Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfîntul Sfinţit Tihon, Episcopul Amatundei

Adaugat la iunie 29, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 29, 2020

Sfîntul Sfinţit Tihon, Episcopul Amatundei

Sfîntul Tihon se trăgea din oraşul Amatunda, cetate în insula Cipru, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos. El a învăţat din tinereţe a cunoaşte pe Hristos Dumnezeu şi sfintele Lui Scripturi. El s-a numărat în clerul Bisericii şi s-a rînduit ca să citească poporului dumnezeieştile cuvinte în biserică. Apoi, pentru curăţia vieţii lui, a fost hirotonisit diacon de Sfîntul Memnon, episcop al aceleiaşi cetăţi Amatunda. Episcopul Memnon, ducîndu-se către Domnul, prin alegere, a fost ridicat la scaunul episcopal Sfîntul Tihon şi a fost sfinţit arhiereu de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului.

În acea vreme era încă în insula Cipru, mulţime de popor necredincios, care se ţinea de rătăcirea închinării la idoli. Deci, multă osteneală a suferit Tihon, arhiereul lui Hristos, întorcînd la credinţă pe oamenii care piereau în păgînătatea elinească, aducîndu-i de la înşelăciunea idolească la Hristos Dumnezeu. Domnul i-a ajutat în ostenelile lui, căci, scoţînd turma cea cuvîntătoare din dinţii lupilor răpitori şi drăceşti, a adus-o în ograda Bisericii celei soborniceşti şi din capre a făcut oi ale lui Hristos. El a sfărîmat toţi idolii care erau împrejurul Amatundei şi drăceştile locuinţe, iar capiştile lor le-a stricat.

Vieţuind mulţi ani, a îndreptat bine Biserica cea încredinţată lui, fiind numit făcător de minuni, căci multe minuni a făcut în viaţa lui, asemenea şi după moarte. Dar viaţa lui întreagă şi istoria minunilor lui nu s-au putut afla; căci din cauza învechirii vremii şi a războaielor agarenilor, precum multe sfinte biserici au fost pustiite, tot astfel au pierit şi cărţile bisericeşti. Însă din multele minuni ale lui, două au venit la ştirea noastră.

Iată prima minune: Pe cînd era încă tînăr în casa sa, petrecînd lîngă părinţi, l-a pus tatăl său să vîndă pîine; pentru că aceea era meseria tatălui său, ca din vînzarea pîinii să-şi hrănească familia. Deci fericitul tînăr dădea pîinea la săraci fără plată. Tatăl lui, înştiinţîndu-se de aceasta, a început a se supăra asupra lui şi a-l ocărî. Iar tînărul, fiind insuflat de Dumnezeu, îi zicea: „O, tată, pentru ce te mîhneşti, ca şi cum ai suferi vreo pagubă? Pîinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu şi am zapisul Lui cel nemincinos, Care zice în sfintele cărţi: Cel ce dă lui Dumnezeu, va primi însutit! Iar de nu crezi cele grăite, să mergem la hambar şi vei vedea acolo, cum Dumnezeu dă datoria Sa, celor ce I-au dat Lui cu împrumut”. Aceasta zicînd-o, a mers cu tatăl său la hambar, şi, cînd a deschis uşa, a aflat cămara care era deşartă, plină de grîu curat. Tatăl său s-a mirat cu spaimă şi, căzînd, s-a închinat lui Dumnezeu, dîndu-I mulţumire. Dintr-acea vreme nu mai oprea pe fiul său să împartă pîini la săraci cît va voi.

A doua minune este aceasta: Lucrătorii, tăind viţele cele uscate dintr-o vie, le aruncau afară; iar Sfîntul Tihon, adunînd acele viţe uscate, le sădea în via sa şi se ruga lui Dumnezeu să-i dea la via lui patru daruri: Cel dintîi, ca viţele cele uscate, sădite să primească umezeală şi putere vie, ca ele să se înrădăcineze, să nască şi să crească. Al doilea, ca acea vie a lui să fie îndestulată cu rodurile sale. Al treilea, ca strugurii să fie dulci la gust şi sănătoşi. Al patrulea, ca strugurii din via lui să se coacă mai degrabă decît în toate viile.

Astfel rugîndu-se, a doua zi, mergînd la acele viţe uscate pe care le sădise, le-a găsit pe toate răsărite şi înverzite. Începînd a creşte, într-acelaşi an mai presus de obicei şi de firea sa, a adus mare îndestulare de struguri, încît în celelalte vii strugurii erau verzi, iar în via Sfîntul Tihon strugurii se copseseră mai degrabă decît la toţi şi erau foarte dulci la gust şi foarte folositori sănătăţii omeneşti. Acea vie a fost lucrată mulţi ani nu numai cît a trăit Sfîntul Tihon, ci şi după moartea lui, aducînd rod cu îndestulare. Deci, în tot anul, mai înainte de vremea cea obişnuită a coacerii tuturor viilor, în 16 zile ale lunii iunie, la pomenirea Sfîntului Tihon, se aduceau la biserica sfîntului struguri copţi din acea vie, iar cu vinul cel stors dintr-înşii, se săvîrşea jertfa cea fără de sînge la Sfînta Liturghie.

Din aceste două minuni se poate vedea destul de bine că Sfîntul Tihon a fost făcător de minuni şi bineplăcut lui Dumnezeu. Se adevereşte încă la slujba lui şi aceasta, că vremea sfîrşitului său a văzut-o mai înainte şi a spus aceasta multor prieteni ai săi. Pentru sfinţenia acestui făcător de minuni, să fie slăvit Dumnezeul nostru acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfinţii Mucenici Tigrie preotul şi Eutropie citeţul

Adaugat la iunie 29, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 29, 2020

Sfinţii Tigrie şi Eutropie au fost din clerul Sfîntului Ioan Gură de Aur, pentru care au şi pătimit; pentru că au pus asupra lor pricina nedreaptă, pentru arderea ce s-a făcut în Constantinopol. Iată acea pricină: În ziua în care s-a izgonit la surghiun, marele luminător al Bisericii, Sfîntul Ioan Gură de Aur, s-a aprins un foc în biserica cea sobornicească ca un soare la apus, nu din vreo pricină omenească, ci din urgia lui Dumnezeu; şi răspîndindu-se prin toată biserica, a ieşit prin ferestrele cele mai de sus şi a ajuns la acoperişul bisericii.

Văpaia a înconjurat biserica, nu numai înăuntru, ci şi pe dinafară, încît au ars toate construcţiile cele de lemn ce erau aproape de piatră. Suflînd un vînt puternic, acea văpaie a fost dusă pe sus prin aer de la biserică, a trecut tîrgul şi s-a plecat la un pod deasupra palatului, în care se făceau sfaturile mai marilor, şi l-a ars desăvîrşit. Şi se vedea o minune înspăimîntătoare: Focul, ca un însufleţit, în chip de balaur, umblînd împrejur, mistuia casele cele depărtate, mai ales ale vrăjmaşilor Sfîntului Ioan.

Casele ce erau aproape de biserică, acelea au rămas întregi. Iar cămările care erau cu cinstitele vase, focul nu le-a atins, ca dintr-aceasta să se înştiinţeze toţi, că nu după întîmplare s-a făcut o ardere ca aceasta, ci din urgia lui Dumnezeu, pentru ca toţi să înţeleagă izgonirea cea nedreaptă a Sfîntului Ioan Gură de Aur. În trei ceasuri, multe zidiri frumoase şi de mulţi ani, podoabe nespuse şi bogăţii nenumărate s-au prefăcut în cenuşă; însă n-a pierit nici un suflet de om din pîrjolul cel înfricoşat, ci toţi ziceau: „Dumnezeu pedepseşte cetatea cu foc, pentru că fără de vină au izgonit pe Ioan Gură de Aur, plăcutul lui Dumnezeu”. Iar oamenii vrăj-maşi ai Sfîntului Ioan, de aici au găsit pricină contra susţinătorilor lui şi ziceau: „Cei ce sînt de un gînd cu Ioan au aprins biserica”.

Deci, îndată au ridicat prigoană cumplită asupra celor nevinovaţi robi ai lui Hristos Dumnezeu, episcopi, preoţi, clerici şi călugări, pe care, prinzîndu-i, pe unii îi munceau în Constantinopol, iar pe alţii, legîndu-i, i-au trimis în Calcedon şi îi chinuiau cu grele legături prin temniţe. Unii dintre cetăţeni erau rînduiţi să umble ca oamenii sălbatici prin cetate, să asculte vorbele din popor ce se grăiesc despre Ioan şi, de auzeau pe cineva grăind bine de Ioan şi jelind pentru izgonirea lui, îndată îl prindeau, îl duceau la închisoare şi-l sileau să blesteme pe bărbatul cel sfînt; iar pe cei ce nu voiau, îi băteau cumplit, şi de la alţii jefuiau averile şi-i surghiuneau prin diferite locuri; pentru că, păstorul fiind bătut, se cădea şi oile să fie risipite.

Într-acea vreme, era eparh al cetăţii un anume Optat, cu credinţa elin, ţinînd de păgînătatea închinării de idoli; iar cu obiceiul aspru şi nemilostiv. Acela, fiind vrăjmaş al creştinătăţii, se bucura în sine văzînd tulburarea aceea care se făcea între creştini, unul contra celuilalt, năvălind deodată cu răutate. Primejdiile şi strîmtorările care erau între creştini, acelea îi erau lui bucurie şi veselie, că el ajuta pe acei care vrăjmăşuiau contra Sfîntului Ioan şi contra iubitorilor lui. Deci, a început a face cercetare pentru focul ce se pusese, de unde şi prin a cărui faptă s-a aprins. Şi, prinzînd pe mulţi, îi muncea cumplit, ca şi cum ei ar fi fost pricina focului, dar în fapt zavistuind contra creştinilor. Între alţii au prins şi pe cinstitul preot Tigrie, pe care, dezbrăcîndu-l şi dîndu-l la munci, l-au bătut cumplit, peste tot trupul cu curele ude. Acest Tigrie era de neam barbar. El, fiind robit din copilăria sa şi cumpărat de un stăpîn bogat, acela scopindu-l, slujea ca un rob în casa stăpînului său.

După mulţi ani, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cîştigînd libertatea, s-a lipit de slujitorii bisericeşti şi, pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, l-au cinstit cu rînduiala de preot. El era cu adevărat bărbat plin de toate bunătăţile şi de plăcerea lui Dumnezeu: blînd, smerit, milostiv, iubitor de străini, folositor celorlalţi cu cuvîntul şi cu lucrul.

Pe acesta, eparhul cel nemilostiv muncindu-l mult, l-a surghiunit în Mesopotamia unde s-a şi sfîrşit ca un pătimitor în strîmtorarea legăturilor. După aceasta, a prins şi pe Eutropie citeţul, fiindcă a fost pîrît ca un pricinuitor al focului. Sfîntul Eutropie era feciorelnic, din pîntecele maicii sale, tînăr cu anii şi cu nici un rău amestecat, cu mîinile ca un nevinovat şi curat la inimă. Pe acesta dîndu-l la muncire, întîi l-au bătut cu vine de bou, apoi, bătîndu-l cu beţe şi vergi groase, i-au sfărîmat oasele. După aceea, cu unghii de fier i-au strujit nu numai coastele, ci şi faţa, fruntea şi tot trupul lui pînă la oase. După aceasta, i-au ars cu lumînări părţile cele ascunse ale trupului său. În tot timpul acelor munci, îl întrebau de focul ce se aprinsese şi, după ce sfîntul mucenic nu s-a supus, a poruncit ca să-l ia de la muncire şi să-l arunce în temniţă.

În acea vreme, un episcop, cu numele Sisinie, dormind, i s-a făcut o vedenie ca aceasta: I se părea că este în biserica Sfîntului Întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan şi a văzut pe un bărbat cinstit cu faţa în chip de înger, fiind strălucit ca unul din sfinţii cei mari. Acela stătea în faţa dumnezeiescului altar, ca şi cum se minuna şi se întrista, şi l-a auzit zicînd astfel: „Pe toată cetatea am înconjurat-o căutînd bărbaţi îmbunătăţiţi şi, dintr-atîta mulţime de oameni, pe nici unul nu am putut afla bărbat bun decît numai pe fericitul Eutropie”.

Sisinie episcopul, văzînd aceasta în vis şi deşteptîndu-se, a chemat îndată pe un preot ce era lîngă el şi i-a spus cele văzute şi auzite. Deci, i-a poruncit ca să meargă prin toată cetatea, căutînd şi întrebînd cine este Eutropie. Preotul, ducîndu-se şi căutînd pe Eutropie, i s-a spus că, nu demult, muncindu-l pe el şi dîndu-l la judecată în privelişte ca pe un făcător de rele, l-au aruncat în temniţă. Deci, acel preot, alergînd şi aflînd pe mucenic în temniţă, a căzut la dînsul cu lacrimi şi a vorbit cu dînsul, şi l-a rugat pe el ca pe un mare plăcut al lui Dumnezeu şi răbdător de chinuri al lui Hristos să se roage Domnului pentru dînsul. Deci, preotul, întorcîndu-se la episcopul său, i-a spus cine este Eutropie şi unde se află. Sfîntul Eutropie, zăcînd în temniţă foarte bolnav de muncile cele cumplite ce pătimise, au început a putrezi rănile trupului său şi suferea dureri cumplite.

După o vreme, scoţîndu-l iarăşi la muncire şi spînzurîndu-l la muncă, şi-a dat sufletul său în mîinile Domnului, lăsîndu-şi celor ce-l munciseră pe el, trupul său mort şi plin de răni. Muncitorul, înştiinţîndu-se că el este mort, a poruncit să-l arunce afară spre îngropare, pentru mîncarea dobitoacelor. Acel trup pătimitor a stat pînă noaptea, cînd, pe o vreme întunecată cu vifor şi vărsare de ploaie, au venit nişte cucernici preoţi în taină, au luat trupul mucenicului şi, în aceeaşi noapte, l-au îngropat la un loc cinstit. În timpul îngropării, au auzit în văzduh glasuri de cîntări îngereşti preadulci şi negrăite. Prin acestea, s-a adeverit sfinţenia fericitului Eutropie şi astfel au început a-l cinsti pe acela ca pe un mare mucenic al lui Hristos.

Iar noi, acestor doi sfinţi mucenici, Tigrie preotul şi Eutropie citeţul, cinstindu-le pomenirea cu dreaptă credinţă şi nădăjduindu-ne spre sfintele lor rugăciuni, slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeul nostru în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfîntului Moise de la Optina.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Tihon din Kaluga (Medin).