Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfantul, sfintitul Mucenic Ianuarie episcopul si cei impreuna cu dansul: Proclu, Soson, si Faust diaconii, Dezideriu citetul, Eutihie si Acution

Adaugat la mai 4, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

mai 4, 2020

Toti acestia au trait in zilele imparatului Diocletian si ale lui Timotei, dregatorul Campaniei, din Italia. Sfantul Ianuarie s-a nascut in Neapole si era episcop de Nola, cand Diocletian a aprins focul prigoanei impotriva crestinilor. Deci, la Putiole au fost inchisi multi credinciosi, printre care si diaconii Soson, Proclu, precum si doi mireni, Eutihie si Acution, care au marturisit dreapta credinta, cu mult curaj. Sfantul episcop iubea mult pe Soson si avea mare incredere in el, pentru intelepciunea si sfintenia sa si, adesea, se impartea bucuros din lumina invataturilor lui.

A mers, deci, episcopul la Putiole sa vada pe cei inchisi, ducandu-le cele de trebuinta. De aceasta auzind, dregatorul Timotei a dat porunca sa fie prins si fericitul Ianuarie si sa fie purtat in lanturi, pana la locul de chinuire. In drum, au venit sa-l vada, Faust diaconul, dimpreuna cu Dezideriu citetul, si au fost prins si ei, impreuna cu episcopul lor.

Dupa multe chinuri, din porunca imparateasca, toti acesti crestini si episcopul lor au fost osanditi sa fie dati la fiare, in circ, locul de petrecere al paganilor. Si fiarele i-au crutat, neatingandu-se de ei.

Socotind ca numai prin vrajitorie crestinii scapa de la aceasta crunta moarte, s-a dat porunca sa li se taie tuturor capetele. Si asa, a primit Sfantul Ianuarie, impreuna cu ceilalti crestini, cununa muceniciei pentru Hristos.

Sfîntul Mucenic Teodor, din Perga Pamfiliei si cei impreuna cu dansul

Adaugat la mai 4, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

mai 4, 2020

împărătească. Cu aceştia au luat şi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere, şi la guvernatorul Teodot l-au dus; care a pus pe el ca şi pe ceilalţi tineri semnul cel ostăşesc. Iar sfîntul Teodor semnul acela îndată l-a aruncat de la sine, zicînd: „Eu însemnat sunt din pîntecele maicii mcle, cu Împăratul meu cel ceresc, cu Domnul Iisus Hristos, şi nu voiesc să fiu ostaş la alt împărat.” Şi l-a întrebat pe el guvernatorul: cărui împărat te-ai făcut ostaş? Răspuns-a sfîntul: „M-am făcut ostaş Aceluia ce a făcut cerul şi pămîntul.” Şi îndată guvernatorul cunoscînd că e creştin, i-a zis: „Au nu vei aduce zeilor noştri jertfe?” Răspuns-a sfîntul: „Eu demonilor celor necuraţi jertfă niciodată n-am adus, nici voi aduce.” Atunci a poruncit guvernatorul ca să-l bată pe el; şi bătîndu-l foarte, iarăşi la întrebare l-a pus inainte, şi i-a zis: „Acum, oare, pleca-tu-te-ai, şi mai cu blîndeţe ne vei răspunde nouă, şi te vei închina zeilor?” Răspuns-a sfîntul: „De ai fi cunoscut şi tu pe Dumnezeul ce te-a făcut pe tine, singur ai fi voit ca să te închini Aceluia.” Şi a poruncit guvernatorul ca să aprindă un foc, şi să aducă o tigaie mare de fier, şi să topească multă smoală, pucioasă şi ceară, şi să pună în tigaie pe mucenicul gol, şi să toarne peste dînsul cele topite. Şi făcîndu-se aceasta, deodată a făcut Dumnezeu o minune preaslăvită. Pentru că un vuet mare ridicîndu-se, şi făcîndu-se cutremur, a crăpat pămîntul în două în acel loc, unde se afla focul şi tigaia, şi apă multă din crăpătura pămîntului a izvorît, şi a stins focul şi tigaia, iar sfîntul mucenic cu totul a rămas sănătos, şi către guvernator a zis: „Iată vezi că nu al puterii mele este lucrul acesta, ci al lui Hristos Dumnezeului meu, Căruia eu slujesc; iar tu de voieşti ca să cunoşti puterea zeilor tăi, clădeşte alt foc şi tigaia iarăşi o arde, şi porunceşte ca pe unul din ostaşii tăi să-l întindă pe ea în numele zeilor tăi, şi atunci vei vedea puterea lor, şi tăria cea întru toate a Dumnezeului meu o vei cunoaşte.”

Iar ostaşii cei ce-i stau înainte auzind acestea, au zis către guvernator: „Nu, domnule, să nu faci nouă aceasta, ci mai ales papilor zeilor să le faci aşa. Pentru că mai degrabă va asculta tigaia pe popa, ca şi pe Teodor, şi nu-l va arde pe acela, precum şi pe dînsul.” Iar guvernatorul îndată poruncind să cheme pe un popă, l-a întrebat pe el: „Cum îţi este numele?” Răspuns-a popa: „Dioscor îmi este mie numele.” Zis-a către dînsul guvernatorul: „Cu ce fel de vrajă şi buruiană se ung creştinii, şi intră cu îndrăzneală în foc, şi nearşi rămîn, precum şi Teodor acum de foc nevătămat este?” Răspuns-a Dioscor: „Creştinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este aşa de puternic, încît unde este chemat Acela, acolo toată buruiana si basmele cele vrăjitoreşti se strică, şi demonii se cutremură.” Zis-a guvernatorul: „Au doară, mai tare este Hristos decît Dia al nostru?” Răspuns-a Dioscor: „Dia şi ceilalţi zei cu dînsul sunt idoli surzi şi nesimţitori, şi te rog pe tine, nu mă sili pe mine ca să mă sui pe tigaie, ci de voieşti ca să ştii puterea lui Dia, pe acela singur mai ales să-l pui pe foc.” Zis-a guvernatorul: „Şi cine poate să facă aceasta? Pentru că cine va îndrăzni să pună pe zeu în foc?” Zis-a Dioscor: „Porunceşte-mi mie, şi eu voi face aceasta. Şi de se va împotrivi mie Dia, atunci îl voi crede pe el, că este Dumnezeu, şi poate să se apere pe sineşi de foc.” Zis-a guvernatorul: „Cu adevărat de acum nu mai eşti tu popă de vreme ce unele ca acestea asupra zeilor grăieşti.” Răspuns-a Dioscor: „Am fost popă, asemenea ţie întru credinţă păgînească, însă văzînd acum pe fericitul Teodor neclintit de chinurile ce i se dau de la tine şi de foc nears, am cunoscut puterea lui Hristos, şi neputinţa mincinoşilor zei am înţeles-o, şi m-am întărit întru credinţa lui Hristos, şi voiesc astăzi să mă fac împreună ostaş cu Teodor.” Zis-a către dînsul guvernatorul: „Dacă aşa grăieşti Dioscor, apoi suie-te pe tigaie, ca şi Teodor.” Atunci Dioscor căzînd către mucenicul lui Hristos, a zis: „Robule al lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Teodore, roagă-te pentru mine”; şi s-a rugat sfîntul pentru Dioscor. Apoi au dezbrăcat de Dioscor, şi pe tigaia cea încinsă întinzîndu-l, tare a strigat: „Mulţumesc ţie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul lui Teodor, că cu robii Tăi mă rînduieşti pe mine; primeşte cu pace sufletul meu.” Şi acestea zicînd şi-a dat duhul, şi a luat într-un ceas cununa muceniciei ca şi tîlharul pe cruce raiul.

După săvîrşirea fericitului Dioscor, pe sfîntul Teodor l-a aruncat în temniţă. După aceea în altă zi, de picioare împiedicîndu-l şi de un cal sălbatic legîndu-l, l-au tîrît pe uliţele cetăţii, gonind foarte tare calul; calul, fără de rînduială purtîndu-se, peste prăpastii căzînd s-a zdrobit, şi a pierit, iar mucenicul cu nevăzută puterea lui Dumnezeu păzindu-se, şi din legătură dezlegîndu-se, a rămas întreg şi fără de vătămare, toţi mirîndu-se de o minune ca aceea. Iar doi din ostaşi: Socrat şi Dionisie, cei ce legaseră pe sfîntul de cal, povesteau o vedenie oarecare minunată. Că în timp ce alerga calul, au văzut o căruţă de foc din cer pogorîndu-se la mucenic, care pe mucenicul cel tîrît l-a luat în sineşi şi-l trăgea, şi l-a pus pe acela în divan întreg. Aceşti doi ostaţi spunînd aceasta la toţi, au strigat: „Mare este Dumnezeul creştinilor.” Aceasta auzind guvernatorul, a poruncit ca şi pe aceia împreună cu sfîntul Teodor în temniţă să-i închidă, şi a gătit trei zile un cuptor, cu foc mare încindîndu-l. După aceea în cuptorul acela a aruncat pe mucenicul şi pe amîndoi ostaşii ce crezuseră în Hristos, pe Socrat şi pe Dionisie, şi îndată niste rouă dumnezeiască s-a pogorît de sus, şi i-a rourat pe dînşii, şi văpaia a răcorit-o, şi şedeau sfinţii în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vînt răcoros şi vorbeau unul cu altul.

Atunci şi-a adus aminte sfîntul Teodor de fericita maica sa, care mai înainte cu trei ani se robise de cei de alt neam, şi în ţară străină cu alţi mulţi fusese dusă, şi s-a rugat pentru dînsa lui Dumnezeu zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi mie pe maica mea, precum Tu ştii, cu dumnezeiască puterea Ta. Pentru că doresc ca să o văd pe ea, iar Ţie toate Îţi sunt cu putinţă; arată-mi mie pe aceea, ca şi ceilalţi să cunoască măririle Tale.” Aşa sfîntul rugîndu-se, se stingea văpaia încet, fiindcă încă şi ploaie cu rugăciunile mucenicului se pogorîse, şi a stins cuptorul, şi se plecau sfinţii spre somn întru dînsul, şi acum era noapte. Şi în vis îngerul stînd înaintea sfîntului Teodor, i-a zis: „Nu te mîhni Teodore pentru maica ta, că iată o vei vedea pe ea”; şi deşteptîndu-se sfîntul din somn, a spus prietenilor săi vedenia cea din vis. Şi încă el aceea spunînd a stat în mijlocul cuptorului maica sfîntului, care se numea Filipia, şi văzînd pe fiul său cel iubit, s-a bucurat şi l-a sărutat cu dragoste, şi pe ostaşii cei ce erau împreună cu dînsul, şi le-a spus de unde şi cum a venit, cu nevăzută mînă purtîndu-se. Iar sfîntul mucenic Teodor la cer mîinile ridicîndu-şi, mulţumirea cea cuvenită a dat lui Dumnezeu. Iar a doua zi guvernatorul din somn sculîndu-se a zis către ai săi: „Mi se pare mie că n-a rămas în cuptor nici un os al lui Teodor şi al ostaşilor celor aruncaţi împreună cu dînsul.”

Acestea grăind el, unul din străjerii cei ce păzeau cuptorul, a mers la guvernator spunîn-du-i că mucenicii sunt vii în cuptor, şi că focul încă de seara s-a stins de tot, din pricina unei ploi care s-a vărsat de sus peste cuptor, stingîndu-l, şi că maica lui Teodor din robie fără de veste venind, şade în cuptor ca într-o cămară cu fiul şi cu ostaşii vorbind despre Dumnezeul lor. Aceasta auzind guvernatorul s-a spăimîntat şi sculîndu-se a mers la cuptor, şi chemînd pe fericita Filipia, a zis către dînsa: „Oare, tu eşti maica lui Teodor?” Răspuns-a fericita: „Eu sunt.” Zis-a către dînsa guvernatorul: „Învaţă pe fiul tău ca să se închine zeilor, ca să nu piară el şi pe tine fără fiu să te facă.” Iar ea a răspuns: „Fiul meu, precum de dînsul mai înainte de zămislirea lui de la Domnul meu înştiinţare am luat, răstignit va fi de tine, şi va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă.” Zis-a guvernatorul: „De vreme ce tu singură ai hotărît fiului tău moarte pe cruce, aşa să fie.” Şi îndată a poruncit ca pe sfîntul Teodor să-l răstignească, iar sfintei Filipia cu sabia să-i taie capul, iar pe ce doi ostaşi, pe Socrat şi pe Dionisie, să-i împungă cu suliţele. Şi aşa sfinţii mucenici ţi-au luat cununile. Iar sfîntul Teodor trei zile pe cruce spînzurînd viu, după aceea către Domnul s-a dus. Atunci oarecare din dreptcredincioşi, luînd trupurile sfinţilor, le-a învălit cu cinstite giulgiuri cu aromate, şi la loc însemnat le-a pus cu cinste, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Părintelui nostru Maximian, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Apolo, Isachie şi Codrat.