Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Aducerea sfintei mahrame a Domnului nostru Iisus Hristos în Constantinopol

Adaugat la august 29, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 29, 2020

In acele zile în care Domnul nostru Iisus Hristos arătîndu-se pe pămînt şi petrecînd cu oamenii, a cercetat cetăţile şi satele iudeilor cele dimprejur, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi tămăduind toată neputinţa şi toată boala din popor; era în cetatea Edesa cea din Siria, care se află de partea cealaltă a rîului Eufrat, un boier cu numele Avgar. El pătimea de o boală grea, pentru că pe dinafară suferea de lepră vînătă, iar pe dinăuntru de sfărîmarea oaselor, şi era chinuit cu slăbănogirea tuturor mădularelor.

Acesta auzind de Domnul nostru Iisus Hristos şi de acele minuni pe care le făcea, căci cu cuvîntul tămăduia stricăciunile şi slăbănogirile şi toate bolile între oameni, a dorit să vadă cu ochii săi pe lucrătorul unor minuni ca acelea, nădăjduind că va cîştiga tămăduire de la El. Dar de vreme ce lui îi era cu neputinţă să meargă el însuşi în Iudeea, a trimis rugăminte către Domnul Hristos, ca El să vină la dînsul, în Edesa. Dar îndoindu-se şi de aceasta, că nu va voi să vină la dînsul Domnul, a trimis pe un zugrav iscusit, cu numele Anania, ca cel puţin să-i închipuiască faţa Lui pe icoană; ca măcar închipuirea feţei Lui să o vadă şi să o aibă pe aceea întru răcorirea bolii sale, pentru că mare dragoste cîştigase către El, încredinţîn-du-se din auzire.

Scrisoarea lui Avgar era scrisă astfel: „Avgar, domnul Edesei, lui Iisus Mîntuitorul cel bun, Care S-a arătat în laturile Ierusalimului în trup, să se bucure! Eu am auzit despre Tine şi despre preaslavitele Tale faceri de minuni, cum că fără de doctorii şi fără de buruieni tămăduieşti bolile; orbilor le dai vedere; şchiopilor, umblare; pe cei leproşi îi curăţeşti şi izgoneşti din oameni duhurile necurate; pe cei slăbănogi, care de mulţi ani zac pe pat, îi tămăduieşti cu cuvîntul, şi pe cei morţi îi înviezi. Deci unele ca acestea auzindu-le eu, din două una gîndesc despre Tine: că eşti ori Dumnezeu coborît din cer, ori Fiul lui Dumnezeu, căci lucrezi nişte minuni ca acestea de mirare.

De aceea scriu către Tine această smerită „a mea rugăminte, ca să Te osteneşti a veni la mine şi să-mi vindeci bolile mele cele netămăduite, de care pătimesc de mulţi ani. Aud încă şi aceasta, că evreii Te urăsc şi voiesc să-Ţi facă şi oarecare rău. Iar eu am o cetate care, deşi nu este foarte mare, însă este preafrumoasă şi îndestulată cu toate bunătăţile; deci vino la mine şi locuieşte în cetatea mea, care ne va fi nouă amîndurora îndestulată cu toate cele de trebuinţă”.

Cu o scrisoare ca aceasta de la Avgar, ajungînd zugravul Anania la Ierusalim, l-a găsit pe Iisus Hristos în mijlocul mulţimii poporului, stînd la arătare şi spunînd cuvînt de învăţătură, de aceea nu a putut să se apropie îndată de El din pricina înghesuirii şi strîmtorării poporului. De aceea, aşteptînd o vreme pînă ce se va risipi poporul, s-a suit pe o piatră care era puţin mai sus de la pămînt şi, privind cu dinadinsul spre faţa Mîntuitorului, se căznea să o închipu-iască pe dînsa, dar nu putea; astfel voind Atotvăzătorul şi Preasfînta Sa faţă schimbînd-o cu darul şi cu slava dumnezeiască neînchipuită şi neajunsă. Deci Anania ostenindu-se mult, n-a sporit nimic.

Atunci Domnul a poruncit Apostolului Toma să meargă şi să cheme pe acel bărbat care stătea pe piatră şi închipuia faţa Lui. Iar acela fiind adus şi neîncepînd a grăi ceva, l-a chemat Domnul pe el la sine pe nume şi după meşteşug, numindu-l Anania zugravul. Deci, spunîndu-i pricina venirii lui, i-a zis: „Unde este scrisoarea stăpînului tău, Avgar, pe care ai adus-o din Edesa?” Iar Anania, uimindu-se de mirare şi de spaimă pentru mai înainte-vederea Domnului, a scos degrabă din sîn scrisoarea domnului său şi cu cutremur a dat-o în mîinile Mîntuitorului. Iar Domnul, citind-o, a scris răspuns lui Avgar, astfel: „Fericit eşti Avgare, cela ce nu m-ai văzut şi ai crezut în Mine, căci scris este pentru Mine, că cei ce mă văd pe Mine nu vor crede, iar cei ce nu mă văd, vor crede în Mine şi vor moşteni viaţa cea veşnică. Imi scrii Mie ca să vin la tine, dar Mie Mi se cade să săvîrşesc aceea pentru care sunt trimis şi după săvîrşire să Mă întorc la Tatăl, Cel ce M-a trimis pe Mine. După ce Mă voi înălţa, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei. Acela te va tămădui desăvîrşit de bolile cele ce te-au cuprins pe tine şi prin botez îţi va da viaţa cea veşnică ţie şi celor ce sunt cu tine”.

Scriind Domnul nostru Iisus Hristos o scrisoare ca aceasta lui Avgar, a pecetluit-o cu pecetea pe care era scrisă cu slove evreieşti aceasta: „A lui Dumnezeu vedere, dumnezeiască minune!” Iar după scrierea şi pecetluirea ei, împlinind Domnul o altă dorinţă a lui Avgar şi a zugravului, a poruncit ca să-i aducă apa şi Şi-a spălat Preasfînta Sa faţă şi a şters-o cu mahrama cea în patru colţuri ce i s-a dat Lui. Şi, o, minune! Apa cea proastă s-a schimbat prin iconomie în zugrăvire de vopsele şi preasfînta asemănare a feţei celei dumnezeieşti s-a închipuit pe mahrama aceea, pe care Domnul dînd-o cu scrisoarea lui Anania, i-a zis: „Du-o şi dă-o celui ce te-a trimis pe tine!” Acestea au fost în zilele cele mai de pe urmă ale petrecerii pe pămînt a lui Hristos, aproape de pătimirea Lui.

Şi s-a întors Anania în Edesa la domnul său şi i-a dat lui acea închipuire a feţei lui Hristos nefăcută de mînă pe mahramă şi epistola cea scrisă. Iar Avgar, luînd-o, s-a umplut de mare bucurie şi, sărutîndu-le pe amîndouă cu dragoste şi închinîndu-se chipului lui Hristos, îndată a cîştigat schimbare de durerile sale, fără numai puţină parte de stricăciune rămăsese pe faţa lui, pînă la acea vreme în care avea să vină la dînsul ucenicul cel trimis de Domnul.

Iar după pătimirea cea de bunăvoie a Domnului, după înviere şi după Inălţarea Lui la cer, a mers la Edesa Tadeu, cel trimis de dumnezeiescul Duh. El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli. Acesta, învăţîndu-l destul pe Avgar sfînta credinţă cea întru Hristos, l-a adus la botez. Şi cînd a intrat Avgar în sfînta scăldătoare şi s-a botezat, îndată s-a tămăduit şi de acea parte de lepră ce mai rămăsese, şi a ieşit curat şi sănătos cu trupul şi cu sufletul. Cu dînsul s-a botezat şi toată casa lui, apoi şi toată cetatea şi se slăvea în Edesa numele Domnului nostru Iisus Hristos/ al Unuia adevăratului Dumnezeu.

La porţile cetăţii Edesa era un idol al unui oarecare zeu elinesc, care stătea de mulţi ani acolo, şi căruia îi era dator să i se închine oricine intra în cetate. Pe acel idol, Avgar, aruncîndu-l de acolo şi sfărîmîndu-l, a făcut în zidul de piatră, deasupra porţilor, un loc rotund şi adînc încît să nu-l vatăme ploaia. Apoi, lipind pe o scîndură de lemn neputregăios mahrama chipului lui Hristos cel nefîcut de mînă, punîndu-i împrejur aur cu mărgăritare de mare preţ şi împodobind-o, a pus-o în locul acela în zid deasupra porţilor, făcînd încă şi o scrisoare de aur în acest fel: „Hristoase Dumnezeule, tot cel ce nădăjduieşte spre Tine nu se va ruşina!”

Şi a poruncit popoarelor ca oricine va intra în cetate şi va ieşi, să se închine acelui dumnezeiesc chip al Domnului nostru Iisus Hristos şi a întărit şi prin lege aceea, ca şi în neamurile cele mai de pe urmă, cu neschimbare, să se dea o cinste ca aceea închipuirii Domnului. Acea evlavioasă poruncă şi aşezare de lege s-a păzit în toate zilele vieţii lui şi în zilele fiului lui, care a domnit după dînsul în Edesa, asemenea şi în zilele nepotului său, vreme de mulţi ani. După aceea, unul din strănepoţii lui Avgar luînd domnia acelei cetăţi, iar s-a înnoit păgînătatea cea de demult, pentru că boierul acela, îndărătnicindu-se şi depărtîndu-se de Hristos, s-a abătut la elineasca închinare de idoli. Deci, văzînd pe porţile cetăţii chipul lui Hristos, care se cinstea de toţi cei ce intrau şi ieşeau, i-a venit greu, fiind vrăjmaş al lui Hristos, şi a voit să surpe de acolo acea dumnezeiască închipuire, iar în locul ei să pună un idol diavolesc.

Iar episcopul cetăţii, înştiinţîndu-se de acest lucru şi fîcîndu-i-se lui vestire de la Dumnezeu, s-a dus noaptea cu clerul său la porţile acelea şi, suindu-se pe o scară, a gătit o candelă cu untdelemn şi, aprinzînd-o, a pus-o înaintea sfîntului chip al lui Hristos. Apoi, astupînd-o cu cărămizi şi cu var, a zidit locul şi l-a netezit, pentru că aşa i se poruncise lui din dumnezeiasca arătare. Şi după ce s-a făcut nevăzut acel chip al lui Hristos nefăcut de mînă, a încetat păgînul stăpînitor de la scopul său. Deci, după multă vreme, s-a dus din pomenirea omenească chipul acela şi s-a uitat locul unde se zidise, încît nimeni nu ştia de el, pînă la arătarea lui cea minunată, care s-a făcut astfel, după mulţi ani.

In zilele binecredinciosului împărat Iustinian, Hosroe, împăratul Persiei, ducîndu-se cu multă putere de oaste împotriva cetăţii Edesei, a înconjurat-o şi cu vitejie s-a bătut multă vreme, iar în urmă, cei din cetate slăbind, s-au aflat în mare frică şi nepricepere şi s-au rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar într-o noapte i s-a arătat episcopului Edesei, care se numea Evlavie, o femeie oarecare prea luminoasă, arătîndu-i cu degetul porţile cetăţii şi locul din zid, zicîndu-i: „Deasupra acestor porţi este ascuns dumnezeiescul chip cel nefăcut de mînă al Mîntuitorului Hristos. Scoate-l din zid şi vei face bine!” Iar episcopul s-a dus cu sîrguinţă la porţile acelea şi, suindu-se la locul arătat în zid, l-a aflat precum i se spusese în descoperire, pentru că a cunoscut zidirea aceea. Deci, destupînd-o şi luînd cărămizile, a aflat chipul cel preacinstit şi preasfînt al lui Hristos întreg şi nevătămat, şi candela nestinsă de atîţia ani şi plină de untdelemn. Incă şi pe cărămida cu care era astupat chipul, se închipuise altă asemănare a feţei lui Hristos, nefăcută de mînă.

Deci luînd episcopul din locul acela acea sfîntă mahramă pe care era închipuirea Mîntuitorului, a arătat-o oamenilor din cetate. Şi toţi au avut bucurie mare şi îndrăzneală, nădăjduind spre Domnul. Iar episcopul a dus cu litie chipul Domnului pe zidurile cetăţii şi a arătat faţa Mîntuitorului oştirilor persieneşti care tăbărîseră asupra cetăţii. Deci îndată toată puterea perşilor s-a tulburat de frică mare şi a început să fugă, gonită fiind de puterea dumnezeiască. Astfel cetatea Edesa s-a izbăvit de vrăjmaşii săi prin milostivirea lui Hristos Domnul nostru şi prin arătarea preasfîntului Său chip, cel nefăcut de mînă.

După aceea, trecînd iarăşi mulţi ani, a fost la greci împăratul Roman Lecapenul, care se mai numea şi Porfirogenet, cel ce a împărăţit cu ginerele său, Constantin, fiul împăratului Leon cel înţelept. Atunci acea sfîntă mahramă, care avea pe dînsa închipuirea cea nefacută de mînă a dumnezeieştii feţe a lui Hristos, a fost adusă din Edesa, care era stăpînită de saracini, în Constantinopol, căci în vremea aceea, toată Siria, în care era şi cetatea Edesa, era sub stăpînirea saracinilor. Acea aducere s-a făcut astfel:

Impăratul grec Roman, dorind să aibă în cetatea sa împărătească acea vistierie fără de preţ, a trimis rugăminte de multe ori emirului saracinilor, ca să-i dea chipul lui Hristos cel nefăcut de mînă. Dar emirul, fiind rugat de creştinii Edesei, n-a voit să dea chipul acela împăratului grec, ci a făcut război, căci împăratul Roman a trimis putere grecească asupra Edesei şi a strîmtorat-o, oştindu-se împrejurul laturii Edesei. Atunci edesenii au trimis rugăminte către împăratul grecesc, să nu-i bată şi să nu le pustiască pămîntul. Iar împăratul cerea de la dînşii chipul lui Hristos, însă emirul saracinilor, în a cărui stăpînire era Edesa, nu voia să-l dea în dar. De aceea, împăratul creştinesc, fiind cuprins de mare dorinţă să aibă la el chipul lui Hristos, cel nefăcut de mînă, a dat emirului douăsprezece mii de arginţi şi două sute de saracini vestiţi, care fuseseră în robie la greci. El i-a dat încă şi o scrisoare a sa cu pecete împărătească de aur, ca niciodată să nu ridice război împotriva Edesei şi asupra cetăţilor celor dimprejurul ei.

Astfel şi-a cîştigat dorinţa, luînd chipul cel nefăcut de mînă al lui Hristos şi împreună cu dînsul şi scrisoarea aceea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos o scrisese către Avgar, domnul Edesei, precum s-a zis mai înainte. Deci l-a adus cu slavă pe mîinile arhiereilor şi ale celorlalţi cinstiţi bărbaţi ai rînduielii duhovniceşti, în cetatea împărătească. Şi se făceau în cale şi în Constantinopol multe minuni de la acel preacinstit chip, pentru că toate bolile se tămăduiau, orbii se luminau, surzii auzeau, şchiopii umblau şi diavolii se izgoneau. Iar un oarecare om îndrăcit striga, zicînd: „Primeşte, Constantinopole, slava şi veselia ta, şi tu, Porfirogenete, cinstea împărăţiei tale!” Astfel strigînd omul acela, s-a tămăduit de îndrăcire.

Deci s-a aşezat prăznuirea aducerii chipului cel nefăcut de mînă al lui Hristos, în ziua a 16-a a lunii august, în care l-a luat pe el înăuntrul său împărăteasca cetate, cu mare cinste şi prăznuire, şi l-a pus în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte Fare, spre apărarea cetăţii şi spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Chipul cel nefăcut de mînă al lui Hristos s-a adus din Edesa în Constantinopol în anul 6452 de la facerea lumii – după mărturia scriitorului de ani al Constantinopolului, Gheorghe Chedrinos -, adică în anul 944 de la întruparea lui Dumnezeu.

Sfîntul Mucenic Diomid doctorul

Adaugat la august 29, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 29, 2020

Sfîntul Mucenic Diomid doctorulSfîntul Diomid era de neam din Tarsul Ciliciei, cu meşteşugul doctor, iar de credinţă creştin. El tămăduia nu numai trupurile, dar şi sufletele omeneşti, pentru că învăţa pe păgîni să creadă în Hristos şi îi aducea la Sfîntul Botez. Iar în vremea împăratului Diocleţian a lăsat Tarsul şi a mers în Niceea, cetatea Bitiniei, acolo făcînd multe tămăduiri, după obiceiul său, nu atît cu doctorii pămînteşti, cît cu chemarea numelui Atotputernicului şi dătătorului de tămăduiri, Hristos şi cu însemnarea cinstitei Cruci tămăduia toate bolile şi încredinţa pe cei necredincioşi. Deci mulţi se întorceau de la înşelăciunea idolească prin doctoria şi învăţătura lui.

Dar împăratul Diocleţian, fiind atunci în părţile Răsăritului şi înştiinţîndu-se de acest lucru, a trimis să-l prindă. Insă ostaşii trimişi, mergînd la dînsul, l-au aflat săvîrşit în Domnul. Deci au tăiat capul mortului, ca să-l ducă împăratului. Iar după tăierea capului, toţi ostaşii aceia şi-au pierdut lumina ochilor, rămînînd orbi. Astfel au fost duşi de alţii la împărat, împreună cu capul cel tăiat al lui Diomid. Şi văzînd împăratul capul şi ostaşii orbi, le-a poruncit să ia capul şi să-l lipească la trup, la locul său. Şi făcînd ostaşii aceasta, îndată au văzut şi au crezut în Hristos, adevăratul Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.