Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfînta Muceniţă Tatiana, fecioara

Adaugat la ianuarie 25, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

ianuarie 25, 2020

Sfînta Muceniţă Tatiana, fecioaraSfînta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfînta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfînta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţînd-o şi dumnezeieştile cărţi.

Venind aceasta în vîrstă şi nevrînd să se însoţească cu bărbat, îşi petrecea în feciorie şi curăţie viaţa, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui şi Aceluia şi slujea ziua şi noaptea, omorîndu-şi trupul în post şi rugăciuni şi robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viaţa sa îmbunătăţită şi slujea lui Dumnezeu îngereşte, deşi era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasa Sa, a cărei pătimire a fost astfel:

Fiind ucis de romani prea nelegiuitul împărat al Romei, Antonin Eliogabal (218-222), al cărui trup a fost tîrît spre batjocură prin cetate, aruncat în rîul Tibru; după dînsul a fost ridicat la împărăţie tînărul copil Alexandru Sever (222-235), care era numai de 16 ani.

Acela avea mamă creştină, numită Iulia Mamia, de la care învăţase a cinsti pe Hristos, însă nu cu dreaptă credinţă, că nici pe idoli nu-i lepăda, ci se închina lor ca unor vechi zei ai Romei, avînd în palatele sale şi chipul lui Hristos şi pe al necuratului Apolon, pe al lui Avraam, cel din legea veche, şi al lui Orfeu cel elinesc, precum şi alţi idoli.

Drept aceea, Alexandru nu prigonea pe creştini, ca cel născut din maică creştină, însă antipaţii şi eparhii lui făceau mare răutate credincioşilor; căci din pricina tinereţii lui, cîrmuirea împărăţiei era încredinţată unora din boieri, între care mai întîi era Ulpian, eparhul cetăţii, aspru din fire şi mare vrăjmaş al creştinilor.

Aceia, ocîrmuind toate în numele împărătesc, trimiteau porunci pretutindeni, ca „galileenii” (aşa numeau ei pe creştini) cu chinuri şi cu moarte să fie siliţi la închinarea zeilor romanilor; şi erau aleşi spre pierderea creştinilor cei mai cumpliţi slujitori idoleşti: Vitalie, comitul, Vas Cubiculariu şi Caius Domesticus. Şi se vărsa ca apa sîngele creştinilor, fără cruţare, atît în Roma, cît şi în toate părţile stăpînirii romane.

Într-acea vreme, Sfînta fecioară Tatiana, diaconiţa Bisericii Romei, a fost prinsă de cei necredincioşi şi adusă în capiştea lui Apolon, să se închine acestuia. Ea însă s-a rugat lui Hristos, Dumnezeul său, şi îndată s-a făcut cutremur, încît a căzut idolul, zdrobindu-se în bucăţi; apoi a căzut şi o parte din templu şi a ucis pe mulţi dintre necredincioşii care erau acolo înăuntru, precum şi pe slujitori; iar diavolul care locuia în idol, răcnind cu mare glas, a fugit cu tînguire din locul acela, auzind toţi chiotul lui şi văzîndu-l fugind în întuneric, prin văzduh.

Atunci păgînii au dus-o la judecată şi la chinuire; dar mai întîi au bătut-o fără milă peste obraz slujitorii tiranilor şi apoi i-au scos ochii cu undiţele. Multă vreme fiind chinuită, chinuitorii au slăbit, pentru că sfînta era înaintea celor ce o băteau ca o nicovală tare, încît cei ce o chinuiau aveau dureri mai mari decît muceniţa; ba încă şi de îngerii, care stăteau nevăzuţi lîngă dînsa, erau loviţi peste obraz. Deci strigau către judecătorul cel fără de lege, rugîndu-l să le poruncească să înceteze a chinui pe nevinovata fecioară, fiindcă singuri spuneau că primesc mai multă muncă decît dînsa.

Iar ea se ruga lui Dumnezeu pentru chinuitorii ei, să le dea cunoştinţa adevărului; şi a fost auzită, pentru că li s-a arătat o lumină cerească, şi ochii lor cei sufleteşti deschizîndu-li-se, au văzut patru îngeri înconjurînd pe sfînta, apoi au auzit un glas din cer care venea spre sfînta, şi au căzut la pămînt înaintea ei, zicînd: „Iartă-ne, slujitoarea adevăratului Dumnezeu, iartă-ne de cele ce ţi-am făcut fără de voie”. Deci, au crezut în Hristos, fiind opt la număr, şi s-au botezat în sîngele lor; căci au fost chinuiţi cumplit, pentru mărturisirea lui Hristos şi li s-au tăiat capetele cu sabia.

Într-altă zi, judecătorul cel nedrept şezînd în divan, a pus iarăşi de faţă la întrebare pe Sfînta fecioară Tatiana, care a stat înainte întreagă şi sănătoasă cu trupul, avînd faţa luminată şi ochii veseli, dar neputînd cu cuvinte s-o înduplece la idoleasca jertfă, a poruncit s-o dezbrace şi să-i taie trupul cu brice. Feciorescul ei trup era alb ca zăpada şi cînd o atingeau cu bricele, curgea din răni lapte în loc de sînge şi ieşea o mireasmă plăcută ca dintr-un vas de aromate.

Sfînta, ridicîndu-şi ochii spre Mirele său Hristos, se ruga în chinuri. Apoi au întins-o la pămînt, în chipul crucii, şi mai mult au bătut-o cu toiagul, ostenind şi schimbîndu-se mulţi slujitori; pentru că îngerii lui Dumnezeu, ca şi mai înainte, stînd acolo nevăzuţi, loveau pe cei ce băteau pe sfînta şi slujitorii adevereau aceasta că sînt bătuţi de o mînă nevăzută cu vergi de fier, pentru care au murit nouă dintr-înşii, fiind ucişi de mîna îngerilor, iar ceilalţi au căzut zdrobiţi abia cu viaţă; iar sfînta batjocorea pe judecător şi pe chinuitorii ei, defăimînd pe idolii lor.

După aceasta, trecînd ziua, au aruncat-o în temniţă, unde toată noaptea rugîndu-se şi cîntînd, lumina cerească o acoperea şi îngerii lui Dumnezeu cîntau împreună cu dînsa; iar a doua zi, scoţînd-o iarăşi la judecată, se arăta cu corpul mai sănătoasă şi cu faţa mai frumoasă ca mai înainte, încît s-au mirat toţi, deşi cu cuvinte amăgitoare o îndemnau să se plece la un gînd cu ei şi să aducă jertfă Artemizei, zeiţa lor cea mare.

Sfînta fecioară se arătă ca şi cum s-ar fi învoit cu sfatul lor şi o duseră cu slavă în templul Artemizei; dar diavolul cel ce locuia în idolul acesta, înţelegînd venirea Tatianei, cu glas mare a strigat: „Vai mie! Vai mie! Unde voi fugi de la Duhul Tău, Dumnezeule al cerului, pentru că foc din cele patru unghiuri ale templului mă izgonesc”.

Cînd s-a apropiat sfînta de templu, a făcut semnul Sfintei Cruci şi, ridicîndu-şi ochii în sus, s-a rugat lui Dumnezeu, şi îndată s-au făcut fulgere şi un tunet înfricoşat, apoi căzînd foc din cer, a ars templul şi idolul împreună cu slujitorii; iar jertfele le-au prefăcut în cenuşă şi mulţi din popor au căzut morţi, fiind loviţi de trăsnet. Pentru aceasta, au dus-o în divan şi acolo au spînzurat-o, şi cu unghii de fier au însîngerat-o; atunci şi sînii ei au fost rupţi cu acele fiare. Apoi, aruncînd-o din nou în temniţă, îngerii lui Dumnezeu cu lumina cerească au venit iarăşi la dînsa şi, tămăduind-o de rane, au făcut-o sănătoasă, fericindu-i pătimirea ei cea bărbătească.

A doua zi a fost dată spre mîncare unui leu înfricoşat, în privelişte, care, văzînd-o, a început a se gudura şi a-i mîngîia picioarele. Cînd l-au luat pe leu din privelişte şi-l duceau la locul său, s-a repezit pe neaşteptate la un boier cinstit, anume Eumenie, şi l-a ucis pe loc. Apoi iarăşi au spînzurat pe Sfînta Tatiana şi mai cumplit au zgîriat-o; iar chinuitorii ei erau loviţi şi omorîţi de îngeri nevăzuţi. După aceea, aruncînd-o în foc, focul nu ardea, pentru că îşi potolea puterea sa arzătoare, cinstind pe roaba lui Hristos. Toate aceste preamărite minuni se socoteau de păgîni nu ca puteri ale lui Hristos, ci ca vrăjitorie. Deci, i-au tuns părul capului ei, pentru că ziceau că în perii săi are farmece, care o apără de orice vătămare.

După tăierea părului, au închis-o în templul lui Jupiter, pentru că li se părea că de acum nu mai poate să facă nici un rău idolului lor, de vreme ce, odată cu părul s-au luat de la dînsa şi vrăjile. Sfînta a petrecut în acea închisoare două zile, cu lumina cea obişnuită ce venea din cer strălucind, mîngîindu-se de îngeri. A treia zi au venit slujitorii cu poporul, vrînd să aducă jertfă zeului Jupiter. Cînd au deschis templul, au văzut pe idolul lor căzut la pămînt şi sfărîmat ca praful; iar sfînta se veselea în Hristos, Dumnezeul său.

Atunci au dus-o iarăşi la divan şi, neştiind judecătorul ce să-i mai facă, a pedepsit-o cu moartea şi i-a tăiat sfîntul cap, împreună cu al tatălui său, pentru că l-au dovedit că este creştin, după ce mai întîi l-au scos din dregătoria sa şi i-au luat averile; apoi, osîndindu-l la moarte prin tăiere, a murit pentru Hristos, împreună cu sfînta sa fiică.

Şi amîndoi au primit cununile muceniceşti de la Hristos Dumnezeu, Căruia I se cuvine mărire, în veci. Amin.

Sfîntul Mucenic Petru

Adaugat la ianuarie 25, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

ianuarie 25, 2020

Petru, care se numea şi Abesalamit, a fost prins în cetatea Avilona, fiind acolo prigonire. El era de fel din părţile Eleuteropolei, şi l-a adus la ighemonul Sever, pentru cercetare.

Acesta a zis către dînsul: „Cum te numeşti?” Petru a răspuns: „După numele cel părintesc, mă numesc Abesalamit, iar după numele cel duhovnicesc, pe care l-am luat de la Botez, mă numesc Petru”. Voievodul a întrebat: „Din ce neam eşti?” Petru a răspuns: „Sînt creştin”. Boierul l-a întrebat: „Ce dregătorie ai?” Petru a răspuns: „Nu pot avea o dregătorie mai mare şi mai bună decît aceasta, adică a fi creştin”. Voievodul a întrebat: „Ai părinţi?” Petru a răspuns: „Nu am”. Boierul i-a zis: „Minţi, căci eu am auzit că tu ai părinţi”. Petru a răspuns: „În Evanghelie mi se spune ca de toate să mă lepăd, venind la mărturisirea numelui Domnului”. Boierul a zis: „Ştii porunca împărătească?” Petru a răspuns: „Eu porunca Dumnezeului meu o ştiu, care este adevăratul şi veşnicul împărat”. Voievodul a zis: „Milostivii împăraţi au poruncit ca toţi creştinii ori să jertfească idolilor, ori cu felurite chinuri să piară”. Petru a răspuns: „Şi împăratul cel veşnic şi adevărat a poruncit, că de va jertfi cineva diavolilor, iar nu Dumnezeului celui viu, acela în veci să piară. Tu judecă cu dreptate: se cade oare a încălca porunca Împăratului ceresc?”.

Voievodul a zis: „Ascultă-mă, jertfeşte idolilor, şi împlineşte porunca împăraţilor noştri”. Petru a răspuns: „Eu idolilor celor făcuţi de mînă, din lemn şi din piatră, cărora şi voi sînteţi asemenea, nu voi jertfi”. Boierul a zis: „Nedreptate ne faci nouă; nu ştii oare că am putere să te ucid?”.

Petru a răspuns: „Eu nu te năpăstuiesc, ci îţi spun ceea ce este scris în legea Domnului: Idolii păgînilor sînt aur şi argint, lucruri de mîini omeneşti; au gură, ochi, nări, urechi, mîini şi picioare, dar n-au grai, nu văd, nu miros, nici umblă. Şi Domnul grăieşte în Sfînta Scriptură: Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei, şi toţi cei ce nădăjduiesc spre dînşii”. Dacă Domnul prin gurile proorocilor şi prin Sfîntul Duh le-a zis acestea, apoi cum îmi spui tu că te-aş asupri, de vreme ce eu ţi-am zis că eşti asemenea cu pietrele şi cu lemnele cele mute şi surde, prin care cinstiţi pe diavoli, ba încă şi pe mine mă sfătuieşti să fiu asemenea ţie”.

Voievodul a zis: „Ascultă-mă, miluieşte-te singur şi adu jertfă zeilor”. Răspuns-a Petru: „Atunci eu cu adevărat mă voi milui, de nu voi aduce jertfă zeilor voştri, şi de nu mă voi depărta de la adevăr; de vreme ce tu eşti necredincios, pentru aceea nu mă crezi pe mine, nici legea lui Dumnezeu, cum că de va jertfi cineva zeilor, va pieri. Deci, de ce zăboveşti? Fă ceea ce este poruncit ţie”. Voievodul a zis: „Voi răbda încă, aşteptînd pînă ce te vei gîndi şi vei jertfi zeilor, izbăvindu-te de chinuri”.

Petru a răspuns: „În deşert aştepţi; fă acum ceea ce ai să faci, şi împlineşte lucrul tatălui tău, diavolul, căci eu nu voi face voia voastră, căci nici Domnul meu Iisus Hristos, căruia şi slujesc cu osîrdie, nu mă va lăsa să fac aceasta”.

Deci, voievodul a poruncit să-l spînzure; apoi a zis: „Ce zici Petre, vei jertfi zeilor, sau nu?” Petru a răspuns: „Dă acele unghii de fier şi porunceşte să mă strujească; pentru că nu o dată ţi-am spus că nu voi jertfi diavolilor, ci numai Dumnezeului meu, pentru al cărui nume pătimesc”. Şi a poruncit Sever voievodul să-l chinuiască cumplit. Chinuit fiind slăvitul lui Dumnezeu mucenic, n-a scos glas de durere, ci numai cînta, zicînd: „Una am crezut de la Domnul, aceasta voi căuta, să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele”. Şi iarăşi zicea: „Paharul mîntuirii voi lua, şi numele Domnului voi chema”. Aceasta zicînd, mai mult s-a întărîtat voievodul şi a poruncit altor chinuitori să se apropie.

Iar poporul care stătea împrejur, văzînd sîngele curgînd pe pămînt şi fiindu-i milă de dînsul, a zis: „Miluieşte-te omule şi jertfeşte zeilor, ca să te izbăveşti din aceste chinuri amare”. Sfîntul le-a răspuns: „Aceste chinuri nu sînt nimic, nici o durere nu-mi aduc; iar de m-aş lepăda de Dumnezeul meu, apoi cu adevărat aş cădea în mai grele chinuri, care sînt fără sfîrşit”. Voievodul a zis: „Ce zici Petre? Adu zeilor jertfă, ca să nu te căieşti mai pe urmă fără de vreme”. Petru a răspuns: „Nu mă voi căi, nici voi aduce jertfă”. Zis-a voievodul: „Eu morţii te voi da”. Petru a răspuns: „Aceasta este ceea ce doresc şi eu, ca să mor pentru Dumnezeul meu”. Atunci voievodul a dat asupra lui răspuns de moarte, zicînd: „Pe Petru, care a defăimat porunca nebiruiţilor împăraţi, pentru legea Dumnezeului său, poruncesc să se răstignească pe Cruce”.

Şi astfel bunul ostaş al lui Hristos, sfîrşindu-şi nevoinţa sa, s-a învrednicit a fi părtaş al patimii Stăpînului, fiind răstignit pe Cruce. Deci, mărturisitorul lui Hristos, Abesalamit, care se numeşte şi Petru, a pătimit în cetatea Avloniei, în vremea lui Maximian, împăratul Romei (286-305); iar peste toţi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfîntului Ierarh Sava, Arhiepiscopul Serbiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Martinian de Belozersk.