperă pe noi, pe Preasfînta Fecioară Maria, spre care nădăjduim să scăpăm, că sub Acoperămîntul ei nici un fir din capul nostru nu va pieri. Numai cu umilinţă către dînsa să strigăm, zicînd: „Acoperă-ne pe noi cu Acoperămîntul tău, că tu eşti acoperitoarea noastră, Preasfîntă Fecioară Maria. În ziua răutăţilor noastre, acoperă-ne pe noi. Toate zilele vieţii noastre sînt rele, precum odată Iacov cel din Legea Veche a zis: „Puţine şi rele au fost zilele anilor vieţii mele”. Rele sînt zilele noastre în care vedem numai rele şi singuri într-însele multe răutăţi facem, adunîndu-ne nouă mînie în ziua mîniei. Deci, în toate zilele noastre cele rele, o, Sfîntă Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, de al tău milostiv Acoperămînt avem trebuinţă şi te rugăm acoperă-ne pe noi în toate zilele noastre, dar mai ales în ziua cea rea, cînd sufletul se va despărţi de trup: de faţă să stai nouă în ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile rele din văzduh şi în ziua înfricoşatei judecăţi de apoi să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperămîntul tău. Amin.

Sfîntul Apostol Anania

Adaugat la octombrie 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

octombrie 14, 2020

Sfîntul Apostol Anania Sfîntul Apostol Anania, unul dintre cei şaptezeci de apostoli, a fost episcop în cetatea Damascului. Sfîntul Apostol Anania l-a botezat pe Sfîntul Apostol Pavel, pentru că Domnul i s-a arătat în vedenie, poruncindu-i să meargă pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi acolo să caute în casa lui Iuda pe un oarecare Saul, supranumit şi Tarsianul, care se ruga. Însă Apostolul Anania s-a lepădat de aceasta, ştiind cîte răutăţi făcuse Saul sfinţilor în Ierusalim şi cu ce gînd anume mersese în Damasc, ca să-i lege pe toţi cei ce cheamă numele Domnului. Iar Domnul îl îndemna pe el, zicînd: „Mergi, că vas ales îmi este Mie acesta”. Şi îndată Anania, sculîndu-se după porunca Domnului, a mers la Saul şi, punîndu-şi mîinile pe el, i-a zis: „Saule, frate, Domnul Cel ce ţi s-a arătat ţie pe cale m-a trimis ca să vezi şi să te umpli de Duhul Sfînt”. Şi îndată Saul a văzut iar Apostolul Anania l-a botezat. După cîteva zile, cînd iudeii se sfătuiseră să-l ucidă pe Pavel pentru o schimbare ca aceea a lui – că din gonaci s-a făcut propovăduitor al numelui lui Iisus – atunci Anania, împreună cu ceilalţi ucenici, luîndu-l pe Pavel, l-au scos peste zid într-o coşniţă. Şi, intrînd singur în adunarea iudeilor, propovăduia cu îndrăzneală numele Domnului. Nu numai evreilor ci şi celor de alte limbi, a binevestit Evanghelia Împărăţiei. S-a dus din Damasc în Elevteropol şi acolo, arătînd noroadelor calea mîntuirii şi tămăduind pe cei bolnavi şi neputincioşi, pe mulţi i-a adus la credinţa în Hristos.

În zilele acelea era în Elevteropol ighemonul Lucian, care se închina la idoli şi nu la Dumnezeu. Pe Lucian l-a ridicat diavolul împotriva creştinilor şi l-a îndemnat să trimită această scrisoare în toată stăpînirea sa: „De s-ar afla cineva numind pe Hristos şi închinîndu-se Celui răstignit, acela poruncim ca să fie dat la cumplite chinuri; iar care va jertfi zeilor celor fără de moarte, lepădîndu-se de Hristos, acela se va învrednici de daruri şi cinste de la noi”. Scrisoarea aceasta, ieşind cu rău vicleşug, l-a aflat pe Sfîntul Anania în acea ţară pe care străbătînd-o, cu propoveduirea Evangheliei o lumina şi tămăduia toate bolile popoarelor, pentru că Domnul era cu dînsul, făcînd prin mîinile lui multe minuni.

Nelegiuiţii închinători la idoli l-au prins pe Sfîntul Anania şi l-au dus înaintea ighemonului Lucian, care îl silea pe sfînt în multe feluri să jertfească idolilor. Sfîntul Anania însă nu s-a supus şi le-a răspuns, zicînd: „Nu mă voi închina mincinoşilor idoli, ci Unuia, adevăratului Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos mă închin, pe care ochii mei L-au văzut şi gură către gură am vorbit cu Dînsul, nu numai cînd era pe pămînt ca un om, ci şi după înălţarea Lui la Ceruri; căci, fiind eu în Damasc, mi S-a arătat mie însumi şi m-a trimis să-l tămăduiesc pe Saul, pe care, prin minunata sa înţelepciune şi putere, l-a întors la cunoştinţa cea adevărată şi pe noi toţi ne-a izbăvit din diavoleştile mîini şi ne-a adus la Părintele Său. Deci, Acestuia mă închin şi nu diavolilor celor ce voiesc să piardă tot neamul omenesc”. Lucian a început a-l îngrozi pe el cu chinuri de nu-i va îndeplini porunca, dar el stătea ca un stîlp, nemişcat întru mărturisirea lui Hristos. Apoi, ridicîndu-şi spre cer mîinile, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ascultă rugăciunile mele şi mă fă vrednic părţii fericiţilor apostoli în veacul ce va să fie. Precum ai mîntuit pe Saul prin adevărata lumină, mîntuieşte-mă din mîinile acestui necurat ce se împotriveşte adevărului, ca să nu se facă voia lui asupra mea şi să nu mă vîneze în cursele înşelăciunii sale. Şi să nu mă lipseşti pe mine de împărăţia cea cerească, care este gătită tuturor celor ce iubesc calea adevărului Tău şi păzesc poruncile Tale”.

Lucian, nesuferind să audă aceste cuvinte ale lui, a poruncit să fie întins la pămînt şi să fie bătut. În timp ce slujitorii îl băteau, unul striga: „Ascultă-l pe judecător şi nu fi potrivnic poruncii lui: jertfeşte zeilor cărora li se închină toată lumea”. Iar după ce au încetat bătaia, i-a zis Lucian sfîntului: „Măcar acum cruţă-ţi sufletul, ascultă-mă pe mine şi leapădă-te de Cel răstignit, ca să nu aduc mai cumplite chinuri asupra ta”. Atunci Anania a răspuns: „Ceea ce ţi-am spus ţie la început, aceea şi acum îţi grăiesc şi nu încetez a-ţi grăi : că de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda şi nu mă voi apropia de cele fără de suflet, pietre şi lemne, la care voi vă închinaţi şi ca pe nişte dumnezei le cinstiţi”.

Judecătorul, văzîndu-l pe el neînduplecat, a poruncit să-i fie strujite coastele cu cîrlige fier şi cu lumînări aprinse să-i fie arse rănile. Şi sfîntul, răbdînd, îşi ridica ochii spre cer şi se ruga cu stăruinţă. După acele chinuri judecătorul a zis: „Pînă cînd vei petrece în nesupunere? Pînă cînd nu te miluieşti singur pe tine şi nu te închini zeilor? Oare mai plăcut îţi este să pătimeşti toate acestea în zadar pentru un Hristos pe care L-au răstignit evreii, decît să fii întreg şi sănătos? Mă jur că nu te voi slobozi viu dacă vei fi nesupus aşa mult timp”. A răspuns sfîntul: „Fă ce vrei, vrăjmaşule al lui Dumnezeu, prieten al diavolului, că ai auzit de la mine de multe ori că nu mă voi închina zeilor tăi, afară de Unuia Dumnezeu care este Tată al Unuia Născut Fiul Lui şi începător al Sfîntului Duh, Care a făcut cerul şi pămîntul şi toate cele ce sînt într-însele, în care am crezut. Acela mi-a dat mie putere ca toată ziua să stau tare înaintea ta şi cu bărbăţie să sufăr aceste chinuri. Pentru ce îţi faci mai multe osteneli, căci iată de la mine ai auzit că voii tale nu mă voi supune. Deci, fă neîntîrziat ce ai de gînd să faci”.

Judecătorul, umplîndu-se de mînie, a poruncit poporului să-l ia pe Sfîntul Anania şi, scoţîndu-l din cetate, să-l ucidă cu pietre. Şi luîndu-l acel norod fărădelege, l-a dus la locul uciderii şi l-a ucis cu pietre ca pe Sfîntul Ştefan, iar el, cu mare glas, zicea: „Doamne, Iisuse Hristoase, în mîinile Tale îmi dau duhul meu”. Şi aşa s-a sfîrşit, împlinindu-şi mucenicia, şi s-a dus la cereştile lăcaşuri. Iar poporul, văzînd că murise, l-a lăsat neîngropat şi s-a dus. Şi s-a întîmplat atunci că pe acolo treceau nişte oameni credincioşi din Damasc. Şi aceştia au luat sfîntul trup al Apostolului lui Hristos şi cu cinste l-au dus în Damasc şi l-au îngropat la moşia lui.

Cuviosul Roman, făcătorul de condace

Adaugat la octombrie 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

octombrie 14, 2020

Cuviosul Roman, făcătorul de condace Sfîntul Roman era de neam din Siria şi era crescut în cetatea Emesiei. Din tinereţe a început să-I placă lui Dumnezeu, petrecînd în feciorie şi în curăţie. Mai întîi a fost paraclisiarh în biserica Veritului, apoi a mers la Constantinopol, în anii domniei împăratului Anastasie, şi petrecea în Biserica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Kiri, nevoindu-se la viaţa cea îmbunătăţită în post şi rugăciune şi ostenindu-şi trupul la multe nevoinţe şi la privegheri de toată noaptea, pentru că mergea de cu seară în Vlaherna şi toată noaptea stătea în rugăciuni şi iarăşi se întorcea în Kiri. Apoi a fost rînduit în biserica Sfînta Sofia la slujba paraclisiei. Nu ştia carte, dar era înţelept în lucrurile cele bune prin care îi întrecea pe cărturarii cei înţelepţi; fiindcă Îl căuta pe Dumnezeu, mai multă înţelegere era întru dînsul decît în cei ce căutau înţelepciunea veacului acestuia. Pentru că a fost ca unul dintre aceia despre care zicea Apostolul: „Pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca pe cele înţelepte să le ruşineze”.

Roman era iubit de patriarhul Eftimie pentru viaţa lui cea îmbunătăţită şi, văzîndu-i ostenelile în biserică, căci cu toată osîrdia se silea la ascultare, îi dădea lui parte asemănătoare cu clericii şi din această cauză cîrteau clericii împotriva patriarhului, zicînd: „Pe cel ce este prost asemenea cu noi l-ai făcut”. Şi îl urau şi mari supărări îi făceau. Odată, la vecernia praznicului Naşterii lui Hristos, venind împăratul în biserică pe cînd Roman aşeza lumînările, l-au apucat ceilalţi clerici pe el şi l-au tras la amvon, zicîndu-i: „La parte cu noi eşti învrednicit la fel; deci, suindu-te acum în amvon, să cînţi ca şi noi asemenea dumnezeiască cîntare de laudă”. Aceasta o făceau spre ruşinea lui, fiind cuprinşi de invidie, căci îl ştiau că nu ştie carte şi nu poate să facă aceasta. Iar Roman, fiind defăimat de clerici înaintea împăratului şi a tot norodul care era în biserică, s-a ruşinat şi a început a plînge.

După sfîrşitul slujbei, cînd toţi au ieşit din biserică, s-a aruncat singur înaintea chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu amar tînguindu-se şi rugîndu-se. Apoi, plîngînd destul şi rugîndu-se, s-a ridicat şi a mers la casa sa şi fără să mănînce din pricină că era mîhnit, a adormit puţin. Şi iată că i s-a arătat lui în vis Preasfînta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care tuturor celor supăraţi le este mîngîiere, ţinînd în mîini o hîrtie mică, şi a zis cu glas lin către Roman: „Deschide-ţi gura”. Si făcînd el aceasta, Sfînta Fecioară i-a pus hîrtia în gură, zicîndu-i: „Mănîncă această hîrtie”. Iar Roman a mîncat şi a înghiţit hîrtia şi îndată s-a deşteptat şi nu a văzut pe nimeni, căci nevăzută se făcuse aceea care i se arătase. Şi s-a umplut inima lui de negrăită bucurie şi de mîngîiere duhovnicească şi se gîndea asupra vedeniei. Apoi a simţit în mintea sa înţelegere de carte, pentru că i-a deschis lui Fecioara Născătoare de Dumnezeu mintea – precum odată Fiul ei apostolilor – ca să înţeleagă Scripturile. Şi s-a umplut inima lui de înţelepciune mare şi a început cu lacrimi a da mulţumită învăţătoarei sale, că în aşa de puţină vreme l-a făcut pe el înţelept şi cu ştiinţă de carte, mai mult decît ar înţelege cineva învăţînd mulţi ani. Si venind vremea slujbei celei de toată noaptea, a mers la biserică bucurîndu-se şi veselindu-se de darul pe care i l-a dat Fecioara cea cu dumnezeiesc dar dăruită.

Cînd a sosit ceasul cîntării condacului, s-a urcat Sfîntul Roman în amvon şi a cîntat cu dulce glas condacul său, pe care l-a alcătuit în mintea sa zicînd: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pămîntul peştera celui neapropiat aduce” şi celelalte. Toţi, văzînd şi auzind aceasta, s-au minunat şi cu mulţumire au ascultat cîntarea aceea, luînd aminte la puterea cuvintelor celor ce se cîntau. Iar după cîntare l-a întrebat patriarhul: „De unde îţi vine ţie această înţelepciune?” Iar el nu a trecut sub tăcere puterea Născătoarei de Dumnezeu, ci a mărturisit darul ei preamărind pe învăţătoarea cerească cea care l-a făcut pe el înţelept. Apoi s-au ruşinat clericii care l-au mîhnit şi, pocăindu-se, au căzut la picioarele lui Roman, cerîndu-şi iertare. Iar patriarhul l-a făcut pe el îndată diacon: şi curgea din gura lui un rîu de înţelepciune şi cei ce mai înainte îl batjocoreau pentru prostie şi neştiinţă de carte, aceia pe urmă învăţau de la dînsul. El a cîntat şi a făcut mulţime de condace la praznicele împărăteşti şi la ale Născătoarei de Dumnezeu şi la sfinţii însemnaţi. Condacele lui se numără cam la o mie şi mai bine. Era cinstit de toţi şi foarte iubit.

Deci, petrecîndu-şi vremea vieţii sale cu dumnezeiască plăcere şi cu dreptate, s-a mutat la veşnicile lăcaşuri şi acum cu cetele îngereşti cîntă lui Dumnezeu cîntare întreită şi sfîntă. Amin.

În această zi se prăznuieşte şi Cuviosul Mucenic Mihail, egumenul locaşul Zoviei, care a fost prins de agareni pentru Iisus Hristos în vremea împăratului Constantin şi a Irinei. Împreună cu dînsul prin sabie s-au sfîrşit treizeci şi şase de cuvioşi mucenici.

Pomenim şi pe Sfîntul Mucenic Domnin, care a pătimit în cetatea Solun (Tesalonic) de la împăratul Maximian: şapte zile s-a chinuit în faţa cetăţii, avînd picioarele tăiate, şi aşa, mulţumind lui Dumnezeu, s-a sfîrşit.

Icoana Maicii Domnului de la manastirea Harbovat

Adaugat la octombrie 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

octombrie 14, 2020

Icoana Maicii Domnului de la manastirea Harbovat Este Icoana Maicii Domnului de la manastirea Harbovat, o icoana foarte vestita pe pamantul nostru. Icoana a fost adusa din Rusia si e facatoare de minuni, a fost donata Republicii Moldova si in vremuri foarte grele, de prigoana, icoana a ramas nevatamata in urma unui incendiu care a distrus totul in jurul ei. Si-n zilele noastre vin crestinii si se roaga la icoana, vin cu necazurile si durerile lor ca sa fie izbaviti de raul care astazi cuprinde lumea.

Acum aceasta Icoana se afla in Catedrala din Chisinau.

„E legendară şi magica noastră icoană „Maica Domnului făcătoare de minuni” de la Hîrbovăţ. Conform miturilor creştine, Maica Domnului ştia ce-l aştepta pe fiu, ştia ca el va fi răstignit pe cruce, deaceea, cînd îşi mîngîie fiul, faţa ei blajină e copleşită de tristeţe şi nelinişte, privirea îi este abătută, sufletul ei simte apropiata moarte a fiului. Chipul Sf.Marii este foarte asemănator cu cel al unei ţarance simple, podidită de griji. Imaginea ei te cucereşte prin simpleţe şi taina ce o învaluie. Marele meşter popular ne-a lasat ca moştenire o efigie atît de aproape şi scumpă nouă. Astăzi în R. Moldova se găsesc numai copiile acestei icoane. Originalul a fost înstrăinat de neam. În 1990 am zărit icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăţ în catedrala de la Ismail. Am înlemnit în faţa ei. Am citit de mai multe ori inscripţia de pe ferecătură. Unul din slujitorii soborului mi-a destăinuit că icoana a fost dăruită de către mareşalul rus Gheorghii Jucov din colecţia sa … Ferecatura bogată în argint lasă să se vadă nu numai imaginile care seamană întocmai cu copiile aflate în republică. Inscripţia mărturiseşte fără înconjur apartenenţa la iconografia moldovenească.”

Pavel Balan, Icoana sufletului nostru, Chisinau, Hyperion, 1992, p.12

>> Acatistul Maicii Domnului in cinstea Icoanei facatoare de minuni de la Manastirea Hirbovat

Icoana Maicii Domnului zisa Kasperov

Adaugat la octombrie 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

octombrie 14, 2020

Icoana Maicii Domnului zisa KasperovIcoana Kasperov a Preasfintei Fecioare Maria a apărat de invazia străinilor oraşul Odessa în timpul Războiului din Crimeea (1853-1855). Arhiepiscopul Inochentie (Borisov) a hotărît ca „acest eveniment să nu rămînă necunoscut posterităţii” şi să se prăznuiască în data de 1 octombrie. Icoana era deja cunoscută drept făcătoare de minuni şi a fost recunoscută ca atare de Sf. Sinod în anul 1840, după cercetarea numeroaselor minuni care au avut loc. Înainte de aceasta, icoana s-a aflat în posesia Iulianei Ioannovna Kasperova, care a primit-o ca amintire de familie în anul 1809.

În fiecare vineri se citeşte Acatistul Maicii Domnului în faţa Icoanei Kasperov la Catedrala din Odessa a Adormirii Maicii Domnului, care se mai sărbătoreşte în 29 iunie şi în miercurea luminată.

Tot în aceasta zi, Pomenirea tuturor sfinţilor care s-au proslăvit pe pămîntul Moldovei.