Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfinţii Mucenici Hristofor, Teona şi Antonin

Adaugat la mai 2, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

mai 2, 2020

Toţi aceşti sfinţi au săvîrşit lupta muceniciei pe vremea lui Diocleţian cel răucredincios, cînd şi mult-pătimitorul mucenic al lui Hristos Gheorghe fiind prins era pedepsit şi în vremea pedepselor săvîrşea acele minuni. Hristofor, Teona şi Antonin, fiind cei mai de aproape păzitori ai împăratului, şi care stau înaintea lui, într-una din zile, în vreme ce marele mucenic era cercetat cu cruzime, văzînd învierea păgînului celui mort, făcută prin rugăciunile mucenicului şi prin chemarea lui Hristos Dumnezeu, degrabă aceştia aruncînd centurile şi armele lor înaintea împăratului şi a toată adunarea, au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru care fiind prinşi au fost puşi la închisoare. Iar după cîteva zile stînd înaintea tiranului au fost supuşi la multe chinuri. Şi în sfîrşit fiind aruncaţi în foc, au primit cununa muceniciei.

Cuviosul Parintele nostru Ioan, de la Lavra Veche

Adaugat la mai 2, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

mai 2, 2020

In Pustia Palestinei, aproape de Ierusalim, se afla o frumoasa asezare calugareasca, intemeiata de Sfantul Hariton si se numea Lavra Veche, deoarece Sfantul o zidise inainte de alte lavre. I se mai spunea si Pestera Veche, din pricina ca, la inceput, manastirea fusese asezata intr-o pestera de talhari, unde Sfantul Hariton scapase in chip minunat din mana talharilor.

In aceasta a vietuit si Sfantul Ioan, cel astazi pomenit. Crescut de mic in dreapta credinta si ranit de dumnezeiasca dragoste, in fiecare zi, el se straduia a se lipi de Dumnezeu, dupa cuvantul cel scris in Psalmi: „Iar mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea” (Ps. 72, 27). Scarbit de nedreptatile si de rautatile vremii sale, si-a parasit pamantul si parintii si a plecat la Ierusalim. Acolo s-a inchinat Sfintei Cruci si la mormantul Domnului si, departandu-se de viata lumeasca, a intrat in cinul monahicesc. S-a asezat, apoi, in vestita lavra a Sfantului Hariton si a dus o viata curata de munca, de adancire a Sfintelor Scripturi, de post, de infranare si de neincetata rugaciune. Pentru viata lui cea imbunatatita, de urmas al pustnicilor celor de demult, s-a invrednicit si de darul preotiei. Si multa vreme a savarsit sfintele slujbe in biserica manastirii.

Deci, dupa o viata indelungata si desavarsita, placuta lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a facut ca un inger in trup pamantesc si pilda tuturor de viata fara prihana. Si asa, vietuind pana la adanci batraneti, s-a mutat sufletul lui la Domnul, in locasul cel ceresc si de-a pururea tanar, purtat de mainile sfintilor ingeri, cei fara de trup.

Spre stiinta sa fie, ca Sfantului Ioan din Lavra-Veche i se mai spune si Ioan cel din Pestera Veche, ca unul ce a trait si a slujit multa vreme in biserica, ce s-a zidit in fosta pestera a talharilor.

Sfanta Matrona din Moscova

Adaugat la mai 2, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

mai 2, 2020

Sfanta Matrona din MoscovaNascuta in anul 1881, in gubernia Tula, intr-o familie de tarani saraci, cu patru copiii, semnele alegerii ei de catre Domnul s-au aratat inca inainte de nastere. Din cauza saraciei in care traiau, mama Matronei se gandea sa o abandoneze in orfelinatul contelui Golitin. Un vis prevestitor i-a zadarnicit acest plan. Viitorul ei copil i s-a aratat in somn sub forma unei pasari albe, cu chip omenesc, avand ochii inchisi. La nastere, apropiatii au constat ca fetita era oarba. Cand a venit vremea botezului, i-au pus numele Matrona, in cinstea Cuvioasei Matrona a Constantinopolului, care a trait in secolul al V-lea si care este pomenita pe data de 9\22 noiembrie. La botez s-a intamplat prima minune: „Cand preotul a cufundat-o in cristelnita, cei prezenti au vazut cum deasupra ei se inalta un stalp de fum bineinmiresmat”. Copilul s-a nascut insemnat: „Pe pieptul fetitei era o mica umflatura in forma de cruce, o cruciulita in relief, nefacuta de nimeni”.

Precocitatea ei duhovniceasca s-a manifestat in mai multe feluri. „Peste ani, o prietena povestea ca, pe cind Matrona era inca sugar, mama ei se plangea: „Ce sa fac? Fata nu primeste san miercurea si vinerea, in aceste zile doarme intruna. Mi-este imposibil s-o trezesc”. Inca din copilarie, in timpul noptii, cand parintii dormeau, ea se furisa la coltul sfant si, intr-un mod de neinteles, lua de pe raft icoanele, le aseza pe masa si, in linistea noptii, se juca cu ele”. Foarte de timpuriu Domnul a inzestrat-o cu darul clarviziunii, al facerii de minuni, al vindecarii bolnavilor, al discernamintului.”Cei apropiati observau ca ea cunostea nu numai pacatele omenesti, crimele, ci si gandurile. Ea simtea apropierea unei nenorociri, a calamitatilor naturale si sociale. Prin rugaciunile ei oamenii primeau vindecare de boli si mangaiere in necazuri. In consecinta, au inceput sa vina in casa Nikonovilor tot felul de oameni, carute cu bolnavi din satele si comunele invecinate, din tot judetul, chiar si din alte judete, precum si din alte gubernii. Erau adusi bolnavi care nu se puteau ridica din pat si pe care fetita ii punea pe picioare”.

La varsta de paisprezece ani ajunge, insotita de o prietena, in catedrala Sf.Andrei, unde slujea Sfantul Ioan de Kronstadt. Dupa incheierea slujbei, Sfantul a rugat lumea adunata sa ii faca loc Matronei adresandu-i acesteia chemarea: „Matronuska, vino-vino la mine! Iata vine schimbul meu – al optulea stalp al Rusiei”.

Sfanta Matrona a prevazut venirea revolutiei bolsevice( „vor jefui, vor distruge bisericile si vor prigoni pe multi”) si intrarea Rusiei in cel de-al doilea razboi mondial. In 1925 se muta la Moscova. Datorita lucrarii ei duvonicesti, pe care o va face aici timp de treizeci de ani, comunistii vor cauta sa o aresteze. Fara success, insa: „Se mai povesteste ca, intrucat prevedea cu duhul neplacerile, Matrona parasea anumite case in graba intotdeauna in ajunul venirii la ea a militiei, deoarece locuia fara viza. Erau timpuri grele si oamenilor le era frica sa o treaca in cartea de imobil. Astfel, ea s-a salvat de la represiuni nu numai pe sine, ci si pe gazdele care o adaposteau”.

„Odata a venit un militar s-o aresteze pe Matrona, dar ea i-a spus: „Du-te, du-te mai repede acasa, ai o nenorocire. Iar oarba nu va pleca nicaieri de aici, eu stau in pat, nu plec nicaieri.” El a ascultat-o. A plecat acasa: sotia lui se arsese la lampa de gaz. A reusit s-o duca la spital. A doua zi, cand s-a dus la serviciu, a fost intrebat: „Ei, ai arestat-o pe oarba?” ” Pe oarba n-o voi aresta niciodata, a raspuns el”.

Cartea abunda in marturii despre darurile Sfintei. Z.V.Jdanova povesteste: „Maicuta era cu desavarsire analfabeta, dar in acelasi timp stia totul. In 1946 trebuia sa-mi sustin proiectul de diploma „Ministerul flotei militare” (pe atunci imi faceam studiile la Institutul de arhitectura din Moscova). Indrumatorul meu, nu inteleg de ce, ma persecuta tot timpul. In decurs de cinci luni nu m-a consultat nici o data, fiind hotarat sa ma „pice”. Cu doua saptamini inainte de examen mi-a spus: „Maine va veni comisia si va confirma netemeinicia lucrarii dumneavoastra!” Am venit acasa plangand: tata era arestat si nimeni nu ma putea ajuta, mama se afla in intretinerea mea, si singura sansa era sa-mi sustin proiectul ca sa pot lucra.

Maica m-a ascultat si mi-a spus: „Nu-i nimic, vei sustine proiectul. Diseara vom bea ceai si atunci vom discuta!”. De-abia am putut sa astept pana seara si iata ca imi spune maicuta: „Sa plecam in Italia, in Florenta, la Roma, sa privim operele marilor maestri”¦”. Si a inceput sa enumere strazile, cladirile! S-a oprit: „Iata Palazzo Pitti, iata un alt palat cu arcuri- sa faci la fel ca si acolo- cele trei etaje de jos ale cladirii cu o zidire masiva si cu doua arcuri la intrare”. Eram uluita de vedenia ei. Dimineata am sosit la institut, am aplicat calc pe proiect si cu tus maro am facut toate corecturile. La ora 10 a sosit comisia. Imi analizeaza proiectul si-mi spune: „Dar proiectul e reusit, arata excelent. Sustineti-l!”.

Sfanta Matrona era si o foarte buna sfatuitoare: „Vindecand bolnavii, maica le cerea credinta in Dumnezeu si indreptarea de la pacat a vietii. Astfel, pe o femeie care venise la ea a intrebat-o daca intr-adevar crede ca Dumnezeu o va vindeca. Alteia, bolnava de epilepsie, ii spunea sa nu lipseasca de la nici o Liturghie si la fiecare sa se spovedeasca si sa se impartaseasca cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Pe cei ce duceau viata de concubinaj ii binecuvanta sa se cunune in biserica. Tuturor le cerea sa poarte neaparat cruce la gat”.

„De obicei nu vorbea mult, ci raspundea scurt la intrebari. Au ramas de la ea cateva sfaturi cu caracter general. Maica invata sa nu ne judecam aproapele. Ea raspundea: „De ce sa-i judeci pe altii? Gandeste-te mai des la tine. Fiecare oita va fi spanzurata de propria codita. Ce treaba ai tu cu celelalte codite?” Matrona invata sa ne lasam in voia lui Dumnezeu, sa traim cu rugaciune. Cat mai des sa ne insemnam si obiectele inconjuratoare cu semnul crucii, aparandu-ne astfel de puterile celui rau. Sfatuia sa ne impartasim cat mai des cu Sfintele Taine ale lui Hristos. „Aparati-va cu crucea, rugaciunea, apa sfintita, cu impartasirea cat mai deasa”¦ In fata icoanelor sa arda candele”. De asemenea, invata sa-i iubim si sa-i iertam pe batrani si pe cei neputinciosi. („¦) Matrona nu ingaduia sa dam importanta visurilor. („¦) Avertiza sa nu alergam pe la duhovnici in cautarea „schimnicilor” sau „clarvazatorilor”. Alergand pe la diferiti preoti, spunea ea, poti pierde puterea duhovniceasca si drumul corect al vietii”.

Pe 2 mai 1999, Patriarhul Moscovei si al intregii Rusii, Alexie, semneaza hotarirea prin care Fericita Matrona este trecuta in randul sfintilor.

Preacuviosul Părintele nostru Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Antiohiei Pisidei

Adaugat la mai 2, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

mai 2, 2020

Acest sfînt a trăit pe vremea luptătorilor împotriva icoanelor, din pruncie fiind dat lui Dumnezeu. Şi pentru covîrşitoarea lui virtute a fost hirotonit episcop al Antiohiei din Pisidia. Cînd prin sfatul viclean al diavolului s-a pornit eresul luptătorilor împotriva icoanelor şi se trimiteau scrisori pretutindenea, ca toţi episcopii să meargă cu grăbire la Constantinopol, s-a dus şi acesta, care, neplecîndu-se a se face de un cuget cu ereticii şi a se lepăda de închinarea sfintelor icoane, a fost osîndit la surghiun şi la rea pătimire, întru care şi murind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Pafnutie.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Trifon arhiepiscopul Constantinopolului, căruia i se face soborul la sfînta biserică cea mare.