Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfîntul Toma, Patriarhul Constantinopolului

Adaugat la aprilie 3, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

aprilie 3, 2020

Cel între sfinţi, Părintele nostru Toma, pentru multe fapte bune şi desăvîrşită înţelegere şi dreaptă credinţă, a fost diacon la biserica cea mare a Constantinopolului, pus de Cuviosul Părintele nostru, cel mare întru minuni, Patriarhul Ioan Pustnicul. Apoi a fost rînduit sachelar de dînsul, în vremea împărăţiei lui Mavrichie (582-602). Dar după moartea preasfinţitului Ioan şi a fericitului Chiriac, care a fost după dînsul patriarh, a fost ales patriarh al Bisericii Constantinopolului Sfîntul Toma, în vremea împărăţiei tiranului Foca (602-610), şi îşi îndrepta scaunul său bine, păstorind cu înţelepciune cuvîntătoarea turmă a lui Hristos. În zilele patriarhiei lui s-a făcut o mare minune în partea Galatiei.

În unele cetăţi de acolo, făcîndu-se umblare cu cruci şi cu litanii, crucile cele mari ce se purtau atunci, singure de sine, cu o putere minunată şi neoprită plecîndu-se una spre alta, se loveau şi se sfărîmau. Despre acea minune străbătînd vestea pretutindeni, preasfinţitul Patriarh Toma al Constantinopolului a chemat din părţile acelea pe Sfîntul Teodor Sicheotul, bărbat înainte văzător şi făcător de minuni, şi l-a întrebat de minunea aceea, ce ar însemna? Iar Sfîntul Teodor îl încredinţă de minune că a fost cu adevărat, însă ce ar însemna nu voia să-i spună, zicînd că nu ştie acele taine. Atunci, preasfinţitul Patriarh Toma i-a căzut la picioare cu rugă-minte şi prin acea smerenie l-a silit pe bătrîn ca mai înainte să-i spună cele ce vor fi.

Deci, bătrînul a zis că acea plecare a crucilor, lovirea şi sfărîmarea lor, înseamnă multe primejdii şi risipire în Biserica lui Dumnezeu şi în împărăţia grecească, primejdii care vor veni pe de o parte de la cei din afară, iar pe de alta, de la cei dinăuntru vrăjmaşi. Pentru că din afară o să fie grea năvălire a barbarilor, iar dinăuntru, oamenii cei numiţi cu numele lui Hristos, despărţindu-se de credinţă, vor începe a se izgoni unul pe altul, a se sfărîma şi a se pierde. Pentru aceasta, multe biserici ale lui Dumnezeu se vor pustii şi se vor strica şi toate acestea vor fi în curînd.

Acestea auzindu-le patriarhul, s-a înspăimîntat foarte şi s-a rugat cuviosului să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul şi să-i ia sufletul degrabă din trup, mai înainte de a veni risipirea cea mai înainte spusă ca să nu vadă el nişte primejdii ca acestea, venind asupra Bisericii. După puţină vreme, îmbolnăvindu-se patriarhul, a trimis la Cuviosul Teodor, care mai zăbovise puţin în Constantinopol la biserica Sfîntului Ştefan, spunîndu-i despre boala sa şi rugîndu-l ca să-i ceară de la Dumnezeu sfîrşit grabnic. Iar sfîntul nevrînd, fericitul Patriarh Toma a trimis iarăşi la dînsul rugăminte, dorind ca mai înainte de năvălirea primejdiei asupra Bisericii să se dezlege de trup.

Deci, chiar nevrînd, Cuviosul Teodor a făcut voia preasfinţi-tului Patriarh Toma, s-a rugat lui Dumnezeu pentru sfîrşitul lui şi a trimis la dînsul, zicînd: „Porunceşti ca să vin la tine, sau acolo ne vom vedea amîndoi înaintea lui Dumnezeu?” Iar Sfîntul Toma a răspuns prin trimis: „Să nu-ţi pierzi, părinte, liniştea ta; destul îmi este că ai zis: „acolo ne vom vedea înaintea lui Dumnezeu””. Şi în aceeaşi zi, preasfinţitul Patriarh Toma, înainte de vremea Vecerniei, bucurîndu-se, s-a despărţit de trup şi s-a dus către Domnul, în vremea împărăţiei aceluiaşi Foca.

După moartea Sfîntului Toma, a luat scaunul Serghie, diaco-nul de la aceeaşi mare biserică. Acesta la început era dreptcredincios, iar mai pe urmă s-a îndrăcit şi s-a făcut capul eresului monoteliţilor, adică al celor ce cu nedreaptă credinţă mărturisesc a fi o singură voie în Hristos Domnul, despre care lucru este scris mai luminat în viaţa Cuviosului Maxim Mărturisitorul. După aceea au sosit şi primejdiile asupra Bisericii: despărţirile, risipirile, muncile şi prigonirile ereticilor asupra dreptcredincioşilor. Pe lîngă acestea, războaiele cele grele cu perşii slobozite de Dumnezeu din pricina înmulţirii eresurilor. Aceştia robeau şi pustiau stăpînirile greceşti cu foc şi cu sabie. Ierusalimul a fost luat de perşi, iar cinstitul lemn al Sfintei Cruci a fost robit şi dus în Persia.

Toate cele cumplite se împlineau, care mai înainte se însemnaseră prin minunea cea mai sus-zisă a sfărîmării crucilor şi care, prin proorocia Sfîntului Teodor Sicheotul, mai înainte s-au vestit. Iar ca să nu le vadă cu ochii săi, preasfinţitul Patriarh Toma a voit mai bine să moară, decît să fie între cei vii. Şi a cîştigat după cererea sa, mai înainte de acea cumplită vreme, sfîrşit fericit. El a păstorit Biserica lui Hristos trei ani şi două luni şi mult s-a nevoit împotriva ereticilor, ţinînd credincioasele învăţături şi cu bună credinţă cinstind pe Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine slavă, în veci. Amin.

Cuviosul Iacob, Episcopul şi Mărturisitorul

Adaugat la aprilie 3, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

aprilie 3, 2020

Cuviosul Iacob, din tinereţe iubind viaţa pustnicească, s-a făcut monah şi se nevoia cu postiri, cu privegheri şi cu multe osteneli. Apoi s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane. Dar, nesupunîndu-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete şi alte multe feluri de cumplite munci. Apoi şi-a dat fericitul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, pentru Care, pînă la moarte, s-a nevoit şi de la Care a luat Împărăţia cerului, în veci bucurîndu-se.

Sfîntul Chiril, Episcopul Catanei

Adaugat la aprilie 3, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

aprilie 3, 2020

Acesta a fost de neam din Antiohia, ucenic al Sfîntului Apostol Petru, şi de dînsul a fost pus episcop al Catanei, în Sicilia. Deci, în dragoste dumnezeiască şi-a păscut turma sa, aducînd pe cei necredincioşi la credinţa în Hristos şi multe minuni făcînd. Din acestea să pomenim una: Era un izvor în locul acela, avînd apă amară. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Chiril, rugîndu-se lui Dumnezeu, a prefăcut amărăciunea izvorului aceluia în dulceaţă, lucru pe care văzîndu-l mai marele slujitor de idoli elinesc, a crezut în Hristos şi cu dînsul şi alţi mulţi au crezut.

După aceasta, ajungînd la adînci bătrîneţi, cu somnul cel de moarte s-a odihnit şi a fost aşezat în insula aceea cu cinste. Apoi dădea multe tămăduiri la cei ce cu credinţă alergau la moaştele lui.

Sfîntul Serafim de la Vîriţa

Adaugat la aprilie 3, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

aprilie 3, 2020

Sfîntul Serafim de la VyritsaBasil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Cînd Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsîndu-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.

Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vînzător. Băiatul avea gînduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărît să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămînă în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.

Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrînului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strîngă bani pe care îi trimitea familiei. La vîrsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.

Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legămînt să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.

În jurul vîrstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcînd multe donaţii diferitelor mănăstiri. Cînd Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai tîrziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.

Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curînd s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutîndu-l pentru ajutor şi un cuvînt de folos.

Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: „Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani.”

Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începînd cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajînd prizonierii.

În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vîriţa, un loc minunat cu păduri, un pîrîu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.

În 1913 s-a construit la Vîriţa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfîntului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfîntului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfîntului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mîna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrînul părinte.

În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vîriţa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.

În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.

Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfînta Fecioară i-a apărut Sfîntului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfînta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decît la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întîrziat şi a observat o strălucire nepămînteană pe chipul acestuia. Sfîntul i-a răspuns: „Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfînta Împărtăşanie”. Văzînd cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.

Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămîni. Cînd părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcîndu-şi cruce iar cînd a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunînd: „Au trecut patru ani de cînd sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfîntul părinte”. Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.

Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfîntul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămînă de la moartea sa, oraşul Vîriţa s-a scăldat într-o mireasmă divină.

Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lîngă biserica Icoanei Kazan din Vîriţa la înmormîntare venind puhoi de oameni. Vîriţa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.