Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Cuviosul Mucenic Dometie Persul şi cei doi ucenici ai săi

Adaugat la august 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 20, 2020

Acesta a trait pe vremea imparatului Constantin si a urmasilor sai, fiind persan de neam, si a fost povatuit la credinta crestineasca de un oarecare crestin, Uar cu numele. Deci, lasand parinteasca paganatate si rudeniile, a mers catre hotarele grecesti, in cetatea care se numea Nisibe. Si, intrand intr-o manastire, a luat Sfantul Botez si s-a imbracat in chipul monahicesc si petrecea in toate nevointele vietii pustnicesti. Dar, prin uneltirea si asupririle vrajmasului drac, a fost urat de monahii de acolo si, fugind de ei, a mers la manastirea Sfintilor Mucenici Serghie si Vah, din cetatea lui Teodosie si a urmat viata arhimandritului Nurvil, despre care se spune ca saizeci de ani n-a gustat fiertura, iar somn foarte putin primea si, pe acela, fara se se culce sau sa stea, ci rezemandu-se in toiag. De la arhimandritul acesta, povatuindu-se, Cuviosul Dometie a fost sfintit diacon si, cand a aflat ca si la preotie voieste arhimandritul sa-l sileasca pe el, a plecat de acolo si, suindu-se pe un munte pustiu, vietuia in Dumnezeu, suferind arsita si frigul si toate schimbarile vazduhului. Apoi, intrand intr-o pestera, a vietuit acolo, savarsind multe minuni in numele lui Hristos, facand tamanduiri, celor ce veneau la el, si aducea, pe multi, de la idoleasca intelepciune, la credinta lui Hristos. Deci, venind Iulian imparatul, cel lepadat de Dumnezeu, cand a auzit despre el, a poruncit sa-l ucida cu pietre. Si, ducandu-se, trimisii l-au aflat pe Sfantul Dometie, cu cei doi ucenici ai lui, la ceasul al treilea din zi, savarsindu-si cuviincioasa cantare. Si, navalind asupra lor, i-au ucis cu pietre. Si asa Cuviosul Dometie, cu cei doi ucenici ai sai, si-a savarsit alergarea vietii lor, placuta lui Dumnezeu.

Sfinţii Mucenici Marin Ostaşul şi Asterie senatorul

Adaugat la august 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 20, 2020

Pe vremea împărăţiei lui Valerian şi a fiului său, Gal, era în Roma un bărbat oarecare, cinstit şi îmbunătăţit, cu numele de Asterie, senator de neam bun şi slăvit în bogăţie. El era iubit de împăraţi şi era creştin cu credinţa, şi cu toate că în vremea aceea erau cumplite prigoniri împotriva creştinilor, el îşi păzea buna sa credinţă fără prihană. Iar credinţa lui cea în Hristos a fost arătată astfel:

Pe cînd era în părţile Palestinei, i s-a întîmplat de a mers în cetatea ce se numea Cezareea lui Filip, pe care fenicienii o numesc Panead. In această cetate locuiau o mulţime de închinători păgîni, care aveau obiceiul de a săvîrşi necurate prăznuiri lîngă izvorul ce curgea din muntele Paneas, de unde se zice că izvorăşte rîul Iordanului. In acea prăznuire, jertfa care se punea diavolului se făcea nevăzută, pentru că diavolul care petrecea acolo, răpea jertfa şi o ascundea. Iar acele popoare orbite cu rătăcirea aveau acea înşelăciune diavolească ca o mare minune şi o preamăreau pe ea.

Iar Asterie, robul lui Hristos, fiind acolo şi văzînd prăznuirea diavolească ce o făceau păgînii, mai întîi l-a durut inima pentru rătăcirea şi orbirea cea sufletească a poporului înşelat, apoi, ridicîndu-şi ochii spre cer şi înălţînd mîinile, s-a rugat cu credinţă către Hristos Dumnezeu, ca să izgonească de acolo pe diavolul care înşela pe oameni. Şi îndată a fost izgonit diavolul cu puterea lui Dumnezeu şi a încetat acea înşelătoare minune drăcească; pentru că se vedea de atunci acea jertfă la arătarea tuturor, iar nu precum se obişnuia mai întîi şi se făcea nevăzută. Deci încetînd acea minune, a încetat şi prăznuirea, şi de atunci popoarele au început a nu se mai aduna acolo.

Astfel, credinţa şi rugăciunea Sfîntului Asterie a curăţat locul acela de spurcăciunile diavoleşti. Apoi, Cel Preaînalt a rînduit ca el să pătimească pentru Hristos astfel: In cealaltă Cezaree, care se numea Cezareea Palestinei, era un ostaş cu numele Marin, de neam bun, cinstit şi bogat, dar mai cinstit cu credinţa în Hristos şi mai bogat cu faptele cele bune. Acesta a fost chemat de ostaşii săi la cinstita treaptă de sutaş, deoarece acel loc era liber, după sfîrşitul sutaşului ce fusese. Iar cînd Marin era să ia dregătoria aceea, altul care o dorea, vrînd s-o cîştige pentru el, s-a apropiat de judecător, care se numea Aheos, şi l-a pîrît pe Marin, zicînd că este creştin şi nu voieşte să aducă jertfa zeilor şi chipurilor împărăteşti, deci nu se cuvine ca unul ca acela, după legea romanilor, să fie ridicat la treaptă cinstită. Iar judecătorul, îndată chemînd pe Marin, l-a întrebat de credinţa lui şi auzind din gura lui că este creştin, i-a dat vreme de trei ceasuri să se gîndească şi să-şi aleagă ori viaţa, ori moartea, pentru că aceste două îi punea înainte: sau să aducă jertfa cea necurată şi să fie viu, sau să moară pentru Hristos.

In vremea aceea, episcopul acelei cetăţi, numit Ţeotecn, apropiindu-se de mărturisitorul lui Hristos, l-a luat de mînă şi l-a dus în biserică, vorbind cu el cele folositoare. Şi ducîndu-l în Sfîntul Altar, i-a arătat Sfînta Evanghelie, apoi arătînd cu mîna şi spre sabia cea ostăşească, cu care Marin era încins, i-a zis: „O, bunule bărbat, alege-ţi unul din aceste două lucruri: sau să porţi această sabie şi să te lupţi vremelnic pentru împăratul cel pămîntesc, iar după moarte să pieri pentru vecie; sau să te lupţi pentru Impăratul cel ceresc, să-ţi pui sufletul pentru preasfînt numele Lui cel scris în această carte şi să împărăteşti cu Dînsul în viaţa cea fără de moarte, în vecii cei fără de sfîrşit”.

Iar Sfîntul Marin, îndată întinzîndu-şi dreapta spre Sfînta Evanghelie şi sărutînd-o cu dragoste, i-a zis că este gata să moară pentru Hristos. Şi i-a zis episcopul: „Lipeşte-te de Dumnezeu, lipeşte-te cu tot sufletul şi, întărindu-te cu puterea Lui, primeşte aceea care ai ales”. Apoi l-a liberat, zicîndu-i: „Mergi cu pace!” Şi ducîndu-se Sfîntul Marin din biserică, propovăduitorul care stătea lîngă uşile curţilor a început a chema pe Marin, căci trecuseră trei ceasuri. Deci mergînd Sfîntul Marin, a stat înaintea judecătorului şi mai cu îndrăzneală ca întîi a mărturisit că este creştin. Şi proslăvea cu glas mare numele lui Iisus Hristos înaintea judecătorului, iar păgînătatea idolească o ocăra. Deci judecătorul l-a osîndit la moarte şi, scoţîndu-l afară din cetate, i-au tăiat capul.

Iar în vremea tăierii lui, stătea acolo înainte Sfîntul Asterie, care, din rînduiala lui Dumnezeu, venise atunci în cetatea aceea. Şi văzînd sfîrşitul cel mucenicesc al Sfîntului Marin, a dezbrăcat haina lui cea de mult preţ şi, întinzînd-o pe pămînt, a luat cinstitul trup şi cap al mucenicului, şi, învelindu-le cu acea haină, le-a ridicat pe umerii săi şi, ducîndu-le, le-a îngropat cu cinste. Pentru aceea, şi el însuşi s-a învrednicit cununii muceniceşti, căci păgînii, prinzîndu-l, i-au tăiat cu sabia cinstitul lui cap şi a stat înaintea lui Hristos, Impăratul ceresc, în cetele sfinţilor mucenici, împreună cu Sfîntul Marin.

Acestea au fost pe vremea împărăţiei lui Galien, care, după pierderea tatălui său, Valerian, împărăţea singur. Căci tatăl lui, fiind pedepsit de mînia lui Dumnezeu pentru vărsarea sîngelui creştinesc, a fost dat la război în robia lui Savorie, împăratul Persiei, oastea romană fiind biruită de perşi. Şi fiind prins Valerian viu, a fost dus în Persia, unde slujea ca scară, sub picioarele lui Savorie, cînd acela încăleca pe cal. Şi nu putea deloc să se răscumpere din robia şi din batjocorirea aceluia, pentru că Savorie nu voia pentru el nici o vistierie prea bogată, îndestulîndu-se cu slava aceea, ca să calce pe spatele şi pe grumajii împăratului Romei. Astfel batjocorind multă vreme împăratul Persiei pe Valerian, a poruncit, spre mai mare ocară, ca înaintea poporului să jupoaie de pe el pielea, şi apoi să-l săreze cu sare. Deci rău a pierit acel rău, începîndu-şi veşnicele sale munci încă din această viaţă.

De această pierzare a tatălui său înfricoşîndu-se Galien şi cunoscînd că aceea este o dumnezeiască răsplătire pentru vărsarea sîngelui creştinesc ce s-a făcut fără cruţare, a dat poruncă prin toate părţile stăpînirii Romei să înceteze prigonirea împotriva creştinilor, iar episcopii să-şi îndrepteze bisericile cu libertate. Dar mai înainte de a veni acea poruncă în Cezareea Palestinei, aceşti Sfinţi Mucenici Marin şi Asterie, au fost munciţi pentru Hristos şi astfel au intrat în bucuria Domnului lor şi a Stăpînului nostru Iisus Hristos, Care împărăteşte împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Cuviosul Pimen, cel cu multe dureri

Adaugat la august 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 20, 2020

Cuviosul Pimen, cel cu multe dureriDespre fericitul Pimen luînd cuvînt, să ne pogorîm la mărturisirea pătimirii lui, ca să ştim cum să răbdăm cu mulţumire şi cu vitejie durerile, şi cum puterea lui Dumnezeu se săvîrşeşte întru neputinţă. Deci acest fericit Pimen s-a născut bolnav în lume, şi bolnav a şi crescut. Această boală trupească nu a dat loc celei sufleteşti întru dînsul, căci era curat de toată mîhnirea şi nu a cunoscut întinăciunea păcatului. Şi de multe ori se ruga de părinţii săi să-l dea la mănăstire, ca să se tundă în chipul monahicesc; dar aceia, ca nişte iubitori de fii, vrînd să-l aibă moştenitor după moartea lor, îl opreau.

Iar odată – Dumnezeu văzînd mai înainte ce era mai bine -, fericitul a slăbit peste măsură şi a venit întru deznădăjduire de viaţă. Atunci părinţii lui, chiar şi nevrînd, au fost siliţi să-l ducă în Mănăstirea Pecersca, poftind pe cuvioşii părinţi care locuiau în mănăstire să se roage lui Dumnezeu pentru fiul lor, ca să se tămăduiască de boală. Iar cuvioşii părinţi, ostenindu-se mult întru rugăciuni, nimic nu au folosit bolnavului, căci rugăciunea lui biruia pe toţi, fiindcă el singur nu-şi cerea sănătate de la Domnul, ci mai ales cerea adăugire de boală, ca nu cumva, însănătoşindu-se, să-l ia părinţii săi de la mănăstire şi să nu-şi mai cîştige dorinţa. Insă tatăl său şi maica sa şezînd lîngă el şi nedîndu-l să-l călugărească, fericitul era foarte mîhnit.

Şi a început a se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să-i împlinească dorinţa lui, cu judecăţile care le ştie singur. Şi iată, într-o noapte, pe cînd părinţii lui şi slugile dormeau, au intrat la dînsul îngeri luminaţi, unii în chip de tineri frumoşi, iar alţii în chip de egumeni şi fraţi, purtînd în mîini lumînări, Evanghelie, cămaşă de păr, mantie, culion, şi toate cele ce erau de trebuinţă călugăriei, şi-i ziceau lui: „Voieşti ca să te tundem?” Iar fericitul cu bucurie le-a răspuns: „Cu adevărat voiesc! Domnul v-a trimis pe voi, domnii mei! Vă rog să-mi împliniţi dorinţa inimii mele!” Atunci ei îndată au început întrebările şi toate cele scrise în randuiala tunderii monahiceşti; şi astfel l-au călugărit în chipul îngeresc cel mare al monahilor, îmbrăcîndu-l în mantie şi culion şi numindu-l pe el Pimen. Apoi, dîndu-i după obicei lumînare aprinsă, au zis: „Pînă la 40 de zile şi 40 de nopţi această lumînare nu se va stinge”. încă i-au mai proorocit lui că boala o să-l chinuiască totdeauna, iar cîştigarea sănătăţii o să-i fie semn de moarte. Apoi, săvîrşind toate, l-au sărutat pe el şi s-au dus în biserică, luînd perii lui într-o năframă, pe care au pus-o pe mormîntul Cuviosului Teodosie.

Iar fraţii care erau aproape în chiliile lor, auzind glasul cîntării, au deşteptat pe ceilalţi dimprejuml lor, părîndu-li-se că egumenul cu oarecare fraţi călugăreşte pe cel bolnav, ori că acum s-a pristăvit; deci toţi împreună au mers în chilia aceea unde zăcea fericitul. Şi au găsit acolo pe toţi dormind – pe tatăl, pe maica şi slugile lui -, şi i-au deşteptat; şi toţi s-au umplut de bună mireasmă, iar pe bolnav l-au văzut plin de bucurie şi veselie, şi îmbrăcat în haine monahiceşti. Atunci fraţii l-au întrebat: „Cine te-a tuns pe tine monah şi ce cîntare am auzit noi aici, pe care părinţii tăi, la tine fiind, n-au auzit-o?” Bolnavul a răspuns: „Mi se pare că a venit egumenul cu fraţii de m-a tuns şi m-a numit Pimen; deci aceia cîntau cîntarea pe care aţi auzit-o, iar lumînarea aceasta pe care o vedeţi, mi-a dat-o, zicîndu-mi că va arde neîncetat, pînă la 40 de zile şi 40 de nopţi. Iar perii capului luîndu-i în năframă, a mers cu ei în biserică”.

Acestea auzindu-le fraţii, au mers îndată la biserică, dar au găsit-o încuiată; drept aceea au deşteptat pe paraclisieri şi i-au întrebat: „A intrat cineva în biserică după rugăciunea Pavecerniţei?” Iar ei au răspuns: „Nu a intrat nimeni, pentru că şi cheile sunt ascunse la eclesiarh”. Deci au deşteptat şi pe eclesiarh, care, luînd cheile, a intrat în biserică, şi iată, a aflat pe mormîntul Cuviosului Teodosie perii puşi în năframă. Atunci au spus egumenului de toate, iar egumenul, mirîndu-se foarte tare, a început a cerceta cu dinadinsul, cine ar fi tuns pe fericitul Pimen. Dar nu a aflat, decît numai s-a cunoscut de toţi, că această purtare de grijă era de sus, de la Dumnezeu, prin sfinţii Lui îngeri.

Deci egumenul şi fraţii au socotit îndelung despre minunea ce se făcuse, dacă se va socoti tunderea fericitului după randuiala Bisericii. Dar de vreme ce despre aceasta aveau mărturie încredinţată, căci, după cuvîntul lui, fiind biserica încuiată, s-au aflat în ea perii capului lui pe mormîntul Cuviosului Teodosie, asemenea şi lumînarea ce era destulă să ardă într-o zi, a ars nestinsă 40 de zile şi 40 de nopţi, de aceea, altă tundere nu i-au mai făcut lui, ci i-au zis: „Destul îţi este ţie, frate Pimene, chipul cel dăruit de Dumnezeu şi numele cu care te-a numit. Insă spune-ne şi nouă – l-a întrebat egumenul, venind cu cărţile cele de tundere -, ce fel erau cei ce te-au tuns pe tine? Oare nu au lăsat ceva din cele scrise în cărţile acestea?” Iar fericitul Pimen a zis către egumen: „Ce mă ispiteşti, părinte? Tu singur venind aici cu toţi fraţii, ai făcut toate acestea, care sunt scrise în cărţile acestea. Şi încă mi-ai mai zis şi aceasta, că mi se cade a pătimi în boală toată viaţa mea şi, cînd va fi ieşirea mea, atunci mi se va da sănătate, încît să pot duce cu mîinile mele patul meu cel de moarte. Deci, sfinte părinte, roagă-te pentru mine, ca Domnul să-mi dea răbdare”. Auzind acestea, l-au lăsat pe el.

Deci fericitul Pimen, după proorocia celor ce l-au călugărit pe el, a zăcut mulţi ani în boală foarte grea şi urîtă, încît se îngreţoşau de el şi slujitorii, care de multe ori îl lăsau flămînd şi însetat cîte două sau trei zile, iar el răbda toate cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. Şi odată s-a întîmplat de au adus în Mănăstirea Pecersca pe un alt bolnav şi l-au tuns monah. Iar fraţii cei rînduiţi la slujirea bolnavilor, luîndu-l şi pe acela, l-au dus la fericitul Pimen, ca să le slujească amîndurora împreună şi întocmai; însă neavînd de grijă pentru o slujbă ca aceasta, pe amîndoi i-au lăsat în uitare, încît bolnavii slăbeau fără de apă. Atunci fericitul Pimen a zis celuilalt bolnav: „Frate, de vreme ce cei ce ne slujesc se îngre-ţoşează de putoarea ce iese de la noi; deci tu, dacă te-ar scula pe tine Domnul, ai fi voit să petreci în slujba aceasta?” Iar bolnavul s-a făgăduit fericitului, zicînd: „Dacă Domnul mă va tămădui, eu aş sluji cu osîrdie bolnavilor pînă la moartea mea”. Atunci fericitul Pimen i-a zis aceluia: „Iată, Domnul ridică boala de la tine şi de acum înainte, fiind sănătos, îndeplineşte făgăduinţa ta, slujindu-mi mie şi celor asemenea mie; iar peste cei ce nu au îngrijit de această slujbă, Domnul va aduce boală cumplită, ca, învăţîndu-se astfel, să se mîntuiască!” Şi îndată bolnavul s-a sculat şi a început a-i sluji, iar pe cei fără de grijă, care n-au voit să slujească bolnavilor, i-a cuprins pe toţi boala, după cuvîntul fericitului.

Iar fratele cel tămăduit de boală a slujit puţin, dar şi el, după puţină vreme, nesuferind putoarea, s-a depărtat de Pimen şi l-a lăsat flămînd şi însetat; iar el, ducîndu-se, s-a mutat în altă casă. Şi iată, deodată l-a aprins o boală înfocată, încît n-a putut să se scoale trei zile şi nemaiputînd suferi setea de apă, a început a striga: „Pentru Domnul, miluiţi-mă, căci mor de sete”. Iar fraţii care erau în altă chilie, auzindu-l, au mers la dînsul şi, văzîndu-l cuprins de boală cumplită, i-au spus despre el fericitului Pimen, zicînd: „Fratele ce-ţi slujeşte moare”. Iar fericitul Pimen a zis: „Ceea ce va semăna omul, aceea va şi secera. De vreme ce m-a lăsat flămînd şi însetat, minţind lui Dumnezeu şi defăimînd prostimea mea, aceasta a luat şi el însuşi, Insă, cum suntem învăţaţi să nu răsplătim rău pentru rău, duceţi-vă şi spuneţi-i lui: «Te cheamă Pimen, scoală-te şi vino la dînsul»”.

Iar cînd cei ce veniseră i-au zis aceasta, bolnavul îndată s-a însănătoşit şi, sculîndu-se singur, a mers la fericitul nedus de nimeni. Iar fericitul l-a sfătuit destul, zicîndu-i aşa: „Puţin credinciosule, iată, te-ai însănătoşit, de acum să nu mai greşeşti! Au nu ştii că aceeaşi plată vor avea bolnavul şi slujitorul lui? Căci răbdarea săracilor nu va pieri pînă la sfîrşit, ci acelora care aici – unde este boală de puţină vreme – le este necaz şi întristare, acelora le va fi acolo veselie şi bucurie, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit. De aceea, frate, eu rabd acestea, iar Dumnezeu Care te-a tămăduit de boală prin mine, Acela poate şi pe mine să mă scoale de pe patul acesta şi să-mi tămăduiască boala; dar eu nu voiesc, pentru că cel ce va răbda pînă la sfîrşit – a zis Domnul -, acela se va mîntui.

Mai de folos îmi este să putrezesc cu totul în această viaţă, pentru ca în cealaltă, trupul meu să fie fără de stricăciune. Aici să sufăr urîta putoare, ca acolo să mă umplu de buna mireasmă cea negrăită. Bună este, frate, bisericeasca stare înainte, întru luminatul, curatul şi preasfîntul loc, unde poţi, cu îngereştile puteri nevăzute, a înălţa cîntare lui Dumnezeu. Aceea este foarte bineplăcută şi bineprimită, căci Biserica se cheamă „cer pămîntesc” şi cei ce stau întru dînsa „în cer a sta li se pare”. Iar această întunecoasă şi puturoasă casă ce este? Au nu judecată mai înainte de judecată şi o muncă mai înainte de munca cea fără de sfîrşit? Insă cel ce rabdă aici cu mulţumire, zice cu vrednicie: Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine. Pe unii ca aceştia mîngîindu-i, şi apostolul a zis: De veţi suferi certarea, ca unor fii se va afla vouă Dumnezeu, iar de sunteţi fără de certare, atunci sunteţi din desfrînare, iar nu fii. Incă însuşi Domnul ne sfătuieşte, zicîndu-ne: Intru răbdarea voastră veţi cîştiga sufletele voastre „.

Cu nişte sfaturi ca acestea bine învăţîndu-se fericitul frate, de atunci nu se depărta de a-i sluji lui. Iar Sfîntul Pimen, viteazul pătimitor şi următor adevărat al dreptului Iov, mulţumind neîncetat lui Dumnezeu, a zăcut în chinuirea sa douăzeci de ani. Apoi a sosit vremea pristăvirii lui şi s-a făcut semn în Mănăstirea Pecersca: Noaptea s-au arătat trei stîlpi de foc deasupra trapezei şi de acolo au trecut spre vîrful bisericii. Domnul singur ştie ce lucru arăta prin acel semn; însă aceasta era adevărată, că Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc, Dumnezeu cel în Treime, Acela a trimis pe îngerii Săi la sufletul mult bolnăviciosului Pimen, ca la al lui Lazăr, căci în acea zi îndată s-a făcut sănătos şi spunea că a sosit vremea plecării sale, precum îi proorociseră cei ce l-au tuns.

Deci sculîndu-se el, umbla pe la toate chiliile, închinîndu-se tuturor şi cerîndu-şi iertare, iar fraţilor bolnavi le zicea: „Fraţilor şi prietenii mei, sculaţi-vă şi petreceţi-mă!” Şi îndată cu cuvîntul lui s-a îndepărtat boala de la ei şi, însănătoşindu-se, mergeau cu dînsul. Iar el intrînd în biserică, s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi, luînd năsălia nepovăţuit de nimeni pe cale, a dus-o la peşteră, în care niciodată nu fusese şi pe care nu a văzut-o de la naşterea sa. Şi intrînd în peşteră, s-a închinat la mormîntul Cuviosului Antonie şi a arătat locul la care voia să fie pus.

Apoi a descoperit o taină minunată, arătînd mormintele fraţilor care zăceau acolo aproape şi zicînd: „Aici aţi pus anul acesta doi fraţi – unul cu schimă, iar altul fără schimă; deci pe care l-aţi pus fără schimă îl veţi afla în schimă, pentru că de multe ori voia să se tundă într-însa, dar era nebăgat în seamă; însă lucrurile l-au arătat vrednic de chipul acela şi, pentru aceasta, Domnul i-a dăruit schimă după moarte. Iar pe celălalt frate, pe care l-aţi pus în schimă, îl veţi afla fără de ea, pentru că în viaţă nu o voia, nici nu a arătat lucruri vrednice de dînsa, ci zicea astfel: «De mă veţi vedea ieşind din această viaţă şi murind, atunci să mă tundeţi în schimă». Şi nu-şi aducea aminte de cel ce a zis: Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toţi cei ce se pogoară în iad, ci noi, cei vii, bine vom cuvînta pe Domnul!

Pentru aceasta s-a luat de la el acest dar monahicesc şi s-a dat aceluia, care a arătat lucruri vrednice; pentru că celui ce are lucruri bune, pretutindeni i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are lucruri bune, şi ceea ce i se pare că are, i se va lua. Al treilea frate este pus aici de mulţi ani şi a putrezit tot, iar schimă lui petrece nestricată, pentru că se păzeşte spre mustrarea şi osîndirea lui; căci el a cîştigat lucruri nevrednice chipului schimnicesc, fiindcă şi-a petrecut toată viaţa în lenevire şi în lucruri puturoase, neaducîndu-şi aminte de Cel ce a zis: Căruia i s-a dat mult, mult i se va cere, căci tunderea schimnicească nimic nu foloseşte celor ce n-au lucruri bune care izbăvesc de munci”.

Descoperind această taină, Cuviosul părintele nostru Pimen a zis către fraţi: „Iată, au venit cei ce m-au tuns pe mine şi vor să mă ia”. Şi îndată după aceste cuvinte, culcîndu-se, a adormit întru Domnul, iar fraţii l-au pus cu mare cinste în peşteră la locul arătat de el. Şi săpînd mormintele despre care le vorbise, ei au aflat pe cei trei monahi după cuvîntul sfîntului; pe cei doi care muriseră de curînd, dintre care de pe cel ce era pus în schimă era luată schima şi era pusă pe celălalt ce era fără schimă; iar pe al treilea, ce murise de demult, l-au aflat tot putred şi doar schima lui era întreagă. Şi mulţi s-au minunat de negrăita judecată a lui Dumnezeu, că Acela va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi stăpînirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Or Monahul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Potamia, facatoarea de minuni, care de sabie s-a savîrsit.

Tot în aceasta zi, Aflarea moaştelor Sfîntului Ierarh Mitrofan, Episcopul Voronejului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antonie de la Optina.